Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 899/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 899/2008
Ședința publică din 9 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta - GRUP, având ca obiect calcul drepturi salariale, împotriva sentinței civile nr.1313/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat, cu delegație de substituire, pentru recurentul pârât - GRUP, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimatul reclamant.
S-a făcut referatul cauzei și față de împrejurarea că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimatul reclamant s-a întors cu mențiunea "Destinatar mutat", instanța apreciază îndeplinită procedura de citare raportat la art.98 Cod pr.civilă având în vedere că intimatul reclamant nu a notificat modificarea adresei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta recurentului pârât - GRUP solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și probele dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta B s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 9.480 lei în valoare actualizată la data plății, reprezentând drepturi salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004 până în iulie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că a fost angajatul pârâtei până la data de 01.07.2007, iar în baza art.168 (1) din Contractul colectiv de muncă trebuia să beneficiaze de câte o suplimentare a drepturilor salariale de sărbăttorile de Paști și de C în cuantum de un salariu de bază mediu pe, așa cum prevede expres acest text
Această clauză nu a fost modificată până în prezent, dar drepturile suplimentare au fost acordate numai pe anul 2003 în modalitatea includerii acestora în salariul de bază al fiecărui angajat.
Executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți conform art.30 din Legea nr.130/1996 modificată și completată, consideră că se impune obligarea pârâtei la plata sumelor datorate cu acest titlu, în cuantumul total menționat.
În drept invocă dispozițiile art.27, 155, 166 din Codul muncii, art.30, 31 din Legea nr.130/1996 raportat la art.168 din
practică judiciară, copie după ul de muncă, contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 în copie extras, adrese privind cuantumul salariului de referință.
Prin întâmpinare pârâta invocă excepția prescripției pe considerentul că fiind întemeiată pe neexecutarea contractului colectiv de muncă, cererea putea fi formulată în temeiul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune conform art.283 alin.1 lit.e Codul muncii. Pe fond, susține că acțiunea este neîntemeiată, iar dacă se va considera că este fondată, arată că se impune recalcularea sumelor solicitate în raport cu salariul de bază mediu pe conform adresei nr.2022/2007 emise de societate
Depune anexe la contractul colectiv de muncă încheiat pe anii 2003 - 2007, decizia nr.5140/2007 a Comisiei paritare, practică judiciară.
Ulterior invocă și excepția prematurității acțiunii.
Prin sentința nr.13134/2007 Tribunalul Sibiua respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și cea a prematurității, invocată de pârâta "" și s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei "", cu sediul în B, Calea și a obligat pe pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, respectiv un salariu mediu de bază pentru sărbătorile de Paști pe anii 2005, 2006, 2007 și de C pe anii 2004, 2005, 2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei până la data de 27.07.2007(copie Muncă)
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că aceasta este nefondată.
Față de obiectul cauzei deduse judecății, respectiv plata unor drepturi salariale suplimentare prevăzute în Contractul colectiv de muncă, instanța a constatat că sunt incidente cauzei dispozițiile art.283 (1) lit. Codul muncii și nu dispozițiile art.283 (1) lit.e Codul muncii întrucât ne aflăm în prezența unui conflict individual de muncă ce vizează plata unor drepturi salariale, iar dreptul la acțiune în atare situație, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate astfel cum prevăd dispozițiile art.166 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că pretențiile reclaman tului sunt întemeiate.
Art.168(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007 la nivel de unitate, prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații "" vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe "", cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu, în vederea stabilirii valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor ".
Art.168 (2) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007 la nivel de unitate, prevede: " în anul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol, au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând clauzele Contractului colectiv de muncă raportat la probatoriu administrat în cauză, rezultă că pârâta a nesocotit obligațiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă pentru perioada anilor 2004-2006 întrucât deși se susține că drepturile salariale suplimentare de C și de Paști au fost incluse în salariul de bază al reclamantului, nu a produs nici o probă în acest sens, astfel cum prevăd dispozițiile art.163 Codul muncii, iar prevederile art.168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 2003 și până în anul 2007, au rămas neschimbate.
Mai mult de atât, prin adresa depusă de pârâtă, se face dovada salariului mediu de bază pe "" care s-a modificat în lunile martie și noiembrie a fiecărui an.
În atare situație, dacă drepturile salariale suplimentare bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază pentru anii 2004-2007 ar fi trebuit ca fiecare angajat să beneficieze de o majorare constantă a salariului de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.
În temeiul art.274 Cod pr. civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclaman tului suma de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct.9, 304/1 și art. 312 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta susține că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și a interpretat eronat dispozițiile legale incidente. În acest sens se arată, în esență, că instanța de fond ar fi trebuit să rețină că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariu în anul 2003 și menținut în continuare în anii ulteriori astfel că plata lor a fost efectuată.
În susținerea acestei poziții recurenta aduce următoarele argumente:
Sub un prim aspect recurenta susține că instanța de fond a reținut greșit că art. 168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003 - 2007 nu s-a modificat, când în realitate a fost introdus un nou alineat în care se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". În interpretarea recurentului această formulare permite să se concluzioneze că și pentru anii ulteriori anului 2003 plata primelor de Paști și de C s-a făcut în aceeași manieră ca și în anul 2003, respectiv prin includerea lor în salariul de bază și achitarea în rate lunare. Se mai arată că fiecare majorarea salarială ulterioară anului 2003 avut în vedere salariul de bază în întregul lui.
În al doilea rând recurenta arată că instanța de fond a reținut eronat că salariații nu au beneficiat de o majorare constantă a salariului de bază pentru anii 2004 - 2006, cum ar fi trebuit să se întâmple dacă suplimentările bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază. În realitate se arată din anul 2003 și până în prezent salariile reclamantului nu au scăzut ci fie au rămas la același nivel, fie au fost majorate.
Recurenta mai arată că menținerea în contractele colective de muncă a dispozițiilor referitoare la dreptul al primă de Paști și de C în art.168 alin.1 nu este în contradicție cu alin.2 din același articol. Dimpotrivă menținerea alin.1 reprezenta o condiție necesară pentru nediminuarea salariului reclamantului.
Pârâta critică și modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că în speță erau aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera e din Codul muncii, întrucât izvorul pretențiilor reclaman tului se găsește într-un contract colectiv de muncă.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că potrivit art.155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăsește în legislație și în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv și/sau individual cu angajatorii, premiul anual. nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă.
Totodată la art.166 Codul muncii se prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții nu fac distincție după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenție care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripție de trei ani reglementat atât de norma menționată cât și de prevederile art.283 alin.1 litera c Codul muncii.
În consecință, se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în considerarea naturii salariale a pretențiilor formulate de către reclamant.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art.168 alin.1 că salariații cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Aplicarea acestor dispoziții la nivelul anului 2003 nu este contestată de nici una dintre părțile semnatare ale
În discuție este numai plata acestor drepturi pentru anii 2004-2006.
Apărarea pârâtei recurente se centrează pe ideea includerii drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paști și de C și împărțirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaților pentru anii 2004 - 2006.
Cu privire la această susținere, Curtea reține că prevederile sunt obligatorii pentru toate părțile potrivit art. 30 din Legea nr.130/1996.
În forma preluată începând cu anul 2004 în se prevede că aceste două prime se acordă salariaților - art. 168, alin.1, pentru ca la alin.2 să se menționeze căîn anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziția neputând fi extinsă și la ceilalți ani în lipsa unei prevederi exprese.
Chiar dacă s-ar reține că acordate în anul 2003 și incluse în salariu nu au mai fost retrase, aceasta nu ar avea în mod neechivoc semnificația faptului că și pentru viitor părțile au convenit ca acestea să aibă același cuantum ca și în anul 2003 și să se plătească în aceeași manieră. Dimpotrivă menținerea salariului în același cuantum ca și în anul 2003 când, în acesta au fost incluse de Paști și de C are semnificația unei majorări a salariului de bază pentru anii ulteriori, în condițiile în care și pentru acești ani a fost stipulat în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, la art.168 dreptul salariaților de a beneficia de prime de Paști și de C, obligația negocierilor în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordare a condițiilor și criteriilor de stabilire a beneficiarilor. Stipularea acestor prevederi în cuprinsul contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 este lipsită de rațiune dacă s-ar considera că intenția părților ar fi fost aceea de a reține că și pentru acești ani se plătesc primele în discuție în modalitatea prevăzută expres în anul 2003. Dacă aceasta ar fi fost intenția reală a părților nimic nu le-ar fi putut împiedica cu ocazia negocierii contractului de muncă să o exprime astfel.
De altfel, chiar din susținerile recurentului rezultă că unitatea a înțeles ca pentru anii ulteriori anului 2003 să privească salariul de bază al angajaților ca fiind salariul în care s-au inclus în anul 2003 drepturile bianuale, prin aplicarea tuturor majorărilor salariale prin raportare la acest salariu. Ori este de principiu că majorările salariale se aplică salariului de bază.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluția pronunțată fiind temeinică și legală, dând expresie necesității respectării obligațiilor asumate prin semnarea de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele menționate, recursul declarat de către pârâta "" B fiind neîntemeiat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.1313/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
2ex./4.11.2008
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu
