Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 863/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.863/R/2008
Ședința publică din data de 15 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția generală a Finanțelor Publice B N și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 48 din 04.02.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Bistrița -N cu nr-, privind și pe reclamanții intimați, și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL BISTRIȚAN, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenții au solicitat judecata în condițiile art. 242.proc.civ. iar Curtea apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.48 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a espins excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI și TRIBUNALUL -N, și în consecință pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, au fost obligați în solidar, să plătească fiecărui reclamant sumele nete rezultate după deducerea contribuțiilor ( la AS, fără ca CAS lunară să depășească 9,5% din suma ce reprezintă 3 salarii medii brute pe economia națională, pentru perioada 01.01.2001-31.01.2003 și 5 salarii medii brute pe economia națională pentru perioada 01.02.2003-04.12.2003;, șomaj) și impozitului din următoarele sume brute (neactualizate ): - 8.047 lei; - 20.0691ei; - 13.983 lei; - 20.932 lei, cu titlu de drepturi salariale restante, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001-04.12.2003, sume care vor fi actualizate cu indicele inflației pentru perioada cuprinsă între data de 10 fiecărei luni, pentru sporul de vechime aferent lunii anterioare și data plății efective;
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat în proces de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, cerere formulată de pârâtul Ministerul Justiției și în consecință, acesta fiind obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor arătate mai sus.
S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată față de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că sporul de vechime pentru magistrați a fost reglementat de art.33 alin.l din Legea nr.50/1996 și acesta a fost plătit efectiv de către angajator până la data de 1 septembrie 2000 când a intrat în vigoare OG nr.83/2000, act normativ care, prin art.l pct.32, a introdus un nou alineat (alineatul 3) la articolul 33 din Legea nr.50/1996, alineat în care se prevede a expres că "prevederile alineatelor 1 și 2(ce reglementau sporul de vechime) nu se aplică magistraților.
În acest context legislativ magistraților nu li s-a mai achitat sporul pentru vechimea în muncă.
Sporul de vechime nu a fost acordat nici după intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, act normativ care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003, această stare perpetuându-se în timp până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, adică 12.03.2007.
Întrucât dispozițiile legale care reglementau sporul de vechime, cuprinse în art.33 alin.l din Legea nr.50/1996 raportat la prevederile art.l pct.32 din OG nr.83/2000 și art.50 din OUG nr.177/2002 au fost interpretate neunitar, ÎCCJ pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr.XXXVI din 07.05.2007, a interpretat aceste dispoziții legale, statuând că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în munca, în cuantumul prevăzut de lege".
Tribunalul a reținut că, potrivit acestei interpretări, cu caracter obligatoriu, dreptul la sporul de vechime a existat, fiind în ființă, în toată perioada cuprinsă între 01.01.2000-12.03.2007.
Așa fiind, dacă dispozițiile exprese cuprinse în art.l pct 32 din OG nr.83/2000 și în art.50 din OUG nr.177/2002, potrivit cărora dispozițiile legale din art.33 alin.1 al Legii nr.50/1996 (care reglementau sporul de vechime) nu se aplică magistraților, au fost interpretate în sensul că nu au desființat însăși existența dreptului rezultă că, prin aceste dispoziții legale, s-a realizat doar o suspendare a exercitării dreptului la plata sporului pentru vechimea in muncă.
Această suspendare a durat până la data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007, 12.03.2007, astfel că, pe toată durata suspendării exercitării dreptului la acțiune, termenul de prescripție a fost și el suspendat și a început să curgă doar de la data de 12.03.2007.
Cum acțiunea reclamanților a fost formulată la data de 05.12.2006, chiar dacă se referă la drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2001-04.12.2003, aceasta nu este prescrisă întrucât dreptul la acțiune s-a născut abia la data de 12.03.2007.
Prin urmare, potrivit art.283 litera "c" din Codul muncii, acțiunea este în termen formulată iar excepția prescrierii dreptului la acțiune este neîntemeiată și a fost respinsă.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că, în perioada 01.01.2001-04.12.2003, reclamanții au avut calitatea de judecători la Tribunalului BN, (, ) respectiv, asistenți judiciari - și - ( cărora, în ce privește drepturile salariale, li se aplică dispozițiile legale prevăzute pentru judecători) și că pârâții nu au achitat reclamanților sporul de vechime aferent acestei perioade, nici după încetarea suspendării.
În consecință, văzând Decizia în interesul legii nr. XXXVI/07.05.2007, potrivit căreia judecătorii beneficiau de sporul de vechime, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 și până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007 (12.03.2007), caracterul obligatoriu al acesteia, prevăzut de art.329 alin.3 pr.civ. faptul că a încetat suspendarea exercitării dreptului la acțiune, acțiunea reclamanților apare ca fiind întemeiată.
În dosarul nr- s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru calcularea diferențelor salariale pentru întreaga perioadă cuprinsă între 01.01.2001-12.03.2007, expertiză efectuată de expertul.
Prin raportul de expertiză efectuat în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză au fost calculate sumele datorate cu titlu de spor de vechime (prima coloană) atât pentru perioada 01.01.2001-12.03.2007 cât și pentru perioada 05.12.2003-12.03.2007, astfel că prin efectuarea diferenței dintre cele două sume rezultă că, pentru perioada 01.01.2001-04.12.2003 suma brută, neactualizată, ce reprezintă sporul de vechime datorat de pârâți este de: 8.047 lei pentru; 20.069 lei pentru; 13.983 lei pentru și de 20.932 lei pentru.
Aceste sume brute vor fi actualizate cu indicele inflației începând cu data de 10 fiecărei luni (data stabilită pentru plata drepturilor salariale pentru luna anterioară) pentru drepturile aferente lunii anterioare și până la data plății efective, pentru a se realiza o acoperire integrală a prejudiciului cauzat, ca urmare a neplății la scadență a fiecărui drept salarial lunar, potrivit art.78 din Codul muncii. Din sumele brute actualizate vor fi deduse contribuțiile la AS( fără ca, potrivit art.23 din Legea nr.19/2000, acolo unde este cazul, CAS lunară să depășească 9,5 % din suma ce reprezintă 3 salarii medii brute pe economia națională, pentru perioada 01.01.-.01.2003 și 5 salarii medii brute pe economia națională pentru perioada 01.02.2003-04.12.2003, având În vedere că este vorba de drepturi salariale restante), șomaj și apoi impozit.
În consecință, acțiunea a fost admisă și pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul bistrița -N au fost obligați în solidar să plătească reclamanților sumele nete rezultate după deducerea contribuțiilor și impozitului din sumele brute anterior arătate, actualizate.
Totodată, Tribunalul Bistrița N fiind cel care deține carnetele de muncă ale reclamanților, în baza art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976, a fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni, în ce privește sporul de vechime.
În ce privește cererea de chemare în garanție tribunalul a reținut că nu este dat nici un motiv de inadmisibilitate a acesteia, Ministerul Economiei și Finanțelor având calitate procesuală pasivă de a sta în judecată în prezenta cauză, astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond, a fost admisă și cererea de chemare în garanție.
Aceasta deoarece, potrivit art. 3 alin.l litera A, pct.2 din HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor acesta elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat iar, potrivit art.22 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pentru anul 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să acopere cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârii definitive ale instanțelor judecătorești, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2008.
Așa fiind, în baza art.60 Cod proc.civilă a fost obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare efectuării plăților către reclamanți, inclusiv cele necesare angajatorului pentru plata contribuțiilor către diversele fonduri și a impozitului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, prin recursul său solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivele de recurs solicită să se constate că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de garant în sensul prevederilor art.60 proc.civ. între pârât și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție, raporturi de muncă există între reclamanți și ceilalți pârâți, fără ca ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Soluția instanței de fond de obligare a pârâtului să aloce fondurile necesare efectuării plăților este nelegală, deoarece legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, pe de o parte, că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte că, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, astfel nu poate aloca fonduri pentru salariați din cadrul altui minister, ordonator principal de credite.
Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind prescrisă pentru perioada 1.01.2001 - 4.12.2003.
În motivele de recurs arată că în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr.167/1958, precum și de art.283 muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, anume 5.12.2006.
Punctul de vedere reținut de instanța de fond este în contradicție cu considerentele și dispozitivul Deciziei nr.XXXVI pronunțată de privind aplicabilitatea dispozițiilor art.33 din Legea nr.50/1996, prin care instanța supremă a statuat: "Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe".
Arată că prin această decizie instanța supremă nu a stabilit un termen de la care a început să curgă prescripția, prin urmare, începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr.167/1958 și art.283 muncii.
Având în vedere că nici o recunoaștere voluntară și neîndoielnică care să fi atras întreruperea cursului prescripției extinctive nu a fost reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea deciziei, ci din contră s-a considerat că dreptul la sporul de vechime în muncă a existat în mod continuu până la reglementarea expresă prin Legea nr.45/2007 și în nici un caz acest drept nu a fost suspendat cum greșit a reținut instanța de fond, interpretarea deciziei de către Tribunalul Bistrița -N este în total dezacord cu considerentele sentinței, astfel dreptul la acțiune a reclamantelor este prescris.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat faptul că pretențiile formulate de reclamanți constau în drepturi salariale restante reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001 - 4.12.2003.
Mai este de remarcat faptul că acțiunea reclamanților a fost înregistrată doar la data de 5.12.2006 în dosar nr- a Tribunalului Bistrița -
Având în vedere acest aspect, atât la fond cât și prin recursul pendinte, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că acțiunea a fost formulată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune.
Referitor la această excepție, în considerentele sentinței tribunalul a interpretat că deși dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 care reglementau anterior sporul de vechime pentru magistrați, au fost modificate prin nr.OG83/2000, care a introdus prin aliniat nou la dispozițiile legale mai sus arătate și prin care se prevedea expres că magistraților nu li se mai acordă sporul pentru vechimea n munci, totuși nu a fost desființat însăși existența dreptului ci s-a realizat doar o suspendare a exercițiului dreptului pentru plata sporului pentru vechime în muncă.
Mai mult, tot instanța de fond, mergând mai departe cu această interpretare a conchis că suspendarea de mai sus ar fi durat până la data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007, astfel că pe toată durata suspendării exercitării dreptului la acțiune, termenul de prescripție a fost și el suspendat și a început să curgă doar de la data intrării în vigoare a legii de mai sus, 12-03.2007, situație în care acțiunea a fost considerată în termen.
Dar, așa cum corect a reținut și pârâtul Ministerul Justiției, interpretarea de mai sus dată de tribunal este contrară principiilor consacrate de Decretul nr.167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, precum și a celorlalte dispoziții legale aplicabile în cauză.
Astfel, este de știut că potrivit art.1 și 3 din Legea 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, în cazul din speță în termen de 3 ani.
Tot potrivit actului normativ arătat, cursul prescripției poate fi suspendat doar în condițiile expres prevăzute de dispozițiile art.13 sau poate fi întrerupt, la fel în condițiile exprese prevăzute de dispozițiile art.16.
Motivele reținute de instanța de fond, în nici un caz nu se regăsesc printre cele expres prevăzute de textele de lege arătate, astfel că sub acest aspect soluția tribunalului este nelegală.
Mai mult este de observat că pentru susținerea soluției sale tribunalul forțând interpretarea unor dispoziții legale a apreciat că acțiunea reclamanților este în termen, cu toate că nici instanța supremă prin Decizia nr.XXXVI referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art.33 din Legea 50/1996 nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început cursul prescripției, nici dispozițiile legale aplicabile în cauză nu derogă de la regulile generale ale prescripției prevăzute de Decretul 167/1958 și nici nu s-a făcut dovada vreunei recunoașteri voluntare și neîndoielnice care să fi atras întreruperea cursului prescripției extinctive, dimpotrivă, dreptul la sporul de vechime în muncă existând în mod continuu până la reglementarea expusă prin Legea nr.45/2007, astfel că în nici un caz acest drept nu a fost suspendat cum greșit a reținut tribunal.
Așadar, constatând că acțiunea promovată de reclamanți a fost formulată peste termenul de prescripție de 3 ani, raportat la cele mai sus reținute în fapt și-n drept, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursurile pârâtului Ministerul Justiției și ca o consecință și recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință modificând sentința va respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru plata sporului de vechime aferent perioadei 01.01.2001 - 4.12.2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B- și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 48 din 4 februarie 2008 Tribunalului B-N pronunțată în dosar nr-, pe care o Modifică în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect plata sporului de vechime aferent perioadei 01.01.2001- 4.12.2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -
GREFIER,
Red.AR
Dact./3ex./05.06.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian
