Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 754/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A NR. 754/R-CM
Ședința publică din 17 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
Judecător: - -
Grefier:- -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.987/CM din 06 octombrie 2008 și recursul declarat de pârâta SA, împotriva sentinței civile nr.616/CM din 23 iunie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă SA.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant a solicitat prin motivele de recurs judecarea în lipsă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 25 septembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - Pitești pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 7480 lei reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art.168 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada 2004 - 2006 și suma de 533,52 lei cu titlu de daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus-menționate.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, potrivit art.168 1 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamantul a mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din a Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Prin sentința civilă nr.1381/14 decembrie 2007, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, având în vedere că domiciliul acestuia se află în Județul
Pe rolul Tribunalului Argeș pârâta a depus la dosar întâmpinare în temeiul art.115 Cod procedură civilă prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
După intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art.168 1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 2.
Pentru anul 2004, textul art.168 2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile CCM au procedat la "republicarea" CCM, după negocierile purtate anual, textul art.168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005;
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007,Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reala a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, salariale prevăzute la 1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles ca art.168 1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile CCM au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 salariate de la (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că, "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și mai ales beneficiarii.
Simpla lectură a textului indicat, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter lichid al creanței), modalitatea de acordare (plată eșalonată, integral, etc.) nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței (lipsă exigibilitate), condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute (lipsă caracter cert al creanței), iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamanții de față au sau nu calitatea de beneficiari; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide si exigibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai unui drept.
Alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare formulate de către alți salariați au apreciat că "aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003", motiv pentru care au respins acțiunea ca neîntemeiată.
Modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate i nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte.
Inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune, așa încât urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Prin sentința civilă nr.616/CM din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C în perioada 25 septembrie 2004 -1 august 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective.
În temeiul art.137 1 od procedură civilă, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, aceasta fiind respinsă la data de 7 mai 2008, reținându-se că, potrivit art.168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de, încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit. caa celuiași text legal.
Din actele depuse la dosar de către părți tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte până la 1 august 2007, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 1 "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 de la 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă pe unitate, negociat și aplicabil la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 menținut dispozițiile art.168 1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, salariale prevăzute de 1 al art.168.
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de 1 al art.168 și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens se poate observa că în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit în cadrul, la pct. 8, modificarea alineatului 2 al art. 168 în sensul că "în anul 2003 salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul se constată că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr. 3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși se susține că a fost depus la dosar în anexa 5, nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 168 din Contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că de la 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul 1.
S-a mai susținut de către pârâta prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Se poate observa foarte ușor că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul în fiecare an și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
În concluzie, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 Codul muncii.
Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 la nivel de s-au menținut drepturile salariale reprezentând Primele de Paște și
Deși se încearcă să se dea o altă interpretare art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, art.7 din contractul colectiv de muncă pe 2008 la nivel de prevede la 1 că "drepturile salariaților, inclusiv cele salariale, prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost recunoscute anterior."
2 al aceluiași articol arată că "dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea."
Acest text se coroborează cu art.9 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008 în care se stipulează că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului."
Astfel, prin actul adițional de modificare a contractului colectiv de muncă invocat nu s-a renunțat la salariale de Paște și C, acestea fiind menținute și pentru anul 2008.
Deoarece nu s-a făcut dovada includerii suplimentărilor salariale în salariul lunar nu pot fi reținute apărările pârâtei în acest sens.
Majorarea sau indexarea salarială nu echivalează cu acordarea primelor ca urmare a includerii acestora în salariu.
Pentru aceste considerente și în raport de disp.art.168 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de, coroborate cu disp.art.236 4 Codul muncii și cu cele ale art.969 od civil, cererea reclamantului a fost privită ca fiind întemeiată și admisă ca atare.
La data de 20 august 2008, reclamantul a formulat cerere de completare a sentinței civile nr.616/CM/23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, motivat de faptul că instanța nu s-a pronunțat și cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu toate că a fost depus originalul chitanței, atât prin fax, cât și prin poștă, ulterior datei de 19 iunie 2008.
Prin sentința civilă nr.987/CM din 6 octombrie 2008, Tribunalul Argeșa respins cererea, reținând că la data la care instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei, respectiv 19 iunie 2008, la dosarul cauzei nu exista înscrisul care să ateste plata onorariului de avocat.
De asemenea, la data la care a fost pronunțată sentința a cărei completare s-a solicitat, nu exista chitanța precizată de reclamant în cerere.
Acest înscris a fost depus în dosar la data de 1 iulie 2008, deci la o dată mult ulterioară pronunțării sentinței, motiv pentru care în mod corect aceasta nu a fost avută în vedere de către tribunal la data soluționării și în mod corect nu au fost acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind dovedite în cauză.
Împotriva sentinței civile nr.987/CM din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeșa declarat recurs, în termen legal, reclamantul, iar împotriva sentinței civile nr.616/CM din 23 iunie 2008 Tribunalului Argeșa declarat recurs, în termen legal, pârâta ""
În recursul declarat de reclamant este criticată sentința sub aspectul că, deși a solicitat cheltuieli de judecată nu i-au fost acordate cu toate că a formulat o cerere în acest sens pentru completarea sentinței civile nr.616/CM pronunțată de Tribunalul Argeș, la data de 23 iunie 2008, în temeiul art.2812Cod procedură civilă.
Analizând acest recurs se constată că este fondat.
Astfel, prin cererea înregistrată la data de 20 august 2008, reclamantul a solicitat ca în baza dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă să se completeze sentința civilă nr.616/CM din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul de a fi obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.- din 5 mai 2008.
Prin sentința civilă nr.987/CM din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că la data când s-a rămas în pronunțare, respectiv 19 iunie 2008, această dovadă nu se afla la dosar, înscrisul de care se face vorbire fiind depus ulterior.
Se constată însă că această chitanță, nr.- din 5 mai 2008 (fila 70), s-a aflat la dosar, însă a fost depusă în copie, în cererea prin care se solicita judecarea cauzei în lipsă, menționându-se că se depune chitanța în copie, urmând a se comunica și originalul ce se află la fila 84 din dosar.
În recursul declarat de pârâta "" este criticată sentința pentru nelegalitate, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantul nu poate face proba calității de titular al dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară 2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
Clauza cuprinsă în art.168 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Recursul nu este fondat.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 2 că pentru anul 2003 salariale de Paște și C convenite la 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 salariale de la 1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta- pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 (4) Codul muncii.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Pentru considerentele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.987/CM pronunțată la 6 octombrie 2008 de Tribunalul Argeș, pe care o modifică, iar pe fond admite cererea de completare a sentinței respective și obligă pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, str.-, - 21,.E, etaj 2,.10, județul A, împotriva sentinței civile nr.987/CM din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Modifică sentința și pe fond admite cererea de completare a sentinței civile nr.616/CM din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș și obligă pe pârâta "" să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr.616/CM din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/22.12.2008.
Jud.fond:.
Gh.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță
