Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.783/R/2008
Ședința publica din data de 1 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R și împotriva sentinței civile nr. 1349 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- privind pârâta intimată M "" B, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent, lipsind reclamantul R și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursul nu a fost semnat de reclamantul, acesta declarând că și-l însușește și îl semnează în fața instanței. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind de formulat cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile pronunțate de tribunal în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1349 din 12 dec.2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților R și împotriva pârâtei "" B M, reclamanții fiind obligați să plătească pârâtei 1750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea inițială, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la plata sporului de noapte de 25% începând cu data angajării, achitarea tichetelor de masă la valoarea de 70.000 lei/zi lucrată începând cu luna aprilie 2007, plata orelor suplimentare, inclusiv cele prestate în zile de sărbători și obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Prin sentința civilă nr. 1362 din 20.11.2006 a acestui tribunal, acțiunea
reclamanților a fost respinsă, reținându-se că reclamanții R și sunt angajați ai pârâtei, în baza contractelor individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, înregistrate la ITM M sub nr. -/20.01.2006 respectiv -/20.01.2006.
Începând cu data de 11. 01.2006 reclamanții au prestat activitate de paznic. Potrivit clauzelor cuprinse în contractul individual de muncă, programul de muncă a fost stabilit la 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână, în 3 schimburi, un salar lunar de 450 lei și un spor de vechime de 20%.
Nemulțumiți de modul în care pârâta își respectă obligațiile contractuale, reclamanții au sesizat Inspectoratul Teritorial d e Muncă M, care a procedat la verificarea aspectelor ce li s-au adus la cunoștință. In urma controlului efectuat, prin procesul verbal nr. 10291 din 28.08.2006, reține următoarele aspecte:
Din verificările efectuate la pe baza documentelor prezentate și anume: pontaje din perioada ianuarie-iulie 2006; planificare pază din perioada ianuarie-iulie 2006 s-a constatat că angajatorul nu respectă prevederile art. 123 din Legea nr. 53/2003 - modificată și completată, privind adăugarea unui spor la salariu de minim 15% din salariul de bază pentru orele de muncă de noapte prestate în perioada ianuarie-aprilie 2006 precum și nerespectarea prevederilor art. 112 alin. 2 și art. 113 din aceiași lege privind durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore care va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 ore; precum și modul concret de stabilire a programului de lucru inegal și cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore în regulamentul intern al societății.
Pârâta a fost obligată ca până la data de 25.09.2006 să facă dovada plății unui spor către reclamanți de minim 15% pentru orele de noapte pentru perioada ianuarie-aprilie 2006 și pentru programul prestat peste orele stabilite prin și Codul muncii.
Cu adresa nr. 1555/31.10.2006, reclamanții au fost convocați la sediul pârâtei pentru a-și încasa drepturile salariale restante, astfel cum au fost calculate în urma indicațiilor din procesul verbal de control al ITM
Intrucât reclamanții nu au răspuns acestei solicitări la data de 2.11.
2006, sumele datorate reclamanților au fost depuse în contul acestora, dovada fiind făcută de pârâtă cu extrasul de cont.
În privința tichetelor de masă, acestea așa cum sunt reglementate în Legea nr. 142/1998 reprezintă o facilitate pe care angajatorul o poate acorda, în limita posibilităților bugetare.
Instanța nu poate cenzura bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, stabilit în condițiile lega le și nici nu se poate substitui acesteia, dispunând acordarea de tichete de masă.
Reclamanții au solicitat și daune morale, fără a le dovedi. Răspunderea juridică antrenată între părți este una contractuală și nu delictuală.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Impotriva sentinței au declarat recurs reclamanții iar acesta a fost admis prin decizia civilă nr. 630/R din 27.03.2007 a Curții de APEL CLUJ, în sensul casării ei și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerente, Curtea reținut că prima instanță nu verificat corectitudinea calculelor făcute de intimată, cu luarea în considerare a perioadelor lucrate în timpul zilei și respectiv în timpul nopții, eventualele compensări acordate și orice alte elemente ce pot duce la stabilirea drepturilor reclamanților, fapt ce impune completarea probațiunii.
In rejudecare, intimata a precizat că reclamanții și-au primit toate drepturile salariale, conform actelor de la dosar.
Conform îndrumarului Curții, la data de 13.08.2007, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru a se stabili sumele datorate de intimată către reclamanți.
Potrivit raportului de expertiză contabilă, respectiv a concluziilor acestuia, reclamanții au încasat de la intimată toate drepturile salariale prevăzute de lege, conform statelor de plată și a ordinelor de plată pentru alimentarea cardurilor.
S-a mai precizat că durata timpului de muncă al reclamanților s-a încadrat în cerințele legii, că ei au beneficiat de sporul de noapte, de plata orelor suplimentare, de recuperări cât și de plata diferențelor.
Reclamanții, cu toate că s-au arătat nemulțumiți de expertiză, nu au formulat obiecțiuni și nici nu au solicitat suplimentarea materialului probator.
Invocarea de către ei a prevederilor Legii nr. 76/2002 și nr. 333/2003 nu are relevanță juridică în cauză, ca și susținerea că nu li s-a prezentat regulamentul de ordine interioară, statutul intimatei și Legea nr. 1/2005, cât timp nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.
Cât timp reclamanții au avut contract individual de muncă nu pot susține existența unei convenții verbale sau scrise, dar nedovedite, de natură să ducă la stabilirea altor drepturi bănești în afara celor deja acordate
și plătite.
Pentru aceste considerente s-a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții R și, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În esență prin motivele de recurs se susține că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât aceasta are la bază o interpretare total și vădit incorectă a acțiunii și probelor de la dosar.
Mai critică faptul că litigiul lor nu ar fi fost tratat ca un litigiu de muncă.
Se mai susține că greșit instanța a procedat la soluționarea cauzei, administrând proba cu expertiza în condițiile în care ei nu au fost de acord cu acest lucru.
Se mai desprinde din conținutul recursului că reclamanții sunt nemulțumiți și de faptul că instanța nu a administrat suficiente probe, astfel că starea de fapt a cauzei a rămas nelămurită.
Prin întâmpinarea de la dosar, fila 9-10, pârâta s-a opus admiterii recursului, apreciind că sentința este legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanți, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă și din decizia civilă nr.630 din 27 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, prin care admițând recursul reclamanților a fost casată sentința civilă nr.1362/6.11.2006 a Tribunalului Cluj, iar cauza pendinte a fost trimisă spre rejudecare, prin acțiunea lor reclamanții solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.
De fapt, instanța de recurs, prin decizia de mai sus, a constatat că prima instanță nu a verificat corectitudinea calculelor în considerarea perioadelor lucrate în timpul zilei și respectiv în timpul nopții, eventualele compensații acordate și orice alte elemente (majorări, timp liber corespunzător în compensare, etc) ce pot duce la stabilirea drepturilor reclamanților.
Mai mult, în completarea probațiunii, instanța de recurs a îndrumat tribunalul la a dispune pe lângă alte probe o expertiză contabilă pentru stabilirea sumelor datorate de unitatea angajatoare.
Respectând dispozițiile art.315 alin.1 proc.civ. instanța de fond în rejudecare, admițând probele la care Curtea a făcut referire a stabilit fără echivoc și în mod corect că reclamanții au încasat de la pârâtă toate drepturile salariale prevăzute de lege și sporurile aferente activității efectiv prestate, astfel că sub acest aspect criticile aduse sentinței de către reclamanți sunt nefondate.
De altfel, așa cum mai sus s-a menționat, reclamanții au mai susținut în mod greșit că litigiul de față nu ar fi fost "încadrat ca litigiu de muncă" ori așa cum rezultă din dosar și hotărârile pronunțate, soluționarea cauzei a avut la bază tocmai procedura soluționării conflictelor de muncă prev. de Legea 168/1999 și cea prevăzută în Legea 53/2003, Codul muncii.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R ȘI împotriva sentinței civile nr.1349 din 12.12.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.AR
Dact./2ex.
24.04.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen