Conflict de competență. Sentința 19/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 19/

CAMERA DE CONSILIU

Ședința din data de 15 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Irina Bondoc

Grefier - - -

Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamantul G, domiciliat în,- A, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect conflict de competență.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că pricina are ca obiect conflict de competență, fără citare părți.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 19.05.2008, creditorul Gas olicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta debitoare Casa Județeană de Pensii C, ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâta la plata unei amenzi civile, conform art. 5803din Codul d e procedură civilă.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în titlul executor reprezentat de hotărârea judecătorească pronunțată într-un litigiu anterior al părților.

Tribunalul Constanțaa invocat din oficiu excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea cererii, iar prin sentința civilă nr. 249/18.06.2008 a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivare s-a reținut că, deși dispozițiile art. 5803din Codul d e procedură civilă - care reglementează procedura de aplicare a amenzii civile debitorului obligat la executarea unei obligații de a face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul - nu indică în mod expres care instanță trebuie să fie sesizată în această procedură, textul trebuie interpretat în legătură cu prevederile art. 5802din același cod, iar această interpretare impune concluzia că procedurile alternative la care normele menționate fac referire sunt de competența instanței de executare, ambele urmărind executarea silită a unor obligații de a face sau a unor obligații de a nu face.

S-a avut, totodată, în vedere, că instanța de executare este, potrivit art. 373 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, neavând relevanță care este instanța care a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executor și este pusă în executare.

Cum sediul debitorului Casa Județeană de Pensii este în C, iar executarea se realizează printr-un birou de executor judecătoresc cu sediul în C, competența de soluționare a cererii a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Constanța.

Excepția de necompetență materială în soluționarea cererii a fost invocată și de Judecătoria Constanța, care prin sentința civilă nr. 15244/11.09.2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța și a constatat ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul Curții de APEL CONSTANȚA pentru soluționarea conflictului.

În motivare s-a reținut că, în raport de situația de fapt și de motivarea în drept invocată de reclamant, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 5803din Codul d e procedură civilă pentru că obiect al acțiunii este o contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor, respectiv sentința civilă nr. 88/12.02.2007 a Tribunalului Constanța, iar potrivit art. 400 alin. 2 din același cod contestația se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Tribunalul Constanța.

Investită cu soluționarea prezentului conflict de competență, ivit în condițiile art. 20 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, curtea va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța pentru următoarelor considerente:

Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, iar în acest context și conform art. 129 alin. final din Codul d e procedură civilă, instanța este ținută de limitele investirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul acțiunii dedusă judecății.

În speță, prin acțiunea dedusă judecății la tribunal, reclamantul Gaa rătat că "se adresează instanței de judecată conform dispozițiilor art. 5803Cod procedură civilă", iar la primul termen de judecată a precizat că cere obligarea Casei Județene de Pensii la amendă civilă față de neîndeplinirea obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Ulterior declinării litigiului la Judecătoria Constanța reclamantul nu a mai revenit asupra obiectului cererii sale, calificarea acesteia ca fiind o contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor, întemeiată pe dispozițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, fiind făcută de judecătorul fondului doar pe baza precizărilor făcute de reclamant în dosarul Tribunalului Constanța.

Această calificare contravine, însă, prevederilor art. 129 alin. ultim din Codul d e procedură civilă pentru că atâta timp cât reclamantul a arătat în mod neechivoc - prin cererea de chemare în judecată și precizările orale ulterioare - că solicită obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile, ca urmare a nerespectării obligației de a face ce a fost stabilită în sarcina acesteia prin sentința civilă nr. 88/12.02.2007 a Tribunalului Constanța, și a invocat prevederile art. 5803din Codul d e procedură civilă, judecătoria a depășit limitele investirii și a nesocotit principiul disponibilității prin calificarea cererii ca și contestație la titlu, pentru că în nici o solicitare scrisă sau orală a titularului acțiunii nu se invocă nelămurirea titlului executor a cărui nerespectare a fost pretinsă prin acțiune.

Rezultă, deci, că tribunalul în mod corect a apreciat că prin cererea dedusă judecății se urmărește constrângerea pârâtei, debitoare a unei obligații de a face care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, la îndeplinirea obligației prin plata unei amenzi civile în favoarea statului și că determinarea instanței competentă în rezolvarea acestei acțiuni se face conform art. 5803coroborat cu art. 5802și art. 373 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, texte potrivit cărora competența aparține Judecătoriei Constanța, ca instanță în a cărei circumscripție se face executarea.

Pentru considerentele expuse și în raport de prevederile legale menționate, curtea va stabili competența de soluționare a cererii dedusă judecății în speță în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamantul G, domiciliat în,- A, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.hot.jud.

4 ex./ 22.10.2008

Emis 2 comunicări

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 27.10.2008

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm, alăturat, spre competentă soluționare, dosarul civil nr-, care conține 5 file, privind cauza civilă formulată de reclamantul G, domiciliat în,- A, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect conflict de competență, întrucât prin sentința civilă nr. 19/C/15.10.2008 s-a stabilit, în favoarea Judecătoriei Constanța - Secția civilă, competența de soluționare a cauzei.

Dosarul are atașate:

- dosarul nr- al Judecătoriei Constanța (7 file);

- dosarul nr- al Tribunalului Constanța (13 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,

- - - -

2 ex.

Președinte:Irina Bondoc
Judecători:Irina Bondoc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 19/2010. Curtea de Apel Constanta