Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 670/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 670/R-CM
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta " ". cu sediul în Pitești, --, nr.127, județul A, împotriva sentinței civile nr.84/CM din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești,-, -1,.F,.11, -ul
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursul s-au desfășurat în ședința publică din data de 30 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, 02 aprilie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 29.05.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale neacordate în baza contractului colectiv de muncă pentru anii 2005 și 2006, respectiv la acordarea suplimentărilor salariale cu ocazia Zilei Meseriei, a sărbătorilor de Paște și C, precum și o indemnizație minimă de concediere echivalentă cu un salariu mediu net, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, potrivit art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște, C și Ziua Meseriei să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu, iar la concediere trebuie să beneficieze, în funcție de vechime, de o indemnizație minimă de concediere, de un salariu mediu net, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate pentru anii 2004-2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat în principal excepția prescrierii dreptului la acțiune, considerând că drepturilor solicitate le sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că din anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază.
La data de 20 noiembrie 2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, fiind respinsă, cu motivarea că potrivit art.157/158 din contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
.e) a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c) a aceluiași text legal.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.84/CM din 19 ianuarie 2009, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suplimentările de drepturi salariale neacordate, în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, din care se vor deduce contribuțiile aferente impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, șomaj), pentru perioada 29.05.2005 - 01.07.2006, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile corespunzătoare Zilei Meseriei, în cuantum de un salariu de bază minim actualizat pe unitate, din care se vor deduce contribuțiile aferente impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, șomaj), pentru perioada 29.05.2005-01.07.2006, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 500 de lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că eclamantul a fost salariatul societății pârâte până la data de 01.07.2006, după cum reiese din carnetul de muncă al acestuia și din decizia nr.203/29.06.2006, prin care raporturile de muncă dintre părți au încetat potrivit art.65 și 66 din Codul muncii.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.157/158 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
La alineatul 2 al respectivului articol s-a precizat că, "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2005 - 2006, au menținut dispozițiile art.157/158 alin.1, însă alin.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.157/158 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, după anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin.1.
Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.157/158 din acest contract și în cursul anilor 2005 și 2006, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe următorii ani faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Analizând gramatical textul alin.2 al art.157/158 s-a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
După cum rt.157/158 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, s-a reținut că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că după anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 din Codul muncii.
Coroborând dispozițiile art.157/158 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, tribunalul a constatat că reclamantului i se cuvin suplimentările de drepturi salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pentru perioada 29.05.2005 - 01.07.2006.
Aceste suplimentări de drepturi salariale nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, putând fi determinate în faza de executare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea suplimentărilor salariale neacordate cu Zilei Meseriei, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:
3 al art.157/158 din contractul colectiv de muncă prevede că, "cu ocazia Zilei Meseriei fiecare salariat primește o sumă a cărei valoare se negociază cu Sindicatul, pornind de la minimum valoarea salariului de bază minim actualizat pe ".
Spre deosebire de primele două alineate ale art.157/158, alin.3 nu a suferit niciun fel de modificări ulterioare anului 2003 și nici interpretări ale textului. De asemenea, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că după anul 2003 acest drept a fost achitat reclamantului.
În consecință, coroborând dispozițiile art.157/158 alin.3 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, tribunalul a constatat că reclamantului i se cuvin drepturile corespunzătoare Zilei Meseriei, în cuantum de un salariu de bază minim actualizat pe unitate, din care se vor deduce contribuțiile aferente impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, șomaj), pentru perioada 29.05.2005 - 01.07.2006.
În cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 din Codul muncii.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea indemnizației minime de concediere echivalentă cu un salariu mediu net, prevăzută de art.46 din contractul colectiv de muncă, tribunalul a privit-o ca neîntemeiată, întrucât prin decizia de concediere nr.203/29.06.2006 acestuia i s-a acordat o indemnizație de concediere în sumă de 10.631 lei.
Prin art.46 alin.1 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut ca la concediere, din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul să-i plătească acestuia o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea acestuia. Reclamantul a susținut că angajatorul ar fi trebuit să-i acorde pentru o vechime cuprinsă între 6 luni și 3 ani un salariu mediu net.
La data de 18.04.2006 reprezentanții celor două sindicate și reprezentanții patronatului au elaborat Planul Social privind etapa de restructurare iulie 2006 și măsurile sociale ce o însoțesc. Astfel, la pct.2 al acestui Plan Social, s-a menționat că societatea va plăti salariaților plăți compensatorii după cum urmează:
- 0,5-5 ani vechime - o indemnizație în cuantum de 10.631 RON net;
- 5-15 ani vechime - o indemnizație în cuantum de 15.947 RON net;
- peste 15 ani vechime - o indemnizație în cuantum de 19.933 RON net.
Ulterior, la data de 21.09.2006, aceleași părți au încheiat un amendament la acest Plan Social, în care s-a menționat că părțile confirmă faptul că în redactarea punctelor 2 și " financiare", voința comună a părților a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.46 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planurilor Sociale cu cele acordate în baza art.46 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:
1.În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că drepturile solicitate au natură de drepturi salariale.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale constituie contravaloarea muncii prestate, sunt menționate în contractul individual de muncă și se acordă periodic.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
2. Motivarea sentinței este sumară și neconvingătoare, iar fondul cauzei a fost greșit soluționat.
Interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este combătută de interpretarea logică a acestora.
Textul alin.2 al art.158 din contractele colective de muncă, în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat nu ar mai fi avut niciun rost în anii următori dacă părțile semnatare nu ar fi urmărit un anumit scop prin menținerea lui în contract.
Alineatul care explică ce s-a întâmplat în anul 2003, menținut și în anii următori are rostul de a indica modalitatea de urmat în privința acordării acestor prime, adică faptul că și în 2004, 2005, 2006 se va proceda așa cum s-a procedat în 2003.
Această argumentație este întărită și de Actul Adițional din data de 25.10.2007, care arată sub semnătura patronatului și a celor două sindicate din cadrul societății, care a fost voința internă a părților.
3. Al treilea motiv de recurs vizează împrejurarea că în mod greșit a fost obligată să plătească reclamantului prima de C pe anul 2007, în condițiile în care prin Adițional la data de 25.10.2007 s-a reglementat această problemă a primelor.
4. Al patrulea motiv de recurs vizează greșita obligare a societății recurente să-i plătească intimatului drepturile privind Ziua Meseriei.
Așa cum rezultă din actele noi anexate recursului, de acest bonus beneficiau salariații aflați în evidențele societății la data de 01 septembrie, astfel că intimatul a încasat suma de 1000 lei brut (750 lei net) pentru anul 2005. Pentru anul 2006, fiind disponibilizat la data de 01.07.2006, nu a mai beneficiat de acest bonus, întrucât nu mai era angajatul societății.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea reține că ecursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat.
salariale de Paște și de C au fost de altfel incluse în salariul de bază al tuturor salariaților pentru anul 2003, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractele colective de muncă încheiate la nivelul pe anii 2004-2006, art.158 are un singur alineat, în care se prevede că de Paște și de C, salariații acestei societăți comerciale vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe unitate.
Abia în contractul colectiv de muncă încheiat pe anul 2007 la nivelul se adaugă acestui alineat un al doilea, prin care se stabilește că în anul 2003 suplimentările salariale menționate în primul alineat au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În contractul colectiv de muncă înregistrat la data de 19.06.2007 la A, negocierea acestor drepturi salariale suplimentare a fost preluată în forma anterioară cu cele două alineate. S-a schimbat numai numărul articolului din 158 în 157.
S-a susținut că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta-pârâtă în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză - art.158 alin.1.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Pentru aceleași argumente expuse anterior, se constată că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, Curtea constată că, recurenta, deși critică greșita acordare a sumei cu ocazia Zilei Meserie pentru anul 2006, invocă în susținerea criticii Protocolul privind negocierea în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat între SC SA și Sindicatele și din data de 07.09.2005- aplicabil deci anului respectiv, astfel încât și această critică, nesusținută de înscrisurile noi depuse în recurs, va fi respinsă.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 291 Codul muncii, Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
Văzând și art.274 Cod procedură civilă o va obliga pe recurentă la 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător ales, potrivit chitanțelor doveditoare depuse la filele 20 și 21 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta " ", împotriva sentinței civile nr.84/CM din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul .
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./10.04.2009
GȚ/GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
