Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 65

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș Sorina Romașcanu Cătălin Făghian

: - -

Asistenți judiciari: - -

- -

GREFIER:

**************************************************

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții, G, - în contradictoriu cu CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție. -

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. -

Procedura este completă. -

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare. -

CURTEA

- deliberând -

Asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.5044 din 06.09.2007 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanții, G, -, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Buhuși au chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei, conform art.21 din OG. Nr.137/2000 actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective. -

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:

Prin hotărârea nr.15/23.01.2006, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența în mod evident și regretabil a discriminării indirecte, potrivit art.2 alin.1, al.2, art.6 lit. c, art.8, alin.3, art.19 al.4 din OG nr.137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în mod exclusiv suma de 1700 lei doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani, personalul public și personalul contractual. -

Acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, acesta fiind emis cu încălcarea normelor cuprinse inclusiv în dispozițiile art.6 -8, art.37 -40 din Legea nr.53/2003 modificată. -Potrivit art.21 alin.1 din OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004 toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. -

Potrivit art.67,68 din Legea nr.168/1999 precum și prin normele incidente și aplicabile cuprinse în Legea nr.53/2003, vizând și natura raportului de serviciu dintre părți, dreptul comun în materie este cel care reglementează soluționarea conflictelor de drepturi, vizând inclusiv petitul acțiunii, prin care se solicită despăgubiri bănești rezultate din salarizarea inegală în cadrul aceleiași profesii. Acest drept material s-a născut din lege și atribuie titularilor acestuia, prerogativa exclusivă în virtutea căreia având acest interes manifestat expres prin prezenta acțiune civilă, pot solicita subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a despăgubirilor bănești solicitate, iar pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară aceste sume urmând a se dispune de către instanța de judecată actualizate cu indicele de in flație.-

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru. -

Prin încheierea din 3.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art. I - II din OUG nr.75/ 2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU. -

Investită cu soluționarea cauzei Curtea reține acțiunea nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, care au funcția de personal auxiliar de specialitate în contradictoriu cu Curtea de APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor solicită obligarea pârâților la plata către fiecare dintre reclamanți a sumelor reprezentând stimulente le financiare neacordate în luna decembrie 2005, prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/2005. -

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin Hotărârea nr.15 din 23.o1.2006 a Consiliului Național al Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art.2 alin.1 și 2, art.3 lit.c, art.8 alin.3, art.9 alin.4 din OG nr.137/2000, ca urmarea faptului că prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente în sumă de 1700 lei" doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani, personal public și personal contractual. -

Este adevărat că prin Hotărârea nr.15 din 23.01.2006 a CNCD s-a constatat existența unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, însă de remarcat este faptul că pretinsa discriminare, invocată de către reclamanții grefieri în susținerea pretențiilor formulate, nu s-a raportat decât la diferite categorii de judecători, motivul de critică fiind acela că prin aplicarea criteriului vechimii au fost dezavantajați judecătorii care îndeplineau criteriile obiective pentru acordarea de stimulente dar aveau vechime mai mare de 3 ani.-

Reclamanții nu pot invoca Hotărârea nr.15 din 23.01.2006 a CNCD în susținerea pretențiilor formulate, întrucât situația analizată prin aceasta nu a vizat categoria profesională a grefierilor, cărora le - a fost repartizat un fond separat de stimulente, printr-un ordin distinct emis de ministrul justiției.-

Situația de discriminare invocată nu poate fi reținută ca existentă, raportat la modul în care este definită noțiunea de discriminare - jurisprudența CEDO.-

Astfel, diferența de tratament constituie discriminare în sensul art.14 din CEDO doar atunci când vizează distinctiv între situații analoage și comparabile, care nu au o justificare rezonabilă, întemeiată pe criterii obiective.-

Nu se poate reține o astfel de discriminare în cadrul prezentei acțiuni, având în vedere funcțiile diferite și atribuțiile specifice ale categoriilor de personal precizate.-

Totodată, în raport de legislația națională discriminarea invocată trebuie apreciată și în considerarea deciziei nr.818 din 3.07.2008 a Curții Constituționale.-

Față de considerentele expuse se va respinge acțiunea ca nefondată. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții, G, - cu domiciliul la sediul Judecătoriei Buhuși, în contradictoriu cu CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție. -

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 8.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Asistenți judiciari

Red.sent.SR-/29.10.2008

Tehn.red.EG/ 3.11.2008

Ex.22

Președinte:Jănică Gioacăș Sorina Romașcanu Cătălin Făghian
Judecători:Jănică Gioacăș Sorina Romașcanu Cătălin Făghian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Bacau