Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 643/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 643/R-CM

Ședința publică din 28 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.699/CM din 1 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar emisă de Cabinet individual-Baroul A, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei-pârâte arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Apărătorul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 6050 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și suma de 398,42 lei daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor mai sus menționate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei la punctul de lucru V și, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate. Astfel, potrivit art.168 alin.1 din, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă pentru anii 2005 - 2007 nu a beneficiat de aceste suplimentări, care se ridică la suma totală de 6050 lei, după cum urmează: suplimentări salariale de Paști de: 2005- 1400 lei, 2006 - 1400 lei și 2007- 1850 lei; suplimentări salariale de C de 1850 lei în 2006, 1400 lei în 2005.

De asemenea, pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări salariale, i se datorează și suma de 513,46 lei, reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.699/1.09.2008 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale, reprezentând prime de Paști pentru perioada 2005, 2006, 2007 și prima de C pentru anii 2005 - 2006, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, reactualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că, potrivit art.168 alin.1 din la nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

În alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Așadar, părțile indică aceste suplimentări de Paști și de C folosind sintagma drepturi salariale.

Potrivit art.283 Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat; în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Întrucât părțile au utilizat noțiunea de drepturi salariale, tribunalul a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și, deci, acțiunea dedusă judecății este prescriptibilă în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului. Această interpretare este în consens și cu intenția comună a părților contractante, respectiv și și nu numai după sensul literar al termenilor, față de susținerea constată a pârâtei, în sensul că s-a convenit ca pentru toți salariații, drepturile salariale suplimentare de C și Paște menționate prin art.168 alin.1, să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și înserat și alin. 2 al acestui articol.

În sprijinul acestei susțineri sunt și regulile de interpretare a unui contract, în sensul dispozițiilor și a principiilor codului muncii, respectiv faptul că cei ce fac interpretarea vor da clauzelor înțelesul care să fie mai favorabil salariaților atunci când nici după ce s-a încercat interpretarea potrivit regulilor dreptului comun, nu s-a ajuns la nici un rezultat.

Față de aceste considerente, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că, potrivit art.168 alin.1 din la nivelul pe anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

În alin.2 s-a menționat că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu "

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menținut textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".

Același text se regăsește, în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006, cum de altfel și în anul 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.

Actul adițional la. al nr.8080/23.05.2000, înregistrat la Direcția Solidarității Sociale și Familiei - B sub nr.2643/11.05.2005 a conferit art.168 alin.2 forma menționată în la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.

Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art.31 din același act normativ dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, însă aceste modificări se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

În sprijinul acestor susțineri, vin și dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii, conform cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

În speța dedusă judecății, astfel cum rezultă din istoricul prevederilor art.168 din la nivelul pe anii 2003 - 2007, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în vădită contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art.168 alin.2 prevăzut, în fiecare dintre aceste contracte, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind fără dubiu faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în pe acești ani, s-a menținut în același timp și textul alin.1.

Pe de altă parte, părțile semnatare nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.

A reținut tribunalul că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 nu poate produce efecte care să înlăture conținutul neexplicit al prevederilor invocate.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Așa fiind, în conflictele de drepturi, sarcina probei este răsturnată, cum de altfel este firesc, întrucât documentația ce stă la baza pretenției reclamanților se află la sediul acesteia. Pârâtul nu a adus însă nici un fel de dovezi în acest sens.

Referitor la apărarea societății pârâte în sensul prematurității formulării acțiunii, tribunalul a constatat că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat. Lipsa oricăror negocieri, care de altfel ar fi trebuit să fie inițiate de către patronat, și deci nu poate invoca în apărare propria sa culpă, asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, tribunalul a reținut că prin clauza art.168 alin.1 acesta se raportează la salariul de bază mediu pe, drepturi ce vor fi acordate pentru anii 2005 - 2007, însă în raport cu perioada lucrată efectiv de către reclamant, iar cu prilejul calculării contravalorii acestor drepturi vor fi operate reținerile și deducerile legale.

Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea, conform celor arătate mai sus.

În termen legal, pârâta a formulat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:

1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și

Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.

2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.

În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.

3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.

Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.

acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.

Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază

Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:

Recursul declarat de reclamanți este nefondat, deoarece instanța le-a acordat în parte cheltuielile de judecată, ca urmare a admiterii în parte a pretențiilor acestora.

Primul motiv de recurs formulat de pârâtă este nefondat.

Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.

Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.

Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale ( despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului ( cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.

În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și

Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.

Într-un cât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.

Al doilea motiv de recurs al pârâtei este nefondat.

Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, el are calitate procesuală activă în prezentul dosar.

Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.

Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.

Al treilea motiv de recurs al pârâtei este nefondat.

Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.

Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".

Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.

Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.

În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.

În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.

Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.

Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

În speță însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.

Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.

Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2005 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanților.

Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.

nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.

În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.

Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.

Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.

Față de aceste considerente, curtea va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.699 din 1 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

2 ex./30.10.2008

Jud. fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 643/2008. Curtea de Apel Pitesti