Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 688/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 688/R/2008
Ședința publică din data de 19 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC SA -. GRUP împotriva sentinței civile nr. 2507 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 17.12.2007, în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, de către recurenta-pârâtă un set de acte, reprezentând: copie de pe raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de d-nul expert, în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, pricină cu obiect similar prezentei cauze, prin care expertul și-a exprimat poziția referitor la introducerea primelor de Paști și C în salariul de bază al angajaților, în cursul anului 2003 și ulterior, punctul de vedere al expertului contabil în privința primelor de Paști și C incluse în salariul de bază lunar al unui salariat oarecare, notă de cheltuieli de judecată și expertiză contabilă extrajudiciară întocmită de d-na expert contabil.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2507 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată excepția invocată de către pârâta referitoare la prescripția dreptului la acțiune.
S-a admis acțiunea reclamantei SABINE, formulată împotriva pârâtei B și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6264,06 lei, reprezentând prima de Paști și de C cuvenite pentru perioada 2004-2006, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța a reținut că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a învederat instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul "s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg".
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe, astfel că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantei suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantei dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestuia din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază au fost infirmate de către expertiza contabilă efectuată în cauză.
Din analiza statelor de plată și a carnetului de muncă a reclamantei reiese cu certitudine că reclamantei nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Expertul contabil a identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamanta și care abia dacă acoperă inflația pe toată această perioadă și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C către reclamanta.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantei prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamanta să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că cuantumul suplimentărilor salariale pe care pârâta le datorează reclamantei în baza art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă este de 5630 lei pentru anii 2004 - 2006, la care se adaugă daune de 634,06 lei reprezentând aplicarea ratei inflației la suplimentările salariale cuvenite reclamantei, deci în total suma de 6264,06 lei pe care pârâta trebuie să o achite reclamantei, însușită de către acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivele aflate la 2-5 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculeazăîn raport de salariul de bază mediupe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantei este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la 05.09.2007 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantei a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariile reclamantei ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2507 din 17.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 28.03.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Sălaj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
