Conflict de competență. Sentința 11/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11/F/CC/2008

Ședința din Camera de Consiliu de la 11 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență privind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local S, ivit între Judecătoria S și Tribunalul Alba.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria S reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului S, Consiliul Județean A, SC SA S, solicitând:

- să se constate ca fiind abuzivă și fără titlu legal, trecerea în proprietatea statului a imobilului proprietatea reclamanților înscris în CF 8641 S top 2320/3/3 casă, curte și grădină intravilan de 543 mp, situat administrativ în S-, ca efect al aplicării dispozițiilor Decretului 223/1974;

- să se constate nulitatea absolută a deciziei de trecere a imobilului în proprietatea statului cu nr. 377/1978 a Consiliului Popular Județean;

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilului înscris în CF 8641 S și restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate al vechilor proprietari de carte funciară;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu,

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate al pârâților de ordin 4 având nr. 845/2000;

- să se dispună OCPI A să efectueze cuvenitele mențiuni, conform sentinței ce se va pronunța după rămânerea ei definitivă;

- cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că au fost proprietarii imobilului situat administrativ în S-, jud. A înscris în CF 8641 S top 2320/3/3, însă acesta a fost preluat de Statul Român, ca urmare a plecării lor definitive din țară, în baza Decretului 223/1974. această trecere este considerată de reclamanți ca fiind abuzivă, titlul statului - viciat, iar întabularea -nulă. De asemenea, actele subsecvente acestei întabulări sunt considerate nule.

În drept s-a invocat art. 480-481 cod civil, Legea 9/1989, art. 966, 1303 cod civil, Decretul lege 115/1938, Convenția și Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 677/01.11.2007 Judecătoria Saf ost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, cu motivarea că sunt incidente prevederile art. 2 lit. f din Codul d e procedură civilă.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 594/2008 a declinat în favoarea Judecătoriei S spre competentă soluționare cauza, și constatând conflictul negativ de competență a trimis-o instanței superioare. A reținut că, verificând acțiunea prin prisma obiectului ei se constată că este una de drept comun, iar competența de soluționare revine judecătoriei.

Curtea, analizând acțiunea reclamanților prin prisma obiectului supus judecății, precum și argumentele invocate în sentințele menționate, constată următoarele:

Reclamanții au formulat acțiune prin care solicită, în esență, a se constata preluarea fără titlu a unui imobil de către stat, nulitatea deciziei de preluare, constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare și rectificare a cărții funciare. Este cert că aparține judecătoriei competența de soluționare a acestei acțiuni cu mai multe capete de cerere, în temeiul art. 1 cod procedură civilă.

Art. 2 lit. f din Codul d e procedură civilă, invocat în prima sentință, nu este aplicabil, pentru că se referă la procesele și cererile în materia exproprierii, ori prezenta cauză nu are un asemenea obiect, ci acțiune în constatare, în nulitate și în rectificare de carte funciară.

Având în vedere aceste aspecte de fapt și de drept invocate, Curtea, în temeiul art. 20 alin. 5 cod procedură civilă stabilește în favoarea Judecătoriei S competența de soluționare a cauzei pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în favoarea Judecătoriei S competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului S, Consiliul Județean A, SC SA S, pentru acțiune în constatare și nulitate contract.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2008.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red.

Tehnored./11 ex/11.06.2008

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în favoarea Judecătoriei S competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului S, Consiliul Județean A, SC SA S, pentru acțiune în constatare și nulitate contract.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2008.

PREȘEDINTE,

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 11/2008. Curtea de Apel Alba Iulia