Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 645/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 645
Ședința publică din data de 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 2018/5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și pârâții-intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 2018/5.05.2008 Tribunalul Timișa respins excepția necompetenței materiale absolute a Tribunalului Timiș, ridicată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
A espins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ridicată prin întâmpinare de acest pârât, ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, n contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat în proces prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în sensul că:
A admis cererea formulată de reclamanții ce au calitatea de personal auxiliar, respectiv:, și și a obligat pârâții la plata contravalorii primelor de concediu pentru anii 2005-2006, în luna octombrie 2008, dată de la care sumele respective vor fi actualizate cu rata inflației, până la plata lor efectivă.
A respins acțiunea reclamanților procurori, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentința civilă, Tribunalul a reținut cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș că prevederile art. 36 din OUG nr. 27/2006 conțin o procedură specială obligatorie, în care contestațiile împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale sunt date în competența unor instituții limitativ enumerate de legiuitor, ale căror hotărâri sunt supuse la rândul lor controlului judiciar al instanțelor de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București sau, după caz, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu toate acestea, tribunalul a observat că normele invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt aplicabile în cazul concret al speței de față, pentru simplul motiv că titularii acțiunii s-au adresat instanței pentru valorificarea unor drepturi salariale pretins recunoscute de legiuitor înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 27/2006, prin Legea nr. 50/1996, ale căror dispoziții cu privire la primele de concediu nu ar fi fost abrogate.
În privința primelor de concediu pentru munca prestată în perioada 2005-2006, reclamanții nu au calitatea de persoane salarizate potrivit noului act normativ și nici nu au contestat modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de OUG nr. 27/2006, astfel că premisele art. 36 din ordonanță nu sunt îndeplinite.
Cum pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă stabilit între procurori, respectiv personalul auxiliar, pe de o parte și instanța la care au activat în perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale, pe de parte, tribunalul a apreciat că în privința competenței materiale și teritoriale absolute, sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) Cod procedură civilă, art. 284 din Codul muncii, instanța de drept comun competentă fiind Tribunalul Timiș. De aceea, excepția supusă analizei a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că potrivit art. 15 din R HG 83/2005 instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a despăgubirilor constând în echivalentul unor drepturi salariale, care, în cazul lor, sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât pârâtul în discuție recunoaște că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale. Excepția lipsei calității procesual pasive ridicată prin întâmpinare de minister a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut:
În art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art. III alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 411alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă", iar prin Legea nr. 386/2001s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 237/2000".
În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
În contextul succesiunii în timp a actelor normative mai sus menționate, având de soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, instanța supremă a conchis că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG177/2002, acestea erau abrogate, iar dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal asimilate, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins.
Pentru considerentele expuse, văzând că potrivit art. 329 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 prin Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor legale în discuție, sens în care a constatat că acțiunea reclamanților procurori pentru plata primelor de concediu pe anii 2005-2006 nu este întemeiată.
u aceeași este situația reclamanților care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, respectiv, și, deoarece în privința acestora situația juridică avută în vedere de instanța supremă la pronunțarea deciziei de mai sus, din perspectiva raporturilor lor individuale de muncă, s-a schimbat. Astfel, așa cum menționează chiar pârâtul Ministerul Public, în luna decembrie a anului 2007 intrat în vigoare nr.OUG 146/2007, care, la art. 1, stabilește dreptul reclamanților în discuție de a li se plăti contravaloarea "primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă", iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că"intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): .personalul auxiliar din sistemul justiției."
Cu privire la pretențiile bănești ale personalului auxiliar de specialitate, tribunalul nu a împărtășit opinia pârâtului Ministerul Public, care, prin întâmpinare a susținut că prin efectul intrării în vigoare a OUG nr. 146/2007, cererea lor de acordare a primelor de concediu pentru anii 2005-2006 ar fi rămas fără obiect.
S-a observat că rin p. raportare la normele procedurale cu caracter special în materie de probațiune, conținute de art. 287 Codul muncii, pârâții erau cei care, în baza art. 1169 cod civil aveau obligația procesuală de a dovedi plata drepturilor salariale solicitate. Însă nu prin orice mijloc de probă, ci după regulile special reglementate de art. 163 alin. 1 din Codul muncii" prin state de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Ori, în lipsa unor astfel de înscrisuri, tribunalul conchide că reclamanților în discuție nu le-au fost achitate primele de concediu pentru perioada anilor 2005- 2006".
De aceea, în baza art. 1 și 2 din nr.OUG 146/2007, pârâții au fi obligați să plătească reclamanților ce au calitatea de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara contravaloarea primelor de concediu pentru anii 2005-2006, la termenul stabilit prin ordonanță, adică în luna octombrie 2008, dată de la care sumele respective vor fi actualizate cu rata inflației, până la plata efectivă.
În fine, cererea incidentală de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă ca inadmisibilă, tribunalul observând că aceasta contravine prevederilor art. 60 și următoarele Cod procedură civilă, ce reglementează participarea terților în procesul civil, în contextul în care garantul Ministerul Economiei și Finanțelor fusese chemat în proces în calitate de pârât prin acțiunea introductivă.
Cererea accesorie a reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată nu a fost dovedită în condițiile art. 1169 Cod civil, astfel că a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a criticat sentința civilă ca nelegală pentru greșita respingere a acestei excepții și s-a susținut că s-au încălcat prevederile art. 16-30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neținându-se seama de atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice de acest act normativ și de faptul că nu există raporturi de muncă între acesta și reclamanți și că nu poate fi obligat la plata de drepturi salariale către salariații altui ordonator principal de credite.
Examinând cauza în raport de motivele invocate de recurs și totodată conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că recursul este fondat, pentru motivul invocat.
Între reclamanți, care sunt salariații unei instituții bugetare de stat cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi de muncă și cum potrivit dispozițiilor art. 3 și 14 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare se utilizează potrivit scopurilor prevăzute în legi și alte reglementări, cheltuielile bugetare având destinație precisă și limitată, acest pârât nu putea fi obligat în solidar cu pârâtul Ministerul Public la plata drepturilor pretinse.
Este adevărat că Ministerul Finanțelor Publice care asigură elaborarea proiectelor bugetare anuale, conform art. 18 și 28 din Legea nr. 500/2002, poate fi obligat la alocarea drepturilor salariale solicitate, dar reclamanții nu au solicitat aceasta, ci obligarea la plata în solidar cu pârâtul Ministerul Public, ori raportat la acest capăt de cerere lipsește calitatea procesuală pasivă.
Pentru aceste motive în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acest pârât, menținându-se restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 2018/5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților, față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER
- -
Red. /01.07. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./02.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
