Conflict de competență. Sentința 43/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (2137/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A III-A CIVILĂ

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ nr.43

Ședința din Camera de Consiliu de la 15.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristian Olteanu

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul București - Secție Civilă și Judecătoria Sectorului 4 - Secție Civilă, privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâții -, -, -, - și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns reclamanta și -, -, -, - și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, soluționarea conflictului negativ de competență se face fără citarea părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 19.09.2006 sub nr-, completată ulterior, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și - să se constate intervenită accesiunea imobiliară artificială pentru imobilul situat în B,-, corp B, parter,.1, sector 4, respectiv etajul și mansarda și să se dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea sa situat în B,-, corp B, parter,.1, sector 4.

Pârâții și au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate existența dreptului lor de preemțiune la cumpărarea părții din corpul B al imobilului din-, sector 4, cu privire la care reclamanta poate face dovada dreptului de proprietate; într-un prim subsidiar au solicitat acordarea unui drept de superficie asupra terenului pe care este ridicată construcția proprietatea lor, precum și a unui drept de servitute pe terenul proprietatea reclamantei, acesta urmând a fi stabilit în modalitatea cea mai puțin împovărătoare pentru reclamantă; într-un al doilea subsidiar, au solicitat obligarea reclamantei la plata unei sume egale cu cea a creșterii valorii fondului dată de valoarea de circulație a construcției și de zona în care a fost edificată, precum și acordarea unui drept de retenție asupra întregului imobil până la plata sumei solicitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 26.02.2007 sub nr-, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, Municipiul B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului situat în B,-, corp B, sector 4, să se dispună obligarea pârâtei la acordarea unui drept de superficie asupra terenului de sub construcția proprietatea lor, precum și un drept de servitute pe ternul proprietatea sa, aceasta urmând a fi stabilită în modalitatea cea mai puțin împovărătoare pentru pârâtă; în subsidiar, în condițiile în care se va decide de către instanță că sunt proprietari numai asupra etajului și mansardei imobilului și că demolarea și reconstruirea parterului, inclusiv edificarea fundațiilor imobilului aparțin pârâtei, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului, cu atribuirea acestuia în natură către ei și obligarea la sultă către pârâtă, urmând a se deduce contravaloarea investițiilor, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.202/19.09.1996 încheiat între ei și Municipiul B prin Primarul General, prin decizia civilă nr.413/2004 a Tribunalului București, să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri legale către ei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 07.03.2007, sub nr.2604/4S/2007, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții, și -, solicitând evacuarea pârâților din etajul și mansarda imobilului proprietatea sa, situat în B,-, corp B, sector 4.

Prin sentința civilă nr.223/15.01.2008, Judecătoria Sectorului 4 B a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.

A reținut judecătoria că din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic, rezultă că imobilul în litigiu are o valoare de circulație de 510.314 lei, iar dispozițiile art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă stabilesc că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.

La rândul său, la data de 25.02.2009, tribunalul a pus în discuția părților excepția de necompetență materială.

Prin sentința civilă nr.302/04.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B; a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis cauza pentru soluționarea conflictului la Curtea de Apel București.

A reținut tribunalul că pricina are ca obiect cererea principală formulată de reclamanta, cererea reconvențională formulată de pârâții și, precum și cererile conexe formulate de părți.

S-au avut în vedere dispozițiile art.17 și 164 Cod procedură civilă cu privire la prorogarea legală de competență, stabilindu-se că atât cererea reconvențională, cerere cu caracter incidental, cât și cererile conexe sunt de competența instanței sesizate cu soluționarea cererii principale.

În caz de conexitate, instanța la care se face întrunirea pricinilor devine competentă, prin prorogare, și cu privire la cererea conexă; în speță, chiar dacă cererea conexă formulată de pârâții - reclamanți are un obiect cu o valoare de peste 500.000 lei, aspect ce rezultă din raportul de expertiză, aceasta este în căderea instanței competente să judece cererea principală, întrucât operează prorogarea legală de competență.

Cum în cauză cererea principală are un obiect cu o valoare sub 500.000 lei, competența soluționării întregii cauze aparține Judecătoriei Sectorului 4 B, conform prevederilor art.1 pct.1 Cod procedură civilă, art.13 Cod procedură civilă cu referire la art.17 și 164 Cod procedură civilă, sens în care tribunalul a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B, constatând, totodată existența unui conflict negativ de competență.

cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art.22 (2) Cod procedură civilă, Curtea apreciază că instanța competență să judece pricina este Tribunalul București.

Așa cum a reținut tribunalul, cauza dedusă soluționăriiare de obiectcererea principală formulată de reclamanta, cererea reconvențională formulată de pârâții și, precum și cererile conexe formulate de părți.

Potrivit art.17 Cod procedură civilă, cererea reconvențională se soluționează de instanța competentă să judece cererea principală.

Pe de altă parte, conform art.164 Cod procedură civilă, mai multe pricini ce prezintă între ele o strânsă legătură sub aspectul obiectului și cauzei și se urmează între aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți, sunt susceptibile a fi conexate, chiar și în ipoteza în care părțile nu solicită.

Textul precizează, însă, că măsura conexării trebuie să se dispună cu respectarea competenței materiale și teritoriale exclusive.

Cum bine a reținut și judecătoria, în urma admiterii excepției de conexitate pricina având ca obiect imobilul în discuție (la care se referă, practic, cererile formulate de părți) se privește ca un tot unitar, sens în care trebuie tratată ca atare și sub raportul soluționării.

obiectului cererii conexeformulate de pârâți, respectiv constatarea calității de proprietari asupra imobilului situat în B, Intrarea - nr.15, corp B, sector 4,cauza trebuie cercetată în întregul său, cu respectarea regulilor de competență după valoarea obiectului ei, astfel încât, sub acest aspect, susținerea că petitul cererii introductive se referă doar la etajul și mansarda imobilului în discuție este lipsită de eficiență.

Ca atare, pentru efectuarea unei cercetări judecătorești complete (vizând cauza în întregul său) și dată fiind valoarea obiectului cererii, așa cum se prezintă după intervenirea conexării, Curtea apreciază că instanța competentă să judece pricina este Tribunalul București - Secția Civilă, conform dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul art.22 (2) Cod procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, domiciliată în B,--5,.A,.28, sector 2 și pe pârâții, domiciliați în B,-, corp B, parter,.1, sector 4 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea Tribunalului București.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2009.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.

.

8 ex./09.02.2010

Președinte:Cristian Olteanu
Judecători:Cristian Olteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 43/2009. Curtea de Apel Bucuresti