Conflict de competență. Încheierea 3/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

Înregistrat la data de 07.02.2008

ÎNCHEIERE NR.3/CC

Camera de consiliu din data de 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Daniela Calai

GREFIER: - -

S-a luat în examinare soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul C-S și Judecătoria Caransebeș cu privire la soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părților, conform art.22 al.5 pr.civ.

După examinarea cererii pentru regulator de competență înaintată Curții de Apel Timișoara de Judecătoria Caransebeș și a dosarelor atașate acesteia, instanța procedează la soluționarea ei.

CURTEA

Deliberând asupra incidentului procedural de față constată:

Prin cererea adresată la data de 26.04.2007 Tribunalului C-S - Secția Comercială și de contencios Administrativ, reclamanta, invocând prevederile Legii nr.554/2004 a solicitat instanței să constate că Comisia Locală de fond funciar a orașului se sustrage aplicării Legii 247/2005 și a Legii 18/1991 în cazul său și nu răspunde cererii sale de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria sub nr.7981/29.09.2005, motiv pentru care se solicită instanței să oblige instituția la soluționarea acestei notificări referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 385 mp din CF 2374, nr.top 140.

Prin sentința civilă nr.1835/14.09.2007 Tribunalul C-S a declinat competența de soluționare a acestei cereri, în favoarea Judecătoriei Caransebeș constatând că ea are ca temei juridic legea fondului funciar.

S-a reținut astfel că obiectul acțiunii îl constituie contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr.143/15 mai 2007 Comisiei Locale de Fond Funciar, fapt pentru care cadrul procesual este stabilit de legea specială a fondului funciar și nu de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Încheierea din 13.12.2007 Judecătoria Caransebeș și-a declinat, la rândul său, competența soluționării cauzei în favoarea tribunalului C-S și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria Caransebeșa reținut faptul că potrivit art.1 al.1 din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".

Or, reclamanta, așa cum rezultă din obiectul cererii sale, a solicitat primăriei să-i comunice un act de natură administrativă, respectiv numărul și data încheierii procesului verbal privind hotărârea Comisiei locale de fond funciar, lucru care i-a fost refuzat.

Fiind investită cu soluționarea incidentului procedural menționat, Curtea constată că în raport de solicitările menționate expres în cererea reclamantei, competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Caransebeș iar nu Tribunalului C-

Această concluzie este determinată de faptul că, deși una din susținerile reclamantei este aceea că instituția pârâtă nu i-a comunicat numărul și data procesului-verbal privind Hotărârea Comisiei locale de fond funciar dată asupra notificării nr.7981/29.09.2005 formulată de ea pentru reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului din CF 2374, prin toate argumentele punctual prezentate de aceasta, rezultă că acțiunea se circumscrie cadrului procesual determinat de legea fondului funciar.

Acest lucru este cu atât mai evident cu cât în finalul acțiunii sale reclamanta solicită instanței să dispună instituției pârâte soluționarea notificării inclusiv prin comunicarea procesului-verbal menționat.

Fiind vorba de o contestație la legea fondului funciar ce poartă asupra modului în care instituția pârâtă s-a comportat în raport cu cererea reclamantei de a-i fi retrocedat terenul în discuție, competența ei de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei Caransebeș (în a cărui circumscripție de jurisdicție se află terenul în discuție) și nu Tribunalului C-S - Secția de Contencios Administrativ.

Caracterizarea acțiunii reclamantei ca aparținând domeniului special de reglementare al legilor fondului funciar este dată, deci, de conținutul concret al solicitărilor acesteia și de argumentele invocate în motivarea lor, fiind lipsit de relevanță pentru stabilirea competenței instanței temeiul juridic al acțiunii (precizat greșit ca fiind art.1 și 2 din Legea nr.554/2004) deoarece stabilirea corectă a acestui temei - și pe cale de consecință a cadrului procesual adecvat - este o obligație a instanței impusă de rolul activ pe care ea trebuie să-l exercite conform art.129 al.3 pr.civ.

Pentru toate aceste considerente Curtea stabilește că Judecătoria Caransebeș este instanța competentă să soluționeze cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu Primăria.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta, domiciliată în com. jud.M, în contradictoriu cu pârâta Primăria, cu sediul în loc., jud.C-S, în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 Februarie 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.DC/14.02.2008

Tehnored.MM/2 ex/14.02.2008

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Încheierea 3/2008. Curtea de Apel Timisoara