Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 755/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 755/R-CM
Ședința publică din 17 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.863/CM din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, lipsă fiind recurenta-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că părțile procesuale nu au solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimatul-reclamant având cuvântul asupra recursului solicită respingerea lui.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 12.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A, solicitând obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște și C pentru perioada 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamantul a mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale i-au fost introduse în salariul de bază, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
La data de 11.12.2007 s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar prin sentința civilă nr.600/10.04.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
În ceea ce privește fondul pricinii, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că promovarea acțiunii s-a făcut fără a fi efectuată procedura prealabilă a unei negocieri. S-a susținut că în baza art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă trebuia să se stabilească valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii celor stipulate prin prevederile articolului menționat.
Totodată, s-a invocat că valoarea creanței nu este stabilită, nici modalitatea și nici condițiile de acordare nu au fost stabilite, nu sunt cunoscute criteriile de acordare, iar beneficiarii nu sunt nici ei stabiliți, astfel încât nu se poate afirma că reclamantul ar fi putut să beneficieze de prevederile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Societatea pârâtă, în ciuda faptului că nu s-a negociat cuantumul drepturilor, scadența, condițiile de plată, criteriile și, mai ales beneficiarii unor sume, în baza practicii anilor precedenți în care sumele au fost încorporate în salariul de bază.
S-a susținut, de asemenea, că prin decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractului colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de Paște și de C în salariul de bază, începând cu anul 2003.
Sub acest aspect s-a invocat că interpretarea dată de Comisia Paritară articolului 168 alin.2 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că, încă din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum de altfel s-a și procedat.
Pârâta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată prin acțiune este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu net la nivel de societate și nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte.
Cât privește daunele cerute prin acțiune, pârâta a susținut că inexistența debitului referitor la suplimentările salariale conduce la inexistența oricăror daune, împrejurare față de care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.863 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale corespunzătoare 2004 și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, obligându-o pe pârâtă să plătească acestuia drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008 emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada 12.12.2004 - 2006, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a analizat cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta fiind respinsă la data de 25.09.2008, reținându-se că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe P -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c a aceluiași text legal.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "reptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege". Teza Iap rimului alineat al art.3 din același act normativ stabilește termenul general de prescripție, care este de 3 ani. Coroborând cele două texte legale sus menționate și văzând data formulării acțiunii de către reclamant, respectiv data de 12.12.2007, tribunalul a apreciat că excepția invocată de către pârâtă este întemeiată, respingând ca prescrisă solicitarea reclamantului de acordare a suplimentărilor salariale ce i s-ar cuveni pentru Paștele anului 2004.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin ontractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 se stabilește în cuprinsul art.168 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2005 - 2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alin.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens se poate observa că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând gramatical textul s-a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a reținut că "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, este nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia, și nu poate fi avută în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, s-a constatat faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Susținerea privind inexistența dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractul colectiv de muncă a fost privită ca nefondată, întrucât dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia.
În concluzie, lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2006 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paște și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță, însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al contractului colectiv de muncă de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C au fost introduse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este lipsit de interes. Așa cum rezultă din dispozitivul și considerentele hotîrârii recurate, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale corespunzătoare 2004.
Pentru perioada ulterioară, instanța de fond a apreciat corect că, potrivit art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că, chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paște și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Întrucât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minim 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, el are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paște s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în niciun caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al contractului colectiv de muncă a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2005 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în contractul colectiv sau individual de muncă al reclamantului.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamantului, așa cum sunt evidențiate în carnetul de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de C nu a fost inclusă în salariul de bază în anii 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr.863/CM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./18.12.2008
Jud.fond: /
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță
