Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 57/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 57/F-CM

Ședința publică din 03 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu Cristina

Judecător - G--

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit reclamanta și pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art.I și II din nr.OUG75/2008.

CURTEA

Prin acțiunea formulată la Tribunalul București la data de 28 martie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor salariale pentru perioada martie 2005 - septembrie 2007, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul brut lunar", text ce a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000.

Reclamanta a invocat dispozițiile art.41 alin.2 și ale art.53 din Constituția României, susținând că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, sporul de 50% sus arătat fiind abrogat cu încălcarea acestor texte, cât și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul de judecată din 29 octombrie 2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.

S-a reținut astfel că, potrivit art.284 alin.2 Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, competența teritorială fiind exclusivă.

În speță, reclamanta are domiciliul pe raza Curții de APEL PITEȘTI, situație în care aceasta este instanța competentă a soluționa cauza.

Acțiunea a fost înregistrată la Curtea de APEL PITEȘTI la data de 09 ianuarie 2009.

Examinând excepția de necompetență materială a instanței în cauza de față, se constată următoarele:

Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajator constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă, în sensul dispozițiilor art.281 din Codul muncii.

Potrivit art.I din nr.OUG75/2008, competența de soluționare a prezentului litigiu, având ca obiect drepturi salariale a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, salarizat potrivit nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, aparține în primă instanță curților de apel.

Prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a declarat prevederile art.I și art.II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, ca fiind neconstituționale.

În această situație, art.284 alin.1 din Codul muncii trimite la competența materială stabilită de Codul d e procedură civilă, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.

Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art.158 Cod procedură civilă, urmează a se declina competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Vâlcea, în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-,.25,.A,.1, județul V, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător,

- - - G--

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.02.2009

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe Sorescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 57/2009. Curtea de Apel Pitesti