Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 575/R/2008 | |
Ședința publică din 10 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - --- |
GREFIER: |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul prin mandatar - împotriva sentinței civile nr.2041 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâta COM reprezentată prin asociat unic având ca obiect calcul drepturi salariale.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 06 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând reține că prin Sentința civilă nr.2041 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată din oficiu de către instanță pentru perioada 16.12.2002 - 02.05.2004.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul prin mandatar în contradictoriu cu pârâta Com SRL și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizația de concediu aferentă perioadei 03.05.2004 - 17.05.2004, actualizată cu rata inflației.
Totodată a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 24,8 lei reprezentând diferența de impozit de restituit către angajat, actualizată cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 16.12.2002 - 17.05.2004, reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de director executiv și nu a beneficiat de concediu legal de odihnă.
Pentru anul 2004, pârâta a reținut în plus suma de 24800 ROL, reprezentând impozit pe salariu.
Potrivit prevederilor art.141 alin.4 din Legea nr.53/2003, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Deoarece pârâta nu a făcut dovada că reclamantul a efectuat concediul de odihnă și contractul individual de muncă al acestuia a încetat, în lumina prevederilor legale arătate, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului indemnizația pentru concediul de odihnă pentru perioada 03.05 - 17.05.2004.
Pentru perioada 16.012.2002 - 02.05.2004 s-a constatat că dreptul la acțiune este prescris.
Întrucât suma de 24800 ROL a fost reținută fără temei legal, a fost obligată pârâta să o restituie reclamantului în temeiul art.164 alin.1 din Legea nr.53/2003.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, și rejudecarea cauzei sub toate aspectele, cu cheltuieli de judecată.
În memoriul de recurs s-a arătat că hotărârea recurata nu cuprinde motivele, argumentele si textele legii speciale pe care se sprijină constatarea că dreptul la acțiune invocat din oficiu s-a prescris ( art.304 pct.7 Cod procedură civilă ).
S-a mai invocat că instanța, interpretând greșit cererea din acțiunea dedusa judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al pretenției la compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat, care este permisa numai in cazul încetării contractului individual de munca (art.304 pct.8 Cod procedură civilă si art. 141 alin. (4) din Codul Muncii ).
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal si a fost data cu încălcarea si aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9 Cod procedură, civila si art.141 pct.4 și art. 283 lit. c si art. 283 alin. 2 din Codul Muncii );
Instanța nu s-a pronunțat în privința cererii reclamantului împotriva administratoarei, care cu rea-credintă nu a efectuat in termen plata compensației concediului legal de odihna neefectuat pe mai mulți ani in urma, deși plata acestei compensații este permisa si obligatorie din momentul încetării contractului individual de munca (art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă).
S-a mai arătat că instanța, invocând din oficiu prescripția dreptului la acțiune pentru plata compensației concediului neefectuat, nu a pus in discuția parților aceasta problema fundamentala si a ignorat celelalte dispozițiuni imperative prevăzute de Codul Muncii (art. 141 alin. 4, art. 166, art. 283 alin.1 lit.c, art.283 alin.2, art.286, 287, 291 Codul Muncii ).
Instanța a soluționat cauza fără a tine cont de dispozițiunile imperative ale Uniunii Europene, de recomandările OIM si de Normele dreptului internațional al muncii, de vreme ce România este membru al, iar legislația interna este completata si armonizata cu legislația internaționala menționata ( art.292 Codul Muncii ).
S-a mai arătat că și partea din sentința recurata prin care pirita este obligata sa plătească reclamantului suma de 24, 8 lei reprezentând diferențe de impozite de restituit actualizat cu rata inflației, nu este corect motivata in considerentele hotărârii, cu toate ca in fond dispozitivul acesteia apare corect. Deci se releva contradicția intre cele doua parți ale sentinței.
Nu s-a asigurat un proces echitabil, intr-un termen rezonabil, deși principial litigiile de munca trebuie soluționate după o procedura simplificata si cu urgenta reglementata de Codul Muncii ( 15 zile ).
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002-02.05.2004 se reține că excepția a fost invocată din oficiu în ședința publică din 18.10.2007 pentru care părțile au fost legal citate, dar nu s-au prezentat. Drept urmare, s-a respectat principiul contradictorialității și dreptul al apărare astfel încât în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă.
În conformitate cu art. 141 alin. (1) din Codul muncii concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. (2) al aceluiași articol prevede excepția de la regula menționată anterior conform căreia conform căreia efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în cazurile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință, recurentul-reclamant avea posibilitatea legală să-și efectueze concediul aferent anului 2003 până la sfârșitul anului 2004.
Însă, prin Decizia nr. 9/17.05.2004 recurentului i s-a desfăcut contractul individual de muncă conform art. 61 litera a) din Codul muncii. Prin Sentința civilă nr. 1811/23.09.2004 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 5536/2004, irevocabilă prin Decizia nr. 85/R/2005 a Curții de Apel Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de împotriva SC COM SRL și, în consecință: s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 9/17.05.2004, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior, s-a obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite acestuia, aferente perioadei cuprinse între data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective, s-a obligat intimata să efectueze toate viramentele legale către bugetul statului în ceea ce-l privește pe contestator și s-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată (filele 11-12 dosar fond).
Drept urmare, în 17.05.2004 (data la care i s-a desfăcut contractul individual de muncă), deci înainte de împlinirea termenului legal în care recurentul avea posibilitatea să-și efectueze concediul de odihnă pe anii 2003 și 2004, intervenit o împrejurare de natură obiectivă care l-a împiedicat să-și exercite acest drept. Prin sentința civilă menționată anterior s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul deținut anterior, însă în fapt intimata SC COM SRL nu a realizat această reintegrare.
În conformitate cu art. 141 alin.(4) din Codul muncii compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și 283 alin. (2) din Codul muncii prevăd că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Având în vedere considerentele expuse anterior, și reținând că dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării Sentinței civile nr. 1811/23.09.2004 a Tribunalului Cluj (definitivă și executorie de drept conform art. 289 din Codul muncii )prin care s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul avut anterior, Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002-02.05.2004, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (2) din Codul muncii nefiind împlinit la data promovării acțiunii.
De asemenea, deși a fost încadrat greșit în drept, art. 304 pct.10 Cod procedură civilă fiind abrogat prin Legea 219/2005, se reține că este întemeiat și motivul de recurs referitor la nepronunțarea primei instanțe asupra cererii formulate împotriva pârâtei, deși acțiunea a fost formulată în contradictoriu și cu aceasta.
Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, care prevăd că în cazul în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată, Curtea va constata că prima instanță a soluționat o parte a pretențiilor reclamantului în mod greșit pe cale de excepție și nu s-a pronunțat asupra cererii pe care acesta a formulat-o împotriva pârâtei.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior se va admite în parte recursul declarat de reclamantul prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 2041 din 18.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi casată în parte și va fi trimisă cauza spre rejudecare în ce privește acțiunea reclamantului împotriva pârâtei precum și acțiunea reclamantului împotriva pârâtei COM având ca obiect compensarea concediului de odihnă pentru perioada 16.12.2002- 02.05.2004.
Deși s-a solicitat casarea în întregime a sentinței atacate, arătându-se că nu s-a motivat corespunzător obligarea intimatei COM la plata indemnizației de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 și plata sumei de 24,8 lei, dar că soluția este corectă, ceea ce reprezintă un recurs împotriva considerentelor hotărârii, recurentul nu a justificat un interes în promovarea unui astfel de recurs, motiv pentru care vor menține dispozițiile sentinței în ce privește indemnizația de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 și plata sumei de 24,8 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul prin mandatar -, împotriva sentinței civile nr. 2041 din 18.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare în ce privește acțiunea reclamantului împotriva pârâtei precum și acțiunea reclamantului împotriva pârâtei COM. având ca obiect compensarea concediului de odihnă pentru perioada 16.12.2002- 02.05.2004.
Menține dispozițiile sentinței în ce privește indemnizația de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 și plata sumei de 24,8 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 10.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
3 ex./08.04.2008
Jud.Fond.,
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
