Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 641/R-CM

Ședința publică din 31 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR MUNTENIA, în numele membrilor de sindicat:, împotriva sentinței civile nr.34/CM din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2008, reclamantele, și, reprezentate de Sindicatul Preuniversitar "Muntenia" au chemat în judecată pe pârâtele Școala Broșteni și Comuna, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligate la plata retroactivă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea sporului de 10% din salariul de bază, pentru condiții penibile, pentru personalul nedidactic - îngrijitori, fochiști, paznici, bucătari, etc. - pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii acțiunii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la acordarea sporului de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile și după pronunțarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că în data de 31.01.205 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr.2001/31.01.2005 Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, iar în art.40 alin.3 lit.a se menționează că salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile. De asemenea, în art.41 alin.3 lit.a din Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 s-a menținut aceeași dispoziție.

S-au invocat, de asemenea, dispozițiile art.100 din Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, respectiv cele ale art.101 din Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, potrivit cărora, "drepturile prevăzute în contratele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin contractele colective de muncă", fiind aplicabile tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.34/CM din 12 ianuarie 2009, a admis și a obligat pe pârâta Școala Broșteni - să plătească reclamantelor sporul de 10% pentru condiții penibile, pentru intervalul 16.10.2005 - 12.01.2009, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamante, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată pârâta Comuna să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi.

S-a respins cererea reclamantelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamantele - membre de sindicat - sunt salariate ale Școlii Broșteni -, fiind angajate în funcții de îngrijitori.

Potrivit art.40 alin.3 lit.a din Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, respectiv art.41 alin.3 lit.a din Contractul de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, salariații pot beneficia de un spor de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

Reclamantele au susținut că desfășoară respectiva activitate în condiții penibile, drept pentru care sunt îndreptățite să primească acest spor. Acestea nu au menționat însă în ce constă penibilitatea muncii pe care o prestează, așa încât tribunalul a analizat în concret atribuțiile acestora, cuprinse în fișa de post a fiecăreia.

Astfel, un salariat încadrat în funcția de îngrijitor are printre atribuții generale, supravegherea instalațiilor sanitare în timpul pauzelor, igienizarea grupurilor sanitare, a coridoarelor în timpul fiecărei ore de curs, efectuarea curățeniei în sălile de clasă, cabinete, cămin, laboratoare, dezinfectarea zilnică cu clor a grupurilor sanitare, dezinfectarea cu detartrant săptămânal a vaselor WC, a pisoarelor și a chiuvetelor, scoaterea gunoiului din clase la sfârșitul fiecărei ture, zilnic, etc. Acestora li se pot adăuga și altele, în funcție de unitatea de învățământ în care activează.

Tribunalul a reținut că acest personal prestează activități ce pot fi considerate penibile.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamante, s-a constatat că la dosar nu s-au găsit dovezi în acest sens, fiind respinsă cererea reclamantelor în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia", în numele membrilor de sindicat,.

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât, deși s-a admis acțiunea formulată de reclamant, care a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța nu a admis și acest capăt de cerere.

Față de acest motiv se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul acordării și a cheltuielilor de judecată, care vor fi dovedite cu înscrisuri noi depuse la dosar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

Recursul declarat de reclamant este nefondat.

Prin sentința civilă atacată instanța de fond a admis acțiunea formulată de recurent, în numele și pentru reclamantele membre de sindicat, obligând pârâtele la plata sporului de 10% pentru condiții penibile pentru intervalul 16 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2009.

În sentință s-a precizat că la dosar nu s-au găsit dovezi de achitare a cheltuielilor de judecată, situație în care s-a respins acest capăt de cerere.

Analizând aceasta se constată că, potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Instanța nu putea admite plata acestor cheltuieli atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada cu acte în sensul că ar fi efectuat cheltuieli de judecată pentru soluționarea dosarului, cheltuieli ce ar consta în taxe timbru sau onorariu de avocat.

Cum acțiunea formulată de reclamant este scutită de taxă de timbru, fiind vorba de un conflict de muncă pentru acordarea de drepturi salariale, iar reclamantul nu a avut angajat apărător pentru susținerea acțiunii și căruia să-i fi achitat onorariu, acesta nedepunând la dosar niciun fel de dovezi în acest sens, în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere.

De altfel, recurentul arată în recursul formulat că urmează a depune înscrisuri noi cu care să dovedească efectuarea cheltuielilor de judecată, înscrisuri ce nu au fost depuse nici după formularea recursului.

Sentința pronunțată de instanța de fond este astfel legală și temeinică, neexistând motive de casare față de prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, situație în care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR MUNTENIA, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr.34/CM din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele ȘCOALA BROȘTENI, județul A și COMUNA, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./02.04.2009

Jud.fond:

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Pitesti