Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 755/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 755/R/2008 | |
Ședința publică din 26 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - - - |
GREFIER: |
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul și recursul declarat de pârâta - GRUP împotriva sentinței civile nr.76 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului-recurent, avocat din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că ambele recursuri au fost declarate și motivate în termen legal, și au fost comunicate părților.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 13 martie 2008, pârâta-recurentă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantul.
Se înmânează reprezentantului reclamantului-recurent un exemplar din întâmpinarea depusă de pârâta-recurentă.
Reprezentantul reclamantului-recurent arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului declarat de reclamantul, solicitând ca, în temeiul art.304 pct.9, art.304 indice 1 și art.312 pr.civ. să se modifice în întregime sentința atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și recurs. Invocă prevederile art.3, art.7 alin.2, art.9 și prev. art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă. Cu privire la recursul declarat de pârâta - Membru Grup solicită respingerea acestuia, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că, contractele de muncă sunt legi între părți și trebuie respectate ca atare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.76 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta B și în consecință pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 799 lei reprezentând primă de C pe anul 2004 și suma de 850 lei reprezentând primă de Paște pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății, precum și la 200 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al reclamantei, iar conform contractului colectiv de muncă pe anul 2004, respectiv art. 168 alin. 1 "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. făcându-se mențiunea la alin.2 al aceluiași articol că pentru - anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În cursul anului 2003, raportat la cuprinsul contractului colectiv de muncă, drepturile salariale menționate au fost acordate reclamantului.
Deși contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004, 2005 și 2006 au menținut dispozițiile art. 168 alin.1, reclamantul nu a beneficiat de drepturile salariale menționate.
S-a apreciat că acțiunea este întemeiată, prin prisma faptului că în contractele colective de muncă pe unitate, aplicabile în perioada 2004-2006, drepturile salariale menționate nu au fost acordate, neregăsindu-se nici o dispoziție similară celei din contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, conform căruia și în perioada 2004-2006 drepturile salariale menționate au fost incluse în salariul de bază.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, conform cărora dintr-o eroare dispozițiile art. 168 s-au regăsit în aceeași formă și în contractele colective de muncă din perioada 2004-2006, în condițiile în care, conform art. 236 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă implică o negociere colectivă, fiind convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, fiind greu de admis, că o asemenea dispoziție putea să treacă neobservată și să fie ignorată de către cei care participau la negocieri.
În contactele colective de muncă pe unitate din anii 2004, 2005, 2006, la art. 168 alin.2 se regăsește mențiunea că "pentru anul 2003 drepturile salariale suplimentare vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.", fără a se regăsi nici o dispoziție legală potrivit căreia drepturile salariale menționate ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților și în perioada 2004-2006.
Mai mult, conform art. 244 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Astfel, deși legal exista posibilitatea că părțile să înlăture dispozițiile art. 168 alin. 1 din CCM, cu ocazia negocierilor, acestea au omis să o facă.
Potrivit dispozițiilor art. 239 din Codul muncii, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor al o organizație sindicală, iar conform art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Pretențiile reclamantului, astfel cum au fost formulate, au fost cenzurate dat fiind faptul că baza de calcul luată în considerare la stabilirea primelor o constituie salariul de bază mediu pe, astfel cum rezultă din formularea Contractului Colectiv de Muncă și cum este cuantificat în cuprinsul adresei 2022/04.09.2007 și nu salariul brut, astfel cum a fost solicitat și calculat de către reclamant prin acțiunea introductivă.
Constatând că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale menționate, conform art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, instanța în temeiul art. 289 din Codul Muncii coroborat cu art. 78 din Legea nr. 168/1999, a admis acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 799 lei reprezentând primă de C pe anul 2004 și suma de 850 lei reprezentând primă de Paște pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată prin întâmpinare de câtre pârâtă, instanța a apreciat că este neîntemeiată, prin prisma faptului că sunt incidente dispozițiile art.166 din Codul Muncii, conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale. se prescrie în termen de 3 ani, de la data de la care drepturile respective erau datorate, nefiind incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii privind prescripția de 6 luni.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul precum și pârâta SC SA
Pârâta prin recursul său solicită modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivele aflate la 2-5 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculeazăîn raport de salariul de bază mediupe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Reclamantul prin recursul său solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul acordării sumei de 2380 lei stabilite conform art.168 alin.1 din CCM și a sumei de 242,62 lei reprezentând corecția sumelor cu indicele de inflație și cheltuieli de judecată.
În motivele de recurs arată că instanța de fond a admis parțial acțiunea, considerând că baza de calcul a acestora este cea din adresa nr.2022/04.09.2007 și nu cea din adresele nr.1666/25.03.2003, 313/25.10.2005, 713/15.05.2006.
Conform art.168 din CCM-urile pe anii 2004-2006 stabilirea valorii concrete a acestor drepturi salariale se face în urma negocierilor cu, dar adresa din 2007 nu poartă această viză, celelalte adresa depuse de reclamant purtând semnătura conducerii și a președintelui.
În urma negocierilor dintre conducerea și, au rezultat nivelul cuantumurilor salariilor suplimentare, a adaosurilor și indemnizațiilor așa cum au rezultat din adresele 1666/25.03.2003, 313/25.10.2005, 713/15.05.2006. Drepturile astfel stabilite deveneau obligatorii pentru sucursale. În redactarea acestora nu era inclus salariul de bază mediu, astfel s-a ales ca bază de calcul a drepturilor salariale suplimentare salariul mediu brut.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la 22.10.2007 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004 și 2005.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantului a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariile reclamantului ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2005 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica reclamantului formulată în recurs este de asemenea, fondată, prima instanță stabilind prima la nivelul unui salariu net când de fapt suma trebuia acordată la nivelul ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și, conform art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Criticile aduse sentinței de către pârâtă nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Apoi, față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 76 din 24.01.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în întregime acțiunea și va pârâta să plătească reclamantului suma de 980 lei reprezentând primă de C aferentă anului 2004, suma de 1.400 lei reprezentând primă de Paște aferentă anului 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
De asemenea, tot conform art. 274 alin. 1.pr.civ. recurenta-pârâtă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească recurenților suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta. împotriva sentinței civile nr. 76 din 24.01.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 76 din 24.01.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în întregime acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 980 lei reprezentând primă de C aferentă anului 2004, suma de 1.400 lei reprezentând primă de Paște aferentă anului 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Obligă intimata să plătească recurentului suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./3ex.31.03.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
