Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 560/R-CM
Ședința publică din 22 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.280/CM din 25 martie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-contestator personal și prin apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr.1162/2008, emisă de Cabinet individual-Baroul A și consilier juridic pentru intimata
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, ce este parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 22 2008, când în urma dezbaterii a fost pronunțată următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
La data de 15.02.2007, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.64/19.01.2007 emisă de intimata SC SA P, pe care o apreciază ca nelegală și netemeinică, solicitând obligarea intimatei la acordarea compensațiilor privind pierderea capacității de muncă conform art.154 din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, recalcularea în mod corect a indemnizației de concediere, completarea cărții de muncă în mod corect prin înscrierea și a celor două luni aferente preavizului întrucât, susține acesta, i s-au oprit taxele și impozitele aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că a fost angajatul intimatei până la data de 19.01.2007, când prezentându-se la serviciu, după un concediu medical prelungit, a fost informat că a fost disponibilizat ca urmare a desființării postului său.
A susținut că a semnat decizia de concediere, dar nu cunoaște motivele reale ce au determinat pe intimată să procedeze la concedierea sa.
A mai susținut că nu a beneficiat de prevederile art.154 din contractul colectiv de muncă, trebuie să primească 15 salarii brute pe unitate, reprezentând indemnizația de concediere, la care se scad impozitul, șomajul, asigurările de sănătate, sindicatul.
Contestatorul a susținut că trebuie să primească prima de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2007 și indemnizația de preaviz - 60 de zile, din care se scade doar impozitul și a arătat că s-au adăugat eronat și abonamente și bonuri de masă pentru 19.01.2007, deși era concediat, nu s-au făcut mențiuni în carnetul de muncă și nu s- completat salariul de bază și cel brut pentru luna ianuarie în sumă corectă, solicitând și completarea carnetului de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației.
La data de 16.05.2007, contestatorul și-a completat contestația, solicitând obligarea intimatei la plata diferenței indemnizației de concediu medical calculată 100 % pentru primele 3 luni, conform art.149 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a unei boli profesionale, intimata calculând greșit pentru întreaga perioadă de 6 luni de incapacitate de muncă procentul de 80 %, obligarea pârâtei la restituirea sumelor reținute din indemnizația de boală cu titlu de CAS, în temeiul art.156 din contractul colectiv de muncă și obligarea la costul unui bilet de trimitere în stațiune pentru tratarea bolii profesionale.
La data de 06.06.2007 contestatorul a precizat că nu solicită anularea deciziei de concediere ci recalcularea și acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite, conform Codului muncii, contractului colectiv de muncă și a solicitat conceptarea SC SA B - SA P, în calitate de pârâtă.
Intimata a depus la dosarul cauzei precizări la întâmpinarea formulată, solicitând respingerea contestației completate.
În ședința publică din 17.10.2007, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă judiciară având ca obiective: calcularea compensației bănești conform art.154 din contractul colectiv de muncă constând în diferența dintre pensia de invaliditate și salariul de bază plus media sporurilor permanente de care a beneficiat contestatorul în ultimele 3 luni lucrate, calcularea indemnizației de concediere în raport de prevederile contractului colectiv de muncă pe anul 2007 și respectarea art.132 din contractul colectiv de muncă, calcularea indemnizației concediului de odihnă pe anul 2007, să verifice expertul dacă i s-au reținut din indemnizația de boală sume cu titlu de CAS, să calculeze indemnizația de concediu medical în procent de 100 % pentru primele 3 luni conform art.149 din contractul colectiv de muncă iar pentru restul în procent de 80 % și să stabilească diferența, să stabilească costul unui bilet de tratament în stațiunea pentru boli profesionale, conform contractului colectiv de muncă, să calculeze majorarea salariului de la 01.01.2007 conform art.129 din contractul colectiv de muncă.
Intimata a arătat că se opune cu privire la proba cu expertiză contabilă solicitată de contestator, arătând în privința primului obiect că fostul salariat a fost disponibilizat din 19.01.2007 și s-a pensionat pe caz de boală în luna mai 2007, referitor la cel de-al doilea obiectiv s-a susținut că s-a depus la dosar planul social potrivit căruia calculul indemnizației se face pe baza acordului părților contractante, cu privire la cel de-al treilea obiectiv intimata a arătat că se opune, întrucât a primit indemnizația de concediu pe anul 2007, în privința celui de-al patrulea obiectiv, arată că se opune întrucât nu i s-au reținut contestatorului sume din indemnizația de boală cu titlu de CAS, se opune și celui de-al cincilea obiectiv, având în vedere faptul că în raport de prevederile Legii 46/2006, respectiv art.51, urgențele medicale sunt calificate de medic și nu de unitate, iar în ceea ce îl privește pe contestator, a primit mai mult pentru o zi de concediu medical decât dacă ar fi prestat o zi de muncă efectivă, se opune și celui de-al șaselea obiectiv întrucât salariatul cât a lucrat în unitate putea să solicite bilete de tratament, având în vedere că numai salariații unității aveau dreptul să solicite bilete de tratament, iar contestatorul fiind disponibilizat nu mai are acest drept, se opune și cu privire la ultimul obiectiv, arătând că nu se poate calcula majorarea salariului de la data de 01.01.2007, întrucât contestatorul a fost disponibilizat la 19.01.2007, iar indexarea viza numai persoanele cu performanțe și nu toți angajații.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat probele solicitate, expertiza contabilă cu următoarele obiective: calcularea compensației bănești conform art.154 din contractul colectiv de muncă, calcularea indemnizației de concediere în raport de prevederile contractului colectiv de muncă pe anul 2007 și art.132 din același contract, să se verifice dacă i s-a reținut din indemnizația de boală, sume cu titlu de CAS, precum și calculul majorării salariale de la 01.01.2007 conform contractului colectiv de muncă 2007.
S-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză de către contestator care au fost încuviințate, instanța dispunând completarea raportului de expertiză prin încheierea de ședință din 16.01.2008.
Prin sentința nr.280/CM din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respinsă acțiunea completată formulată de contestatorul.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.64/19.01.2007, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.65, 66 Codul muncii, începând cu data de 19.01.2007. Motivul concedierii îl reprezintă desființarea postului contestatorului ca urmare a reorganizării intimatei.
În art.3 al deciziei se stipulează că în conformitate cu art.3 alin.4 din Planul social, contestatorul avea dreptul la un preaviz de 60 zile dar conform art.74 alin.4 din contractul colectiv de muncă, intimata plătește o indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale ce reveneau salariatului pe durata preavizului, deoarece intimata nu a acordat acest preaviz în natură.
Valoarea netă a indemnizației de concediere a fost de 22.630 lei conform art.50 din contractul colectiv de muncă raportat la prevederile Planului social și ținând cont de vechimea în a contestatorului.
Se mai stipula că, la data încetării contractului individual de muncă, intimata plătește toate drepturile salariale aferente perioadei în care contestatorul a avut calitatea de angajat, precum și drepturile bănești aferente concediului de odihnă pe 2007 conform art.93 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
Art.54 din contractul colectiv de muncă stipulează că în cazul în care salariatul și-a pierdut capacitatea de muncă în urma unor accidente de muncă sau în legătură cu munca sau îmbolnăviri profesionale, unitatea va compensa pe timp de un an diferența dintre pensia de invaliditate și salariul de bază, plus media sporurilor permanente de care a beneficiat în ultimele 3 luni lucrate la locul de muncă pe care salariatul îl avea atunci când a survenit accidentul sau s-a produs îmbolnăvirea profesională.
Contestatorul a fost disponibilizat la data de 19.01.2007 conform art.65 și 66 din Codul muncii și la data de 22.03.2007, dată la care nu mai avea calitatea de salariat prevăzută de art.154 din contractul colectiv de muncă, s-a pensionat conform deciziei nr.-/22.03.2007.
Pentru a putea beneficia de prevederile art.154 din contractul colectiv de muncă, contestatorul trebuia să aibă 3 luni lucrate la locul de muncă anterior producerii pensionării pe caz de boală profesională, precum și calitatea de salariat, situație în care ar fi beneficiat de prev.art.161(1) din contractul colectiv de muncă, în sensul că, la pensionare, indiferent de cauza pensionării, salariatul dacă are 15 ani vechime, este premiat cu o sumă de 4 salarii avute la data pensionării.
S-a mai solicitat și obligarea intimatei la plata indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut din 2007 și nu din 2006.
Din Planul social - art.4/21.04.2005 valabil până la 31.12.2010 rezultă că pachetele financiare cu caracter compensatoriu ce se acordă salariaților concediați în funcție de vechimea în, constă din 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul aferente anului anterior celui în care are loc disponibilizarea (73). Aceste prevederi din 2005 au reieșit și din Amendamentul la Planul Social încheiat la 09.01.2006, în sensul că salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate pe salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere.
Patronatul și sindicatul în calitate de părți sociale semnatare ale contractului colectiv de muncă a stabilit că salariații concediați ca urmare a reducerii de activitate să beneficieze în funcție de vechime de 8-15 salarii calculate pe baza mediei brutului acordate pe tot UL în anul anterior disponibilizării.
Contestatorul a fost concediat pe data de 19.01.2007 iar drepturile salariale cuvenite și încasate conform Planului social și proiectului de concediere colectivă au fost calculate pe baza mediei salariului brut obținut de în anul anterior, respectiv 2006.
Deci, părțile semnatare ale Planului Social au convenit prin negociere ca plățile cu caracter compensatoriu acordate salariaților concediați să se calculeze în funcție de media brutului acordat la nivel, aferente anului anterior celui în care are loc disponibilizarea.
Și expertul contabil desemnat în cauză a arătat că pârâta a calculat corect plățile compensatorii contestatorului în sumă de 22.630 lei.
S-a mai solicitat de către contestator și plata a 5 salarii conform art.50 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007.
Art.50 alin.1 prevede că la concedierile individuale, angajatorul plătește salariatului în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere.
Același articol, alin.2 și 3 prevede că în cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată de alin.1, analizat, valorile indemnizației acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu.
Această dispoziție se raportează la prevederile Planului social însușit de părți.
În Amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006 se prevedea că voința părților la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Așa fiind, nici acest capăt din contestație nu este întemeiat.
Cât privește plata diferenței indemnizației de concediu medical calculată la 100 % pentru 3 luni din perioada incapacității de muncă, instanța reține că procentul de 75 %, 80 %, 100 % cu care se plătește indemnizația de concediu medical nu se stabilește de angajator.
Ordinul 450/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 346 pentru asigurarea de accidente muncă și boli profesionale, arată că asigurații beneficiază de o indemnizație pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă datorită unui accident de muncă sau unei boli profesionale.
Calculul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80 % din baza de calcul.
În art.52 alin.2 al actului normativ indicat se prevede că în cazul urgențelor medico-chirurgicale, cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de 100 % din baza de calcul.
Contestatorul a prezentat intimatei certificate medicale pe perioada 20.07.2006 - 18.01.2007, cod indemnizație 04, stabilit de medic și plătite cu procentul bifat de medic de 80 %, nefiind considerat ca urgență medico-legală.
Expertul contabil a precizat, în privința reținerii de CAS, că nu i s-a reținut contestatorului nici o sumă de CAS din concediu medical pe boală profesională.
Art.149 din Contractul colectiv de muncă stipulează că numai pe perioada spitalizării se va compensa diferența dintre salariu de bază și indemnizația de boală la care are dreptul salariatul potrivit legii. Dar nu este cazul contestatorului, deoarece nu are dreptul la diferența dintre salariu și indemnizația de boală, fiind plătit pe perioada concediului medical mai mult decât ar fi lucrat normal.
Nici capătul de cerere privind obligarea intimatei să achite contravaloarea unui bilet de tratament în stațiune nu este întemeiat, deoarece contestatorul nu mai este salariatul intimatei iar conform art.156 alin.1 din contractul colectiv de muncă 2007, intimata suportă costul unui bilet de tratament pentru salariați.
Or, în perioada în care contestatorul a fost salariatul intimatei, nu a solicitat un astfel de bilet.
Ca pensionar, contestatorul are posibilitatea de a obține un bilet de tratament prin Casa Județeană de Pensii
S-a mai solicitat de contestator majorarea salarială acordată salariaților conform art.128(6) din contractul colectiv de muncă 2007.
La fila 262 din dosar s-au depus - Precizări privind modul de realizare a creșterii salariale stipulate în contractul colectiv de muncă - de către Comisia Paritară privind alocarea creșterilor salariale.
Astfel, Comisia Paritară a solicitat structurilor teritoriale ca până la data de 27.03.2007 să transmită un protocol încheiat cu sindicatele, din care să rezulte modul concret de aplicare a indexării salariale, ținându-se cont de criteriile stabilite.
A fost încheiat de intimată un Protocol comun cu sindicatele aferente în data de 29.03.2007, care a stabilit ca și criterii: un minim de 8 % pentru salariații existenți în evidențele unității la data încheierii protocolului, respectiv 29.03.2007 și s-a mai precizat că nu vor beneficia de creșterea minimă de 8 % salariații care sunt nominalizați pe listele de disponibilizări pe anul 2006 și care nu și-au ridicat deciziile de încetare a activității.
Instanța apreciază că nu poate beneficia contestatorul de majorarea salarială conform art.128 din contractul colectiv de muncă 2007, deoarece a fost disponibilizat la data de 19.01.2007 și deci nu mai era în evidențele unității la data încheierii protocolului, aflându-se pe listele de disponibilizări în anul 2006.
De menționat că procentul de 8 %, 10 % sau 12 % s-a acordat de intimată în baza evaluării salariaților.
Contestatorul nu a lucrat nici o zi pe anul 2007, fiind în concediu medical până în 18.01.2007, iar din 19.01.2007 i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.65, 66 Codul muncii.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa nr.9384/04.04.2007 emisă de serviciul calcul salarii B în care sunt înscrise toate taxele legale ce au fost reținute la sumele încasate de contestator.
Concediul de odihnă reprezintă un drept de natură salarială ce se acordă în temeiul art.93 alin.3 din contractul colectiv de muncă și se rețin toate taxele aferente acestui drept.
Conform codului fiscal art.55(1) această sumă ce reprezintă un drept salarial se cumulează cu drepturile salariale aferente perioadei lucrate și se impun ca atare.
Reclamantul a beneficiat de drepturile bănești aferente neefectuat pe 2007, care a avut ca bază de calcul salariul tarifar plus sporurile aferente lunii în care s- produs disponibilizarea.
Indemnizația de preaviz reprezintă salariul de bază al salariatului plus sporurile cu caracter permanent pentru 60 zile calendaristice.
Față de cele menționate, instanța a respins acțiunea completată, ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, solicită în mod imperios existența calității de salariat la momentul intervenirii cauzei de boală, care ar fi reclamat acordarea drepturilor bănești solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond, în mod greșit nu a obligat pe intimată să-i achite suma totală de 17.416 lei, reprezentând drepturi bănești, calculate prin expertiză contabilă, cuvenite recurentului, în baza dispozițiilor art.50. și art.154 din Contractul colectiv de muncă.
Astfel, în prima critică, cu privire la drepturile bănești prevăzute de art. 154 CCM se susține că, în mod greșit instanța și-a însușit argumentele aduse de către intimată, în sensul că recurentul trebuia să aibă calitatea de salariat la momentul pensionării, respectiv al emiterii deciziei de pensionare pentru gradul II invaliditate, pentru a-i fi acordate drepturile bănești solicitate.
Instanța trebuia să aibă în vedere probele dosarului din care rezultă că recurentul și-a pierdut capacitatea de muncă, urmare a unei boli profesionale, survenite în timpul contractului de muncă.
Astfel, boala profesională a fost evidențiată la 27.07.2006, când s-a întocmit fișa de semnalizare nr.147 din 27.07.2006, de către Clinica de Medicina Drept urmare s-a întocmit procesul-verbal nr.5/2006 de către Autoritatea de Sănătate Publică A, de Inspectoratul Teritorial d e Muncă A și de către intimată.
capacității de muncă, ca urmare a unei boli profesionale a fost constată prin decizia emisă la 15.01.2007, când recurentul avea calitatea de salariat, fiind concediat la data de 19.01.2007.
Se susține că instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art.154 CCM, urmând a fi obligată intimata să-i plătească recurentului și suma prevăzută de aceste dispoziții legale în cuantumul calculat de expertiza contabilă.
În cea de-a doua critică se susține că, în mod greșit nu s-a dispus obligarea intimatei la plata drepturilor bănești calculate de expert, în temeiul art.50 și art.51 CCM. Astfel, greșit s-a statuat că recurentul are dreptul numai la 15 salarii, potrivit planului social și în raport de vechimea acestuia, planul social excluzând aplicarea dispozițiilor art.50 din CCM, potrivit cărora recurentul avea dreptul să primească și cele 5 salarii.
Din modificările aduse Contractului colectiv de muncă pe anul 2008 rezultă că până în anul 2007, pentru concedierile colective, salariații beneficiau, atât de indemnizația prevăzută în planul social, cât și de indemnizația prevăzută de art.50 din CCM.
Pentru aceste considerente, recurentul solicită obligarea intimatei să-i achite și drepturile în cuantum de 7123 lei cuvenite în baza art.50 CCM/2007, sumă stabilită prin raportul de expertiză.
În plus recurentul susține că amendamentul din 19.09.2006, invocat ca temei al neacordării indemnizației amintite, nu este valabil, deoarece nu este înregistrat la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială așa cum prevăd dispozițiile art.25 și 31 din legea nr.130/1996 și art.236 Codul muncii.
În cea de-a treia critică se susține că în mod greșit nu a fost obligată intimata la plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a incapacității de muncă constatată prin certificatele medicale, pe perioada a 6 luni.
Astfel, pentru indemnizația de concediu medical trebuia calculată 100% pe o perioadă de trei luni potrivit art.149 alin.2 CCM, instanța încălcând aceste dispoziții, precum și art.1 din CCM, cu motivarea că recurentul nu are dreptul la diferența dintre salariul și indemnizația de boală, deoarece ar fi încasat mai mult decât suma pe care ar fi primit-o dacă ar fi lucrat.
În cea de-a patra critică se susține că în mod greșit nu au fost acordate recurentului diferențele la sumele achitate cu titlu de indemnizație concediu odihnă și indemnizație preaviz, așa cum au fost calculate de expert, adică 626 lei +811 lei, făcându-se astfel o aplicare greșită a prevederilor din amendamentul din 2006 și a Protocolului din martie 2007.
O ultimă critică vizează reținerea greșită a contribuțiilor pentru sănătate la suma provenind din indemnizația de concediere, constând în 15 salarii acordate, fiind legală doar reținerea impozitului pe venit.
Se impune astfel obligarea intimatei să restituie suma reținută ilegal, respectiv 1.873 lei, regăsită în statul de plată a indemnizației de concediere.
În recurs au fost depuse o serie de acte aflate la filele 342 -348 dosar, iar intimata a depus întâmpinarea aflată la filele 353 -358 dosar, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a depus și note scrise la care a atașat o serie de acte.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acesta este fondat în parte, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă; a modifica sentința, iar pe fond se va admite în parte contestația formulată cu obligarea intimatei la plata sumei de 8.856 lei (fila 274 dosar), precum și suma de 901 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea recurentului-reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, curtea reține următoarele:
Prima critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, constatându-se că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv dispozițiile art.154 din Contractul colectiv de muncă.
Dispozițiile art.154 alin.1 din CCM prevăd că, în cazul în care salariatul și-a pierdut total capacitatea de muncă în urma unor accidente de muncă sau în legătură cu munca, sau îmbolnăviri profesionale, unitatea va compensa pe timp de un an diferența dintre pensia de invaliditate și salariul de bază plus media sporurilor permanente de care a beneficiat în ultimele 3 luni lucrate la locul de muncă pe care salariatul îl avea atunci când a survenit accidentul sau s-a produs îmbolnăvirea profesională.
În cauza de față s-a făcut dovada că recurentul și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă în urma îmbolnăvirii profesionale, fapt dovedit cu fișa de semnalizare nr.147 din 27.07.2006 (fila 60), din care rezultă că recurentul prezintă intoxicație cronică profesională cu compuși cianici, fișă întocmită de către Spitalul Clinic - Clinica de Medicina B; cu fișa de declarare a bolilor profesionale (fila 61); cu adeverința nr.57/6/10.06.2006 (fila 62); cu decizia asupra capacității de muncă (fila 63), din care rezultă că recurentul și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă; actul de la fila 64 din care rezultă că internările la Clinica de Boli Profesionale au început în data de 20.07.2006; cu procesul - verbal nr.5/2006 (fila 328) și cu decizia nr.- din 22.03.2007 privind acordarea pensiei de invaliditate (fila 65), precum și cu certificatele de concediu medical aflate la filele 97-105 dosar.
Drept urmare, se impunea emiterea unei decizii privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, potrivit art.56 litera d Codul muncii, ci nu emiterea deciziei contestate în cauza de față, privind încetarea contractului individual de muncă în baza art.65-67 și art.73-75 Codul muncii.
Dispozițiile art.56 litera d Codul muncii, prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii, recurentul fiind pensionat pentru invaliditate, potrivit deciziei nr.-/22.03.2007 (fila 65 dosar).
În atare situație sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.154 alin.1 din CCM, amintit mai sus, recurentul fiind îndreptățit la plata sumei de 8.856 lei, reprezentând compensația bănească, potrivit art.154 din CCM, respectiv diferența dintre pensia de invaliditate de muncă și salariul de bază plus media sporurilor permanente de care a beneficiat recurentul, în ultimele 3 luni lucrate la locul de muncă, sumă stabilită prin raportul de expertiză întocmit la fond de către expert (fila 274 dosar).
De menționat faptul că intimata nu putea să dispună încetarea contractului individual de muncă, din inițiativa acesteia, în cazul în care recurentul se afla în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical, potrivit dispozițiilor art.53 alin.1 litera b din CCM.
În mod greșit s-a dispus concedierea recurentului în baza art.65 Codul muncii, care prevede încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, în situația în care acesta a căpătat o boală profesională, fapt cunoscut de către angajator așa cum rezultă din procesul-verbal nr.5/2006, chiar dacă, la data pensionării, recurentul nu mai avea calitatea de salariat.
Cea de-a doua critică, întemeiată pe art.50 și art.51 din CCM este neîntemeiată urmând aor espinge ca atare, pentru considerentele arătate la prima critică, în cauză nefiind întrunite condițiile încetării contractului de muncă prin concediere individuală din motive care nu țin de persoana salariatului. Drept urmare, recurentul nu este îndreptățit la indemnizația minimă de concediere prevăzută de dispozițiile art.50 alin.1 și alin.4 din CCM.
Drept consecință, critica vizând valabilitatea amendamentului din 19.09.2006 rămâne fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Cea de-a treia critică, întemeiată pe dispozițiile art.149 alin.2 din CCM este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare.
Dispozițiile art.149 alin.1 prevăd că, în cazul în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă, cauzată de afecțiuni pentru care există recomandare medicală de spitalizare, patronul va compensa în procent de 50-100%, diferența dintre salariul său de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent și indemnizația de boală la care are dreptul salariatul, potrivit legii, perioadele și procentele de compensare fiind prevăzute în aliniatul 2 al art.149 CCM.
Recurentul susține că certificatele medicale trebuie plătite cu 100% pe primele trei luni, conform art.149, alin.2 din CCM. Însă, aceste stipulații contractuale contravin dispozițiilor art.52, alin.2 din Ordinul nr.450/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.346 pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, în care se arată că, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de 100% din baza de calcul.
Astfel, contestatorul a prezentat certificate medicale, cu codul d e indemnizație de 04, stabilit de medic și plătite cu procentul de 80%, bifat de acesta, nefiind considerate urgențe medicale.
Pe de altă parte, sumele primite pe perioada concediului medical sunt mai mari decât sumele pe care le-ar fi primit, dacă ar fi lucrat, încât nu poate fi vorba de existența unei diferențe dintre salariu și indemnizația de boală.
A patra critică este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare pentru următoarele considerente.
Comisia Paritară constituită în baza Contractului Colectiv de Muncă a solicitat structurilor teritoriale să transmită un Protocol încheiat de comun acord cu Sindicatele, până la data de 27.03.2007, din care să rezulte modul de aplicare a indexării salariale în medie cu 12%, potrivit art.128, alin.6 din CCM/2007, criteriile de acordare și beneficiarii.
Potrivit acestui Protocol încheiat la nivelul P între conducere și Sindicate, recurentul nu poate beneficia de majorarea salariului.
În plus, acesta nu a lucrat nicio zi în anul 2007, având suspendat contractul individual de muncă, aflându-se în concediu medical, până în data de 18.01.2007, iar la data de 29.03.2007, data încheierii Protocolului, acesta nu mai avea calitatea de salariat.
Pe de altă parte, dispozițiile art.50, litera "b" coroborat cu art.41, alin.1 din Codul muncii prevăd că pe perioada suspendării contractului individual de muncă, acesta nu poate fi modificat decât prin acordul părților.
Susținerea recurentului, în sensul nevalabilității Protocolului amintit, datorită neînregistrării la DGMPS A, nu poate fi primită, deoarece, numai modificările aduse CCM se comunică instituției la care se păstrează, potrivit dispozițiilor art.13, alin.2 din Legea nr.130/1996.
Astfel, se constată că Protocolul încheiat, în conformitate cu dispozițiile art.128, alin.6, pct.2 din CCM/2007, nu aduce modificări contractului amintit.
Pentru aceste considerente, nefiindu-i aplicabile recurentului prevederile din Protocolul din martie 2007, acesta nu este îndreptățit la diferențele calculate de expert, respectiv:626 lei și 811 lei, cu privire la concediu de odihnă și indemnizația de preaviz.
Ultima critică vizând reținerea greșită a contribuțiilor pentru sănătate la suma provenind din indemnizația de concediere, constând în cele 15 salarii acordate este neîntemeiată, având în vedere că expertul a statuat că recurentul a primit suma de 22630 lei, fără a se reține nicio sumă cu titlu de CASS.
În baza art.274 Cod pr.civilă, intimata va fi obligată la plata sumei de 901 lei, cheltuieli de judecată, către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.280/CM din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind SC SA cu sediul în P, nr.127, jud.
Modifică sentința de mai sus, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului cu titlu de pretenții suma de 8.856 lei (fila 274), precum și suma de 901 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/Ex.4/02.10.2008.
Jud. fond; Celia;
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica
