Conflict de competență. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(709/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18
Ședința din camera de consiliu din 6.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe reclamanta și pe pârâții Consiliul Județean C și Parc
Cauza s-a soluționat fără citarea părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care Curtea reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.12.2008 pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr-, reclamanta Cas olicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean C și PARC C, să se constate:
1. nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de C sub seria 003/29.04.1993, pentru suprafața de 133,95. teren situat în C str. B, având ca vecini: la - E platforma beton; la - V str. B; la - V spațiu și la - E fost magazin, actual Casa, suprafață ocupată în totalitate de o cu fundație, pe care au cumpărat-o în august 1991 de la C;
2. nulitatea absolută a actelor subsecvente certificatului mai sus menționat, în baza căruia s-a transmis dreptul de proprietate asupra suprafeței de 133,95. de la către administratorul PARC, respectiv: procesul - verbal de predare - primire a unei fracțiuni din patrimoniul A lui - asociat și actele de proprietate deținute de PARC, pentru suprafața de 133,95. teren.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a cumpărat în august 1991 de la. o metalică, ce a avut destinația de depozit de unelte agricole. Această a fost și este amplasată pe suprafața de 133,95. teren, ce a fost inclus în mod abuziv și cu totul nelegal în certificatul de atestare a dreptului de proprietate solicitat și obținut în baza nr.HG 834/1991 de către
Ulterior, în cadrul operațiunii de divizare a, suprafața de teren a fost atribuită numitului - unul dintre membrii Consiliului de Administrație al, care a mărit cu valoarea terenului capitalul social al PARC, societate al cărui unic administrator era.
Reclamanta a mai arătat că inițial nu s-a gândit că se afla în fața unei nelegalități, dar văzând că ulterior a cerut și evacuarea, s-a adresat, care i-a vândut activul și care la momentul vânzării nu deținea acte de proprietate și pentru teren. Constatând că a omis a includă în documentația de atestare a dreptului său de proprietate asupra terenurilor și suprafața pe care se afla magazinul, a făcut demersuri la. în prezent, și în acest fel a aflat că terenul este proprietatea Parc
S-a judecat pe calea contenciosului administrativ cu acesta din urmă și cu Consiliul județean C, emitentul actului administrativ, însă acțiunea a fost respinsă, ca urmare a admiterii excepției tardivității, invocate în baza legii speciale de către pârâte.
Cum fondul cauzei nu a fost cercetat și cum actul a cărui nulitate parțială o solicită a intrat în circuitul civil, producând efecte față de terți, a apreciat că pricina poate fi supusă controlului în baza dreptului comun, nulitatea vizată constând în fraudarea legii.
Prin sentința civilă nr. 291/02.02.2009, Judecătoria Călărașia admis excepția de necompetență materială ridicată de pârâta PARC C și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 1 al. 2 Cod procedură civilă, judecătoriile judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrative publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.
Prin art. 2 Cod procedură civilă, legiuitorul stabilește competența materială a Tribunalului în procesele și cererile în materie de contencios administrativ în afara celor date prin lege în competența curților de apel.
Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ), prin art. 1, stabilește că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ [. ] se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată [. ].
În speță, se vizează un act emis de o autoritate publică, situație în care
instanța competentă în judecarea fondului cauzei este Tribunalul Călărași -
Secția Contencios Administrativ - Fiscală.
Cauza a fost înregistrată la data de 12.02.2009 pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 235/03.03.2009, Tribunalul Călărașia admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă; a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași; a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea acestui conflict de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat - în principal - să se constate nulitatea absolută parțială a unui act administrativ, respectiv un certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis de pârâtul Consiliul Județean C, invocând ca temei juridic dispozițiile art. 948 pct.4. Cod procedură civilă, cu precizarea că anterior s-a judecat cu aceleași părți pe calea contenciosului administrativ, acțiunea fiindu-i respinsă ca tardivă, apreciind că, în raport de motivul de nulitate invocat (fraudarea legii), pricina poate fi supusă controlului pe baza dreptului comun.
Invocând excepția necompetenței materiale a instanței, reclamanta a insistat în menținerea aceluiași temei de drept care atrage competența judecătoriei pentru soluționarea în fond a cauzei, situație în care, chiar dacă judecătorul nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamantă, nu poate trece totuși peste poziția expres manifestată de aceasta ca pricina să fie judecată în raport de dispozițiile art. 948 pct.4 Cod procedură civilă și nu ale Legii nr. 554/2004, asumându-și consecințele ce decurg din această situație.
Examinând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1.pr.civ. judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Rezultă că judecătoria este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de judecătorie. De asemenea, conform 2 pct. 1 lit. d pr.civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Rămâne deci de stabilit dacă cererea cu care reclamantul a învestit instanța intră sau nu în categoria celor în materie de contencios administrativ.
În acest scop, nu poate fi avută în vedere decât calificarea dată cererii de către reclamant, singurul element cert la data sesizării instanței, deoarece aplicarea legii la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate constituie un raționament pe care judecătorul este îndreptățit să îl facă numai la momentul pronunțării hotărârii.
De asemenea, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop. Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
În considerarea acestui principiu, instanța nu poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată, înțeleasă pornind de la prevederile art. 112 pct. 4.pr.civ. ca fiind situația de fapt calificată juridic. Dispozițiile art. 84.pr.civ. se referă numai la posibilitatea și obligația instanței de a da cererii formulate de parte calificarea corectă sub aspectul denumirii, iar nu la posibilitatea de a modifica respectiva cerere.
Este adevărat că, având de rezolvat o anumită problemă de drept, judecătorul nu numai că poate, dar este și obligat să facă încadrarea juridică corectă, deci să identifice normele juridice aplicabile, nefiind ținut de textele de lege indicate de către părți, însă acest aspect nu poate avea consecințe decât asupra soluției pronunțate în cauză, iar nu și asupra stabilirii instanței competente, conform celor expuse anterior.
Față de aceste considerente, reținând că cererea cu care reclamantul a învestit instanța nu intră în categoria celor în materie de contencios administrativ, fiind astfel aplicabile prevederile art. 1.pr.civ. în temeiul art. 22 alin. 5.pr.civ. Curtea urmează să pronunțe un regulator de competență prin care să stabilească competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta și pe pârâții Consiliul Județean C și Parc în favoarea Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, cu sediul social în C, str. - de fapt. nr.43, județ C și pe pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul social în C,-, județ C și PARC, cu sediul social în C,-, județ C, în favoarea Judecătoriei Călărași.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. /Th. dact.
5 ex./13.05.2009
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica
