Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5612/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5612

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*****************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr. 906 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, reclamanții, G, -, având ca obiect calcul drepturi salariale

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurentul pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin care solicită judecata cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut a deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 906 din 21 mai 2009 admis acțiunea formulată de reclamanții, G, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți și Curtea de APEL CRAIOVA.

Au fost obligați pârâții la plata sporului de 50% din salariul de bază lunar brut către reclamanții și pe perioada 20.11.2007 la zi și pe viitor pe durata derulării raporturilor de muncă și către reclamanții, -, pe perioada 29 ianuarie 2008 la zi și în continuare pe perioada derulării raporturilor de muncă, sume indexate cu indicele de inflație la data plății.

S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții și G în calitate judecători și, -, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex la Judecătoria Orșova, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% întemeiată pe dispozițiile articolului 47 din Legea numărul 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În articolul 47 din legea nr. 50/1996 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Ministerul Justiției a invocat în apărare, faptul că, acest text de lege ar fi fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996.

Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Justiției prin art. 42 al OG83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.56 pct.2).

Tribunalul constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform disp. art.73 pct. 1 lit. e din Constituție.

Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă Constituția României potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și, toate celelalte acte juridice emise de organele statului, nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.

În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.

Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 al.3 din Codul d e procedură civilă.

Împotriva sentinței, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond dispus acordarea sporului de 50% pentru personalul auxiliar de specialitate începând cu februarie 2007, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea acest spor, a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000, însă din februari2 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar în cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8/2007.

Astfel, prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, iar recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 a ICCJ a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea art. 47 din legea nr. 50/1996. In consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate în întregime.

Recursul declarat de pârât este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii, ICCJ a constatat urmatoarele aspecte.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, magistratii si personalul auxiliar despecialitate beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare-neuropsihica.
Sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 si prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificata si completata, a fost efectiv platit magistratilor si personalului auxiliar de specialitate, fiind evidentiat ca atare in carnetele de munca.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organelle autoritatii judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus ca art. 47 se abroga.

Aceasta ordonanta a Guvernului a fost aprobata prin Legea nr. 334/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intra in atributiile exclusive ale Parlamentului Romaniei, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constitutie, adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

Este adevarat ca, in temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atributia adoptarii de acte normative Guvernului Romaniei, care emite ordonante, in temeiul acelei legi speciale, insa numai in limitele si in conditiile prevazute in acea lege [art. 108 alin. (3) din Constitutie]. Dar asemenea ordonante nu pot fi emise decat pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu si al legilor organice.
Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 a fost emisa, asa cum rezulta din preambul, in baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata.

La randul ei, Legea nr. 24/2000, in vigoare la data emiterii Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 si 62, precizeaza ca modificarea unui astfel de act consta in schimbarea expresa a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si redarea lor intr-o noua formulare, iar completarea actului normativ consta in introducerea unor dispozitii noi, cuprinzand solutii legislative si ipoteze suplimentare, exprimate in texte care se adauga elementelor structurale existente, si, in fine, ca abrogarea se refera la prevederile cuprinse intr-un act normativ, contrare unei noi reglementari de acelasi nivel sau de nivel superior, care trebuie sa isi inceteze aplicabilitatea.

Reiese deci ca modificarea, completarea sau abrogarea totala sau partiala a unui act normativ reprezinta institutii juridice diferite, cu efecte distincte.

Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici partial.

Mai este de retinut ca la momentul emiterii Ordonantei Guvernului nr. 83/2000 era in vigoare si Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor Curtii Supreme de Justitie, ale magistratilor-asistenti si ale celorlalte categorii de personal.
In acest sens, in Legea nr. 56/1996, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1997, aprobata la randul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231ca pentru risc si suprasolicitare neuropsihica judecatorii si magistratii-asistenti beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza lunar.

Cu toate ca Guvernul Romaniei nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 sa modifice sau sa completeze Legea nr. 56/1996, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1997, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 126/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totusi, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozitiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
In acest fel, prin emiterea Ordonantei Guvernului nr. 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul Romaniei, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

Prin urmare, judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar, conform acestei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr 444 din 13 iunie 2008.

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, conform dispozițiilor art. 329, alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru instanță,

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 21/2008 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu a fost edictată nicio normă juridică de abrogare a dispozițiilor legale în discuție, astfel încât pârâților le incumbă obligația corelativă acordării acestui spor până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a dreptului reclamantului astfel constatat.

Referitor la subzistența dispozițiilor art.47 din 50/1996 - în lumina dezlegărilor de drept ale deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, nr. 21/2008 a se rețin următoarele considerente:

- dezlegarea de drept conținută de recursul în interesul legii nu cuprinde un termen limită, de stingere a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare;

- referitor la actele normative emise ulterior lui OG83/2000 privind salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, acte normative emise la un interval mare de timp de aproximativ 5 ani, urmează a fi făcute următoarele precizări:

a) prin G 177/2002 intrată în vigoare la 1 ian. 2003, prin art. 50 sunt abrogate dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului instanțelor judecătorești din Legea 50/1996, conținute de în capitolul I secțiunea Ial egii.

b) prin OG8/2007 intrată în vigoare la 3 feb. 2007 prin art. 30 lit. a) este abrogată legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare în forma existentă la acea dată.

- Decizia 21/2008 a este pronunțată ulterior emiterii celor două acte normative G 177/2002 și OG8/2007, împrejurare din care rezultă că acestea au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei.

Din prezentarea modului cum s-au succedat în timp actele normative în discuție, rezultă indubitabil că, acestcaracter inoperant al abrogării dispozițiilor art. 47 din legea 50/1996 referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,prin OG83/2000, statuat de decizia - obligatorie conform art. 329 alin. 3.civ. -se menține și ulterior actelor normative de abrogare legii 50/1996, deci și ulterior datei de 3 feb. 2007.

Raționamentul se impune pornind de la ipoteza juridică potrivit căreia cele două acte normative nu puteau abroga dispoziții considerate, la data emiterii lor - 1 ian. 2003, respectiv 3 feb.2007 - ca fiind deja abrogate prin OG83/2000.

Ipoteza contrarie ar conduce la concluzia că, transpunerea în practică, aplicarea pentru viitor - a dispozițiilor deciziei 21/2008 a este paralizată prin dispozițiile unui act normativ existent chiar la data pronunțării acestei decizii împrejurare care lipsește de substanță recursul în interesul legii precum și rațiunea pentru care însuși legiuitorul a considerat că personalului din justiție i se cuvine sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - identificarea și evaluarea condițiilor în care această categorie de personal își desfășoară activitatea,condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Cu alte cuvinte, dacă prin recursul în interesul legii s-a considerat a fi inoperantă abrogarea explicită a art. 47 din legea 50/1996, cu atât mai mult nu poate fi primită susținerea potrivit căreia la 3 feb. 2007 dispozițiile art. 47 din legea 50/1996 privind sporul de 50% au fost abrogate prin dispozițiile OG8/2007, dispoziții care fac trimitere la dispozițiile acestei legi dar care nu pot fi aceleași, privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât, practic, acest spor nu exista la 3 feb. 2007.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr. 906 din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, reclamanții, G, -, .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/03.10.2009

fond: ,

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5612/2009. Curtea de Apel Craiova