Conflict de competență. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - conflict de competență -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 3

Ședința Camerei de consiliu din 19 februarie 2008

PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela

Grefier - -

Pe rol se află judecarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani, privind acțiunea având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 972/2006 a Comisiei județene B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulată de petenta în contradictoriu cu intimata Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptuluide proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală B pentru stabilirea dreptuluide proprietate privată asupra terenurilor.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, întrucât nu s-a dispus citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a calificat cauza ca fiind fond motiv pentru care prezenta cauză se va soluționa de un complet cu judecător unic, urmând a proceda conform art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, apoi a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată la data de 9.01.2007 la Judecătoria Botoșani, petenta a chemat în judecată pe intimatele Comisia județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală B pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 solicitând anularea hotărârii nr. 972 din 24.11.2006 emisă de prima intimată și, în consecință, restituirea terenului în suprafață de 433 mp, situat în B, - Națională nr. 127.

În motivarea cererii, petenta a arătat că terenul descris în petit a aparținut părinților săi, și, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 154/1982, în schimbul unor despăgubiri modice. Consideră petenta că este îndreptățită la restituirea în natură a terenului liber de construcții, iar pentru restul terenului i se cuvin despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 3661 din 18.07.2007, Judecătoria Botoșania declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, reținând că deși petenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, aceasta poate fi asimilată unei proceduri ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece petenta nu are pregătire juridică și putea fi îndrumată de către funcționarii care i-au înregistrat cererea cu privire la procedura ce se impunea să o urmeze.

Comisiile au analizat solicitarea sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât dacă cererea acesteia ar fi respinsă pentru neparcurgerea procedurii prealabile administrative, aceasta ar putea echivala cu o încălcare a liberului acces la justiție.

Cum, reține Judecătoria Botoșani, competența de soluționare a plângerilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 revine tribunalului, a fost declinată competența de soluționarea a cauzei acestei instanțe.

Investit cu soluționarea cauzei, tribunalul a pus în discuția părților excepția privind necompetența sa materială în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1318 din 8.11.2007, instanța menționată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de APEL SUCEAVA, pentru regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că dat fiind obiectul cauzei stabilit expres și lipsit de echivoc în cererea depusă la data de 9.01.2007 la Judecătoria Botoșani, de contestare a hotărârii nr. 972 din 24.11.2006 a Comisiei județene B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, emisă în baza Legii nr. 18/1991, este în competența Judecătoriei Botoșani soluționarea plângerii, potrivit art. 53 al. 2 din actul normativ menționat.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 22 al. 1 Cod procedură civilă, a dispus trimiterea cauzei Curții de APEL SUCEAVA, în vederea stabilirii instanței competențe material să soluționeze prezentul dosar.

Curtea, astfel, sesizată, constată următoarele:

Prin cererea nr. I 23367 din 22.09.2005 depusă de petenta la Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate ( fără a preciza suprafața ) asupra terenului situat în B ( în fața municipal ), teren rămas cu titlu de moștenire după tatăl său,.

În urma analizării cererii depuse de petentă, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B, prin hotărârea nr. 19 din 16.12.2005 a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri, petenta a formulat contestație, care a fost respinsă de către Comisia județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin hotărârea nr. 972 din 24.11.2006.

Această hotărâre, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 12, 51 și 52 din Legea nr. 18/1991 de către Comisia județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a fost contestată de către petentă la Judecătoria Botoșani și face obiectul prezentului dosar, petenta solicitând prin cererea introductivă, în contradictoriu cu autoritatea publică cu autoritate administrativ teritorială emitentă a hotărârii, desființarea acestei hotărâri cu consecința restituirii terenului în suprafață de 433 mp, din B,-.

Deci, petenta a investit judecătoria cu o plângere împotriva hotărârii 972 din 24.11.2006 a Comisiei județene B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Este știut că, grație principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează obiectul și limitele acțiunii în scopul satisfacerii pretențiilor sale.

Din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, în care petenta arată că înțelege să conteste hotărârea sus menționată, emisă în cadrul procedurii instituită de Legea fondului funciar, este evident că raportul juridic dedus judecății se circumscrie prevederilor actului normativ menționat, pe tărâmul căruia este reglementată posibilitatea formulării plângerii de către cel nemulțumit împotriva hotărârii comisiei județene pronunțate cu privire la contestațiile persoanelor care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate (art. 53 al. 2 din Legea 18/2001).

Pe de altă parte, în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, art. 26 al. 3, se prevede posibilitatea atacării de către persoana interesată, la secția civilă a tribunalului, a deciziei sau dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură a unui imobil. Această decizie sau dispoziție este emisă de către unitatea deținătoare, notificată, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, până la data de 14.02.2002.

Procedura instituită de art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, poate fi folosită și în situația în care se solicită obligarea persoanei juridice să emită decizie conform Legii nr. 10/2001, cât și în situația cererii persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, secția civila a tribunalului fiind competentă să soluționeze în primă instanță și aceste cereri.

În speță, nu s-a făcut dovada că petenta ar fi formulat notificare până la data de 14.02.2002 conform procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 26 din actul normativ menționat.

În consecință, pentru cele sus reținute, concluzionând că obiectul cererii introductive circumscrie, fără echivoc, elementele unei plângeri la Legea nr. 18/1991, fondată pe dispozițiile art. 53 al. 2, iar menționarea la un termen ulterior a dispozițiilor Legii 33/1994, nu justifică schimbarea calificării juridice a acțiunii, de vreme ce rezultă, fără echivoc din cererea introductivă, că s-a formulat plângere împotriva hotărârii comisiei județene B pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Curtea, în baza art. 22 al. 5 Cod procedură civilă, va admite sesizarea și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea privind conflictului de competență ivit între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani, privind acțiunea având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 972/2006 a Comisiei județene B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulată de petenta în contradictoriu cu intimata Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptuluide proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală B pentru stabilirea dreptuluide proprietate privată asupra terenurilor.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.

Președinte, Grefier,

Red.

Dact. Sb. O ( )

Ex. 5/12.03.2008

Președinte:Dumitraș Daniela
Judecători:Dumitraș Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Suceava