Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 619/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 619
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 3: Jănică Gioacăș
Grefier - -
****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 131 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recurentele-reclamante prin motivele de recurs aflate la filele2-3 din dosarul - al au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, împrejurare față de care apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra sentinței civile de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.131/2008, pronunțată în dosarul - de Curtea de Apel Bacău, sub incidența OUG 75/2008, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 9 septembrie 2005.
S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada menționată.
S-a respins acțiunea ca nefondată pentru perioadele solicitate după data de 10 septembrie 2005 formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
În motivarea sentinței s-a arătat, în esență că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. - reclamantele -, au chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant echivalent cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază în valoare actualizată la data plății; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bacău la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă; obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare pentru sumele solicitate, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat de către reclamanți că au un program de permanență ce presupune ca periodic și consecutiv, timp de o săptămână, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibile, și în caz de nevoie, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale. Consideră reclamanții că în acest mod le-a fost restrâns dreptul la libertate de mișcare și totodată s-a adus atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate.
Invocă acestea, precum și faptul că sunt discriminați față de alte categorii de salariați, spre exemplu lucrătorii din poliție care sunt remunerați pentru serviciul de permanență.
În susținerea cererii s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune și lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se află în situații diferite. Aceasta întrucât discriminarea în raport cu alte categorii profesionale invocate de reclamanți, nu poate fi reținută, întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori altor bugetari, iar "asigurarea permanenței" reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților.
Pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au invocat pe cale de excepție lipsa calității lor procesuale pasive.
La termenul din 08.08.2008 în temeiul disp.art. II alin.2 din OUG75/2008 s- dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău unde a fost înregistrată sub nr. -.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a reținut următoarele:
În ce privește apărarea pârâtuluiMinisterul Economiei și Finanțelorinvocată pe cale de excepție privindlipsa calității sale procesuale pasiveaceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art.1 din OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificate ale Legii 110/2007 instituie doar o serie de termeni și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plății.
Tot astfel excepțialipsei calității procesuale pasiveinvocată deConsiliul Național pentru Combaterea Discriminăriia fost respinsă întrucât dispozițiile art.27 alin.1 și 3 din OG 137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanțelor de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia. Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri ( de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Niciexcepția lipsei calității procesuale pasiveinvocate depârâtul Ministerul Justițieinu a fost reținută. Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. X din OUG 83/2005 printre atribuțiile Ministerului Justiției se numără și cel de " a fundamenta și elabora proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite".
În ce priveșteexcepția prescripției dreptului material la acțiunesa constatat că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale restante, fiind astfel incidente dispozițiile art.12 din Decretul 167/1958 în conformitate cu care " în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită". Fiind vorba așadar, de prestații succesive, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție sunt incidente dispozițiile art.8 din Decretul 167/1958 în conformitate cu care " prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.283 Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În raport de data introducerii acțiunii în considerarea prevederilor legale sus-menționate s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a s-a constatat prescrisă acțiunea pentru perioadele anterioare termenului de 3 ani.
În ceea ce priveștefondul cauzeis-a reținut că reclamanții, personal auxiliar de specialitate, au invocat instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, discriminare ce nu a fost reținută întrucât aceștia nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție sau a altor bugetari. Este adevărat că toate aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, dar fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare, așa încât este exclusă ideea unor situații similare sau comparabile.
Relevant este și faptul că "asigurarea permanenței" reprezintă așa, cum rezultă din Statutul grefierilor și Regulamentului de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, o obligație de serviciu a reclamanților, grefieri, obligație asumată de aceștia odată cu ocuparea funcției pe care o dețin, deci motivarea privind încălcarea dreptului la liberă circulație nu poate fi evident primită.
De altfel, pretențiile reclamantelor se circumscriu unei probleme de legiferare, doar legiuitorul putând aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, în urma analizării mai multor aspecte precum natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială și cea continuă.
Așa cum s- statuat și de către Curtea Constituțională principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Prin încheierea din 26.11.2008 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței anterior menționate, cu privire la intervalele de timp pentru care acțiunea a fost socotită ca prescrisă, respectiv nefondată.
Împotriva sentinței au promovat recurs reclamanții care au criticat nelegalitatea hotărârii atacate, arătând că la pronunțarea acesteia instanța de fond a ignorat dispozițiile art.5, art.39 alin.1 din Codul muncii care interzic orice formă de discriminare directă sau indirectă, respectiv prevăd dreptul salariatului la salarizarea pentru munca efectiv depusă.
În susținerea recursului au depus două sentințe civile ale Tribunalului Timiș și Tribunalului Piatra Neamț, invocându-le ca precedent judiciar.
În cauză, prin întâmpinare, intimatul pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, invocând deciziile 818-821, 1325/2008 ale Curții Constituționale ce au declarat ca neconstituționale dispozițiile OG 137/2000, republicată, act normativ pe care recurentele-reclamante și-au întemeiat acțiunea.
A mai arătat intimatul că recurentele nu pot invoca plasarea lor într-o situație discriminatorie sub aspectul salarizării atât timp cât acestea nu se află în situația identică sau analoagă celei a categoriei socio-profesionale în raport de care se invocă discriminarea.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, recurentele-reclamante au solicitat obligarea intimaților-pârâți la plata a 25% din valoarea salariului de bază, cu titlu de despăgubire pentru activitatea de permanență pe care o desfășoară în cadrul instanței.
În argumentarea acțiunii, aceștia au invocat faptul că sunt discriminați în raport de categoria socio-profesională a polițiștilor care potrivit art. 11 din OG nr.38/2008, republicată, beneficiază de un spor de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, pentru misiune permanentă.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25, 53 alin.1 din Constituție, art.13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și implicit prin chemarea în judecată a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe dispozițiile OG nr.13/2000, republicată, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Acțiunea promovată este nefondată.
Prin deciziile nr.819-821, 1325/2008 s-a statuat că dispozițiile OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cum deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată, în mod corect, instanța de fond a dat prevalență acesteia.
Totodată, reținându-se invocarea situației de discriminare sub aspectul salarizării și prim prisma prevederilor constituționale, ale Codului muncii și ale convențiilor internaționale la care Statul Român este parte, astfel cum au fost invocate de recurenți, se apreciază că acțiunea este nefondată și prim prisma acestor reglementări, întrucât astfel cum constant s-a statuat și în practica CEDO, existența unui tratament discriminatoriu nu poate fi reținută decât în raport de subiecte de drept aflate în situații analoage sau comparabile.
Or, în speță, recurentele-reclamante nu se află într-o situație similară, comparabilă corpului profesional al personalului din cadrul MAI în raport de care se invocă tratamentul diferențiat, atribuțiilor și activitatea fiind total diferite, considerent pentru care nu se poate reține că sunt discriminați salarial prin neacordarea sporului de 25% pentru activitatea de permanență.
Având în vedere cele anterior arătate, constatând că în speță, în raport de motivele invocate nu se impune modificarea sentinței atacate, instanța în temeiul art.3121Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 131 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,01 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
pt.
aflată în, semnează
Președinte instanță
Grefier,
Red./-
Red.
Tehn.2 ex.AA 30.06.2009
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș
