Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 556/R/2008 | |
Ședința publică din 06 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA OCNA împotriva sentinței civile nr.1147 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamanta având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs (2 din dosar), în conformitate cu disp. art.242 al.2 pr.civ. pârâta-recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatei. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 28 febr. 2008, reclamanta-intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și nelegal, iar în conformitate cu disp. art.242 al.2 pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În baza actelor de la dosar, instanța constată că recursul se află în stare de judecare și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1147 din 31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu Primăria Ocna prin Primar și în consecință a fost obligată pârâta la acordarea pentru reclamantă a următoarelor sporuri - 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase - 15% spor de fidelitate - 5% pentru suprasolicitare treaptă/ gradație - 25% spor de conducere reglementate de art. 51 -52 din 334/2002.
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească aceste drepturi salariale începând cu data de 11.06.2004 la zi și în continuare.
Plata drepturilor salariale restante se va face la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamata este angajata pârâtei în baza contractului individual de muncă încheiat la 4.06.1990 ocupând funcția de bibliotecar la Biblioteca comunală Ocna.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 - Anexa 1 din 334/2002, postul de bibliotecar de la nivelul bibliotecii comunale, reprezintă funcția de responsabil de bibliotecă și se asimilează cu funcția de șef birou, ceea ce presupune acordarea și a sporului de conducere de 25% ( art. 52).
În conformitate cu dispozițiile art. 51 din 334/2002 republicată: (1) Personalul din bibliotecile de drept public, care are în responsabilitate colecții cu acces liber și/sau destinate împrumutului la domiciliu, beneficiază de un coeficient anual de 0,3% scădere din totalul fondului inventariat, reprezentând pierdere naturală datorată unor cauze care nu puteau fi înlăturate ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al serviciului. (2) Bibliotecile pot asigura utilizatorilor, la cererea acestora, accesul la serviciile lor pe parcursul întregii săptămâni, cu plata personalului, conform legii. (3) Personalul din bibliotecile care lucrează în depozite de carte, colecțiile care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate beneficiază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta. (4) Personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta. (5) Personalul din biblioteci beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/ gradație profesională deținută. (6) Personalul de specialitate și administrativ din biblioteci, care lucrează pentru efectuarea serviciului lecturii publice, potrivit programului stabilit de conducerea instituției, în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în zilele de legală, beneficiază de un spor de 100% pentru timpul de lucru efectuat, precum și de asigurarea repausului legal. (7) Personalul din biblioteci beneficiază de distincții și premii în condițiile legii, la recomandarea conducerii bibliotecilor.
au un caracter de stimulent, acordarea acestora fiind la latitudinea angajatorului, reprezintă o facultate nu o obligativitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, acțiunile privind drepturile salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Față de data promovării acțiunii 01.06.2007) prin prisma dispozițiilor art. 283 (1) lit. c Codul muncii, instanța a reținut că pentru perioada 2002 - 11.06.2004, dreptul material la acțiune este prescris, astfel că față de considerentele de fapt și de drept reținute, a fost admisă acțiunea în parte conform dispozitivului, aplicând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Primăria Ocna a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și după rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a beneficiat de sporurile solicitate, invocându-se în acest sens decizia nr.25/11.02.2003 prin care pârâta i-a acordat sporul de vechime de 25%, precum și decizia nr.327/25.03.2004 privind același spor. De asemenea, se susține că prin dispoziția nr.152/19.04.2006 reclamantei i s-a acordat sporul de vechime de 25%, spor de fidelitate în cuantum de 81 lei și spor de stres de 10% înscrise în carnetul de muncă al acestuia.
În fine s-a arătat că reclamanta nu poate beneficia de sporul de conducere de 25% deoarece nu avea calitatea de șef de birou, fiind singura bibliotecară angajată.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Constatând că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea introductivă acordarea sporului de vechime în muncă, motivele de recurs care se referă la emiterea unor dispoziții de salarizare prin care s-a plătit acest spor, sunt străine de obiectul cauzei, neavând legătură cu pretențiile deduse judecății.
De asemenea, deși prin dispoziția nr.152 din 19.04.2006 emisă de pârâtă (4) s-a stabilit în favoarea reclamantei printre altele, un spor de fidelitate corespunzător a 81 lei și un spor de stres (10%), Curtea constată, că această dispoziție produce efecte pentru viitor începând cu data emiterii sale, neacoperind perioada anterioară acestei date în limita termenului de prescripție, conform hotărârii primei instanțe.
În egală măsură, pretențiile reclamantei vizează și plata efectivă a acestor drepturi salariale, ceea ce transferă litigiul pe tărâm probator. Din această perspectivă, Curtea constată că pârâta nu a dovedit prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative, contrar exigențelor impuse de art.163 alin.1 Codul muncii îndeplinirea obligației de plată a acestor drepturi.
În fine, raportat la ultimul motiv de recurs, Curtea constată că indiferent de faptul că reclamanta este unica angajată a Bibliotecii Comunale din Ocna, anexa nr.1 lit. A din Legea nr.334/2002 (Legea bibliotecilor) asimilează postul dintr-o bibliotecă comunală cu funcția de șef de birou, care potrivit art. 52 lit. b din același act normativ este îndreptățit să beneficieze de o indemnizație de conducere, astfel încât nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Ocna împotriva sentinței civile nr.1147 din 31 octombrie 2007 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 06 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
2 ex./21.03.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel