Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 795/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 795/R/2008

Ședința publică din 02 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

- -

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

- - -

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta -" B împotriva sentinței civile nr.43 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat, avocat din Baroul București și reprezentanta pârâtei-recurente service B, avocat cu delegație la (6) din Baroul București și reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatului.

Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat din Baroul București depune împuternicire avocațială la dosar.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei-recurente service B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, pentru motivele arătate pe larg în memoriu de recurs. Arată că în dosarul de fond a fost citat un punct de lucru, care nu are capacitate de exercițiu și nici capacitate juridică.

Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca netemeinic și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, și obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată. Arată că procedura de citare cu pârâta service B s-a îndeplinit conform prev. art.87 pct.2 pr.civ, iar acțiunea formulată de reclamant s-a născut dintr-un drept al acestuia.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.43 din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei SC SA Sucursala de, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 8.409 lei reprezentând prima de Paști și de C, cuvenite pentru perioada 2004-2006.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajat al pârâtei, cu contracte individuale succesive pe durată nedeterminată, în perioada 30.09.2003 - 12.07.2006.

În această calitate, reclamantul trebuia să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu mediu pe unitate, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C așa cum reiese din conținutul art.168 pct.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Potrivit art.143 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Contractul colectiv de muncă nr.289/15.02.2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 preia la art.176 prevederile Contractului colectiv de muncă nr.53346/25.04.2000, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale succesive, dreptul salariaților din aceste ramuri ale economiei de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază.

Aceste drepturi sunt prevăzute și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte.

După cum reiese atât din afirmațiile reclamantului cât și din analiza drepturilor salariale primite de acesta și înscrise în carnetul de muncă, drepturile salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C nu au fost acordate.

Pârâta nu a depus nici o dovadă pentru a infirma situația prezentată, deși conform prevederilor art.287 din muncii "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".

Această dispoziție este imperativă având în vedere caracterul litigiilor de muncă, care, potrivit art.286 din Codul Muncii se judecă în regim de urgență, astfel instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suplimentările salariale ce trebuiau acordate pentru sărbătorile de Paști și C aferente perioadei lucrate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B, solicitând admiterea recursului cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

În motivele de recurs arată că unitatea nu a fost citată la sediul din B, ci a fost citat un punct de lucru, respectiv de, entitate organizatoric funcțională lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale.

Consideră că atâta timp cât izvorul obligației afirmat neîndeplinită corelativă dreptului subiectiv alegat de reclamant îl reprezintă un contract colectiv de muncă încheiat cu SC SA cu sediul în B, nu cu sucursala ori punctul de lucru, pe de o parte și salariații reprezentați de de cealaltă parte, tribunalul a încălcat dreptul la apărare.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 87 pct. 2 Cod proc. civ. în cauză se impunea citarea angajatorului SC SA

În lipsa unei legale citări a persoanei ce justifică legitimarea procesuală, a fost încălcat dreptul său la apărare.

Reclamantul chemat în judecată sucursala Vest-.

Din conținutul cărții de muncă, reiese că la data de 30.09.2003 reclamantul a fost angajat la SC SA B până la data de 01.04.2004.

Prin urmare, pârâta chemată în judecată nu a avut calitatea de angajator.

Pe de altă parte, conform art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale.

În lipsa acestei personalități juridice sucursala nu poate sta în nume propriu în judecată, calitate de parte putând avea numai societatea prin reprezentanții săi legali, urmând a fi citată potrivit art. 87 pct. 2 Cod proc.civ.

Având în vedere că litigiul s- judecat în contradictoriu cu o sucursală care pe de o parte, nu are calitatea de angajator, neputând fi obligată să plătească reclamantului sume derivând din derularea raportului de muncă, întrucât între cele două părți nu există un raport de muncă, iar pe de altă parte, nu are nici personalitate juridică, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. raportat la art. 294 alin. 1, art. 316 Cod proc.civ. curtea va dmite recursul declarat de SC SA B împotriva sentinței civile nr. 43 din 14.01.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuție necesitatea introducerii în cauză în calitate de pârât a angajatorului SC SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarate de pârâta împotriva sentinței civile nr. 43 din 14.01.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și în consecință, trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

de, dactilografiat de Sz.

În 3 ex. la data de 21.04.2008

Judecător fond -, - Tribunalul Sălaj

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 795/2008. Curtea de Apel Cluj