Conflict de competență. Sentința 18/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurari sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18 /DC/2008
Ședința camerei din consiliu din 11 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA GHERLA și TRIBUNALUL CLUJ privind soluționarea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1356/23.XI.2005 a Judecătoriei Gherla, dată în Dosar nr.1259/2005, privind pe reclamanții și și pe pârâtul, având ca obiect stabilire masă succesorală și sistare indiviziune.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită, judecarea fiind făcută fără citarea părților.
Nefiind necesare alte lămuriri, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1282/17.2007 pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Gherla, s-a declinat competența de soluționare cererii de revizuire sentinței civile nr. 1356/2005 a Judecătoriei Gherla, modificată prin Decizia nr.443/2006 Tribunalului Cluj, cerere formulată de pârâtul, în favoarea Tribunalului Cluj, reținându-se că această din urmă instanță este competentă să judece cererea de revizuire, întrucât sentința judecătoriei fost modificată în apel d e către tribunal, fiind vorba de o hotărâre care evocă fondul cauzei.
La rândul său TRIBUNALUL CLUJ, admițând aceeași excepție necompetenței materiale, prin încheierea civilă nr.21/11.2008 pronunțată în Dosarul nr- Tribunalului Cluj, a declinat competența de soluționare cererii ce revizuire a Sentinței civile nr. 1356/22.XI.2005 pronunțată în dosarul nr.1259/2005 al Judecătoriei Gherla, în favoarea Judecătoriei Gherla, cu motivarea că aceasta a stabilit compunerea masei succesorale și moștenitorii, iar prin cererea de revizuire se solicită o nouă compunere și alte cote de moștenire.
Asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1356/23.XI.2005 pronunțată în Dosarul nr.1259/2005 al Judecătoriei Gherla, admițându-se acțiunea reclamanților și împotriva pârâtului, precum și în parte cererea reconvențională pârâtului, s-a anulat certificatul de moștenitor nr.227/2004, stabilindu-se componența masei succesorale rămasă după defuncta, precum și calitatea de moștenitori părților, cu cotele ce le revin acestora, s-a dispus sistarea stării de indiviziune, prin atribuirea imobilului reclamanților, care au consemnat la dispoziția pârâtului sulta cuvenită acestuia, dispunându-se și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților.
Ulterior, urmare admiterii în parte a apelului pârâtului prin Decizia civilă nr. 443/24.2006 pronunțată în Dosarul nr.1601/2006 al Tribunalului Cluj, în sensul că au fost incluse în masa succesorală și un în valoare de 10 milioane lei și o vacă, vândută de reclamantul, fiind atribuite acestuia, cu obligarea lui să plătească pârâtului sulta corespunzătoare, au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin cererea de revizuire redactată personal de pârâtul și înregistrată în 20.VII.2007, acesta solicitat inițial "revizuirea dosarului cu nr-", având ca obiect evacuare, invocând că de câteva săptămâni, intrat în posesia unui testament al defunctei, ce exprimă ultima ei dorință, în favoarea revizuientului.
La primul termen de judecată din 19.IX.2007, pârâtul angajându-și apărător cu calificare juridică, avocat precizat în mod expres, în prezența revizuientului, că își precizează cererea introductivă, în sensul că se dorește fi revizuit dosarul de fond nr.1259/2005 al Judecătoriei Gherla, în care s- pronunțat sentința civilă nr. 1356/23.XI.2005.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând obiectul cererii cu care fost investită, în mod expres, nelegal reținut incidența excepției de necompetență materială, făcând abstracție de faptul că prin cererea de revizuire, pârâtul prevalându-se de un testament olograf al defunctei, lăsat în favoarea lui și a soției, se tinde neîndoielnic la schimbarea compunerii masei succesorale a defunctei, cotelor cuvenite moștenitorilor și implicit modalității de partaj, prin atribuirea imobilului pe seama pârâtului, paralizându-se astfel evacuarea acestuia din locuință.
Or, atât compunerea masei succesorale, cât și cotele ce revin moștenitorilor, fiind stabilite de instanța de fond, aceste dispoziții rămânând definitive și irevocabile, suplimentarea adusă în apel, prin includerea celor două animale în compunerea masei succesorale, nu influențează cu nimic situația imobilului supus partajului, prin prisma testamentului de care se prevalează pârâtul, în cadrul revizuirii, putându-se retracta sentința cărei revizuire se cere, cu condiția de a fi îndeplinită excepția prevăzută de art.322 pct.5 Cod proc.civ.
Pe cale de consecință, Curtea față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art.22 alin.2 și 5 Cod proc.civ. raportat la art.20 pct.2 Cod proc.civ. va stabili competența de soluționare cererii de revizuire sentinței civile nr. 1356/23.XI.2005 a Judecătoriei Gherla, în favoarea acestei judecătorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1356/23.11.2005 pronunțată în Dosar nr. 1259/2005 al Judecătoriei Gherla, având ca obiect stabilire masă succesorală și sistare indiviziune, cerere formulată de pârâtul revizuient, domiciliat în, satul nr.68, jud. C, în favoarea Judecătoriei Gherla.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.II.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. dact. GC
3 ex/20.02.2008
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici