Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 931/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 931/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare recursul, declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.87/F-CM din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatului- pârât, având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentului- pârât, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 martie 2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligați ultimii trei pârâți să le plătească, în solidar, sume de bani reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 1.09.2000-1.10.2004 pentru reclamantul și pentru perioada 1.09.2000-15.05.2001 pentru reclamantul; să fie obligați ultimii doi pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioadele arătate mai sus au exercitat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și că în această perioadă nu le-a fost plătit de către angajator sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Au mai arătat reclamanții că prin decizia nr.XXI/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit dreptul la acest spor pentru judecători și procurori și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 și că printr-o hotărârea anterioară, irevocabilă, instanța a recunoscut acest drept începând cu data de 1.10.2004 pentru reclamantul.
Reclamanții au susținut că dreptul la acțiune nu este prescris, deoarece în speță prescripția a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei pronunțată în recurs în interesul legii de instanța supremă, dată de la care reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
De asemenea, reclamanții au invocat întreruperea prescripției prin acte de recunoaștere: includerea în angajamentul cu ocazia încheierilor negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în cursul anilor 2002-2004 obligației de plată a drepturilor salariale restante; includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurilor privind plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării.
Reclamanții au mai invocat dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, referitoare la discriminare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 14-17), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților o au ceilalți pârâți, iar creditele bugetare acordate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Rolul acestui pârât este numai de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002.
Prin aceeași întâmpinare a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile Decretului nr.167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că Legea bugetului de stat poate fi modificată numai prin lege, fiind o problemă de legiferare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor neavând nici un fel de atribuții în acest sens.
De asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogat.
Prin cererea formulată la data de 18.06.2008 (filele 23-25), pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție pe Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Prin sentința civilă nr.87/F-CM din 14 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie acordarea unor drepturi salariale și, întrucât salariul este o prestație periodică, având scadența cel puțin o dată pe lună, potrivit art.161 alin.1 Codul muncii, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale arătate mai sus.
În acțiunea lor, reclamanții au invocat în primul rând faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXI/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Această apărare nu a fost primită întrucât, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, rescripția p. începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată, abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației neconstituind cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
În al doilea rând, reclamanții au invocat faptul că au intervenit anumite acte întreruptive de prescripție care reprezintă acte de recunoaștere.
Astfel, s-a invocat drept act de recunoaștere Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în care se vorbește despre obligația de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar, precum și Strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurii privind plata drepturilor salariale restante (inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești) și eliminarea discriminării.
Pentru a interveni întreruperea prescripției, trebuie ca actul întrerupător de prescripție să fie înăuntrul termenului de prescripție, iar nu ulterior acestuia, motiv pentru care nu au fost reținute ca fiind întreruptive de prescripție actele invocate de reclamanți, deoarece ele au intervenit ulterior încheierii termenului de prescripție.
Pe de altă parte, din conținutul HG nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, precum și din conținutul Angajamentului cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, nu rezultă o recunoaștere neîndoielnică din partea debitorilor cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Împotriva sentinței civile nr.87/F-CM/14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, au formulat în termen recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul reclamanții susțin, în esență, că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, întrucât nu s-a avut în vedere faptul că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art.7 din Decretul nr.167/1958, are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială.
Se mai susține că nu se putea reține de prima instanță că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG83/2000.
Nu s-a avut în vedere practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care s-a pronunțat în sensul că "o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie, poate apela, la consultanța de specialitate să își corecteze conduita".
S-a mai susținut că în speță, trebuia constatat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să-și poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivului de recurs invocat, cum și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, în raport de actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Prima instanță în mod corect a respins acțiunea reclamanților prin care au solicitat plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit în intervalul 2000 - 1 octombrie 2004 pentru reclamantul și pentru perioada 1 septembrie 2000 - 15 mai 2001 pentru reclamantul, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, interpretând și aplicând corect dispozițiile Decretului nr.167/1958, precum și art.283 lit.c din Codul muncii, raportat la data introducerii acțiunii, 27 martie 2008.
De asemenea, se constată că în mod legal a statuat că soluționarea recursului în interesul legii în această materie prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției, deoarece nu se regăsește printre cele enumerate în Decretul-Lege nr.167/1958.
Soluțiile pronunțate în interesul legii pe această cale nu au efect întreruptiv, întrucât alin.3 din același articol statuează că acestea nu au efect asupra hotărârilor examinate și nici asupra părților din acele litigii, fiind obligatorii pentru instanțe numai în măsura în care acestea se confruntă în viitor cu astfel de chestiuni de drept.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Întrucât drepturile salariale se plătesc o dată pe lună, potrivit art.161 din Codul muncii, fiind vorba deci de prestații succesive și având în vedere textul de lege enunțat anterior, în mod corect s-a reținut că pentru perioada solicitată dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.87/F-CM din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/18.05.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
