Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 685/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 685/R/2008 | |
Ședința publică 19 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | - - - - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții -, și împotrivadeciziei civile nr. 298. din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamnații și, având ca obiect evacuare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de12 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3167 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, s-a admis acțiunea civilă precizată, intentată de reclamanții și -, în contradictoriu cu pârâții -, și și în consecință, s-a dispus evacuarea pârâților --, jr. Și din imobilul casă de locuit, anexe și terenul aferent (curtea) situate în B M,-/A, înscrise în CF nr.16331 B M, nr.top 862, proprietatea tabulară a reclamanților.
Au fost obligați pârâții la plata unor daune interese în cuantum de 24,77 lei lunar, calculate de la data împlinirii duratei locațiunii 1 iulie 2004 și până la executarea efectivă a hotărârii de evacuare, respectiv la încetarea locațiunii cuprinse în contractul de închiriere nr.2 din 30 iulie 2000, scadent la 1 iulie 2004.
Au fost obligați pârâții să procedeze la mutarea din imobilul proprietatea reclamanților, în imobilul din B M,-,.63, deținut de pârâți cu contractul de închiriere nr.2616 din 4 ianuarie 2005, în baza schimbului obligatoriu de locuințe.
Au fost obligați pârâții la desființarea pe cheltuiala lor a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea tabulară a reclamanților, înscris în CF nr. 16331 B M, nr.top 862, lucrări de extindere a imobilului 8. din str.- -, sub sancțiunea unor daune cominatorii în cuantum de 30 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a sentinței, iar în caz de pasivitate din partea pârâților, s-a dispus autorizarea demolării lor de către reclamanți, pe cheltuiala pârâților.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții --, și, în contradictoriu cu reclamanții și -.
Au fos tobligați pârâții să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.918 lei RON:
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile din actualul proces, s-au mai judecat și într-o altă cauză având ca obiect revendicarea imobilului situat în B M,-/A, acțiune ce a fost idntentată de actualii reclamanți împotriva mai multor pârâți printre care și familia, întrucât pârâții persoane fizice ocupau în virtutea unor contracte de închiriere încheiate cu Statul Român, toate apartamentele imobilului cu nr.5, respectiv toate construcțiile amplasate pe terenul cu nr.top 862 din CF nr.58 B M, imobil ce a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950.
În procesul anterior, finalizat în privința construcțiilor înscrise în CF nr.58 B M, nr.top 862 prin sentința civilă nr.5110 din 13 octombrie 1997 a Judecătoriei Baia Mare, s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor iar ulterior și asupra terenului, constatându-se că au fost preluate în mod abuziv și fără titlu prin decretul de naționalizare.
De asemenea, s-a mai reținut că la momentul promovării acțiunii în revendicare, întregul imobil a fost identificat cu nr.administrativ 5, însă ulterior, prin decizia prefectului s-a schimbat atât denumirea stradală, cât și numărul topografic 862, astfel că imobilul cu nr.5 a devenit imobilul cu nr.7 și respectiv 8. Reclamanții au preluat imobilul în calitate de proprietari, prin procesul-verbal nr.16324 din 9 august 2000, după care au încheiat cu pârâții un contract de închiriere în baza OUG nr.40/1999, pentru o perioadă de 4 ani.
În baza aceleiași OUG nr.40/1999, pârâților li s-a repartizat și au preluat efectiv un alt spațiu de locuit, cu privire la care au încheiat contractul de închiriere nr.2616/04.01.2005.
Așa fiind, judecătoria a constatat că pârâții folosesc imobilul proprietate tabulară a reclamanților, fără nici un titlu, situație în care se impune evacuarea lor din acest spațiu, întrucât sunt și de rea-credință, din moment ce ei mai dețin un spațiu de locuit, astfel că este justificată cererea reclamanților de mutare pârâților.
Cele două construcții ridicate de pârâți pe terenul reclamanților, se află într-o stare avansată de degradare, punând în pericol imobilele învecinate. Aceste construcții au fost edificate fără autorizație de construire, în mod abuziv, pârâții fiind constructori de rea-credință.
În ceea ce privește cererea reconvențioanlă, prima instanță a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală pasivă, obligația de despăgubire pentru modificările aduse imobilului revenind statului sau unității deținătoare.
Prin decizia civilă nr.298. din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții --, și, în contra sentinței civile nr.3167 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare.
Au fost oblgiați apelanții să le plătească intimaților și - cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 1.800 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sentința judecătoriei s-a dat cu drept de apel, ceea ce conferă litigiului un triplu grad de jurisdicție, situație în care disjungerea capătului de cerere alternativ privind obligarea Statului Român la despăgubiri, nu îi privește pe apelanți.
de construcții efectuate de pârâții-apelanți s-au făcut nelegal, fără autorizație de construire sau acordul proprietarului de la acea vreme, iar ele vizau confortul lor propriu, motiv pentru care în anul 1981 au și fost amendați contravențional.
Rapoartele de expertiză efectuate în cauză au relevat faptul că în realitate este vorba de lucrări de întreținere a imobilului și vizează confortul chiriașilor. Din probele administrate în cauză, inclusiv cercetarea la fața locului, a rezultat că în prezent imobilul are un grad M de uzură, ce pune în pericol imobilele învecinate.
În privința dreptului chiriașilor prevăzut de art.43 din OUG nr.40/1999, de a pretinde contravaloarea modificărilor aduse imobilului, tribunalul a reținut că în prezent sunt aplicabile dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001 coroborate cu cele ale art.3 din același act normativ, conform cărora în situația în care imobilul a fost preluat fără titlu, obligația de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor prin îmbunătățirile necesare și utile revine statului sau unității deținătoare, nicidecum foștilor proprietari.
Chiar și în baza art.43 din OUG nr.40/1999, dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare se acorda numai dacă lucrările s-au făcut cu aprobările prevăzute de lege, or pârâții nu au avut autorizație de construire și nici acordul proprietarului de la acea dată, astfel că ei nu au fost constructori de bună-credință. Așa-zisele "îmbunătățiri" aduse de pârâți imobilului, au fost făcute exclusiv în scopul confortului propriu al chiriașilor, fără să i se aducă vreun spor de valoare imobilului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții --, și, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate.
În privința casării cu trimitere spre rejudecare, pârâții-recurenți au susținut că din cele trei capete de casare, tribunalul a analizat numai motivul ce viza judecarea conexuală apetitelor disjunse din perspectiva art.6 al CEDO, dar nu a analizat apelul decât susprapunând șablonul dispozițiilor art.279 pr.civ. peste aprecierile apelanților, constatând că nu se regăsesc între condițiile de casare, iar pe de altă parte le-a respins ca nefondate și nu ca inadmisibile.
Dar tribunalul nu a analizat temeinicia susținerilor apelanților din perspectiva dispozițiilor art.165 raportat la art.120 alin.2 pr.civ. Instanța de apel nu a analizat critica apelanților privind modul cu totul și cu totul nelegal în care prima instanță a disjuns cererea pârâților de obligare a intimaților la plata investițiilor. Recurenții și-au argumentat susținerile cu citate din decizia nr.726/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și din decizia nr.801/2002 a Curții de Apel București.
Recurenții au mai susținut că în apel au criticat sentința sub 7 capete tinzând la schimbarea ei cel puțin în parte, dar instanța de apel nu a analizat și combătut nici un motiv, limitându-se la a le combate global, din trei perspective totalmente greșite: construcția era ilegală fiind edificată fără autorizație, imobilul este expropriat fără just titlu, iar îmbunătățirile sunt făcute pentru confortul chiriașilor. Respingându-se cererea de amânare a avocatului, s-a încălcat dreptul la apărare recunoscut de CEDO.
Din perspectiva motivelor de casare, recurenții au susținut că petitul principal al acțiunii este supus controlului judiciar în trei grade de jurisdicție, pe când petitul privind schimbul obligatoriu de locuințe este supus numai judecății în fond și în recurs, astfel că acest capăt de cerere avea o cale judiciară separată de celelalte petite.
În mod greșit a fost disjuns capătul de cerere privind obligarea Statului Român la despăgubiri, imobilul fiind luat cu titlu.
Recurenții au mai arătat că instanța admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților sub aspectul despăgubirilor, fără a se pronunța asupra pretențiilor detaliate în concluziile scrise, care aveau ca și Ť. reclamanții. Lucrările efectuate de pârâți au avut în vedere rețele electrice, de gaz și consolidare construcții, fără de care complexul imobiliar ar fi iremediabil compromis, or instanța nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.
Sub aspectul motivelor de modificare, recurenții au susținut că instanța de fond a apreciat calitatea de proprietari a reclamanților asupra întregului imobil situat la nr.7 A, în condițiile în care singurul titlu de proprietate sunt hotărârile judecătorești privind revendicarea doar a imobilului de la nr.5, actual nr.7 și adeverința de notare din 1996, care nu le conferă reclamanților dreptul de proprietate, în condițiile în care pârâții au edificat extinderile, calitatea lor de proprietari asupra acestora fiind dovedită cu actele de contravenție, care nu au fost analizate de instanță. Contractul de închiriere nr.2/30.07.2000 are ca obiect imobilul de la nr.7, iar prin proces-verbal nr.16324/09.08.2000 s-a predat doar imobilul de la nr.7. Din această perspectivă, evacuarea pârâților este nelegală.
Dar recurenții au mai susținut că sentința este nelegală și din perspectiva petitului principal prin care dispune evacuarea pârâților dintr-un complex imobiliar.
Proprietarul nu putea refuza reînnoirea contractului de închiriere decât în condițiile art.14 alin.2 din OUG nr.40/1999. În condițiile în care contractul de închiriere expira la data de 1.07.2004, notificarea trebuia motivată și comunicată chiriașilor în termenele legale.
Instanța putea dispune evacuarea doar în ceea ce privește obiectul contractului de închiriere și doar pentru imobile ce constituie proprietatea reclamanților.
Despăgubirile privind plata valorii ce reprezintă chirie sunt justificate, dar reclamanții refuză primirea lor.
Petitul privind schimbul obligatoriu de locuințe este inadmisibil, în condițiile în care nu reclamanții au pus la dispoziție un astfel de spațiu, ci doar Primăria B M, fără îndeplinirea condițiilor legale.
Inadmisibil este și petitul privind ridicarea construcțiilor edificate de pârâți, proprietatea lor, deoarece buna-credință se prezumă, iar reaua-credință a poate fi stabilită și în funcție de condițiile în care s-a construit, raportându-se la atitudinea proprietarului fondului pe timpul construirii, care a fost Statul Român, iar acesta nu a luat nici oa titudine față de lucrările executate de pârâți.
În condițiile în care construcțiile suplimentare erau necesare și utile, nu se poate vorbi de o rea-credință în sensul art.494 alin.2 civ. Prin procesul-verbal de contravenție nu s-a luat măsura complementară a desființării construcțiilor fără autorizație, iar proprietarul nu a solicitat demolarea lor, astfel că după 30 de ani, proprietarii subsecvenți nu pot solicita desființarea construcțiilor.
În mod nelegal instanța de apel a exclus dreptul pârâților la despăgubiri, reținând că fiind vorba de lucrăîri fără autorizație, apelanții sunt de rea-credință și nu au dreptul la despăgubiri. Or Legea nr.10/2001 nu distinge și nu exclude astfel de lucrări de la despăgubiri, iar construcțiile au fost notate în cartea funciară de către intimați.
Intimații și - prin întâmpinare depusă la dosar 21-28, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
În configurația actuală, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art.304 pct. 1-9 pr.civ. Deși au criticat decizia tribunalului pe opt pagini, pârâții-recurenți nu au menționat nici unul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art.304 pct. 1-9 pr.civ. contrar dispozițiilor art.3021alin. (1) lit.c) același cod.
Obiectul recursului îl constituie în speță decizia civilă nr.298. din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, dar cu toate acestea, recurenții atacă direct sentința judecătoriei. Conform art.165 pr.civ. în orice stare a pricinii se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una dintre ele este în stare de judecată. Disjungerea de către prima instanță la termenul din 16 aprilie 2007 a precizării de acțiune reconvențională formulată de pârâți la data de 26.02.2007, după ce acțiunea reclamanților împotriva pârâților a fost înregistrată la data de 23.11.2004, s-a făcut în mod legal, deoarece pârâții au urmărit doar tergiversarea judecății acțiunii în evacuarea lor. Practica judiciară invocată de recurenți nu constituie izvor de drept, astfel că ea nu era obligatorie pentru instanțe.
Întrucât apelul nu a fost formulat sistematizat, la fel ca și recursul, instanța a abordat global motivele de apel, dar era imposibil să analizeze în apel trei motive de "casare" și șapte motive de "modificare", câtă vreme soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel potrivit art.296-297 pr.civ. sunt de schimbare, desființare și de anulare a hotărârii apelate.
În mod corect a apreciat instanța de apel că pârâții au edificat extinderile de construcții fără autorizație de construire deoarece constructorii nu au făcut dovada contrară, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat de la reclamanți așa cum prevede însuși titlul Legii nr.10/2001, iar îmbunătățirile făcute de pârâți au avut ca scop exclusiv confortul lor propriu, aspect ce a rezultat din expertizele efectuate în cauză și din procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Recurenții nu au precizat la care cerere de amânare respinsă se referă și de către ce instanță, dar dacă se referă la cererea depusă în apel 34, pentru termenul din 15.11.2007, curtea constată că nu era dovedită, apelul se afla atunci la al 3-lea termen de judecată, și s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.11.2007 pentru a li se da pârâților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, astfel că nu li s-a încălcat apelanților dreptul la apărare.
Într-o acțiune se pot formula mai multe capete de cerere, care dacă ar fi soluționate separat prin hotărâri diferite, ar fi supuse apelului și recursului, sau după caz, numai recursului, însă dacă sunt formulate în cadrul unei singure acțiuni și se judecă împreună, capătul principal de cerere dictează care sunt căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii, datorită unicității căilor de atac și a principiului "accessorium sequitur principale", consacrat de art.17 pr.civ. conform căruia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Tribunalul procedat corect păstrând sentința judecătoriei care a disjuns "capătul de cerere formulat alternativ, prin care se solicitau despăgubiri de la Statul Român".
Același tribunal, cu o amplă motivare în fapt și în drept, a procedat legal păstrând sentința prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților pentru obligarea lor la plata despăgubirilor reprezentând îmbunătățiri aduse de pârâți imobilului.
Pe baza probelor administrate în cauză, în mod just au stabilit atât prima instanță cât și instanța de apel, identificând și individualizând din punct de vederea dministrativ și sub aspect de carte funciară, care este imobilul în litigiu proprietatea reclamanților, din care s-a dispus evacuarea pârâților, analizând adeverința de notare din 1996, contractul de închiriere nr.2/30.07.2000 și procesul-verbal nr.16324/09.08.2000, curtea nu mai poate în recurs să reanalizeze probele ce au fost analizate de către prima instanță și de către instanța de apel, așa cum socotesc în mod neîntemeiat pârâții.
Nu a existat nici o confuzie din partea instanței de fond - așa cum am mai arătat, recurenții critică direct sentința judecătoriei -, privind calificarea acțiunii principale intentate de reclamanți împotriva pârâților, ca având obiect evacuare din construcții și de pe terenul aferent. Pârâții au beneficiat de dispozițiile de protecție a chiriașilor prevăzute de OUG nr.40/1999. Reclamanții au urmat procedura prevăzută de legea specială, dar pârâții nu au mai beneficiat de reînnoirea contractului de închiriere cu foștii proprietari, câtă vreme organul administrativ le-a pus la dispoziție un spațiu corespunzător de locuit încă din data de 4.01.2005, așa cum rezultă din adresa nr.282/19.01.2005 emisă de Consiliul local al municipiului B
În mod legal s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților, inclusiv din construcțiile aflate într-un înalt grad de uzură edificate de pârâți în mod nelegal, fără autorizație de construire.
Legea civilă prevede modalitățile în care pârâții pot face plata către reclamanți cu privire la despăgubirile reprezentând chiria pentru folosința imobilului.
Reclamanții sunt îndreptățiți să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că în mod corect s-a dispus mutarea pârâților în apartamentul pus la dispoziția acestora de organul administrativ local încă din 4.01.2005.
În mod legal s-a dispus obligarea pârâților să își ridice construcțiile edificate fără autorizație de construire, deoarece au fost constructori de rea-credință. Practica judiciară, așa cum am mai arătat, nu constituie izvor de drept și prin urmare nu este obligatorie pentru instanțe, dacă nu sunt convinse de forța argumentelor juridice.
Nu mai poate fi analizată în recurs proba prin rapoartele de expertiză în construcții, pentru a se stabili o altă stare de fapt decât aceea reținută în urma analizării lor de către instanțele de fond, respectiv dacă erau sau nu necesare și utile.
Procesul-verbal de contravenție, numai în opinia profund eronată a recurenților ar putea constitui titlu sau dovadă a dreptului lor de proprietate asupra construcțiilor edificate de aceștia fără autorizație de construire, iar nedemolarea lor până în prezent nu conduce la intrarea lor în legalitate.
Dacă pârâții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru construcțiile edificate fără autorizație, va dispune instanța învestită cu judecarea cererii reconvenționale disjunse, instanța de apel neadăugând la lege prin decizia pronunțată, așa cum susțin în mod neîntemeiat recurenții.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9 și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâților, ca nefondat.
În baza art.274 alin. (1) pr.civ. recurenții vor fi obligați să le plătească intimaților cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 2010 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții -, și împotriva deciziei civile nr. 298. din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să le plătească intimaților și - suma de 2010 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - TARȚA
Red.DT: 19.03.2008
Dact.CA: 24.03.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
