Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 646/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 646/R-CM
Ședința publică din 31 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE Aprinprimar, împotriva sentinței civile nr.1237/CM din 07 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimatul-pârât Grup Școlar Auto Curtea de A și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2008, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în numele și pentru membrii de sindicat în calitate de reclamanți, G, G, G, -, -, -, - și a chemat în judecată pe pârâții Grup Școlar Auto Curtea de A, Municipiul Curtea de A, chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii (respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare) și până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, în concordanță cu prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși prin nr.OUG68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, s-a prevăzut că începând cu luna octombrie 2004, coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 cuprind sporul de stabilitate și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător tranșelor de vechime în învățământ, în conformitate cu prevederile art.50 alin.11 și 13 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic de predare cu vechime de peste 10 ani în învățământ, care nu îndeplinește condiția prevăzută în art.50 alin.11 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la îndeplinirea vechimii neîntrerupte în învățământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienților de multiplicare micșorați cu 1,15 % față de cei prevăzuți la tranșele respective în anexele nr.1 și 2.
OUG nr.18/2005, nr.OG4/2006, nr.OG11/2007 și Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.1350/20.06.2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la nr.OG11/2007 au stabilit același drept al membrilor de sindicat de a beneficia de salarizarea corespunzătoare celor trei tranșe, respectiv 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1, iar pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime să li se acorde o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
La data de 16.07.2008 Municipiul Pitești a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la alocarea către municipiu a fondurilor destinate plății drepturilor salariale solicitate.
În motivare, pârâtul a arătat că în raport de art.167 din Legea nr.84/1995 și de cele ale art.14 alin.4 din Legea nr.486/2006, finanțarea cheltuielilor de personal ale personalului unităților de învățământ preuniversitar este alocată din taxa pe valoarea adăugată, sursă ce provine și se alocă de la bugetul de stat. Potrivit art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1237/CM din 07 noiembrie 2008, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Grup Școlar Auto Curtea de A să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.05.2005 și până la data de 07.11.2008, în raport de perioada efectiv lucrată, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării acestor drepturi.
S-a respins cererea de chemare în garanție.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că reclamanții sunt încadrați la Grup Școlar Auto Curtea de Școala, în funcția de cadre didactice.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
În raport de obiectul dedus judecății, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art.50 alin.2 din Statut și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
S-a reținut că, din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, precum și din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative "și" rezultă faptul că articolul menționat are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: "tranșe de vechime" și "tranșe suplimentare de vechime".
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, s-a reținut că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care potrivit Explicativ al Romane, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indică momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cât și cele ale nr.OG15/2008).
Statuând în primul aliniat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
S-a stipulat astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de "coeficient de ierarhizare" sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, "coeficient de multiplicare".
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 a arătat că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este un alt coeficient de multiplicare care include creșterea, majorarea de 1/25 din coeficientul tranșei de vechime anterioare, intervenite în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează, deci, la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ, de 6,602.
S-a reținut că la data de 01 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, fost publicată nr.OG15 din 30 ianuarie 2008, care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație, se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în niciun fel la dreptul personalului didactic din învățământ preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, pentru determinarea tranșei suplimentare de vechime, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, această creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusă (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.
Pe cale de consecință, instanța, cu majoritate, a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogat sau modificat în niciun fel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Curtea de
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât nejustificat s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul Curtea de A și a fost obligat acesta să vireze pârâților fondurile necesare pentru efectuarea plăților solicitate de reclamanți.
Instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art.167 din Legea învățământului nr.84/1995 cu modificările ulterioare, potrivit cărora fondurile necesare în salarizarea personalului didactic auxiliar din instituțiile preuniversitare sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Legea nr.486/2006 a bugetului de stat prevede că repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene.
Ca urmare, reparația prejudiciilor salariale nu poate fi acoperită de Municipiul Curtea de A din veniturile sale proprii, ci de Ministerul Finanțelor Publice prin direcția generală a finanțelor publice, care distribuite sumele alocate de la bugetul de stat din taxa pe valoarea adăugată destinată finanțării cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de recurent și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale respective.
Curtea constată că, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Și potrivit art.167 din Legea nr.84/1995, finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar se realizează, în primul rând, din bugetele primăriilor de care acestea aparțin.
Admisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de recurent față de Ministerul Finanțelor Publice ar fi presupus ca între aceste două instituții să existe o obligație de garanție în baza căreia cel din urmă să poată fi obligat să aloce din bugetul propriu Primăriei Curtea de A fondurile necesare finanțării învățământului preuniversitar.
Alocarea din sumele defalcate de la bugetul de stat de care face vorbire art.167 din Legea nr.84/1995 nu se poate realiza decât prin legea bugetară anuală și din acte normative de rectificare bugetară.
Cum Ministerul Finanțelor Publice nu are niciun rol în adoptarea acestor acte normative, legea bugetară fiind adoptată de Parlamentul României, iar ordonanțele fiind emise de Guvernul României, nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți, întrucât nu are în atribuțiile sale obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci numai atribuții în derularea unui proces legislativ prin întocmirea proiectului de buget.
Așa fiind, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în alocarea sumelor de la bugetul de stat, în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva acestuia.
Recursul declarat de recurentul Municipiul Curtea de A împotriva sentinței instanței de fond este astfel nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A, prinprimar,împotriva sentinței civile nr.1237/CM din 07 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, G, G, și, reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, pârâtul GRUP ȘCOLAR AUTO CURTEA DE A, județul A și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./02.04.2009
Jud.fond: /
OPINIE SEPARATĂ
Recursul este fondat pentru argumentele ce urmează:
Municipiul Curtea de Aac hemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale reclamanților în situația în care pârâtul va cădea în pretenții.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea de la bugetul de stat.
Cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar sunt asigurate în parte din bugetul de stat, situație juridică ce implică obligația Ministerului Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice să repartizeze unităților administrativ teritoriale fondurile necesare plății acestor drepturi.
Potrivit art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 privind Bugetul de stat pe anul 2007, repartizarea fondurilor din taxa pe valoarea adăugată pentru plata salariilor personalului didactic se face prin decizie a directorului Direcției Finanțelor Publice Județene.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor prin autoritățile mai sus evocate de a repartiza sumele necesare plății unor creanțe rezultă și din principiile de execuție bugetară reglementate în secțiunea a 4- Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
În raport de aceste considerente, cererea de chemare în garanție trebuia admisă de către instanța de fond, fiindcă dreptul reclamanților la plata sumelor ar fi rămas unul iluzoriu în ipoteza în care sumele necesare nu ar fi repartizate după procedura prevăzută de lege, astfel că în baza art.312 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului.
Președinte,
-
Red.
/2ex/23.04.2009
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
