Conflict de competență. Sentința 69/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 69
Camera de Consiliu din data de 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul C-S și Judecătoria Reșița în legătură cu soluționarea acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta "AVICOLA" SA, prin lichidator Ferm Consult Reșița.
Soluționată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Prin sentința civilă nr. 157/16.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta "AVICOLA" SA, prin lichidator Ferm Consult T, în favoarea Tribunalului C-
Judecătoria Reșița a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită modificarea carnetului de muncă, în sensul menționării pentru perioadele înscrise a grupei I de muncă în locul grupei a II-a de muncă, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului C-S, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 3 alin. 1 și art. 2 lit. b din Legea nr. 168/1999, art. 248, art. 281 și art. 284 alin. 1 din Codul muncii, nefiind incidente, în speță, dispozițiile art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Prin sentința civilă nr. 209 din 3.03.2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă excepția de necompetență materială, ridicată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare cererii reclamantului, în favoarea Judecătoriei Reșița, a fost constatat conflictul negativ de competență și a fost sesizată Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru soluționarea acestuia.
S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, competența revine judecătoriei în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea angajatoare.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Reșița și Tribunalul C-S cu privire la soluționarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr- prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art.20 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea apreciază că Judecătoria Reșița este competentă să soluționeze acțiunea, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea civilă, înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta "AVICOLA" SA, prin lichidator Ferm Consult Reșița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la modificarea carnetului de muncă în sensul menționării faptului că în perioadele 7.09.1977-1.02.1992, 1.11.1992-22.09.1993, 1.06.1994-6.08.1994, 1.03.1996-14.10.1996, 11.07.1997-5.02.1998, 1.09.1998-9.03.1999 și 15.06.1999-3.12.1999 a prestat activitate în grupa I de muncă.
Având în vedere pretențiile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că Judecătoria Reșița nu a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă, cum greșit a apreciat instanța în considerentele sentinței civile nr. 157/16.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, ci cu soluționarea unei cereri de înscriere a unor date în cartea de muncă, ca urmare a stabilirii perioadei în care reclamantul a lucrat în grupa a I-a de muncă.
Conform art.8 din Decretul nr.92/1976, competența de soluționare în primă instanță a unei astfel de cereri aparține judecătoriei în a cărei raza teritorială își are sediul unitatea angajatoare.
Aceasta întrucât, pentru a hotărî asupra refuzului angajatorului de a înscrie în carnetul de munca unele date referitoare la activitatea salariatului sau de a efectua rectificările unor înscrieri din cartea de muncă, judecătoria trebuie să administreze probele necesare stabilirii temeiniciei cererii formulate de salariat. Astfel, cererea reclamantului de înscriere în carnetul său de muncă a mențiunii referitoare la prestarea muncii în grupa a I-a de muncă în perioadele 7.09.1977-1.02.1992, 1.11.1992-22.09.1993, 1.06.1994-6.08.1994, 1.03.1996-14.10.1996, 11.07.1997-5.02.1998, 1.09.1998-9.03.1999 și 15.06.1999-3.12.1999 nu se poate soluționa fără administrarea probelor necesare pentru stabilirea grupei de muncă în care a fost încadrat salariatul reclamant în această perioadă.
Având în vedere cele expuse mai sus și prevederile art.22 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de către reclamanta, cu domiciliul în, nr. 54, jud. C-S în contradictoriu cu pârâta ""AVICOLA"" SA, cu sediul în, jud. C- prin lichidator Ferm Consult T, cu sediul în T,-,. 4, jud. T în favoarea Judecătoriei Reșița.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE,
Dr. - - GREFIER,
- -
Red. /08.04. 2009
Tehnored.: M/ 5 ex./08.04.2009
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu