Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 529/R/2008
Ședința publică din data de 4 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 2069 din 25.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj privind și pe pârâta intimată AVAS B, având ca obiect litigiu de muncă - pretenții - plăți compensatorii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat - cu delegație la dosarul cauzei și reprezentanta intimatei - consilier juridic de asemenea cu delegație la dosar.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta intimatei arată că în întâmpinarea formulată a invocat excepția nulității recursului întrucât acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate, așa cum prevede art. 304 pr.civ. excepție pe care înțelege să o susțină.
Cu privire la excepția nulității recursului, reprezentantul reclamantei solicită respingerea ei, recursul fiind motivat.
Instanța respinge excepția invocată apreciind că recursul este motivat.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri în probațiune sau de altă natură.
Nefiind de formulat cereri prealabile sau de invocat excepții, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei pune concluzii de admitere a recursului, susținând oral motivele expuse în scris, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 28.974 lei actualizată, fără cheltuieli de judecată în recurs. Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă solicită respingerea ei ca netemeinică și nelegală ținându-se cont de prev. art. 166 din Legea nr. 53/2003. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind pe deplin temeinică și legală. Susține concluziile expuse în întâmpinarea formulată și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2069 din 25 oct.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (AVAS), având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a fost angaja pârâtei în perioada 20.03.1995 - 30.06.2004 și și-a desfășurat activitatea la Sucursala Teritorială
Potrivit Hotărârii nr.56/31.10.2003, Colegiul de conducere a pârâtei a dispus reorganizarea instituției prin încetarea activității sucursalelor regionale cu excepția Sucursalei Regionale B
Conform prevederilor art.22 lit.f din Contractul colectiv de muncă nr.6167/2002 modificat, salariatul are dreptul la plăți compensatorii în cazul încetării contractului individual de muncă, urmare a desființării instituției, reprezentând o sumă la nivelul a 6 salarii de bază la nivelul salariului avut la data încetării contractului de muncă.
Având în vedere că pârâta este o instituție care își continuă activitatea, iar reclamanta, căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.65,68 și 70.muncii nu este îndreptățită la plata compensatorie prevăzută de art.22 lit.f din Contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea pe fond a cererii reclamantei.
În motivele de recurs arată că în data de 15.12.2003 i s-a comunicat decizia nr.148 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în baza art.65 din muncii, pentru măsura reorganizării activității aceasta intervenind ca o consecință a desființării sucursalelor din țară.
Reclamanta a fost angajată la Sucursala teritorială din În art.22 și 66 al CCM al APAPS nu se stipulează în mod expres faptul că numai la încetarea instituției, ca atare, prin pierderea personalității juridice se vor de plățile compensatorii, astfel consideră că era îndreptățită la aceste plăți compensatorii.
Arată că în cazul în care s-ar merge pe ideea că numai salariații concediați la momentul desființării efective a instituției beneficiază de plăți compensatorii ar însemna ca celorlalți salariați concediați înainte, li se aplică un tratament discriminatoriu, fapt care încalcă prevederile art.5 din Legea nr.53/2003 modificată, Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței.
În motivare, se arată că în mod legal prin sentința recurată instanța a reținut că "în cazul de față contractul individual de muncă al reclamantului a încetat ca urmare a reorganizării APAPS aprobată prin hotărârea colegiului de conducere nr. 38/24.07.2003 și nu datorită desființării instituției" și că APAPS s-a desființat la data de 01.05.2004 prin comasare, prin absorbție cu AVAS, când reclamantul nu mai avea calitatea de angajat.
Prin recursul formulat, în mod eronat se susține că desființarea instituției s-a făcut "treptat". Recurentul în mod nejustificat consideră că este discriminat deoarece nici la desființarea APAPS nu s-au acordat plăți compensatorii. De fapt, prin art.2 pct.2 din nr.OUG 23/15.04.2004 se prevede că în data de 1 mai 2004, AVAS preia personalul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, acesta păstrându-și aceleași drepturi și obligații stabilite prin contractele individuale de muncă, până la încheierea noului contract colectiv de muncă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Fiind necontestat dreptul stabilit prin dispozițiile art. 22 lit. f din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, de a se acorda plăți compensatorii în cazul încetării contractului individual de muncă, urmare a desființării instituției, este esențial pentru justa soluționare a cauzei să se stabilească extensiunea acestei dispoziții, anume, ce se înțelege prin sintagma "desființarea instituției" și daca situația reclamantului se încadrează în cazul reglementat prin contractul colectiv de muncă.
Susținerea reclamantei este în sensul că desfacerea contractului său de muncă a fost urmare a măsurilor de desființare a instituției, prin aceea că nu se poate reduce aplicabilitatea dispozițiilor art. 22 lit. f doar la situația desfacerii contractelor de muncă din momentul desființării finale a instituției. Arată acesta că desființarea a fost treptată, prin măsuri locale mai întâi, în sensul reducerii treptate a schemei de personal, urmată de desființarea structurilor teritoriale și culminând cu comasarea în AVAB, care conturează punctul final al desființării APAPS.
Curtea nu poate accepta această interpretare largă, întrucât în mod cert, nu se poate pune semnul egalității între măsurile de restructurare a unei unități și desființarea acesteia. Chiar dacă această restructurare se face în sensul diminuării colectivului unei unități, este evident că restructurarea poate fi un proces de durată care să nu marcheze cu necesitate desființarea unității, sau să fie atât de îndepărtată de acest moment al desființării încât să nu permită o asimilare a celor două momente.
Nici faptul că se avea în vedere desființarea APAPS încă din momentul restrângerii activității acesteia, din anul 2001, nu poate fi susținut ca un argument pentru acordarea drepturilor solicitate de reclamantă, întrucât prin chiar ipoteză, nu este vorba despre o desființare, ci de o restrângere a activității.
Pe de altă parte, nu se verifică susținerea reclamantei în sensul că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă ar conține dispoziții exprese de interpretare a clauzelor unor astfel de contracte în favoarea salariaților. Singurele imperative aduse de acest act normativ sunt de a nu se prevedea clauze ce să stabilească drepturi la un nivel inferior prevederilor legale sau nivelului de protecție a salariaților asigurat prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior. Nu se precizează nicăieri că s-ar produce în acest caz o inversare a regulii de interpretare a contractelor, în sensul de a se interpreta clauzele în favoarea creditorilor.
Așa fiind, observăm aplicabilitatea regulii date de art. 983 Cod civ. care are valoare de principiu în dreptul civil (fiind astfel aplicabilă și în cazul contractele colective de muncă, care rămân acorduri de voință, supuse regulilor din materia contractuală, chiar dacă sunt încheiate în cadrul raporturilor juridice de dreptul muncii) și care statuează: "când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", or în cazul de față, acela este angajatorul, respectiv fostul APAPS.
Ca atare, este legitim a se interpreta restrictiv clauza pe care se bazează pretențiile reclamantei, apreciind că plățile compensatorii sunt datorate doar în cazul desființării efective a instituției, iar nu în cazul restrângerii activității acesteia. Dacă părțile semnatare ar fi dorit să prevadă aceste drepturi pentru orice desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, nimic nu le împiedica să negocieze și să semneze contractul în astfel de condiții.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei privind situația de discriminare care s-ar crea într-o astfel de abordare între angajații concediați anterior desființării APAPS și cei concediați la data desființării.
Discriminare există doar atunci când se face distincție între situații analoage și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, în ipoteza luată în discuție, chiar dacă e posibil a se considera comparabile cele două situații la care se referă reclamantul, există o justificare obiectivă pentru tratamentul diferit, dată de forța convenției părților (care are putere de lege, conform art. 969 Cod civ. atâta timp cât este legal făcută), iar pe de altă parte, așa cum am arătat mai sus, justificarea acestei diferențieri de tratament este și rațională. Astfel, reducerea personalului unei unități ca urmare a restructurării este o măsură ce se ia în timpul existenței unității, neafectând, prin ipoteză, un număr foarte mare de angajați, pe când desființarea unității este o situație cu un impact social mult mai larg, astfel încât se justifică a se prevedea pentru astfel de situații extreme și de larg răsunet social măsuri speciale de protecție, pentru a se preveni nemulțumiri generale.
Nu sunt relevante pentru soluționarea prezentei cauze chestiunile din cuprinsul cererii de recurs privind circumstanțele desfacerii contractului individual de muncă a reclamantei, dat fiind că nu face obiectul judecății măsura în sine a desfacerii contractului individual de muncă. Or, drepturile sale bănești aferente acestei situații sunt determinabile strict prin raportare la clauzele contractelor care îi sunt opozabile.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 8 și 9.proc.civ. urmează a respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2069 din 25.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./2ex.
08.04.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen
