Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 63/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 63

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu Cătălin Făghian

Asistenți judiciari: - -

: - -

Grefier

************************************************

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții, -, -, I, -, -, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale.-

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru MEF lipsă fiind celelalte părți. -

Nefiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri părții prezente.-

Reprezentanta pârâtei MEF având cuvântul a solicitat respingerea acțiunii.-

S-au declarat dezbaterile închise.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra litigiului de muncă de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr-, la TRIBUNALUL NEAMȚ reclamanții, -, -, I, -, -, au chemat în judecată pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007.-

S-a solicitat, în condițiile art.27 alin.3 din OG nr.137/2000 citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.-

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:

Prin Ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11 din 2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2002, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic. Așadar, prin toate aceste acte normative, s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar. astfel că, prin excluderea reclamanților de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s - a creat un caz de discriminare. -

Ordonanța nr.8 stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din OUG nr.27/29.03.2006, în cuantum de 280,64 lei, nemodificată până în prezent și a coeficientului de multiplicare, prin grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel, modificându-se doar coeficienții de multiplicare. -

Aceste majorări salariale nu au fost acordate și reclamanților, deși la data adoptării OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aceasta prevedea în art.35, ca " drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. -

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru. -

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține acțiunea întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. -

Potrivit art.35 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. "

În baza art. 1 din nr.OG 10/2007, în cursul anului 2007, salariile de bază - astfel cum au fost majorate potrivitOrdonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prinLegea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006 - ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, prevăzute în Anexele nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, urmau să fie majorate, în 3 etape, respectiv cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Respectivul act normativ a intrat în vigoare - conform art. 11 alin.1 din Legea 24/2000 R - la data de 5.02.2007 și se aplica conf. art. 32 începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

Prin urmare, faptul că ulterior - respectiv la 12.03.2007 - art. 35 din nr.OUG 27/2006 a fost abrogat prin art. 1 pct. 17 din Legea nr. 45/2007, nu mai putea împiedica aplicarea dispozițiilor nr.OG 10/2007, referitoare la indexările salariale, și categoriei profesionale în care se regăsesc reclamantele; aceasta întrucât OG10/2007 își producea deja efectele, iar acestea nu mai puteau fi înlăturate ca urmare a garanțiilor oferite de principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituție și de art. 1 din Codul civil, respectiv de principiul drepturilor deja câștigate.

În atare împrejurări, neacordarea indexărilor pe 2007 și reclamantelor, deși salarizate ca și persoanele menționate în Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998 în baza aceluiași act normativ, respectiv OUG27/2006, are și semnificația unei discriminări în raport de categoriile profesionale beneficiare ale majorărilor salariale precizate mai sus, aflate în situații analoge cu ei. De altfel, este de observat că art. 35 din OUG nr. 27/2006 privea toate categoriile de personal salarizate în baza art. 1 din acest act normativ, inclusiv cele din Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998, care au continuat însă să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

Pârâții care au calitatea de ordonatori de credite nu vor fi obligați la plata în favoarea reclamantelor a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, ci la plata de despăgubiri. Astfel, nu se adăugă la lege, ci se face aplicarea art. 2 și 27 din OG137/2000 (acest din urmă articol conferind instanței dreptul de a acorda despăgubiri, când se constată existența unei discriminări ).

Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 deoarece dreptul de legiferare înțeles într-un sens larg nu este unul absolut.

* Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.

* În ceea ce privește solicitarea privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a include și aloca în bugetul Ministerului Justiției a sumelor necesare plății despăgubirilor acordate reclamantelor, aceasta se va admite întrucât: - pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli,

- iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-1 exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.

De asemenea, legitimarea sa procesuală este dată și de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002, modif. - conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin.1 lit."a, g, i" ).

Față de considerentele expuse se va admite acțiunea, astfel cum a fost formulată. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea promovată de reclamanții, -, -, I, -, -,.-

Obligă pârâții, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, să plătească reclamanților majorările salariale aferente anului 2007:

- cu 5% începând cu 1.01.2007 față de luna decembrie 2006;

- cu 2% începând cu 1.04.2007 față de luna martie 2007;

- cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007 față de luna septembrie 2007; sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective. -

Obligă Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă. -

Definitivă și executorie.-

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare:

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - -

Asistenți judiciari:

- -

- -

Red.sent.SR/3.11.2008, tehn.red.EG/5.11.2008 ex.33

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Cătălin Făghian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 63/2008. Curtea de Apel Bacau