Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 535/R/2008
Ședința publică din data de 4 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, A, -A, R, împotriva sentinței civile nr. 1260 din 19.11.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21.02.2008 intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, iar la data de 29.02.2008 reclamanții au depus la dosar decizia civilă nr. 399/R a Curții de Apel Pitești reprezentând practică judiciară.
Având în vedere că atât recurenții prin cererea de recurs cât și intimatul Ministerul economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1260 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, -A, R, A, A, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ,MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Cererea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin.3 din
Legea nr. 50/1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, potrivit cărora " grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor comisiei pentru cetățeni, precum și cei care sunt secretari ai comisiilor de cercetare a averii beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 15 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
Reclamanții recunosc că nu fac parte din categoria celor menționați în textul de lege și că nu desfășoară activitățile expres enumerate de legiuitor.
Principiile sistemului de salarizare aplicat în dreptul român sunt constituite după anumite reguli fundamentale printre care cea a salariului egal la muncă egală, cea a diferențierii salarizării după nivelul studii, după funcția îndeplinită, după cantitatea și calitatea muncii, precum și condițiile de muncă și în final cea a caracterului confidențial al salariului.
În conformitate cu prevederile art. 155 din Codul munci i" salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Salariul de bază este partea principală a salariului care se stabilește pentru fiecare salariat, în raport cu calificarea, importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea și competența
profesională. În schimb indemnizațiile, sporurile și adaosurile la salariul de bază se acordă numai în raport de rezultatele obținute, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea și, după caz, vechimea în muncă.
, sporurile și indemnizațiile la salariul de bază formează partea variabilă a salariului deoarece se plătesc numai în raport cu performanțele individuale ale fiecărui salariat, respectiv rezultatele obținute în muncă, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite, pentru compensarea pe această cale a efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca sau dacă experiența dobândită pe durata vechimii în muncă se concretizează în creșterea eficienței economice muncii prestate.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 al.2 din OG137/2000 cu modificările și completările la zi, neaplicarea indemnizației lunare de 10% din salariul de bază pentru tot personalul auxiliar neavând caracter discriminatoriu.
Pentru considerentele reținute, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr.1260/19.11.2007 în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâților la plata drepturilor bănești restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut începând cu 3 ani anterior promovării acțiunii până la zi, și obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, după rămânerea definitivă sentinței a acestor sume datorate.
In motivarea recursului arată că există o stare de discriminare în cadrul personalului auxiliar, în sensul disp. art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 având în vedere următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Maramureș.
Indemnizația prevăzută de art.19 pct.3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin OG nr.83/2000 prevede acordarea unui spor de 10% categoriilor de grefieri care participă la efectuarea actelor expres prevăzute în conținutul acestui text legal, fără să se prevadă o anumită diferențiere de vechime, studii, etc, creându-se astfel un tratament diferențiat.
Art.6 alin.2 consacră pentru toți salariații principiul retribuirii egale pentru muncă și pregătire profesională egală, această dispoziție fiind conformă cu art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Principiul egalității între cetățeni este prevăzut și în art.1 alin.2 din OG 137/2000 și art.53 alin.2 din Constituția României, care prevede condițiile în care se poate aduce restrângere exercițiului unor drepturi sau libertăți.art.2 alin.1 din OG 137/2000 definește noțiunea de discriminare iar alin.2 proclamă ca discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre ce dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor enunțate în alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim ce justifică această discriminare.
Invocând jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reclamanții au arătat că instanța europeană a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat este încălcat în primul rând atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, comparabile, fără a oferi justificări obiective și rezonabile (cauza Thilimenos vs. din 6.04.2004).
Consiliul pentru combaterea discriminării referindu-se la o sesizare dintr-un dosar similar, făcut referire la hotărârea nr.185/2005 prin care s-a reținut că acordarea sporului de 40% pentru magistrații ce efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, raportat la ceilalți magistrați ce nu desfășoară astfel de activități, este discriminatorie și nejustificată.
Conform art.38 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, fiecare grefier este repartizat pe compartimente auxiliare de specialitate diferite, astfel că are ca activitate principală și permanentă cea corespunzătoare compartimentului în care a fost repartizat sau delegat.
În toate situațiile însă grefierii îndeplinesc una și aceeași muncă de grefier.
Întrucât pentru grefierii repartizați la sectorul de executări civile, penale, cercetarea averilor, etc, nu se prevede exercitarea unei munci suplimentare, studii superioare, grad profesional diferit față de ceilalți grefieri, este evident că reclamanții sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al sectorului în care sunt repartizați.
Pe plan național, există hotărâri judecătorești care recunosc dreptul tuturor grefierilor de beneficia de sporul de 10%.
În susținerea recursului, reclamanții au depus practică judiciar din țară, de la mai multe tribunale și curți de apel, prin care acțiuni similare au fost admise.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M, se solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
În motivarea întâmpinării pârâtul arată că disp.at.19 alin.3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 nu sunt discriminatorii în sensul art.2 din OG nr.137/2000, întrucât pentru beneficia de indemnizația prevăzută prin textele legale ce o reglementează, persoanele beneficiare completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită și timpul efectiv lucrat care urmează să fie supus aprobării, după care plata se face în funcție de timpul efectiv lucrat în activitățile expres prevăzute ca fiind retribuite cu un spor de 10%.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Principalul punct invocat în motivarea recursului îl constituie susținerea că tratamentul aplicat reclamanților recurenți este unul discriminatoriu, în comparație cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor care își desfășoară activitatea în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, respectiv în comparație cu grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă (potrivit noilor dispoziții legale, anume, art. 3 alin 8 din nr.OG 8/2007), acesta din urmă primind un spor de 10 % pentru activitatea depusă.
Curtea constată că nu se verifică în speță un astfel de tratament discriminatoriu.
Pentru a se putea vorbi despre discriminare, este necesar să se constate că sunt întrunite condițiile stabilite prin art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Or, art. 2 statuează la alin. (1) că "potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării,în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Or, situația în care se află reclamanții recurenți nu este egală cu cea a categoriilor profesionale în comparație cu care aceștia își afirmă situația de discriminare, astfel încât nu se poate constata incidența prevederilor legale mai sus citate. Recurenții contestă că nu ar fi vorba despre o situație de muncă egală, așa cum a reținut prima instanță. Or, potrivit 1998, prin "egal" se înțelege " care este la fel cu altul într-o anumită privință; (despre cetățeni, națiuni etc.) care au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri -". Este evident că nu există egalitate între reclamanți și persoanele care beneficiază de sporul solicitat prin prezenta acțiune, prin ipoteză chiar fiind indicate punctele de diferențiere, și anume desfășurarea unor activități distincte.
În recurs este invocată și jurisprudența CEDO, cu definirea discriminării prin trimitere la tratamentul diferit a persoanelor aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile.
Trebuie remarcat că se verifică în speță existența unei situații analoage, date de modul în care se desfășoară munca reclamanților în comparație cu cea desfășurată de grefierii ce beneficiază de indemnizația de 10 %. Prin analog nu se înțelege egalitatea de situații, ci o asemănare între acestea. Or, este evident că analogie există între cele două situații prezentate prin acțiune, dată de locul de desfășurare a activității categoriilor profesionale vizate, de exercitarea unor activități similare. Diferențierea constă din faptul că grefierii care beneficiază de spor desfășoară în plus unele activități expres prevăzute de lege, apreciate de legiuitor ca mai complexe și conferind un grad mai înalt de solicitare angajatului, în măsura în care se adaugă activității obișnuite a unui grefier. Ca atare, apare ca rezonabilă remunerarea suplimentară a acestor grefieri, în condițiile în care se păstrează proporționalitatea între sporul salarial acordat și măsura în care activitatea acestora este mai complexă. Or, o indemnizație de 10% din salariu nu poate fi privită ca exagerat de mare pentru a remunera efortul suplimentar al acestor angajați.
Nu se poate susține că legiuitorul nu lasă să se înțeleagă, prin textul legii, motivația acordării indemnizației, pentru a se putea verifica legitimitatea scopului urmărit. Chiar dacă nu există o exprimare expresă în acest sens, reiese din însuși textul legal ce instituie dreptul la indemnizație că aceasta corespunde muncii depuse de către grefieri în exercitarea activităților speciale ce le presupune munca în cadrul compartimentelor menționate, fiind evidentă legitimitatea remunerării efortului suplimentar al acestor grefieri.
Chiar dacă în cazul grefierilor ce beneficiază de indemnizația de 10 % nu este necesară o calificare specială, nu se poate constata încălcarea Convenției nr. 111 din 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei. Aceasta, deoarece și în textul acestei convenții se face referire expresă la situații de diferențiere, excludere sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendență, națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să știrbeascăegalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei; orice altă diferențiere, excludere sau preferință având ca efect suprimarea sau știrbireaegalității de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizațiilor reprezentative ale celor care angajează și a organizațiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum și a altor organisme competente.
Ca atare, sunt valabile considerentele mai sus prezentate privind inegalitatea în care își desfășoară activitatea reclamanții în comparație cu grefierii care beneficiază de indemnizația solicitată, inegalitate care justifică acordarea unui salariu sporit. Nu este necesar a se verifica dacă este cerută o calificare suplimentară grefierilor care beneficiază de indemnizație, întrucât cercetarea încălcării prevederilor menționate convenții se oprește la constatarea că nu există o știrbire a egalității de tratament, întrucât nu există egalitatea situațiilor supuse comparației.
Prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, garantând dreptul la salariu egal pentru muncă egală, nu fac decât să justifice soluția adoptată de legiuitorul național, prin aceea că per a contrario se acceptă legitimitatea acordării unui salariu inegal acolo unde munca este diferită.
Din ansamblul celor arătate reiese că similitudinea de discriminare invocată de recurenți cu cea statuată prin hotărârea nr.185/22.07.2005 nu subzistă.
Magistrații care anterior OUG nr.26/2007 beneficiau de spor de 40% nu desfășurau nici o activitate suplimentară față de ceilalți magistrați care nu beneficiau de acest spor.
Singura activitate desfășurată de toți magistrații era aceea de judecată, faptul că unii dintre ei aveau "privilegiul" de a soluționa fapte de corupție fiind singurul considerent pentru care beneficiau de un spor salarial de 40%.
Spre deosebire de această situație, personalul auxiliar enumerat expres de art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 efectuează anumite acte pe care ceilalți grefieri nu le întocmesc, respectiv, întocmesc acte privind procedura reorganizării judiciare și falimentul, acte de executare penală și civilă.
Întocmirea acestor acte constituie o activitate suplimentară celei de pregătire unei ședințe de judecată, participarea la ședința de judecată și activitatea ulterioară acesteia, implicând o muncă suplimentară și o responsabilitate pe măsură (ex. grefierul delegat la serviciul de executări penale dacă omite sau întârzie emiterea mandatului de executare a pedepsei, este pasibil de o sancțiune penală).
În plus, așa cum în mod expres prevede art.3 alin.8 din OG nr.8/2007, indemnizația de 10% se calculează și se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, existând deci și o condiționare temporală, respectiv grefierul delegat să aloce o perioadă de timp apreciată ca rezonabilă care să justifice încasarea acestui spor.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat ca nefondat și urmează a-l respinge în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și 3041.proc.civ. menținând în totul sentința atacată.
În ce privește recursul declarat de reclamanta, curtea constată că în raport de prev.art.301 Cod proc.civ. acesta este tardiv, acestei reclamante comunicându-i-se hotărârea la data de 20.12.2007 (157 dosar fond), iar recursul fiind înregistrat la data de 8.01.2008, ultima zi din intervalul termenului de recurs fiind 31.12.2008, zi lucrătoare.
Pentru acest motiv, în baza art.301 Cod proc.civ. recursul acestei reclamante va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta, și ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -A, R, A, împotriva sentinței civile nr. 1260 din 19.11.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact.GC
2 ex/13.03.2008
Jud.primă instanță: V,
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen
