Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 594/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 594/R/2008

Ședința publică din data de 11 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen

---

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC SA -. GRUP împotriva sentinței civile nr. 2552 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 17.12.2007, în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei-pârâte, avocat în substituirea d-nului avocat, cu împuternicire avocațială de substituire la dosar și reprezentanta intimatei-reclamante, avocat, în substituirea d-nului avocat, care depune împuternicire avocațială de substituire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar copie de pe raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de d-nul expert, în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, pricină cu obiect similar prezentei cauze, prin care expertul și-a exprimat poziția referitor la introducerea primelor de Paști și C în salariul de bază al angajaților, în cursul anului 2003 și ulterior.

Totodată, reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar punctul de vedere al expertului contabil în privința primelor de Paști și C incluse în salariul de bază lunar al unui salariat oarecare, copie de pe contractul de asistență juridică, anexa la acest contract, notă de cheltuieli și extras de cont, un exemplar de pe aceste acte comunicându-se în ședință reprezentantei intimatei-reclamante.

Apărătoarea intimatei-reclamante depune la dosar întâmpinare în două exemplare, un exemplar comunicându-se în ședință reprezentantului recurentei-pârâte și chitanța reprezentând onorariu avocațial.

Reprezentanta intimatei-reclamante învederează că rapoartele de expertiză depuse la dosar de către reprezentantul pârâtei constituie probe extrajudiciare, precum și că s-a stabilit în fața instanței de fond, de către un expert avizat, faptul că primele de Paște și C nu au fost incluse în salariul de bază al angajaților.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, pentru motivele cuprinse în memoriul depus la dosar.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii civile atacate pentru motivele arătate în întâmpinare, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului declarat reține:

Prin sentința civilă nr. 2552/17.12.2007 a Tribunalului Sălaj, s- respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC SA

S-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC SA și în consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 6.264,06 lei reprezentând prima de Paști și de C, cuvenită pentru perioada 2004-2006, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective, precum și suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajată a pârâtei, iar potrivit contractului colectiv de muncă pe anul 2004, respectiv a dispozițiilor art. 168 alin. 1, avea dreptul la suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C cu un salariu de bază mediu pe SC SA. Alineatul 2 al aceluiași articol prevedea că pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

În cursul anului 2003 drepturile salariale mai sus menționate au fost plătite reclamantei.

În contractele colective de muncă încheiate pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost menținute dispozițiile art. 168 alin. 1, însă aceste drepturi nu au fost plătite. În aceste contracte nu se regăsește o dispoziție similară celei din contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, conform căreia în perioada 2004-2006 drepturile salariale menționate au fost incluse în salariul de bază.

Au fost înlăturate apărările pârâtei în sensul că dintr-o eroare dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 se regăsesc în aceeași formă cu cele din contractele colective de muncă din perioada 2004-2006, atâta vreme cât încheierea contractului colectiv de muncă implică o negociere colectivă între patronat și salariați.

Mai mult, conform art. 244 Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui ori de câte ori părțile convin acest lucru, astfel că deși exista posibilitate legală ca părțile să înlăture dispozițiile art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă, acestea nu au făcut-

Salariul mediu brut la data de 25.03.2003 la nivel de SC SA era de 980 lei, la 01.01.2005 de 1.400 lei, la 15.05.2006 de 1.850 lei.

Pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune, excepție ce a fost respinsă, apreciind instanța că sunt incidente dispozițiile art. 166 Codul muncii, conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, nefiind incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 Codul muncii, privind prescripția de 6 luni.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii și a cererilor de intervenție în interes propriu.

În motivele de recurs se invocă nelegalitatea sentinței sub două aspecte, și anume: se susține că prima instanță în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.

Textul nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, se aplică și în cazul neexecutării clauzelor care prevăd suplimentări salariale.

În raport cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cele de la lit. au un caracter special și se aplică cu prioritate.

Cu privire la fondul cauzei sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 168 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006.

În baza dispozițiilor art.168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003, conform cărora "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților prin includerea lor în salariul de bază. S-a cumulat prima de Paști de 6.810.000 ROL și de C 6.851.000 ROL, a fost împărțită suma la 12, obținându-se suma de 1.140.000 ROL, determinându-se astfel majorarea salariului. Această sumă de 1.140.000 ROL introdusă în anul 2003 în salariile angajaților, fără ca ulterior, începând cu anul 2004, această sumă să fie retrasă. Toate majorările ulterioare de salariu au vizat salariul de bază în întregul lui, condiții în care fiecare salariat a încasat în plus din anul 2003 și până în prezent, în rate lunare suma solicitată prin acțiune.

Introducerea primelor în salariul de bază și în anii 2004, 2005, 2006, ar fi însemnat ca pârâta să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.

Menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor art. 168 alin. 1, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA", nu este în contradicție cu prevederile alin. 2 ale aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază.

Suma solicitată de reclamantă a fost calculată în raport cu salariul mediu brut pe ori, art. 168 alin. 1 vorbește de salariu de bază mediu pe SA.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la 24 septembrie 2007 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006.

Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. poate fi apreciată ca normă generală.

Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.

Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.

Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.

Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantei a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006.

Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.

Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art.168 alin.1).

S-a mai precizat în art.168 alin.2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde: regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul; excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.

Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin.1 din art.168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.

În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin.2).

Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.

În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima pentru C 2004 la suma de 980 lei, conform actului aflat la dosar, din care rezultă că salariul mediu brut la nivelul societății comerciale este de 9.800.000 lei (vechi).

Susținerea recurentei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.

Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.

De fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.

La stabilirea cuantumului acestor prime aferent celor trei ani, instanța a avut în vedere adresele emanând de la pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.

Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.

Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatei suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - membru GRUP împotriva sentinței civile nr. 2552/17.12.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red.SL/dact.

2 ex./19.03.2008

jud.primă instanță: /

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 594/2008. Curtea de Apel Cluj