Completare dispozitiv sentință. Speță. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2429/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 32
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta - petentă precum și de recurenta - intimata ASOCIAȚIA DE proprietari 43, împotriva deciziei civile nr. 350 din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - intimata Asociația de Proprietari - 43 prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, lipsind recurenta - petentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilit de instanță prin rezoluție cât și faptul că motivele de recurs formulate de recurenta - intimata Asociația de Proprietari - 43 nu au fost comunicate către recurenta - petentă.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la datele de;
- 11.12.2009 Tribunalul Bucureștia înaintat motivele recursului formulat de recurenta - intimata Asociația de Proprietari - 43;
- 11.01.2010 recurenta - intimata Asociația de Proprietari - 43 depus întâmpinare în 2 exemplare, prin care invocă excepția tardivității declarării recursului;
- 13.01.2010 recurenta - intimata Asociația de Proprietari - 43 depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei - chitanța seria - nr. - (24)/07.01.2010 stabilită de instanță prin rezoluție;
- 13.01.2010 recurenta - petentă a depus note scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, cât și faptul că prezenta cauza nu necesită achitarea taxei judiciare de timbru stabilit de instanță, conform art. 11 (1) din Lega nr. 146/1997;
- 13.01.2010 recurenta - petentă a depus concluzii scrise, la care este atașată încheierea din Camera de Consiliu de la data de 20.11.2009 pronunțată de Judecătoria sect. 1 B în dos.nr-.
Apărătorul recurentei - intimate Asociația de Proprietari - 43 depune la dosar timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Arată că prin întâmpinare a invocat excepția tardivității declarării recursului, precizând că nu mai are alte cereri sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra excepției invocate cât și asupra recursului.
Curtea, acordă cuvântul asupra excepției invocate de recurenta - intimată Asociația de Proprietari - 43, prin întâmpinare, și având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - intimate Asociația de Proprietari - 43 solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului, deoarece decizia a fost comunicată în luna iunie, iar recursul a fost declarat după depășirea termenului legal, respectiv în luna decembrie a anului trecut.
Cu privire la recursului formulat de asociația de proprietari solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată atât pentru fond cât și pentru faza judecării apelului, apreciind că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică, deoarece, s-a stabilit că în cauză ar fi incidente disp. art. 281 ind. 3 Cod procedură civilă, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată pentru o cerere care urmează să îndrepte, să lămurească sau să completeze o hotărâre pronunțată.
Față de cele de mai sus, arată că, cererea formulată de recurenta - petentă, face referire la modificarea obiectului cauzei în sistemul Ecris, modificare ce nu face obiectul vreunei cereri de îndreptare, lămurire sau completare de dispozitiv, aspect care este reținut corect de instanța de fond și de tribunal, așa încât, instanța a cărei hotărârea se solicită a fi recurată, nu putea să rectifice obiectul cauzei, pe fond, față de împrejurarea că a fost investită să soluționeze cererea privind cheltuielile de judecată.
Cu privire la recursul formulat de recurenta - petentă solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că nu există nici un fel de dovezi din care să rezulte că, cauza ar fi rămas fără obiect.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care a depus chitanțele nr. 32/2009 și 3/2010.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 17.03.2006 sub nr-, reclamanta a chemat în judecata pârâta Asociația de Proprietari - 43, solicitând instanței obligarea pârâtei la desființarea, în condițiile legii, a panourilor publicitare a construcțiilor și a instalației de iluminat nocturn care deservesc panourile publicitare montate fără autorizație de construire pe fațada dinspre Calea și de pe acoperișul clădirii, situate în B,-, sector 1, iar în caz de refuz, reclamanta solicită să fie autorizată să execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei; repararea fațadei imobilului deteriorate prin amplasarea neautorizată a construcțiilor, instalației de iluminat nocturn și a panourilor publicitare deservite de acestea, iar în caz contrar, reclamanta solicită să fie autorizată să execute aceste lucrări în contul pârâtei Asociația de Proprietari - 43, plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.
La data de 16.06.2006 reclamanta a depus o precizare a acțiunii, în sensul că al doilea capăt de cerere are următorul conținut: obligarea pârâtei să îi repare prejudiciul; estimat provizoriu la 2.000 lei, constând în contravaloarea deteriorărilor aduse fațadei și structurii de rezistență, care sunt părți comune ale imobilului și din care deține, în calitate de proprietar, o cotă indiviză de 15,47%; deteriorările fiind produse prin montarea neautorizată a unui panou publicitar tip mesh, a construcțiilor și instalațiilor aferente acestuia. La termenul din 29.09.2006 a depus și o cerere completatoare prin care a majorat cuantumul despăgubirilor solicitate de la pârâtă la 25.682,7 lei
Prin sentința civilă nr.15827/27.10.2006, Judecătoria a Sectorului 1 Bar espins primul capăt de cerere, formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari - 43, ca rămas fără obiect, a admis capătul doi de cerere, precizat, a obligat pârâta la 26487,4 RON contravaloare prejudiciu, a omologat raportul de expertiza, a obligat pârâta la 2091 RON cheltuieli de judecata (1541 taxa de timbru și 500 onorariu expert).
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pe baza acordului exclusive al pârâtei au fost amplasate pe fațada dinspre Calea și pe acoperișul imobilului situate în B,-, sector 1, diverse construcții metalice, o instalație de iluminat nocturn și un panou publicitar de mari dimensiuni, fără autorizație de construire deși pârâta avea obligația legală de a nu permite montarea acestora în lipsa autorizației de construire emisă în condițiile legii.
Pârâta nu a depus nicio diligență în acest sens, pasivitatea sa culpabilă cauzând deteriorări masive ale imobilului, care este expertizat și încadrat în clasa I de risc seismic și care este situat într-o zonă urbană construită protejată, aflată în evidența Ministerului Culturii.
Cu privire la primul capăt de cerere instanța a constatat că acesta a rămas fără obiect, deoarece construcțiile ilegale de pe fațada imobilului au fost desființate la data de 10.04.2006, conform adresei nr.-/2006 emisă de Secția 1 Poliție, fapt recunoscut de către pârâtă prin interogatoriu.
Cu privire la capătul 2 de cerere instanța a constatat că este întemeiat. de cauzalitate rezultă din situația de fapt reținută. Forma de vinovatei este intenția indirectă, întrucât pârâta, deși nu a urmărit, a acceptat producerea acestui prejudiciu în patrimonial reclamantei. În consecința, a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Împotriva acestei sentințe, la data de 08.12.2006 a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari - 43, înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la 17.02.2007.
În motivare, aceasta a arătat că greșit s-a menționat drept cale de atac recursul.
Principalul obiect al acțiunii a fost desființarea panourilor publicitare, obligație de a face, care este supusă apelului.
De asemenea, a arătat că nu are legitimare procesuala pasivă, întrucât lucrările, cerute a fi desființate au fost executate cu aprobare legală, respectiv autorizație, și nu au fost executate de asociație. Litigiul s-a judecat, chiar dacă instanța a respins primul capăt de cerere, numai cu asociația, fără să observe că persoana care a executat lucrările a căror desființare se solicită, au fost executate cu autorizație și de către o altă persoană.
Sentința civilă este nelegală și netemeinică, întrucât lipsește raportul de cauzalitate între cererea reclamantei și lucrările efectuate și între acestea și pretențiile reclamantei. Starea blocului este notorie, iar montarea panourilor nu a agravat starea preexistentă.
Apelanta pârâtă a mai arătat că contestă expertiza, invocând ineficacitatea acesteia.
Acordul dat de asociație este o condiție a obținerii autorizației de construire, iar nu echivalent cu fapta de construire a panourilor.
De asemenea, a invocat acordul expres al reclamantei pentru montarea panourilor, contestând faptul că reclamanta nu și-a dat acordul în condițiile în care aceasta a încheiat contracte anterioare cu alte societăți de publicitate în aceleași condiții cu MEDIA
Este lesne de observat că fapta sa nu există, acordul dat nu este echivalent cu fapta de montare a panourilor, pentru că acordul dat de asociație este necesar numai pentru obținerea autorizației de construire. Fapta se produce așadar după obținerea autorizației, legală, de necontestat, și care se presupune că a respectat legea și starea tehnică a construcției. Fapta de montare a panourilor nu îi aparține, reclamanta nu a făcut dovada că asociația a avut contract de construire a panourilor cu o societate contractată în numele său propriu.
Sentința civilă este netemeinică și pentru că greșit a admis expertiza ca proba a prejudiciului considerat produs.
La data de 7.03.2007, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a asociației cu privire la exercitarea apelului.
În fapt asociația a executat obligația de a face ce constituia obiectul primului capăt al cererii introductive de instanța, înainte de primul termen de judecată.
Așa fiind, asociația nu justifică un interes legitim în promovarea caii de atac a apelului, existând un abuz de drept în acest sens, abuz care trebuie sancționat conform art.723 alin. (2) Cod procedură civilă.
Solicită instanței să rețină că asociația are calitate procesual civilă în prezentul proces, întrucât este parte în contractul cu firma de publicitate, care nu îi poate și opus.
Referitor la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, aceasta constă în faptul că asociația a permis și încurajat montarea panoului publicitar de tip "mesh", fără a verifica existența autorizațiilor legale și conformitatea cu proiectul a lucrărilor efectuate cu acest prilej. În acest mod, datorită pasivității culpabile a asociației, au fost perforați stâlpii de rezistență ai fațadei și prin acesta s-a diminuat rezistența întregului imobil, care și așa este încadrat în clasa I de risc seismic și prezintă pericol public.
Cu privire la presupusul acord al reclamantei vizând montarea panoului în cauză, acesta a fost dat în anul 1997 pentru amplasarea a două panouri formate din pânze publicitare, a căror fixare se efectua lateral de stâlpii de rezistență ai fațadei, fără a necesita perforarea acestora.
La termenul din 20.03.2007, Tribunalul a respins cererea de suspendare a executării hotărârii primei instanțe, iar la 3.04.2007 calea de atac a fost calificată drept apel, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.
Părțile au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu, iar pentru apelanta pârâtă un supliment la raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, care a fost depus de expert la data de 24.09.2007.
Prin decizia civilă nr.1213/09.10.2007 Tribunalul Bucureștia admis apelul formulat de apelanta - pârâtă Asociația de Proprietari - 43 în contradictoriu cu intimata - reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată și a respins cel de-al doilea capăt de cerere (așa cum a fost precizat) ca nefondat, înlăturând obligația pârâtei de a plăti reclamantei cheltuieli de judecată și obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
În mod temeinic a reținut instanța de fond în ceea ce privește situația de fapt că la data 31.08.2003 pârâta Asociația de Proprietari - 43 încheiat cu Media un contract prin care a închiriat în scopuri publicitare suprafețele disponibile pentru publicitate, aferente imobilului situat în-, aflate pe exteriorul clădirii. La punctul 3 - și modalități de plată s-a stabilit chiria pentru un mesh și pentru un easy change. La punctul 2, referitor la obligațiile Media, s-a stabilit că aceasta se obligă să respecte toate exigențele tehnice de montare și de exploatare, astfel încât, printre altele, să nu pericliteze structura de rezistență. La data de 1.09.2004 s-a semnat actul adițional nr.3 la acest contract, prin care părțile au convenit de comun acord chiria lunară pentru cazul montării a două panouri publicitare: un ansamblu publicitar de tip mesh și un ansamblu publicitar de tip rooftop. Și prin acest act, Media s-a obligat ca prin montarea suporturi lor publicitare să nu afecteze structura de rezistență a imobilului.
Potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expert, la data de 28.10.2004, firma de publicitate Media a montat fără autorizație de construire un panou de mari dimensiuni pentru fixarea căruia a fost necesară fixarea pe fațadă a unei structuri metalice prin afecta rea elementelor de rezistență ale bovindoului dinspre Romană. Pa noul publicitar, de 9,00 lățime și 11,00 înălțime, a fost montat pe o structură metalică, acoperind întreaga suprafață a fațadei de, între etajele 1 și 4 inclusiv, fiind prevăzut și cu instalație de iluminat nocturn.
Prin aceeași expertiză au fost evaluate și lucrările necesare ca urmare a amplasării neautorizate a acestui panou publicitar, calculul având în vedere valoarea lucrărilor aferente realizării unei diafragme în locul bovindoului. La obiecțiunile pârâtei în sensul că expertul ar fi trebuit să determine deteriorările produse imobilului exclusiv prin amplasarea panoului publicitar, acesta propunând soluții de consolidare conform unui raport întocmit în anul 1997, dl. expert a răspuns că perforațiile realizate în structura de rezistență a bovindoului a slăbit această structură, reparația capitală a structurii întregului bloc de locuințe devenind imperios necesară.
Conform art.12 din nr.OG 85/2001: "Modificările constructive și utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii, cum ar fi: ancorarea de reclame pe pereți, suspendări de stâlpi, pereți, scări interioare și altele asemenea, se vor putea face numai pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor, cu acordul proprietarilor direct afectați și, după caz, pe baza unui proiect tehnic Întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum și cu autorizația pentru executare de lucrări, eliberate În condițiile legii".
Prin urmare, în cauză sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art.998-999 Cod civil: fapta illcită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Chestiunea litigioasă în cauză este dată de stabilirea autorului faptei ilicite de natură delictuală, reclamanta susținând că acesta este pârâta pe care a chemat-o în judecată, iar pârâta, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, susține că răspunderea cade în sarcina Media, cu care a încheiat contractul de închiriere a spațiului publicitar. Practic, se pune problema dacă proprietarul care a închiriat un spațiu răspunde pentru efectuarea de către chiriaș a unor lucrări fără respectarea dispozițiilor legale.
Deși din cuprinsul textului de lege invocat de către reclamantă nu reiese cărei persoane îi revine obligația de a obține proiect tehnic întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum și cu autorizația pentru executare de lucrări, dispoziții legale exprese în acest sens sunt instituite prin capitolul III din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții.
Potrivit art.21 din acest act normativ: "Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcțiile existente în sensul legii și au următoarele obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor: (. ) b) obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire; c) asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați".
În același timp, art.25 stabilește și în sarcina proprietarilor următoarele obligații principale - între care nu se include și aceea de a verifica dacă lucrările de construcții efectuate de către chiriaș îndeplinesc cerințele legale: a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere și de reparații care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcției și rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcțiilor; b) păstrarea și completarea la zi a cărții tehnice a construcției și predarea acesteia, la înstrăinarea construcției, noului proprietar; c) asigurarea urmăririi comportării În timp a construcțiilor, conform prevederilor din cartea tehnică și reglementărilor tehnice; d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare parțială, precum și de lucrări de reparații ale construcției numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate și verificate potrivit legii; e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenții asupra construcțiilor, impuse prin reglementările legale; f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcțiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.39 alin.5 din nr.HG955/2004, care prevede că "panourile luminate sau luminoase nu se pot amplasa în dreptul ferestrelor clădirilor și nu pot depăși suprafața pereților pe care se amplasează", care ar constitui, într-adevăr, încălcarea unei obligații legale exprese, deci o faptă ilicită, se reține, în primul rând, că pârâta nu și-a dat acordul pentru o asemenea formă de reclamă. Aceasta și-a dat acordul pentru un mesh, termen care în publicitate desemnează o reclamă de mari dimensiuni, de regulă din pânză. De asemenea, prejudiciul astfel cum a fost reținut de expert nu este cauzat de caracterul luminos al panoului, aspect vizat de interdicția legală, iar reclamanta locuiește la etajul 5, în timp ce panoul a acoperit etajele 1-4.
Chiar admițând că obligația de întreținere a proprietății comune, prevăzută de art.16 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, care constituia anexa nr.2 la Legea nr.114/1996, ca și cea de asigurare a urmăririi în timp a construcției, prevăzută de art.24.i, implică și verificarea lucrărilor efectuate de chiriaș pentru a nu permite decât realizarea acelora care respectă dispozițiile legale, reclamanta nu poate alege, dată fiind existența unor dispozițiile legale speciale, cu caracter derogatoriu, ca modalitate de reparare a prejudiciului, pe aceea de a solicita despăgubiri constând în suma de bani necesară pentru remedierea deteriorărilor produse prin amplasarea panoului publicitar.
Aceasta remediere nu constituie o reparare a diminuării patrimoniului suportată de către reclamantă, ca formă de executare indirectă conform art.1075 Cod civil, ci presupune de fapt îndeplinirea de către creditor a obligației ce revine debitorului, pe cheltuiala acestuia, deci executarea în natură a obligației, fără a fi însă solicitată și autorizarea prealabilă a instanței potrivit art.1076 Cod civil.
O asemenea autorizare nu ar putea fi oricum acordată, întrucât acțiunea reclamantei ar intra în categoria măsurilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, reglementate de nr.OG20/1994 și ca atare care nu poate fi realizată, chiar nefinanțată de stat, fără respectarea procedurii instituite de lege cu scopul de a se asigura respectarea unor reglementări tehnice și a cerințelor de calitate, în principal realizarea unui proiect și a unor studii de fezabilitate, ce trebuie aprobate în prealabil de organele abilitate.
Față de aceste considerente, reținând că prima instanță a făcut o greșită apreciere a legii în ceea ce privește persoana căreia îi revine obligația reparării prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capătul 2 de cerere, precizat, a înlăturat obligația pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2007, Judecătoria Sectorului 1 B, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.15827/27.10.2006 formulată de reclamantă, stabilind că cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii introductive se referă la pretenții. S-a dispus totodată, îndreptarea erorii materiale în sensul că în dispozitivul sentinței sus - menționate se va trece, la cheltuielile de judecată suma de 2031 RON în loc de 2091 RON.
La data de 15.05.2008, reclamanta a formulat o cerere de completare a încheierii din data de 15.06.2007, anterior menționată, în sensul de a se dispune introducerea în sistemul de operare Ecris modificarea obiectului acțiunii, astfel cum a fost precizat la data de 16.06.2006.
Prin încheierea din data de 03.10.2008, Judecătoria sectorului 1 B, a respins cererea petentei arătând în motivarea soluției faptul că Tribunalul Bucureștia calificat cererea ca fiind apel precum și faptul că, față de prevederile art.281 Cod procedură civilă și art.218 indice 2 Cod procedură civilă, nu există o omisiune a instanței și nici o dispoziție prin care ar trebui completată hotărârea, fiind vorba de fapt de calificarea făcută în mod suveran de instanța de apel.
Împotriva acestei încheieri pronunțată la data de 03.10.2008 de Judecătoria Sectorului 1 B, a declarat apel reclamanta (astfel cu a fost calificată de Tribunalul București, calea de atac promovată), apelul fiind respins prin decizia civilă nr.350/09.03.2009.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Înregistrarea greșită a obiectului litigiului în sistemul ecris, chiar dacă poate crea confuzii, după cum afirmă apelanta, nu este o chestiune de drept procesual, ce urmează a fi soluționată printr-o încheierea interlocutorie, ci o măsură administrativă, ce urmează a fi soluționată pe această cale.
Atât terminologia de "eroare materială" cât și "omisiunea" la care face referire art.281 Cod procedură civilă au în vedere chestiuni de fapt sau procedurale, în legătură cu cauza pendinte, cu dosarul pricinii aflat în soluționarea instanței și nu cu mijloacele de informare publică, ce nu au o legătură directă cu pricina, urmând a fi soluționate (după cum s-a și întâmplat) pe cale administrativă.
Pârâta Asociația de Proprietari - nr.43 a formulat la data de 01.07.2009 o cerere de completare a deciziei civile nr.350/2009 a Tribunalului București, prin care solicita instanței să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de Asociație atât cu prilejul judecării în primă instanță a cererii de completare a incheierii de sedinta din data de 15 06 2007(in sensul rectificarii sistemului ecris sub aspectul obiectului litigiului dedus judecatii) cat si cu prilejul solutionarii apelului declarat impotriva incheierii din data de 03 10 2008 Judecătoriei sectorului 1
În drept, petenta s-a prevalat de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și art.2811Cod procedură civilă.
Prin decizia civila 350/03 11 2009, Tribunalul Baa dmis cererea de completare cu care a fost sesizat, respingand ca inadmisibila cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata la fond si respingand ca neintemeiata cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate in apel.
Pârâta Asociația de Proprietari a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.350 din 09.03.2009, solicitând admiterea căii de atac formulată, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate atât în dosarul nr- al Judecătoriei sectorului 1 B, cât și în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
În susținerea căii de atac formulate, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, petenta - a formulat cerere de completare a încheierii din data de 15.06.2007, în sensul ca instanța să dispună îndreptarea în sistemul Ecris a modificării obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat. În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, ocazie cu care a depus și chitanța de onorariu avocat.
Prin încheierea din camera de consiliu, Judecătoria Sector 1 Bar espins cererea formulată de petentă, însă nu s-a pronunțat pe cererea privitoare la cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta și pârâta, recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs. Recurenta - pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, precum și acordarea cheltuielilor de judecată solicitate la fondul cauzei, dar și cele ocazionate cu acea fază procesuală.
Prin hotărârea recurată, instanța a respins apelul ca nefondat însa, a omis să se pronunțe pe cererea privitoare la cheltuielile de judecată, cu toate ca a depus la dosarul cauzei cererea cu aceasta solicitare și, totodată, chitanțele de onorariu.
Potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata". Deși la dosarul cauzei au fost depuse atât cererea pârâtei cât și dovada cheltuielilor de judecată, instanța nu s-a pronunțat asupra acestora.
Asociația de Proprietari - nr.43 a exercitat calea de atac a recursului și împotriva deciziei civile nr.1053/2009 a Tribunalului București, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în dosarele nr- al Judecătoriei sectorului 1 B și nr- al Tribunalului București.
Recurenta a criticat decizia atacată pe motive de nelegalitate, arătând în esență următoarele:
Prin decizia recurată instanța a reținut că se impune ca cererea de completare a recurenta - pârâtă să fie admisă, având în vedere că prin decizia civilă nr.350A/09.03.2009 pronunțată în dosarul mai sus menționat tribunalul a respins apelul declarat de apelanta, dar nu s-a pronunțat asupra cererii intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, cerere care este consemnată în încheierea din 20.02.2009.
În motivarea soluției instanța a reținut că această cerere este inadmisibilă în ceea ce privește solicitarea acordării cheltuielilor de judecată efectuate la fond, având în vedere că intimata Asociația de Proprietari - nr.43 nu a formulat apel împotriva încheierii din 03.10.2008, astfel că nu se mai poate solicita direct în apel cheltuieli de judecată ce nu au fost acordate de către instanța de fond "intimata putând eventual să uzeze de calea prevăzută de art.2822Cod procedură civilă. De altfel, la dosar s-a depus copie de pe o astfel de cerere înregistrată la Judecătoria sector 1
Recurenta consideră ca nelegală motivarea instanței întrucât, la data de 04.12.2008 împotriva încheierii din 03.10.2008 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 B în dosarul nr- a formulat o cerere de completare a hotărârii, în temeiul art.2812alin.1 Cod procedură civilă. Cu toate acestea instanța nu s-a pronunțat asupra cererii.
De asemenea, în vederea motivării soluției cu privire la cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.350A/09.03.2009 instanța a reținut că "în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor efectuate în apel, cererea este neîntemeiată, întrucât apelul a vizat o încheiere privind respingerea unei cereri de completare a dispozitivului, or, potrivit art.2813alin.2 Cod procedură civilă, părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, textul de lege nefăcând distincție între cheltuielile efectuate de instanță și cele efectuate de părți".
Or, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, întrucât în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții, față de următoarele considerente:
Instanța de fond în cadrul încheierii a arătat că "având în vedere că Tribunalul Bucureștia calificat cererea ca fiind apel, și față de faptul că cererea reclamantei nu se circumscrie textului prevăzut de art.281 Cod procedură civilă, dar și art.2812(completare hotărâre), deoarece nu există o omisiune a instanței și nici o dispoziție prin care urmează să completeze hotărârea, ci este vorba de calificarea cererii pe care a făcut-o în mod suveran instanța de apel, urmează a respinge cererea".
In continuarea acestui raționament, instanța de apel a argumentat că "înregistrarea greșita a obiectului litigiului în sistemul Ecris, chiar dacă poate crea confuzii, după cum afirmă apelanta, nu este o chestiune de drept procesual, ce urmează a fi soluționată printr-o hotărâre interlocutorie, ci o măsură administrativă, ce urmează a fi soluționată pe această cale. Atât terminologia de eroare materială, cât și omisiunea la care face referire art.281 Cod procedură civilă au în vedere chestiuni de fapt sau procedurale, în legătură cu cauza pendinte, cu dosarul pricinii aflat în soluționarea instanței și nu cu mijloace de informare publică, ce nu au o ligatură directă cu pricina, urmând a fi soluționate (după cum s-a și întâmplat) pe cale administrativă.
ață de cele mai sus menționate, recurenta apreciază că nu poate fi obligată a suporta ponderea responsabilității pretențiilor reclamantei ale cărei ambiții personale și procesuale se extind și asupra modului de operare în sistemul Ecris. Astfel, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, se impune acordarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 20.02.2009 și a deciziei civile nr.350/09.03.2009 a Tribunalului București, solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârii atacate cu reținerea si în rejudecare, să se constate faptul că cererea de completare a încheierii de ședință din data de 15.06.2007 a rămas fără obiect.
În susținerea recursului promovat, recurenta a arătat următoarele:
Astfel cum corect a reținut și Tribunalul București, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B la 16.05.2008, sub nr-, petenta a formulat cerere de completare a încheierii din data de 15.06.2007, în sensul ca instanța să dispună introducerea în sistemul ecris a modificării obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, în motivarea cererii arătându-se că la termenul din data de 16.06.2006 (reclamanta) și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, iar cel de-al doilea se refera la pretenții, modificări ce nu au fost operate în sistemul ecris, astfel creându-se confuzie cu privire la obiectul cauzei deduse judecații.
Instanța de fond, prin încheierea din data de 03.10.2008, a respins cererea, cu motivarea că aceasta nu se circumscrie textelor prevăzute de art.281 și art.2812Cod procedură civilă, încheiere atacată cu recurs de către petentă, această cale de atac fiind menționata în dispozitivul încheierii recurate.
Calificarea caii de atac drept apel, efectuată de Tribunal la termenul de judecată din data de 20.02.2009 este criticabilă întrucât, pe de o parte, procedând astfel, instanța de control judiciar a ignorat tocmai obiectul precizat al cererii de chemare în judecată, obiect avut în vedere de instanța de fond pentru menținerea căii de atac a recursului, iar pe de altă parte, această cale de atac, menționată în dispozitivul încheierii recurate, nu a fost criticată de nici una din părți, intimata neînțelegând să conteste această dispoziție.
Mai mult, contrar celor reținute, tribunalul nu era ținut de calificarea caii de atac, dată de instanța de control judiciar la judecarea fondului, întrucât recursul declarat împotriva Deciziei nr.213/A/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă face obiectul contestației în anulare înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, cu termen de judecată la data de 25.09.2009, recurenta nefiind legal citată pentru judecarea recursului.
Din considerentele mai sus expuse, procedând la o eronată calificare a caii de atac incidentă în cauză, instanța de control judiciar nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, în compunerea prevăzută de lege pentru judecarea recursului, fapt de natură a atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.1 Cod procedură civilă.
Cat privește aplicabilitatea motivului prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 teza a II-a Cod procedură civilă, recurenta arată următoarele:
Recursul, calificat de către instanța de control judiciar drept apel, a fost respins ca nefondat, reținându-se că: Înregistrarea greșită a obiectului litigiului în sistemul ecris, chiar dacă poate crea confuzii (.. ), nu este o chestiune de drept procesual, ce urmează a fi soluționată printr-o încheiere interlocutorie, ci o măsura administrativă, ce urmează a fi solutionta pe aceasta cale.
În esență, Tribunalul a apreciat că mijloacele de informare publică, astfel cum este sistemul ecris, nu au legătură directă cu pricina, urmând a fi soluționate pe cale administrativă.
Această apreciere este neîntemeiata întrucât sistemul ecris este un program de operare pus la dispoziția instanțelor judecătorești și nu un mijloc de informare a publicului, astfel cum eronat se susține. Informarea publicului se efectuează în modalitățile prevăzute de lege, printre care figurează și afișarea pe internet a unor mențiuni operate în sistemul ecris, accesul publicului la mențiunile din acest program fiind însa limitat și nesubstituindu-se dreptului de acces al justițiabililor la modul de desfășurare a litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Daca însa s-ar reține motivația instanței de control judiciar în sensul că înregistrările efectuate în sistemul ecris reprezintă măsuri de natură administrativă, soluția pronunțată de Tribunal este nelegală, calea de atac declarată de petenta neputând fi respinsă ca nefondată, ci ca inadmisibilă, masurile de administrare a actului de justiție nefiind susceptibile de a fi atacate pe cale judiciară.
Motivația Tribunalului este contradictorie și în sensul că, deși reține că cererea a fost soluționată pe cale administrativă, o consideră totuși ca nefondată, respingând-o ca atare. Ori, de vreme ce cererea a fost soluționată pe cale administrativă, ea nu mai poate fi respinsă ca nefondată pe cale judiciară, hotărârea tribunalului fiind data cu încălcarea legii, fapt a atrage incidența motivului de recurs instituit prin dispozițiile art.304 alin.9 teza a doua Cod procedură civilă.
În drept, recurenta a invocat prevederile art.2813Cod procedură civilă, art.299, art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Intimata Asociația de proprietari - nr.43 a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta - reclamantă prin care a învederat următoarele:
Pe cale de excepție, intimata a invocat excepția tardivității declarării recursului împotriva deciziei civile nr.350A/09.03.2009 și împotriva încheierii din data de 20.02.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
Prin decizia civila recurata de către reclamanta, instanța de apel a respins apelul declarat de aceasta ca nefondat, menționând în dispozitivul hotărârii că împotriva soluției se poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotărârea instanței de apel a fost comunicată în luna iunie 2009 - către pârâtă la data de 29.06.2009- iar prezentul recurs a fost declarat în luna decembrie 2009, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă. "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art.102 alin.1 Cod procedură civilă "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură", în cauză fiind incidente și dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", iar potrivit alin.2 "în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
Astfel, în speță nu ne aflăm în nici unul dintre cazurile care înlătură sancțiunea decăderii - întrucât recurenta a participat activ în perioada de timp scursă între data comunicării apelului și cea a judecării cererii pârâtei pentru completarea dispozitivului hotărârii - intimata consideră că reclamanta avea obligația declarării recursului în termenul prevăzut de lege, fiind incidente în cauza și dispozițiile art.129 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora "Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările".
In subsidiar și ca apărare împotriva unei eventuale pretenții procedurale pe acest aspect, intimata arată că termenul de recurs împotriva deciziei civile nr.350A/09.03.2009 și a încheierii din data de 20.02.2009 pronunțate de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, curge de la data comunicării hotărârii și nicidecum de la data comunicării hotărârii nr.1052/03.11.2009 pronunțata de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă prin care s-a soluționat cererea pârâtei-recurente cu privire la lipsa menționării cheltuielilor de judecată din dispozitivul hotărârii, aceasta reprezentând o cerere de completare a dispozitivului hotărârii.
Aceasta hotărâre nu schimbă situația de fond cu privire la obligația recurentei de a declara recurs împotriva hotărârii instanței de apel în termen de 15 zile de la data comunicării, fiind independentă opțiunea reclamantei - in declararea recursului - de promovarea vreunei cai de atac sau cereri completatoare de către pârâta recurentă.
În măsura în care se va respinge excepția invocată, pe fondul recursului intimata solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Încă de la început intimata precizează că recursul nu reprezintă decât o mișcare executată de către reclamanta ca urmare a recursului declarat de către pârâtă împotriva hotărârii nr.1052/03.11.2009 pronunțata de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, prin care a solicitat completarea dispozitivului hotărârii instanțelor de fond și apel. Astfel, recurenta se teme de soluția instanței de recurs asupra acestui aspect - al obligării sale la plata cheltuielilor de judecată - și hotărât lucru a "inventat" un motiv nou care, în opinia sa, ar conduce la lipsa obiectului cererii de chemare in judecată.
Astfel, deși recurenta solicită instanței de recurs să constate că cererea a rămas fără obiect - însa fără a comunica prin ce împrejurare s-a întâmplat acest lucru, la ce data și cine a determinat situația - aceasta aduce critici substanțiale hotărârii instanței de apel, cu privire la natura cererii promovate și modul de soluționare a cererii - pe cale administrativă sau judecătoreasca cu privire la cererea de modificare a înregistrărilor efectuate în sistemul ECRIS.
Din lecturarea recursului se desprinde o singura propoziție care ar avea legătura cu pretenția sa procesuală referitoare la constatarea că recursul a rămas fără obiect " or(i), de vreme ce cererea a fost soluționată pe cale administrativă, ea nu mai poate fi respinsă ca nefondată pe cale judiciară. Din analiza acestei afirmații se desprinde ideea că o anume cerere administrativă ar fi fost soluționată chiar înainte de soluționarea apelului - ceea ce ar presupune casarea hotărârii reculate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
. la dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte această împrejurare, nici la data judecării cauzei în apel, nici la data soluționării cererii de completare promovate de recurenta - pârâtă și nici în prezent.
Mai mult, trebuie precizat că hotărârile se pronunță numai în baza materialului probator administrat și aflat la dosarul cauzei.
Astfel, recursul declarat reprezintă doar un simplu exercițiu al exercitării (tardive) a căii de atac a recursului, un exercițiu abuziv care se circumscrie unui demers mai vechi al recurentei, obișnuită să promoveze acțiuni din cele mai bizare și doar pentru a verifica noțiunile și vigilența instanțelor de judecată, dar și pentru a șicana activitatea Asociației care are de recuperat de la recurentă - cu titlu de cheltuieli la plata cotelor de întreținere - cca.30.000 RON și mai datorează și alte sume încasate necuvenit în valoare de 20.000 RON.
Analizând actele și lucrările dosarului și decizii atacate prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari - nr.43 împotriva deciziei civile nr.350/2009 a Tribunalului București, Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării legalității deciziei atacate, Curtea consideră necesara încadrarea în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă a criticilor formulate de recurente. Având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare, extraordinară, neavând caracter devolutiv, care permite doar cenzurarea hotărârilor definitive exclusiv sub aspectul legalității, Curtea constată că în prezenta cauză criticile recurentei vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă și art.2811Cod procedură civilă și, făcând aplicarea prevederilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă, instanta apreciaza ca respectivele critici pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține că în mod greșit Judecătoria sectorului 1 B și Tribunalul București, judecând cererea de completare a dispozitivului încheierii din data de 15.06.2007 în fond și în apel, nu s-au pronunțat asupra cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în cele două faze procesuale.
Trebuie remarcat faptul că prezenta cauză prezintă o particularitate și anume faptul că, recurenta a făcut uz de calea procedurală a completării deciziei recurate în prezentul dosar, în conformitate cu prevederile art.281 indice 2 Cod procedură civilă, solicitând Tribunalului București să se pronunțe pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond și de apel. Cererea de completare a deciziei civile nr.350/2009 a Tribunalului Bucureștia fost soluționată prin decizia civilă nr.1052/2009 (care, de asemenea, formează obiect de recurs în prezenta cauză) în sensul admiterii, tribunalul respingând pe fond ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din apel și ca inadmisibilă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată de la fond.
Constatând că aceste omisiuni a instanței de apel dea se pronunța asupra cheltuielilor de judecată a fost deja supusă cenzurii instanței în condițiile art.281 indice 2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de Asociația de proprietari - nr.43 exclusiv pe aceleași aspecte nu poate fi primit, deoarece altfel, ar însemna să se permita părții să uzeze de două căi procedurale paralele, în situația în care ar fi nemulțumită de rezultatul obținut în urma exercitării în prealabil a uneia dintre ele.
Cu privire la recursul promovat de Asociația de proprietari - nr.43, împotriva deciziei civile nr.1052/2009 a Tribunalului București, Curtea constată că, de asemenea, nu este întemeiat în drept, criticile formulate nefiind încadrate în prevederile art.304 Cod procedură civil. Luând în considerare caracteristicile recursului, drept cale de atac extraordinară, așa cum au fost evidențiate în cele ce preced și făcând uz de prerogativa de a da calificarea legală motivelor invocate de parte, acordată instanței de legiuitor prin dispozițiile art.306 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în prezenta cauză criticile recurentei se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând toate susținerile recurentei făcute în motivarea căii de atac promovate, Curtea conchide că Asociația de proprietari nr.43 a criticat interpretarea și aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă și art.281 indice 3 Cod procedură civilă referitoare la modul de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.1052/2009 Tribunalul Bucureștia admis cererea de completare, constatând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, pe fond respingând ca inadmisibilă solicitarea cheltuielilor de judecată de la fond si ca nefondată solicitarea cheltuielilor de judecată în apel.
Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente (art.274 și art.2812Cod procedură civilă) în mod judicios reținând faptul că, în condițiile în care Asociația de proprietari nu a formulat apel împotriva încheierii din data de 03.10.2008, nu se pot solicita direct în apel cheltuielile de judecată - ce nu au fost acordate de instanța de fond. Recurenta susține că ar fi depus la data de 04.12.2008 o cerere de completare a încheierii din data de 03.10.2008 a Judecătoriei sectorului 1 B, sub aspectul cheltuielilor de judecată, care însă nu ar fi fost soluționată de instanță. Verificând actele și lucrările dosarului nr- în care s-a pronunțat încheierea din data de 03.10.2008 a Judecătoriei sectorului 1 B, Curtea constată că nu figurează înregistrată și soluționată nici o cerere din partea Asociației având ca obiect completarea încheierii din data de 03.10.2008 sub aspectul cheltuielilor de judecată. O copie a acestei cereri este depusă de pârâtă în dosarul de apel. Faptul că această cerere nu reiese din actele dosarul nr- al Judecătoriei sectorului 1 B, că ar fi fost soluționată, nu este de natură însă să conducă la o altă soluție în prezenta cauză, deoarece instanța de apel poate completa hotărârea pronunțată, doar în măsura în care a omis să se pronunțe asupra unei cereri cu care a fost în mod legal și direct învestită în cadrul procesual al apelului. Apelul este în concepția legiuitorului, o cale de atac ordinară devolutivă permițând, pe de o parte părților să critice sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept și, pe de altă parte, instanța putând să reformeze hotărârea atacată atât din punct de vedere al situației de fapt, făcând o reapreciere a materialului probator, cât și din punct de vedere al încadrării în drept. Pe cale de consecință, instanța de apel poate cenzura hotărârea atacate sub toate aspectele, însă, așa cum rezultă din dispozitiile art.295 Cod procedură civilă, reformarea este posibilă numai în limitele cererii de apel. Având în vedere că pârâta Asociația de proprietari - nr.43 nu a înțeles să declare apel împotriva încheierii din data de 03.10.2008 a Judecătoriei sectorului 1 B nu este admisibil, din punct de vedere procedural, pentru toate rațiunile arătate în cele ce preced, să solicite pe calea completării deciziei pronunțate în apel, în condițiile art.281 indice 2 Cod procedură civilă, remedierea unei greșeli a primei instanțe.
În ceea ce privește respingerea ca nefondată a cererii de acordare a cheltuielilor solicitate de pârâtă în apel, de asemenea, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art.281 indice 3 alin.2 Cod procedură civilă, reținând în mod judicios faptul că părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată determinate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, indiferent dacă este vorba de cheltuielile efectuate de parte sau de instanță.
Dispozițiile art.281 indice 3 alin.2 Cod procedură civilă sunt clare în această privință și nu fac nici o distincție între cel care suportă cheltuielile inerente îndreptării, lămuririi sau completării hotărârii, astfel că nici organul de jurisdicție chemat să aplice aceste prevederi legale nu poate proceda într-o altă manieră.
Coroborând prevederile art. art.281 indice 3 Cod procedură civilă cu dispozițiile art.274 procedură civilă, Curtea constată că motivul pentru care legiuitorul a prevăzut că părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii rezidă în faptul că aceste cheltuieli nu sunt imputabile părților, ci instanței.
La baza obligării părții, care pierde procesul, să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă stă ideea de culpă procesuală în care se găsește cel în defavoarea căruia s-a pronunțat instanța. Or, în cazul cererilor reglementate de prevederile art.281, art.2811, art.2812 Cod procedură civilă, partea adversă, celui care solicită îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii nu i se poate reține nici o vină procesuală și, pe cale de consecință, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată indiferent care le efectuează (instanța sau petentul).Situatia este identica din acest punct de vedere și în ipoteza respingerii cererii întemeiată pe prevederile legale sus-menționate.
Faptul că în respingerea cererii de "completare" a încheierii din 15.06.2007, prin încheierea din data de 03.10.2008, instanța a motivat faptul că cererea formulată de reclamantă în sensul rectificării sistemului de operare Ecris cu privire la obiectul cauzei nu se încadrează în noțiunea de eroare materială și nici în noțiunea de omisiune a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită, nu este de natură să conducă la o altă concluzie sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța de apel, aplicând în mod corect prevederile art.2813Cod procedură civilă în raport de calea procedurală aleasă de petent. Astfel spus, faptul că instanța de apel, cenzurând hotărârea atacată, a motivat soluția de respingere a apelului, arătând că cererea reclamantei nu se încadrează în dispozițiile art.281 și art.2811Cod procedură civilă, inadvertențele sesizate de reclamantă având legătură cu mijloacele de informare publică și urmând a fi remediate pe cale administrativă, nu poate conduce la inaplicabilitatea prevederilor art.281 indice 3 alin.2 Cod procedură civilă. Faptul că cererile promovate de reclamantă au sau nu caracter abuziv constituie o chestiune ce excede cadrului procesual din prezenta cauză, iar remedierea consecințelor unei eventuale conduite procesuale de această natură se poate realiza în condițiile prevăzute de dispozițiile art.723 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Curtea constată că acesta vizează încheierea de ședință din data de 20.02.2009 și decizia civilă nr.350/09.03.2009.
Prin întâmpinare, intimata Asociația de Proprietari - nr.43 a invocat excepția tardivității recursului promovat de reclamantă, susținând că a fost depus la instanță cu depășirea termenului legal de 15 zile.
Decizia civilă nr.350/09.03.2009 a fost comunicată recurentei la data de 29.06.2009, iar recursul a fost depus la instanță la data de 25.03.2009 (înainte de comunicarea hotărârii recurate) și motivat la data de 14.07.2009, Curtea apreciază că recursul a fost depus cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de dispozitiile art.301 Cod procedură civilă, astfel că excepția tardivității invocate de intimată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pe fondul recursului declarat de reclamantă, Curtea constată că aceasta a criticat încheierea de ședință din data de 20.02.2009 sub aspectul calificării căii de atac, recurenta apreciind că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, încadrându-se în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În esență, recurenta susține că, în raport de obiectul acțiunii introductive, astfel cum a fost precizat din punct de vedere al celui de-al doilea capăt de cerere, calea de atac exercitată împotriva încheierii din data de 03.10.2008 este recursul și nu apelul, cum greșit a calificat tribunalul prin încheierea recurată.
Văzând dispozițiile art.2813alin.1 Cod procedură civilă care statuează că hotărârile pronunțate în cererile de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii în condițiile art.281, art.2811sau art.2812Cod procedură civilă sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea a cărei îndreptare, lămurire sau completare se solicită, având în vedere și faptul că încheierile preparatorii se atacă odată cu fondul, fiind supuse acelorași căii de atac ca și hotărârea prin care se soluționează fondul litigiului, Curtea constată că în mod corect și legal Tribunalul Bucureștia calificat calea de atac declarată împotriva încheierii din data de 03.10.2008 ca fiind apelul.
Susținerea recurentei în sensul că Tribunalul București, în soluționarea căii de atac exercitată împotriva încheierii din data de 03.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, nu era ținută de calificarea dată de instanța de control judiciar la judecarea fondului, este eronată, soluția pronunțată de Tribunalul București prin încheierea de ședință din data de 20.02.2009, găsindu-și suportul legal în dispozițiile art.281 indice 3 alin.1 Cod procedură civilă. Faptul că decizia prin care s-a soluționat recursul declarat împotriva deciziei civile nr.1213/2007 a Tribunalului București, este atacată prin intermediul contestației în anulare nu are relevanță juridică în cauză, dispozițiile art.281 indice 3 alin.1 Cod procedură civilă nereferindu-se și la căile de atac de retractare, această concluzie legală decurgând din fizionomia juridică a acestora, de căi extraordinare de atac, ce pot fi exercitate strict pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale (art.317, 318 și art.322 Cod procedură civilă).
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea analizând motivarea instanței de apel prin prisma cerințelor impuse de dispozițiile art.261 Cod procedură civilă, apreciază că Tribunalul București și-a motivat în mod corespunzător soluția pronunțată, întemeindu-și susținerile atât în fapt cât și în drept, răspunzând pe deplin exigențelor stabilite de textul de lege sus - menționat.
Examinând argumentele avute în vedere de instanța de apel și raționamentul logico - juridic al acesteia din prisma dispozițiilor legale incidente în speță, Curtea consideră că motivele pe care Tribunalul București și-a fundamentat soluția sunt pertinente și concludente, nefiind vorba de motive contradictorii sau străine de natura cauzei.
În mod corect a reținut instanța de apel, în argumentarea soluției de respingere a căii de atac cu care a fost învestită, faptul că înregistrarea greșită a obiectului cauzei nu reprezintă o problemă de drept procesual ce poate fi soluționată printr-o încheiere interlocutorie, ci o măsură administrativă care trebuie soluționată pe această cale.
Instanța de recurs apreciază că motivarea Tribunalului București nu este contradictorie, în sensul că rectificarea înregistrărilor efectuate în sistemul informatic Ecris cu privire la obiectul litigiului, pe cale administrativă nu este de natură să schimbe soluția din calea de atac a apelului. Apreciind tribunalul că în mod corect, prima instanță a considerat că cererea reclamantei de rectificare a sistemului de operare Ecris în sensul sus - menționat nu se încadrează în prevederile art.281 și art.2811 Cod procedură civilă, nu putea pronunța o altă soluție cu privire la apelul promovat de reclamanta, decât cea de respingere (pentru considerentele arătate în cele ce preced) chiar dacă se efectuaseră cuvenitele modificări pe cale administrativă. Instanța de apel este ținută de temeiul juridic invocat de părți și se pronunță asupra legalității și temeiniciei hotărârii atacate în aceste limite procesuale, cu respectarea principiului disponibilității (art.129 alin.6 Cod procedură civilă).
De asemenea, faptul că măsurile de administrare a actului de justiție nu sunt susceptibile de a fi atacate pe cale judiciară nu este de natură să invalideze soluția instanței de fond, aceasta apreciind, cu observarea prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.21 din Constituție, că este o chestiune de temeinicie și nu de inadmisibilitate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea văzând și dis art.312 Cod procedură civilă, va respinge excepția tardivității ca nefondată și va respinge ca nefondate, recursurile declarate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta - petentă precum și de recurenta - intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 43, împotriva deciziei civile nr. 350 din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/10.02.2010
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
