Conflict de competență. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - conflict de competență -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA NR. 2

Ședința camerei de consiliu din data de 10 martie 2009

PREȘEDINTE: Andrianu Virgil

JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai

Grefier - -

Pe rol judecarea conflictului negativ de competență ivit între Secția civilă și Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava, în cauza privind reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - prin Direcția Silvică B și pârâtul.

La apelul nominal lipsesc părțile care nu au fost citate.

Procedura este legal îndeplinită.

S-au verificat lucrările dosarului după care constatând conflictul de competență în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin adresa nr- Tribunalul Botoșania înaintat dosarul cu același număr la Curtea de APEL SUCEAVA, întrucât prin încheierea nr. 3 din 5 ianuarie 2009, s-a dispus înaintarea dosarului la această curte - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru regulator de competență.

S-a reținut că prin adresa nr- a Secției comerciale de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani, a fost înaintată, spre competentă soluționare, acțiunea formulată de - ROMSILVA - prin Direcția Silvică B, în contradictoriu cu pârâtul.

A fost atașat dosarul nr-.

Secția comercială și de contencios administrativ, analizând lucrările dosarului, constată că la data de 10.07.2008, reclamanta - ROMSILVA a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 19813,85 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin tăierea ilegală și sustragerea de arbori.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că acesta, în calitate de pădurar la Ocolul silvic nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, ceea ce a determinat tăierea unui număr de 451 de arbori cu un volum de 146,4 mc nejustificat.

Prin încheierea din 1 octombrie 2008, Secția comercială și de contencios administrativ a înaintat Secției civile cauza, motivat de faptul că pârâtul nu are calitatea de funcționar public atât timp cât HG 1009/2000 nu enumeră și pe pădurari în categoria funcționarilor publici. În plus, art. 58 din OUG nr. 59/2000 nu stabilește o competență specială în raport cu prevederile Legii nr. 188/1999.

Investită cu soluționarea cauzei, prin declinare de competență, Secția civilă a Tribunalului Botoșani, la rândul său, prin încheierea din 26 noiembrie 2008, se declară necompetentă, considerând că în cauză corect a fost sesizată cu soluționarea litigiului Secția comercială și de contencios administrativ.

În susținerea excepției a avut în vedere că prin art. 58 din OUG nr. 59/2000 s-a prevăzut în mod expres că personalului silvic se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 în măsura în care nu există prevederi contrare în ordonanță.

Acest act normativ nu stabilește competența de soluționare a cauzelor privind raporturile de muncă ale personalului silvic.

Ca urmare, începând cu 7.07.2006 sunt aplicabile disp. art. 911din Legea 188/1999, devenit după republicare art. 109, care arată că sunt soluționate de instanțele de contencios administrativ cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu a funcționarilor publici, cu excepția situațiilor pentru care este stabilit expres prin lege competența altor instanțe.

Dată fiind trimiterea din art. 58 a OUG nr. 59/2000, rezultă că sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și cauzele privind raporturile de muncă ale personalului silvic.

Soluția se desprinde și din disp. art. 3 din OUG nr. 59/2000 care arată că personalul silvic în exercitarea atribuțiilor de serviciu este investită cu exercițiul atribuțiilor publice, potrivit legii, deci inclusiv pădurarii, conform art. 7 lit. din același act normativ.

HG nr. 1009/2000 privește doar personalul silvic care potrivit legii are și calitatea de funcționar public și deci, aceasta nu este aplicabilă pădurarilor.

În plus, în OUG nr. 85/2006 este detaliată procedura de stabilire a despăgubirilor în cazul pagubelor produse fondului forestier. În acest act normativ se face trimitere la Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2008 dar acest lucru nu atrage schimbarea competenței de soluționare a cauzei din două motive.

În primul rând trimiterea vizează doar cap. III, respectiv Răspunderea patrimonială nu și titlul XII cap., respectiv Jurisdicția muncii.

În al doilea rând OUG nr. 85/2006 nu conține decât norme derogatorii de la Legea nr. 188/1999 ce stabilește inclusiv pentru personalul silvic că repararea pagubelor aduse instituțiilor publice se dispune prin emiterea unei dispoziții de imputare. Ca atare, în opinia Secției civile competentă în cauză este Secția comercială și de contencios administrativ al Tribunalului Botoșani.

În atare condiții, Secția civilă a Tribunalului Botoșani, prin încheierea nr. 3 din 5 ianuarie 2009, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență între secțiile tribunalului, a înaintat dosarul Curții de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru regulator de competență.

Curtea, investindu-se cu soluționarea regulatorului de competență constată că potrivit art. 20 din pr.civ. există conflict de competență:

1. când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competentă să judece aceeași pricină;

2. când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină;

În speță, conflictul pendinte, se constată că s-a ivit între două secții ale aceleiași instanțe și nu între două instanțe.

În atare condiții, cererea de regulator de competență se va respinge ca inadmisibilă, urmând ca dosarul să fie restituit pentru soluționare la Tribunalul Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de regulator de competență ivit între Secția civilă și Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava, în cauza privind reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - prin Direcția Silvică B și pârâtul.

Restituie dosarul, pentru soluționare, la Tribunalul Botoșani.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Dact.

4 ex. 19.03.2009

Președinte:Andrianu Virgil
Judecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Neculai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Suceava