Conflict de competență. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR.2

Ședința din camera de consiliu din 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

GREFIER:- -

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara, privind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta împotriva pârâții și, având ca obiect obligație de a face.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea rămâne în pronunțarea asupra conflictului negativ de competență.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 6335/15.05.2008, pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis excepția necompetentei materiale, declinând competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și în favoarea Tribunalului Timiș -secția civilă.

Pentru a dispune astfel, judecătoria constatat că obiectul cererii îl reprezintă imobilul înscris în CF nr.832 T, nr.cad.23, evaluat de către reclamant la 380.000 euro, respectiv 1.371.800 lei la o paritate leu/euro de 3,6/1.

Potrivit art.2 al.1 lit. b proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

În consecință, reținând că valoarea obiectului dedus judecății, excede plafonul de 500.000 lei, care delimitează competența judecătoriei d e cea a tribunalului, s-a apreciat că Judecătoria Timișoara nu este competentă din punct de vedere material în temeiul art.158 raportat la art. 159 pct. 2.proc.civ. și art. 2 pct.1 lit. b proc.civ. și a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș -secția civilă.

Pe rolul Tribunalului Timiș cauza a fost înregistrată sub nr. dosar - la data de 27.06.2008.

La termenul din 10.09.2008 reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât acțiunea are ca obiect obligarea pârâților să se prezinte la notar în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr.3400 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr.-, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de reclamant.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții și, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A fost constatat ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă pentru a stabili instanța competentă.

A fost suspendată procedura în cauză.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că, în conform art. 137.proc.civ. cererea este fondată, întrucât obiectul acțiunii este neevaluabil, obligația de a face având un astfel de caracter. Nu are deci importanță valoarea imobilului cu privire la care se solicită o anumită prestație din partea pârâților.

Conform art. 1 pct. 1.proc.civ. judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date în competența altor instanțe. Cum situația de față nu este un caz de excepție, rezultă că tribunalul nu este competent în a soluționa acțiunea promovată de reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 20 - 22 Cod procedură civilă, cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara, pe de o parte, și Tribunalul Timiș pe de altă parte, Curtea, ca instanță de soluționare a regulatorului de competență, va reține următoarele:

Obiectul acțiunii civile, descris de către reclamantul, în cererea introductivă, îl reprezintă o obligație de a face ce ar exista în sarcina pârâților, în sensul prezentării în fața notarului public pentru a încheia în formă autentică un contract de vânzare-cumpărare.

Față de obiectul acțiunii civile, în mod corect, reclamantul a investit instanța de drept comun respectiv Judecătoria Timișoara, instanță care este competentă să judece astfel de acțiuni, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Competența materială după valoare, presupune o acțiune civilă complexă de valorificare a unui pretins drept real de proprietate sau a altor drepturi evaluabile în bani, ceea ce, în speță, după cum corect a reținut tribunalul, nu este cazul.

Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 21 - 22 Cod procedură civilă, Curtea va stabilii competența de judecată în primă instanță în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Stabilește competența de judecată în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Se comunică cu:

Reclamantul

- T, nr. 40, jud.

Pârâții

- T,-, jud.

- idem -

Red. /10.02.2009

Tehnored /11.02.2009

Ex.5

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Timisoara