Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 605/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 605/R-CM

Ședința publică din 07 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Daniel Radu

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr.516/CM din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimații-reclamanți, în baza delegației de substituire emisă de Cabinet avocat " -"- Baroul B, lipsind recurentul-pârât și intimații-pârâți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat pentru intimații-reclamanți, depune la dosar buletin de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr.73/29.02.2008 întocmit de Autoritatea de Sănătate Publică A-Compartiment Supraveghere/control boli profesionale și arată că nu are cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat, având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului formulat de Municipiul Câmpulung ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, Sindicatul Învățământ, în numele și pentru membrii de sindicat și, au chemat în judecată pe pârâții Colegiul Tehnic Câmpulung, Centrul Bugetar Colegiul Tehnic Câmpulung și Municipiul Câmpulung prin Primar, solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că, potrivit art.48-50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic beneficiază de drepturile prevăzute în acest act normativ, precum și de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, solicitat de reclamante în prezenta acțiune, este reglementat de nr.HG281/1993, cu modificările și completările ulterioare, care în art.1 prevede că salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de învățământ, unități de cercetare, etc.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, art.8 lit. a prevede posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

S-au mai invocat dispozițiile art.43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ în care se prevede că "pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite", precum și art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A care prevede acest drept pentru condiții grele de muncă prin acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Au mai susținut reclamantele că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul muncii, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist-programator, analist-programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar (de patrimoniu), bibliotecar (cu fond de carte informatizat), alte categorii de personal.

Prin sentința civilă nr. 516/CM din 06 iunie 2008 fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Colegiul Tehnic Câmpulung și Centrul Bugetar Colegiul Tehnic Câmpulung să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul condiții vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază al acestora pentru perioada 11.03.2005 - 06.06.2008, sume actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Municipiul Câmpulung să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor menționate mai sus.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantele desfășoară activitate în funcțiile de director și director adjunct la Colegiul Tehnic Câmpulung.

Potrivit adeverințelor eliberate de angajator și depuse la dosar, reclamantele, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.

Locurile de muncă existente la Colegiul Tehnic Câmpulung au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A, sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.62/18.04.2007, de către Dr., medic primar medicina muncii la. Câmpulung.

Concluziile reținute în buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă la Colegiul Tehnic Câmpulung sunt în sensul că la serviciile Secretariat, contabilitate, laborator informatică și bibliotecă din cadrul unității există calculatoare și imprimante pentru fiecare post de lucru și că salariații care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale printre care: oboseala vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.

Personalul care lucrează la aceste aparate tip calculatoare prevăzute cu monitoare și imprimante este supus unui cumul de noxe.

Așa cum rezultă și din fișele de post aflate la dosar, reclamantele aveau ca obligație în exercitarea sarcinilor de serviciu utilizarea produselor software din dotarea unității, întocmind toate situațiile necesare procesului instructiv-educativ și activităților de secretariat și contabilitate

A mai reținut instanța că, deși sporul solicitat de reclamante nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin nr.HG281/1993 pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului

Instanța nu a putut reține că reclamantele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor, atâta timp cât acestea lucrează, în exercitarea sarcinilor de serviciu, peste 50% din programul de lucru pe calculator, în condiții periculoase sau vătămătoare, aspect dovedit prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă care a concluzionat că o astfel de activitate este dăunătoare sănătății.

Pentru aceste considerente și în raport de disp.art.70-72 din Legea nr.168/1999 instanța a admis acțiunea conform celor de mai sus.

În termen legal pârâtul Municipiul Câmpulung a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Arată recurentul că, așa cum rezultă din fișele de post, reclamantele au atribuții de conducere și coordonare a unității pe care o reprezintă și, chiar dacă în realizarea sarcinilor de serviciu utilizează calculatorul, ele nu fac acest lucru în procentul prevăzut de nr.HG281/1993, adică peste 50% din programul de lucru.

Mai susține recurentul că buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nu cuprinde și funcțiile de director și director adjunct.

Analizând sentința recurată, în raport de critica adusă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește categoriile de persoane pentru care actul normativ prevede acordarea acestui spor, nr.HG281/1993 stipulează că ocurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

Prin Regulamentul nr.6366/LV/1132/46226/23.09.1993, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, s-a prevăzut obligativitatea întocmirii unui buletin de determinare prin expertizarea locului de muncă, iar în speță un astfel de buletin a fost întocmit. Este vorba despre buletinul nr.62/18.04.2007 (fila 47 dosar fond), întocmit de Autoritatea de Sănătate Publică A - Compartiment Supraveghere Control Boli Profesionale, care certifică faptul că personalul care desfășoară activitate continuă la monitoare, în cadrul serviciilor secretariat, contabilitate, laborator informatică și bibliotecă este supus unui cumul de noxe și prezintă oboseală vizuală și generală, cefalee și lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.

Din actele dosarului instanța constată că reclamanta are funcția de director, iar are funcția de director adjunct, cele două nedesfășurându-și activitatea în nici unul dintre compartimentele la care face referire buletinul de expertizare.

Rezultă așadar că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea acestor două reclamante.

Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Câmpulung și va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr.516/CM din 06 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT în numele și pentru membrii de sindicat și și pârâții COLEGIUL TEHNIC CÂMPULUNG și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL TEHNIC CÂMPULUNG.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ în numele și pentru membrii de sindicat și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /

Ex.4/13.10.2008.

Jud. fond:.

.

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 605/2008. Curtea de Apel Pitesti