Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.477/R-CM
Ședința publică din 12 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarat de reclamanții, TA, N, G, G, G, G, G, G, G, G, G, G, TA, I, și de pârâta A, împotriva sentinței civile nr.1147/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 09 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării a fost pronunțată următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 29.01.2008, reclamanții, ta, n, G, -, -, G, che, che, che, -, scu, G, G, G, G, G, -, G, G, ta, -, -, -, -, lescu, -, -, I, - și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru anii 2005-2007, actualizată la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamanții au mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate anual, textul art.168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractului colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
S-a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii.
La data de 02 aprilie 2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe care a respins-o, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
.e) a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c) a aceluiași text legal.
La data de 02.04.2008 s-a dispus de către instanță efectuarea expertizei cu obiectivele stabilite la acest termen (915), însă la termenul din 23.10.2008 reprezentanta pârâtei a arătat că înțelege să renunțe la această probă, aspect reținut și în practicaua sentinței.
Prin sentința civilă nr.1147/CM din 27 octombrie 2008, Tribunalul Argeșaa dmis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008 emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada 29.01.2005 - aprilie 2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective.
Totodată, a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților 10800 lei cheltuieli de judecată și a dispus restituirea către pârâtă a onorariului provizoriu de expert în cuantum de 2000 lei.
S-a reținut de către instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamanții au fost salariații societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă pe unitate, negociat și aplicabil la nivelul, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 a menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168".
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens s-a reținut că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit în cadrul, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, s-a constatat că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâta prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. S-a constatat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrierii dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractul colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate, conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul în fiecare an și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, s-a constatat că nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fi alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
În lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 Codul muncii.
Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 la nivel de s-au menținut drepturile salariale reprezentând Primele de Paște și
Deși se încearcă să se dea o altă interpretare art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, art.7 din contractul colectiv de muncă pe 2008 la nivel de prevede la alin.1 că "drepturile salariaților, inclusiv cele salariale, prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost recunoscute anterior".
2 al aceluiași articol arată că "dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
Acest text se coroborează cu art.9 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008 în care se stipulează că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului".
Astfel, prin actul adițional de modificare a contractului colectiv de muncă invocat nu s-a renunțat la suplimentările salariale de Paște și C, acestea fiind menținute și pentru anul 2008.
Deoarece nu s-a făcut dovada includerii suplimentărilor salariale în salariul lunar nu au fost reținute apărările pârâtei în acest sens.
Majorarea sau indexarea salarială nu echivalează cu acordarea primelor ca urmare a includerii acestora în salariu.
Prin încheierea din 08 ianuarie 2009, Tribunalul Argeșa dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr.1147/CM/27.10.2008, în sensul că numele corecte ale reclamanților sunt și
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanții, cât și pârâta
Reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că raportarea drepturilor salariale la adresele nr.830 și nr.831/2008 este greșită, deoarece aceste adrese menționează salarii în cuantum mai mic decât adresele emise an de an și comunicate de către pârâtă în teritoriu.
S-a arătat că majoritatea hotărârilor pronunțate de tribunal nu fac referire la adresele nr.830 și nr.831/2008, ele nefiind credibile deoarece nu sunt semnate de directorul general al pârâtei și de partenerii sociali, așa cum prevede contractul colectiv de muncă, și sunt simple comunicări între compartimentele funcționale ale pârâtei, nu pot retroactiva pentru perioada anterioară, astfel că, singurele sume ce trebuie avute în vedere sunt cele menționate în adresele semnate de conducerea pârâtei și partenerii sociali și emise pentru fiecare an.
În recursul său, pârâta critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, astfel:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantei, deși în realitate este vorba despre un sprijin social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul, cu consecința aplicării în speță a art.283 alin 1 lit. e din Codul muncii, în ceea ce privește calculul termenului de prescripție.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsită de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către Comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic.
Decizia Comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
4. Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților, reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea reține că ecursul reclamanților este fondat, iar recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Prin sentința recurată tribunalul a dispus plata drepturilor salariale suplimentare neacordate, aferente anilor 2005-2008, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008, lăsând la o parte adresele semnate de conducerea pârâtei și de către conducerea, emise an de an și aflate la dosarul cauzei.
Dacă în ceea ce privește adresele luate în seamă de tribunal nu s-au respectat dispozițiile art.167 Cod procedură civilă, nefiind discutate în contradictoriu de către părți, ci dispusă utilizarea lor de către expert în vederea stabilirii cuantumului creanței, adresele emise an de an și semnate de către conducerea societății pârâte și de reprezentanții sindicatului, potrivit contractului colectiv de muncă, au fost administrate legal în cauză, potrivit art.167 Cod procedură civilă, în sensul dezbaterii lor contradictorii, dându-se posibilitatea administrării și dovezilor contrare, ca expresie a asigurării dreptului de apărare al părților.
Mai mult, adresele nr.830 și 831/2008, luate în seamă de tribunal la pronunțarea sentinței recurate nu pot face dovada contrară celor menționate în adresele emise an de an, semnate atât de conducerea societății pârâte cât și de conducerea sindicatului și aflate la dosarul cauzei.
Prin raportarea drepturilor salariale neacordate pentru perioada 2005-2008 la adresele emise ulterior acestei perioade s-a ajuns la prejudicierea intereselor reclamanților, în condițiile în care salariul mediu brut menționat în aceste adrese este net inferior celui menționat în adresele administrate în cauză cu respectarea art.167 Cod procedură civilă, adrese aflate la dosarul instanței de fond și care sunt semnate atât de conducerea societății pârâte cât și de reprezentanții sindicatului.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea va reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamanțisuplimentarea drepturilor salarialecu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamanții fiind salariați ai societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, au calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este tot nefondat.
Curtea constată că în Contractele Colective de Muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul căîn anul 2003suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusădin anul 2003.
Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar conform art.978 Cod civil, clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect.
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că, faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii căîn anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de Comisia Paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele Contractului Colectiv de Muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă, această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul SNP SA pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetase deja efectele.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamanților, fiind incluse în salariul de bază al acestora.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă.
Examinând sentința sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există alte cauze de casare sau modificare a sentinței.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.1147/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- pe care o va modifica în sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunii cu privire la calculul drepturilor salariale față de adresele nr.830, 831/2008.
Va menține în rest sentința.
Va respinge recursul declarat de pârâta împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art 274 Cod procedură civilă, o va obliga pe pârâtă la 11.750 cheltuieli de judecată către reclamanți, astfel cum apar cuantificate la filele 522-601, 609 și 610 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.1147/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanții, TA, N, G, G, G, G, G, G, G, G, G, G, TA, I, și de pârâta A, împotriva sentinței civile nr.1147/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea cu privire la calculul drepturilor salariale față de adresele nr.830, 831/2008.
Menține în rest sentința.
Obligă pe pârâta să plătească reclamanților suma de 11.750 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./16.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
