Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 640/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 640/R-CM
Ședința publică din 28 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.523/CM din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte și intimatul-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, precizând că a încasat drepturile salariale ce fac obiectul acțiunii.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să îi plătească drepturile salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paști și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, la nivelul anilor 2004-2007, pentru perioada 2004-2007, actualizarea acestor drepturi în raport cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale potrivit nr.OG9/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariat al pârâtei și că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, începând cu anul 2003, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art.168 alin.1 din ) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în art.168 alin.2. entru anul 2004 textul art.168 alin.2 din a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile au procedat la "republicarea", după negocierile purtate anual, textul art.168 din fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007,Comisia Paritară a menționat în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003 și a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Nota asupra precizării situație primelor de Paște si C, prevăzute în art.168 din al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reala a părților semnatare ale a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Aceeași pârâtă a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
De asemenea a susținut că promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile si mai ales beneficiarii.
În temeiul art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate, la data de 30.04.2008, excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe care a respins-o, reținând că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale, în timp ce art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c a aceluiași text legal.
Prin sentința civilă nr. 523/CM/9.06.2008 a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare neacordate, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C în perioada 5.10.2004 - decembrie 2007 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 80 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a fost salariat ai societății pârâte până la data de 10.01.2008, aspect ce rzultă din carnetul de muncă al cestuia.
Art.168 din ontractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2003 prevăzut: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ". La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 969 cod civil voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art. 168 din acest contract și în cursul anilor 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens, în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat, s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul se constată că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente au fost incluse în salariul de bază exclusiv în anul 2003, nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților, a fost creată Comisia Paritară, care, prin Decizia nr.3793/18.06.2007 a confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 203, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși se susține că a fost depus la dosar în anexa 5, nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al ", emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce au participat la elaborarea ei.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților, or în speță părțile nu au dovedit aceste lucru.
După cum rt.168 alin.2 prevăzut în fiecare dintre contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată, întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, iar tribunalul a considerat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul a înlăturat această susținere privind inexistența dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului. De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
A concluzionat instanța că ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art. 969 Cod civil, instanța a admis, acțiunea conform celor arătate mai sus.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, dispunând actualizarea acestor drepturi cu indicele de inflație la data plătii efective.
Instanța a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamantului privind și plata dobânzii legale, întrucât acordarea acesteia ar echivala cu o dublă reparare a acestui prejudiciu: o dată prin actualizare și a doua oară prin plata dobânzii, ajungându-se în final la o îmbogățire fără justă cauză.
În temeiul art.274 cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 80 lei către reclamant.
În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale ( despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului ( cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Într-un cât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, el are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanților.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.523/CM din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
2 ex./30.10.2008
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
