Anulare act. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.137
Ședința publică din 14 februarie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 697/R/ din 27 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SA C
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru contestator și avocat în reprezentarea intimatei SA C
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat învederează instanței că cererea de strămutare formulată la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă.
Nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea cererii de contestație în anulare.
Reprezentanta contestatorului pune concluzii de admitere a contestației în anulare conform prevederilor art. 318 teza II Cod procedură civilă, precizând că instanța a omis să se pronunțe cu privire la toate motivele de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Totodată arată că nu susține și prevederile art. 317 Cod procedură civilă.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:
La data de 24 iulie 2007, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 697/R/2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Contestatorul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 317 - 320 Cod procedură civilă, menționând în prima pagină a contestației și dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare, depusă la filele 2 - 12 dosar, contestatorul face mai întâi o prezentare a stării de fapt și a ciclurilor procesuale parcurse, făcând trimitere la soluțiile instanțelor, iar la pagina 9 arată printr-un aliniat distinct că înțelege să uzeze de contestația în anulare pentru că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate.
Între aceste motive de recurs neanalizate, în opinia contestatorului, se numără cele legate de caracterul contractului de asigurare care este un contract de adeziune;
Aspecte privind riscul asigurat și obiectul asigurării care îl constituiau serele ce au fost calamitate, instanța de recurs nepronunțându-se asupra acestor aspecte ci, dimpotrivă, a considerat că nu se justifică acordarea daunelor pentru pagubele produse bunurilor asigurate datorată viciului ascuns al bunurilor asigurate.
S-au detaliat aspecte privind expertiza în cauză, și s-a reproșat instanței de recurs că nu a examinat diferențele de concluzii ale expertizelor.
Nu s-a examinat motivul de recurs privind uzura serelor și viciile ascunse și nici cel privind schimbarea poziției firmei de asigurări care inițial a fost de acord cu plata iar ulterior a revenit.
În finalul contestației în anulare contestatorul arată că i s-a respins în mod greșit cererea de amânare, de către instanța de recurs, deși acest lucru se impunea având în vedere complexitatea cauzei și dreptul la un proces echitabil.
Examinând contestația în anulare prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 317 - 321 Cod procedură civilă se reține că aceasta este nefondată.
Deși contestatorul nu a arătat în mod explicit, din modul de redactare a contestației în anulare rezultă că acesta, în drept, a avut în vedere art. 318 Cod procedură civilă, probabil ambele ipoteze ale textului de lege.
Din acest punct de vedere se rețin e că teza I-a a art. 318 Cod procedură civilă, respectiv greșeala materială, nu este incidentă în speță, toate susținerile detaliate ale contestatorului vizând aspecte legate de starea de fapt, de probele administrate, de modul de interpretare și de judecată, chestiuni ce exced sferei materiei contestației în anulare.
Sub aspectul necercetări tuturor motivelor de recurs, temei prev. în art. 318 teza a II Cod procedură civilă, Curtea va reține că și acest motiv de contestație în anulare, invocat de această dată, detaliat, de către contestator, nu este incident în speță.
Astfel, instanța de recurs cu ocazia examinării recursului declarat de către s-a pronunțat asupra conținutului contractului de asigurare ce a făcut obiectul litigiului, în sensul art. 2 din Legea nr. 136/1995, coroborare cu art. 969 și urm. Cod civil.
În acest sens instanța de recurs, în mod judicios a reținut obiectul contractului de asigurare, drepturile și obligațiile părților, stabilind în mod detaliat ce anume cauze și obligații au determinat imposibilitatea de dezdăunare, cauze și obligații, în sarcina asiguratului și care s-au plasat în afara sferei contractului de asigurare.
Instanța de recurs a grupat argumentele prin care a răspuns, apoi, la aspectele privind uzura serelor și viciile ascunse ale acestora, obligațiile care reveneau în acest sens asiguratului, mai exact persoanei care beneficia de aceste construcții, respectiv și s-a pronunțat în mod pertinent cu privire la drepturile de asigurare și izvorul acestora.
Referitor la acordarea unui termen, de către instanța de recurs, această instanță a motivat respingerea cererii de amânare, pornind de la durata foarte lungă a ciclului procesual, însă pentru garantarea dreptului la apărare a acordat un termen de amânare a pronunțării, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă.
Oricum aceste chestiuni privind acordarea termenului de amânare exced sferei contestației în anulare, așa cum aceasta a fost invocată.
În concluzie Curtea reține că în speță, nu există nici unul dintre motivele de contestație în anulare prezentate mai sus, ipoteză în care va proceda la respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 697/R/ din 27 iun ie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 697/R/ din 27 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SA C
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.03.2008
Tehnored /07.03.2008
Ex.2
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat