Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 59/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 59/F-CM

Ședința publică din 03 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu Cristina

Judecător - G--

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit reclamantul și pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art.I și II din nr.OUG75/2008.

CURTEA

Constată că la data de 15 ianuarie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând indexarea de 18% stabilită prin sentința civilă nr.780/CM/21.11.2007 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr.178/R-CM/27.02.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, raportată la cele 7 indemnizații brute de încadrare prevăzute de art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea zilelor lucrate în lunile iunie, iulie și august 2008, zile ce nu i-au fost plătite integral și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 01 septembrie 2008 a fost publicat decretul emis de Președintele României, prin care a fost eliberat din funcția de judecător la TRIBUNALUL ARGEȘ.

La pensionare i s-au acordat cele 7 indemnizații brute de încadrare, fără a fi indexate cu 18%, așa cum s-a dispus prin sentințele pronunțate de TRIBUNALUL ARGEȘ.

De asemenea, în anul 2008 a lucrat în cadrul instanței până la data de 11 iulie 2008, după care a intrat în concediul de odihnă, însă în luna iunie apare că a lucrat numai 5 zile, în luna iulie 4 zile și a fost plătit pentru luna august pentru 21 zile, deși a lucrat în perioada 11-25 august.

Întrucât cu 01 septembrie 2008 a operat pensionarea, își găsesc aplicarea dispozițiile art.13 din Hotărârea nr.325/24.08.2005 a, care nu prevăd ca diferența de indemnizație de concediu pentru timpul nelucrat să se restituie în cazul pensionării.

Față de motivele arătate se solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Examinând excepția de necompetență materială a instanței în cauza de față, se constată următoarele:

Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajator constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă, în sensul dispozițiilor art.281 din Codul muncii.

Potrivit art.I din nr.OUG75/2008, competența de soluționare a prezentului litigiu, având ca obiect drepturi salariale a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, salarizat potrivit nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, aparține în primă instanță curților de apel.

Prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a declarat prevederile art.I și art.II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, ca fiind neconstituționale.

În această situație, art.284 alin.1 din Codul muncii trimite la competența materială stabilită de Codul d e procedură civilă, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.

Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art.158 Cod procedură civilă, urmează a se declina competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Argeș, în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, în favoarea Tribunalului Argeș.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător,

- - - G--

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.02.2009

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe Sorescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 59/2009. Curtea de Apel Pitesti