Conflict de competență. Sentința 12/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12/2009 -
Camera de consiliu din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Judecătoria Carei, privind soluționarea acțiunii civile intentată de reclamanta, jud. S M în contradictoriu cu pârâții ORTODOXĂ, jud. S M și Statul Român prin Consiliul Local, jud. S M, având ca obiect rectificare CF. și revendicare.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura îndeplinită prin necitarea părților.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.138/D din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a dmis excepția de necompetență materială a tribunalului, invocată din oficiu de instanță.
S-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta - în contradictoriu cu ORTODOXĂ și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI pentru rectificare CF și revendicare, în favoarea Judecătoriei Carei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, Tribunalul Satu Marea reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dosar cu numărul de mai sus, reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții ORTODOXĂ și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună:
1. rectificarea CF nr.92 asupra nr.top 370 - casă, curte și grădină pentru suprafața de 2248 mp. top 376 - casă și grădină pentru suprafața de 2631,4 mp. și top 377 - casă și grădină pentru suprafața de 888 mp. în sensul anulării încheierii de întabulare nr.94/7.03.1949 (în favoarea Bisericii Ortodoxe Române) și nr.372/31.08.1949 (în Statului Român), ca fiind un transfer de proprietate operat fără titlu valabil.
2. predarea în deplină proprietate și posesie toată competința din CF 92, cu numărul topografic aferente: 370,376 și 377;
3. revenirea în Cartea Funciară la situația anterioară înscrierii operate cu încheierile atacate nr.94/1949 și 372/1949; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, upă cum reiese cu claritate din CF în extenso, la anul de referință 1945 erau proprietari în Cartea Funciară, întabulările în cea mai bună parte au fost operate în anul 1907, an de la care până în prezent, prin acest tip de expropriere "deghizată", au pierdut, doar aparent, dreptul de proprietate, care este imprescriptibil. Acesta putea fi transferat doar prin just titlu, caz în care nu se încadrează sau prin prescripție achizitivă, de asemenea nefiind cazul reclamantei.
Tot ceea ce fost abuziv operat de către administrația comunistă va trebui îndreptat, având la îndemână dreptul comun, prevederile constituționale în privința proprietății și dreapta acțiune în revendicare. Chiar în lipsa legislației în materie, omisă în mod voit de către legiuitor după 1989, s-a perindat totuși termenul de restitutio per integrum.
Prin apariția Legii cultelor nr. 489/2006 legiuitorul face trimitere directă la art.1 alin.3 din OG 64/2004, ce a modificat art.3 din Decretul Lege 126/1990 doar în ceea ce privește lăcașele de cult. Norma juridică, de această dată, se referă la o materie specială, cu trimitere directă către lăcașele de cult, arătând în continuare că varianta de revendicare este dreptul comun. Singura chestiune ce este adusă ca noutate este competența specială pe care o aduce legiuitorul ca fiind a și stabilind, cum era și normal, că acțiunile de orice tip privind revendicarea proprietăților sunt scutite de taxa de timbru.
Așadar, pe cale de consecință, accesul liber la justiție nu poate fi îngrădit la ceea ce legiuitorul a înțeles să aibă în vedere în mod special, legislația comună în materie rămânând în exercițiu.
Legile privind revendicarea proprietăților, pornind de la Legea 18/1991, Legea 169/1997, la Legea 1/2000 și până la Legea 247/2005, ce le-a modificat și completat, se referă cu strictețe la terenurile ce au fost predate în CAP, ori nu este cazul în speță. După cum se vede din extrasul de Carte Funciară, care în perioada anterioară era chiar constitutiv de drepturi, proprietar tabular a devenit fără just titlu Ortodoxă, și nu CAP-ul.
Pe cale de consecință, apreciază că respectivele proprietăți nu fac obiectul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate normate special de către legiuitor. În timp, a apărut un alt act normativ ce face referire specială la terenurile intravilane cu construcții aferente, altele decât cele cu destinație lăcaș de cult. Astfel, a apărut OG 94/2000 care presupune constituirea comisiei speciale de retrocedare, unde chipurile se negociază între parte din comisie, formată din cultul ortodox - majoritar și cultul greco-catolic - minoritar. Evident că niciodată o minoritate nu va putea ca, în urma acestei comisii, să opereze restituirea proprietății, din rațiuni evidente.
Așadar, această comisie a rămas practic în neformare, fiind o instituție ce apare doar pe hârtie, fără să lucreze în vreun fel, indicând doar faptul că are întâlniri ocazionale ce se finalizează cu recomandări de împăciuire. Acest act normativ este evident că nu poate încălca prevederile constituționale în privința proprietății, că nu poate îngrădi accesul liber la justiție, că nu poate aduce discriminări cu privire la o minoritate și, cu finalitate, că nu poate îngrădi dreptul proprietarului neposesor de a acționa în contra posesorului neproprietar. Acolo unde legiuitorul nu distinge prin modificarea constituției, nici noi nu putem distinge, întreaga operație a așa-zisei "exproprieri în bloc" a Bisericii sau "deghizate" s-au realizat prin monstruosul Decret 358/1948, acesta fiind abrogat prin Decretul 9/1998.
Chiar mai mult, târziu după apariția unor rapoarte de țară privind discriminarea minorităților, cu trimitere exactă la cultul greco catolic, s-a publicat actuala Lege a Cultelor 489/2006, ce abrogă astfel prin ea însăși Decretul 177/1948. La data operării decretului mai sus amintit era în vigoare Legea 115/1938 care, în art.34 (3), prevedea că rectificarea unei întabulări se va cere de către oricare persoană interesată, dacă au încetat efectele actului juridic în virtutea căruia s-a făcut înscrierea.
Și dacă s-ar cântări în acest fel, înscrisul (act normativ, și nu act juridic) în baza căruia s-a făcut înscrierea a fost abrogat de legiuitor prin Decretul Lege 9/1989. Prin act juridic, însă, atât reclamanta, cât și legiuitorul nu putea înțelege altceva decât just titlu, însă just titlu în sensul legii vechi sau noi nu este un act normativ. Exproprierea, ca termen juridic, poate opera doar în interesul statului, fie raportat la Constituția de la acea dată, fie raportat la Constituția de azi și, în oricare caz, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Exproprierea, după cum prevede art.44 alin.3 din Constituție, poate opera doar pentru cauză de utilitate publică și, în acest caz, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Nu se poate, însă, vorbi de expropriere în momentul în care în mod abuziv o instituție privată a fost desființată pur și simplu, luându-i-se toate proprietățile și făcându-i-se cadou unei alte persoane juridice, ce servea regimul bolșevic de la acea vreme. Dat fiind faptul că Decretul-Lege 126/1990 a recunoscut oficial Română Unită cu - și în art.2 reglementează situația bunurilor preluate de stat prin Decretul 358/1948, și aceasta este încă o dovadă a faptului că bunurile respective ar fi trebuit preluate de către stat și că în baza acestui act normativ nu puteau să fie atribuite unei alte biserici, așa cum s-a întâmplat de fapt cu proprietatea din CF-ul în litigiu. Pentru aceste rațiuni încheierea prin care s-a făcut înscrierea în CF a contravenit actului normativ în vigoare chiar la data aplicării lui, cât și în prezent contravenind prevederilor art.34 lit.a din Legea 7/1996.
Într-adevăr, legiuitorul în Legea 10/2001 a prevăzut spre final că fac obiectul acestei legi și exproprierile fără titlu. Reclamanta nu vrea să repete aceeași motivare, apreciind că nu se află în cazul unei exproprieri, însă, chiar dacă cu rea-voință s-ar aprecia astfel, decizia nr.73 din 19 iulie 1995 cu privire la neconstituționalitatea acestei prevederi va trebui aplicată în cazul reclamantei, întrucât actul normativ de rectificare a numelui și transformare nominală a Bisericii - în Ortodoxă nu poate fi un titlu în înțelesul vechii legi și nici a noii legi.
Într-adevăr, în art.36 din Decretul 177/1948 s-a arătat cu claritate că averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă aparține de drept statului și, într-adevăr, multe proprietăți între cele ale Bisericii - au trecut astfel în proprietatea Statului Român, putând înțelege în acest caz limitat că a operat o expropriere, chiar fără dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel, în cazul individual și determinat în această acțiune se vorbește de un alt tip de transfer de proprietate, proprietate privată ocrotită chiar de Constituția din 1948 la art.8 și art.10. "Titlul" în baza căruia s-a efectuat înscrierea de Carte Funciară nu a fost nici la data înscrierii valabil, nefiind întrunite prevederile art.34 lit.a din Legea 7/1996., astfel, că înscrierea în CF s-a făcut contrar prevederilor art.36 din Decretul 177/1948, operarea încheierii de întabulare nr.1480/1970 fiind prin fraudă la lege.
În drept, a invocat art.44 alin.3 și 4, art.21 Constituția României, Decret nr.358/1948, art.36 Decretul nr.177/1948, art.8 și 10 Constituția României din 1948, art.34 pct.3, art.34 lit.a din Legea 7/1996, Decretul-Lege nr.9/1989, art.2 Legea 126/1990, OG94/2000, OG 64/2004, Decizia nr.73/19.07.1995 a Curții Constituționale a României.
Prin notele de ședință, reclamanta - învederează poziția lor față de excepția de necompetență materială a tribunalului.
Acțiunea cu care instanța a fost investită este întemeiată pe prevederile Decretului-Lege nr.126/1990 privind măsurile referitoare la Romano Unita cu (greco - catolică).
Decretul-Lege nr.126/1990 a suferit de-a lungul anilor o serie de modificări, aduse prin Ordonanța Guvernului nr.64/2004, aprobată apoi prin Legea nr.182/2005.
La momentul apariției Legii 182/2005 legiuitorul a înțeles să instituie competență exclusivă de soluționare a acestor litigii privind lăcașele de cult și casele parohiale, în favoarea tribunalelor, așa cum rezultă fără echivoc din lecturarea textelor menționate.
Art.3 Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Romane Unite cu (greco-catolică) și au fost preluate de Ortodoxă se va stabili de către o comisie mixta, formata din reprezentanți clericali ai celor doua culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Soluționarea acestor acțiuni este de competenta tribunalelor. 3 al art. 3 fost introdus de pct.1 al articolului unic din Legea nr.182 din 13 iunie 2005, publicata în Monitorul Oficial nr.505 din 14 iunie 2005.
Acțiunile sunt scutite de taxa de timbru.
4 al art. 3 fost introdus de pct.1 al articolului unic din Legea nr.182 din 13 iunie 2005. publicată în Monitorul Oficial nr.505 din 14 iunie 2005.
În lumina dispozițiilor invocate, s-a apreciat că rezultă faptul că sunt în prezența unei competențe exclusive instituită de legiuitor prin textul art.3 al Legii 182/2005. Hotărârea pronunțată cu încălcarea normelor de competență exclusivă, în opinia reclamantei, are ca sancțiune nulitatea absolută a acelei hotărârii. Solicită, așadar, respingerea excepției lipsei de competență materială a tribunalului și reținerea cauzei spre competentă soluționare.
În privința taxei de timbru, învederează aceleași dispoziții legale, conform cărora acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Fața de exceptia de necompetență materială a tribunalului, instanța a reținut următoarele:
Excepția a fost invocată din oficiu de instanță raportat la capătul principal de cerere, constând în rectificare de carte funciară, întemeiată pe dispozițiile art.34 lit. a din Legea 7/1996.
În cadrul notelor de ședință reclamanta a considerat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Decretului - Lege nr.126/1990 modificată prin OG nr.64/2000 aprobată prin Legea nr.182/2005.
În baza alin.3 al art.3 introdus de pct.1 al articolului unic din Legea nr.182/2005 soluționarea unor astfel de acțiuni este de competența tribunalelor.
Raportat la capetele de cerere formulate, respectiv rectificare de carte funciară și acțiune în revendicare, în opinia tribunalului reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune de drept comun în considerarea actelor normative în baza cărora statul a preluat imobilul din litigiu, considerând titlul statului nevalabil la data înscrierii afirmând că nu au fost întrunite disp. art. 34 lit. a din Legea 7/1996.
Raportat la aceste susțineri, valabilitate titlul statului se analizează din perspectiva actelor normative de preluare și a disp.art.34 lit. a din Legea 7/1996, care determină o competență de drept comun a instanțelor.
În forma inițială Decretul - Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu (greco-catolică) în art.3 a prevăzut că "Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu (greco-catolică) și au fost preluate de Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri."
Prin pct.1 al articolului unic din Legea nr.- privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.64/2004 pentru completarea art.3 din Decretul - Lege nr.126/1990, art.3 a fost completat cu trei alineate noi având următorul cuprins"Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătura de primire .Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei acesta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, parte interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun.
Soluționarea acestor acțiuni este de competența tribunalelor."
Textele de lege mai sus invocate se referă la negocieri între cele două culte la adoptarea unor soluții în privința lăcașurilor de cult și a caselor parohiale cu consultarea credincioșilor din comunitățile respective, care să țină cont de opțiunea majoritară a acestora, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în cadrul Deciziei nr.49/1995. Acțiunile care ar putea să determine incidența acestor acte normative speciale vizează mai mult uzul lăcașurilor de cult și nicidecum acțiuni în rectificare și revendicare care exclud posibilitatea consultării credincioșilor. O astfel de concluzie se desprinde din considerentele Deciziei nr.1201/2008 a Curții Constituționale exprimată cu ocazia verificării constituționalității prevederilor art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990, astfel cum au fost modificate prin OG nr.64/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2005, raportat la disp.art.29 alin.(1), (2), (3), (5) din Constituție, statuând că "legiuitorul postrevoluționar [] a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate și anume: a) decizia unei comisii mixte formată din reprezentanții clericali ai cultului care a deținut aceste bunuri până în 1948 și, respectiv ai cultului care a preluat aceste bunuri după 1948; b) "opțiunile credincioșilor din comunitățile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate" în continuare se reține că "fiind vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate printr-o modalitate diferită de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietatea de stat, reconstituire ce se face cu respectarea principiului libertății cultelor religioase".
Capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară vizează inclusiv și analizarea titlului statului care presupune o acțiune de drept comun, iar acțiunile de care vorbesc textele de lege speciale au în vedre uzul bunurilor deținute de cele două culte înainte și după 1948 care urmează să fie stabilit în baza raporturile dintre cele două culte bazate pe respectarea principiului libertății cultelor religioase și opțiunile credincioșilor.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza disp.art.2 Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului în baza art.158 Cod procedură civilă ținând cont și de competența teritorială de drept comun prevăzut de art.5 Cod procedură civilă, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2228 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr-, s-a dmis excepția necompetenței instanței ridicată de către reclamanta, prin urmare s-a declinat competența de soluționare acțiunii civile intentată de reclamanta, împotriva paratei ORTODOXĂ SI STATUL R PRIN CONSILIUL LOCAL, având ca obiect rectificare cf. și revendicare, în favoarea Tribunalului Satu Mare secția civilă, aceasta fiind competentă aos oluționa;
S-a dispuns trimiterea dosarului Curții de Apel Oradea pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța în acest mod, judecătoria a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții ORTODOXĂ SI STATUL R PRIN CONSILIUL LOCAL, solicitând ca instanța să dispună rectificarea cf.92 nr.top.370 în natură casă, curte și grădină în suprafață de 2248 mp. nr.top.376 în natură casă și grădină în suprafață de 2631,3 mp. și nr.top.377 în natură casă și grădină în suprafață de 888 mp. în sensul anulării încheierii de întabulare nr.94/7.03.1949 ( în favoarea Bisericii ortodoxe Române) și nr.372/31.08.1949 ( în favoarea Statului Român) ca fiind un transfer de proprietate operat fără titlu valabil; predarea în deplină proprietate și posesie toată competința din cf.nr.92 nr376 și 377; revenirea în cartea funciară la situația anterioară înscrierii operate cu încheierile atacate nr.94/1949 și 372/1949, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate disp. art. 44 alin.3 și 4, art.21 Constituția României, Decret nr.358/1948, art.36 din Decret nr.177/1948, art.8 și 10 Constituția României din 1948, art.34 pct.3 lit. a din Legea nr.7/1996, Decretul - Lege nr.9/1989, art.2 din Legea nr.126/1990, OG 94/2000, OG 64/2004, Decizia nr.73/19.07.1995 a Curții Constituționale a României.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte.
Reprezentanții pârâtei nu s-au prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, inițial, acțiunea a fost înregistrată în cadrul Tribunalului Satu Mare iar prin sentința civilă nr.138/D/12.02.2009 s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența soluționării în favoarea Judecătoriei Carei, astfel că, această cauză s-a înregistrat sub același nr. de dosar în cadrul Judecătoriei Carei.
Prin notele de ședință din data de 14.04.2009, reclamanta a invocat excepția competenței materiale a Judecătoriei Carei, considerând că Tribunalul este instanța competentă în soluționarea cauzei, excepție pusă în discuția părților.
Acțiunea formulată este întemeiată pe decretul Lege nr.126/1990 privind măsurile referitoare la Romano unită cu, acest Decret suferind o serie de modificări, ultima fiind aceea prin legea 182/2005.
La momentul apariției Legii 182/2005 prin art.3 legiuitorul a instituit o competență exclusivă de soluționare a acestor litigii privind lăcașele de cult și casele parohiale, în favoarea.
Față de această situație legislativă și imobilele și proprietarul tabular al imobilelor a căror rectificare CF se solicită, precum și excepția invocată în mod expres în fața instanței de judecată, instanța a admis excepția de necompetentă materială a Judecătoriei Carei, a constatat că există un conflict negativ de competență, sens în care, în temeiul art.22 alin.2 Cod procedură civilă s- înaintat prezentul dosar pentru soluționarea acestui conflict negativ de competentă dintre Judecătoria Carei și Tribunalul Satu Mare, în favoarea Curții de Apel Oradea.
Examinând conflictul de competență în temeiul art. 22 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. I din Legea 182/13 iunie 2005 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2004, s-a stabilit că soluționarea acțiunilor la care se face referire în art. 3 din Decretul - Lege 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu este de competența tribunalelor.
Acest ultim articol reglementează situația juridică a locașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu (greco - catolică) preluate de Ortodoxă Română, cu privire la care partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, în cazul în care părțile nu au ajuns la o înțelegere.
Raportat la textul de lege mai sus evocat și obiectul acțiunii - rectificare de CF. și revendicare - care este o acțiune de drept comun, Curtea apreciază că în speță competența de soluționare în primă instanță a pricinii aparține tribunalului și nu judecătoriei, sens în care dispune conform art. 22 alineat ultim Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta, jud. S M în contradictoriu cu pârâții ORTODOXĂ, jud. S M și Statul Român prin Consiliul Local, jud. S M, având ca obiect rectificare CF. și revendicare, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.sentința: - /27.11.2009
Dact./30.11.2009
Ex.2
3 com./14.12.2009
- reclamanta, jud. S M
- pârâții ORTODOXĂ, jud. M
- Statul Român prin Consiliul Local, jud. S M,
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Popoviciu Liliana
