Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 891/R-CM
Ședința publică din 06 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP, împotriva sentinței civile nr.58/F-CM din data de 1.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, pentru recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar și consilier juridic, pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației de la dosar, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B și Direcția Națională Anticorupție și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, note de ședință, din partea recurenților-pârâți MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B și Direcția Națională Anticorupție.
Curtea pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de APEL PITEȘTI, în soluționarea recursului, excepție invocată de recurenta-pârâtă Direcția Națională Anticorupție, în notele scrise depuse la dosar.
Consilier juridic, pentru recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, precum și consilier juridic, pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, având pe rând cuvântul, solicită respingerea excepției.
Având în vedere că dispozițiile art.I (2) din nr.OUG75/2008 au fost declarate neconstituționale, Curtea respinge excepția de necompetență materială, invocată de recurenta-pârâtă Direcția Națională Anticorupție.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic, pentru recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea recursului instituției pe care o reprezintă și, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție. Arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr.304/2004, ordonator secundar de credite este Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI. Precizează că ordonatorul principal de credite nu a recunoscut reclamanților aceste drepturi și nu se pot aloca fonduri pentru drepturile salariale din anul 2005. Având în cele precizate, Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio culpă procesuală.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, solicită admiterea recursului pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și respingerea recursului chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința obligării acestuia din urmă de a aloca fondurile necesare plăților. Arată că în lipsa acestei obligații, ordonatorii principali de credite ar fi în imposibilitatea de a plăti drepturile restante.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 21 aprilie 2008, reclamanții și, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de încadrare brut, începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada octombrie 2004 - mai 2007 lucrat ca procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, iar până în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În scopul asigurării confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să confere categoriilor de salariați care gestionează aceste informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Reclamanții au susținut, că față de dispozițiile art.154 alin.3 din Codul muncii sunt discriminați față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
În temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr-, ci și funcționarilor publici din aparatul Guvernului în cuantum de până la 15 % din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului și Consiliului Legislativ.
Totodată, conform art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat același spor de confidențialitate de până la 15 % și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile nr.OG19/2006, rezultă voința legiuitorului de a acorda acest spor tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar categoriilor prevăzute de Legea nr.444/2006.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în raport de dispozițiile art.27 alin.1 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000.
Analizând această excepție s-a constatat a fi neîntemeiată, având în vedere existența raportului juridic atipic al reclamanților, care au solicitat acordarea unor drepturi bănești, acordarea lor întemeindu-se pe dispozițiile art.1 alin.2 și art.281 din Codul muncii, situație care atrage competența materială a soluționării cauzei de această instanță și nu de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Același pârât, precum și Direcția Națională Anticorupție, au chemat în garanție în temeiul dispozițiilor art.60-63 Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin încheierea din 6 mai 2008 Tribunalului Vâlceaa fost introdus în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor.
O altă excepție invocată a fost aceea a inadmisibilității acțiunii, reclamanții nefiind cadre militare în activitate sau militari angajați pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006 și nici nu sunt funcționari publici cu statut special.
Și această excepție a fost privită ca nefondată.
S-a considerat că atributul instanței de judecată de a verifica dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin norme internaționale.
A fost invocată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce a fost admisă, constatându-se că potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 coroborat cu dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, este prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada octombrie 2004 - 21 aprilie 2005.
În întâmpinarea formulată, Direcția Națională Anticorupție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la perioada octombrie 2004 - 21 aprilie 2005, excepții ce au fost analizate.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, raportat la împrejurarea că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, nefiind angajații acestuia.
S-a arătat în susținerea cererii, că reclamanții au invocat dispozițiile art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională și dispozițiile art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, or reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, având un statut special reglementat de Hotărârea nr.328 din 24 august 2005, privind Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor și Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002, privind finanțele publice.
A fost invocată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție analizată.
Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute în conformitate cu prevederile nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, aceasta independent de faptul că litigiul se poartă de reclamanți cu alte persoane juridice care au obligații de natura celor solicitate prin acțiune, dat fiind că această instituție publică este singura care poate să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamanți, ca organ de specialitate la nivel național care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului și legea bugetară anuală, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite la nivel național.
În consecință, chiar dacă între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, în condițiile în care aceștia nu sunt angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor, prin acțiune s-a solicitat să fie obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților de către ceilalți pârâți.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art.3 pct.9 și art.35 din nr.HG208/2005, respectiva obligație în virtutea atribuțiilor și calităților de autoritate publică.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.58/F-CM/01.10.2008, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de 21 aprilie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și a fost obligat chematul în garanție să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării plăți drepturilor bănești reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică de confidențialitate.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă în unitățile bugetare, faptul îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Tot personalul din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt o parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, prestează o muncă și ca efect se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii).
Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.
Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial).
În caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru muncă prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personal din sistemul bugetar.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din: salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri) conform art.155 din Codul muncii. Or, sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care, pentru muncă egală sau de valoare egală este interzică orice discriminare.
Ca atare, acțiunea formulată a fost privită ca întemeiată și admisă ca atare, fiind obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de 21 aprilie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Direcția Națională Anticorupție B, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin recursul său, Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
1 - magistrații și personalul asimilat din justiție nu sunt avuți în vedere de actele normative pe care își întemeiază acțiunea reclamanții, respectiv nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- potrivit acestor reglementări nu toți angajații beneficiau de acest spor, ci doar cei stabiliți de ordonatorul de credite și numai din bugetul acordat, iar cuantumul nu este același pentru toți salariații;
2 - referitor la pretinsa discriminare invocată în acțiune trebuie reținut că, prin Deciziile nr.818-821 din 2008 ale Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.1, art.2 al.3 și ale art.27 al.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin recursul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vac riticat sentința pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 și 3041Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- în mod greșit a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului în condițiile în care între reclamanți și recurent nu există raporturi de muncă, iar recurentul nu este titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății;
- instanța nu motivează respingerea excepției și nici admiterea cererii de chemare în garanție;
- angajatorul nu recunoaște drepturile reclamanților și nici nu a urmat procedura stabilită de art.2 din nr.OG22/2002 pentru a-și îndeplini obligația de plată;
- prin admiterea cererii de chemare în garanție s-a încălcat principiul universalității bugetare potrivit căruia nici un venit și nici o cheltuială de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar.
Prin recursul său, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- în mod greșit a fost admisă acțiunea în condițiile în care prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 al.1 și 11, precum și a disp. art.27 din nr.OG137/2000 în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că se dă în competența instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe, astfel că se impune aplicarea de către instanță a disp. art.31 din Legea nr.47/1992;
- în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sporului de 15% din salariul de bază, reprezentând spor de confidențialitate, reținându-se discriminarea reclamanților față de prevederile Legii nr.446/2006 și ale Legii nr.230/2005, adăugându-se astfel la textul nr.OUG27/2006, în condițiile în care reclamanții nu sunt nici cadre militare și nici funcționari publici cu statut special și mai mult decât atât, Legea nr.444/2006 a intrat în vigoare la 01.02.2006, iar reclamanții au solicitat sporul începând cu anul 2004, încălcându-se principiul neretroactivității legii;
- în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru cheltuiala respectivă, stabilindu-se în sarcina recurentului îndeplinirea obligațiilor imposibile;
- capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților trebuia respins, potrivit art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976, care stabilesc că singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar sporurile acordate se adaugă la retribuția tarifară și nu se includ în aceasta;
- în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele art.60-63 din Codul d e procedură civilă, iar obligația de garanție își are temeiul în dispozițiile art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, potrivit cărora activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Recursurile sunt nefondate.
Recursul formulat de către Direcția Națională Anticorupție și primele două motive de recurs din recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, față de considerentele reținute de prima instanță, sentința este legală și temeinică.
Astfel, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, reținând că aceștia în calitate de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au impusă prin lege o obligație specifică de confidențialitate, iar prin natura activității lor, reclamanții se află într-o situație nu doar comparabilă ci, chiar identică, cu celălalt personal din unitățile bugetare.
Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, potrivit art.84 lit.e din Legea nr.567/2004.
păstrării secretului profesional, instituită prin lege și în seama altor categorii de personal bugetar, îi corespunde un spor de confidențialitate de până la 15% din salariu, spor reglementat prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Același spor este reglementat prin art.15 al.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici din sfera puterii executive și, de asemenea, prin art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, modificată, privind Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamanții se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție și prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având în general același conținut.
Ca atare, excluderea reclamanților de la plata acestui drept nu poate fi justificată prin reglementarea diferențiată a salariilor, invocarea salarizării diferite în funcție de categoria profesională conducând la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale.
În lipsa unei justificări obiective a tratamentului diferențiat se reține existența discriminării, sancționată nu doar de legea română ci și de dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care au prioritate față de legea internă, potrivit art.20 din Constituția României.
Față de aceste dispoziții, chiar și în situația constatării neconstituționalității art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000 prin deciziile Curții Constituționale, acțiunea reclamanților este admisibilă și fondată.
Deosebit de important este și faptul că fiind sesizată cu recurs în interesul legii, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia nr.46/15.12.2008 a admis acest recurs și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Celelalte motive de recurs din recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Motivul de recurs privind plata greșită a drepturilor bănești, actualizate cu rata inflației, încadrat tot în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este nefondat față de dispozițiile art.161 al.4 Codul muncii și cele ale art.1084 Cod civil.
Potrivit acestor dispoziții din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Potrivit dispozițiilor din Codul civil, daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit, ori în cauza de față este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței cu indicele de inflație este corectă.
Motivul de recurs privind efectuarea greșită a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, întemeiat tot pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat, potrivit dispozițiilor art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976 și celor ale art.155 din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, astfel că nu se poate reține că, sporul în litigiu ce se cuvine reclamanților nu se include în indemnizația la care aceștia au dreptul și, în consecință, și acest spor trebuie înscris în carnetul de muncă.
Și ultimul motiv de recurs, întemeiat tot pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, privind cererea de chemare în garanție, este nefondat pentru că, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă de instanță, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării plăților solicitate.
Recursul formulat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat pentru că, în primul rând, instanța de fond a analizat și s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, excepție ridicată prin întâmpinarea depusă la fond, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, astfel că dispozițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă au fost aplicate corect în cauză.
În al doilea rând, instanța de fond a respins corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor față de atribuțiile acestuia, astfel cum sunt reglementate de lege, respectiv Legea nr.500/2002 și nr.HG208/2005, precum și nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002.
Potrivit acestor reglementări, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar în situația obligării la plata drepturilor salariale doar a primilor pârâți-recurenți, aceștia ar fi în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor solicitate.
Este adevărat că legea bugetului este o lege organică și nu poate fi modificată direct de pârât, dar rectificarea acestei legi implică și întocmirea proiectelor de rectificare a bugetului, proiecte ce se întocmesc atât de către ordonatorii principali de credite cât și de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Chiar dacă nu există un raport de muncă între pârât și reclamanți, pârâtul-recurent este cel ce răspunde de proiectele de rectificare ale bugetului pe baza proiectelor de rectificare întocmite de ordonatorii principali de credite.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.58/F-CM/ din 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/29.05.2009.
Jud.fond:.
-.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
