Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 49/R-CM
Ședința publică din 19 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, General, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.824/CM din data de 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și T, intimații-reclamanți, reprezentați prin Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia și intimații-pârâți Comuna -prin primar, Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă, prin compartimentul registratură, întâmpinare din partea intimatului-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.
C U RT E A,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 12.03.2008, reclamantele, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia", au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Comuna prin Primar, Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A, în calitate de ordonatori de credite, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați:
- pârâții Școala, Inspectoratul Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar
- toți pârâții să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică respectiv reclamantei pentru perioada octombrie 2001-17 august 2003, reclamantei pentru perioada octombrie 2001-14 iunie 2003, iar reclamantei pentru perioada octombrie 2001-30 iunie 2004, cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății
- să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată
În fapt, reclamantele au arătat că sunt încadrate în funcție didactică la Școala.
Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului."
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Reclamantele au mai precizat că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul 167/1958, privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută, de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.
Acest acord s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în susținerea căreia arată că nu este angajatorul reclamantelor și nu are obligația de a plătii acestora drepturile salariale solicitate în acțiune.
Între Ministerul Educației, Cercetării și T și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003 o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Tot în susținerea acestei excepții Ministerul Educației, Cercetării și T arată că nu este nici ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale nici unui cadru didactic.
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de disp.art.166 codul muncii.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea drepturilor salariale de către debitor, se arată de către Minister că Acordul invocat de reclamante, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.
Nici acest Acord și nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Pe fond, apărările pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T sunt de respingere a acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.43 lit.a și b din Legea nr.128/1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post, și nu pe norma didactică care să poată fi redusă cu două ore. Prin urmare, nu este posibil și legal să se reducă postul.
Mai mult, postul educatorilor, învățătorilor, institutorilor este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licență.
Activitatea celor dintâi implică efectuarea de ore diferite de citire, matematică, științele naturii, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clase de elevi.
Prin întâmpinarE, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.48 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționare
În raport de aceste dispoziții pârâtul a susținut că este eronată opinia reclamantelor referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Consiliul Județean A.
Potrivit Legii nr.215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean A nu are în atribuții finanțarea unităților de învățământ subordonate Inspectoratului Școlar sau altor școli care nu au raporturi juridice de subordonare, ci doar atribuții în domeniul educației pentru serviciile publice din subordine.
Consiliul Județean are doar rol consultativ în ceea ce privește cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului A, cu motivația că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene după consultarea acestei instituții, în conformitate cu dispozițiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.
Prin sentința civilă nr.824/CM din 26 septembrie 2008, Tribunalul Argeș -Secția civilă a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean A și Ministerul Economiei și Finanțelor și in consecință a respins acțiunea față de acești pârâți.
A fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligată pârâta Școala să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore efectuate suplimentar săptămânal, după cum urmează: reclamantei pentru perioada octombrie 2001-17 august 2003, reclamantei pentru perioada octombrie 2001-14 iunie 2003, iar reclamantei pentru perioada octombrie 2001-30 iunie 2004, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta Comuna să vireze pârâtei Școala fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin cererea de chemare in judecată.
A fost respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice, precum și cererea față de pârâtul Inspectoratul Județean
A fost obligată pârâta Școala să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă ale reclamantelor, precum și la plata sumei de 1.071 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate potrivit art.137 Cod procedură civilă, apreciind ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Județean A, reținând următoarele:
Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantelor și nu este nici ordonator de credite, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean nu are calitate procesuală pasivă întrucât în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
În art.20 alin.1 din același act normativ se menționează "Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale."
În raport de aceste dispoziții unitatea administrativ teritorială care ar fi putut sta în judecată este Județul A prin Președintele Consiliului Județean.
Însă potrivit Legii nr.388/2007, legea bugetului de stat pe anul 2008, nici această unitate administrativ teritorială nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Județul A nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea Consiliului Județean.
Deci, Consiliul Județean are numai un rol consultativ în ceea ce privește alocarea bugetului privind cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului
Tribunalul a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și T este neîntemeiată, având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.
În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.
Întrucât municipiul, orașul sau comuna, după caz sunt ordonatori secundari de credite, s-a considerat ca hotărârea să fie opozabilă și acestor persoane.
A fost respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere dispozițiile art.16 și art.17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
Pe fond, examinând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantele au calitatea de personal didactic intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare, curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Față de prev.art.43 alin.1 lit.c din lege norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.
Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.
Art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ conținutul normei didactice sau se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1 fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.
Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I cum este și cazul reclamantelor beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, data fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, cu presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T invocând următoarele:
1.În mod netemeinic și nelegal instanța de fond nu a reținut lipsa calității sale procesuale pasive.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv, or inisterul Educației, Cercetării și T nu este angajatorul reclamanților.
Între Ministerul Educației, Cercetării și T și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora. Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracterintuituu personae,presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003 - codul muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art.25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate cu prevederile Legii nr.90/2001, Ministerul Educației, Cercetării și T, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți întrucât, conform principiului specialității capacității de folosință (nu desfășoară proces instructiv educativ), nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula sau plăti salarii.
În al doilea rând, Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat. Conform art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Prin urmare, Ministerul Educației, Cercetării și T nu poate plăti diferențe salariale niciunui cadru didactic, nefiind angajatorul acestora și neavând calitate de ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar.
2.În mod eronat instanța de fond nu a reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de acest recurent, arătându-se că potrivit prevederilor art.166 din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din executarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. În alineatul 2 din același articol se arată că termenul de prescripție prevăzut la alin.1(1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Se solicită să se constate că acordul aprobat prin OUG nr.17/2006 reglementează plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic care se referă la stabilirea salariului de bază al acestuia.
Nici OUG nr.17/2006 nu are ca obiect reducerea normei didactice cu două ore (art.45 (1) din Legea nr.128/1997) și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
De altfel, Ordinul nr.3351 din 2 martie 2006 emis de Ministerul Educației și Cercetării prin care s-a aprobat metodologia de calcul a salariilor personalului didactic din învățământul de stat, în vederea determinării diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, nu se referă la norma didactică, ci la sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.
Se concluzionează că dreptul pretins de reclamanți este distinct de cel reglementat de OUG nr.17/2006 și de nr.3351/2006, întrucât în nici unul din aceste acte normative nu există o recunoaștere din partea ministerului în ceea ce privește plata celor două ore efectuate suplimentar față de norma didactică.
Instanța de fond nu a motivat decizia în acest sens și nu a îndepărtat în nici un fel susținerile recurentului-pârât cu privire la acest aspect.
În sensul celor arătate mai sus, recurentul precizează că nici prin acordul încheiat la 27.11.2005 între Comisia de a Guvernului României și Federațiile Sindicale reprezentative în învățământ, în calitate de parteneri sociali, nu se face referire în nici un fel la drepturile salariale reprezentând depășirea normei didactice.
Dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, asupra acestora,Curtea reținând următoarele:
Ministerul Educației Cercetării și are calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și tot astfel de a plăti contravaloarea muncii prestate în plus, deosebit conform art.12 din Legea nr.84/1995 elaborează planurile de învățământ, după cum le și modifică.
La acestea se adaugă observația că, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de, modificarea acestora implicând prezența sa în cauză.
Este de necontestat calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și întrucât plata drepturilor a fost solicitată în anul fiscal 2007, incident în cauză este art.1 din Legea nr.486/2006 sus arătată și art.9 din nr.OUG17/2006 care prevăd că este ordonator principal de credite, are obligația să încadreze cheltuielile de personal, precum și să rectifice bugetul de stat în funcție de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de personal ale acestuia urmând a se suplimenta cu influențele financiare rezultate din aplicarea nr.OUG17/2006.
Cum cheltuielile solicitate în litigiu sunt drepturi salariale și deci cheltuieli bugetare cuprinse în bugetul care se repartizează prin bugetele locale, justificat acțiunea reclamanților a fost admisă și față de acesta.
În cauză nu este incident art.27 din nr.HG281/1993 și nu era necesară semnarea vreunui act adițional, atâta vreme încât nu este vorba de o negociere a salariului, ci o obligație impusă de lege, care nu poate fi tranșată între părțile contractuale.
Referitor la motivul de recurs ce vizează respingerea excepției privitoare la prescripția dreptului material la acțiune invocată de recurentul Ministerul Educației Cercetării și în cauză s-a reținut în mod corect întreruperea cursului prescripției, prin Acordul încheiat la 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - iunie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 12.03.2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante începând cu perioada octombrie 2001 nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora, urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - iunieie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 291 codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Și T împotriva sentinței civile nr.824/CM din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.824/CM din data de 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind, reprezentați prin Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, Comuna -prin primar, Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./28.01.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
