Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 4481/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. 19459/32007(2823/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.4481/
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.6366 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19459/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind recurentul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-pârâtă, prin avocat, depune la dosar înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că recurentul-reclamant reiterează toate motivele contestației formulate la fond. În motivele invocate nu se regăsesc încălcări ale legii. Solicită obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 28.04.2009, recurentul a criticat nr.6366/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19459/3/LM/2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut, în esență, că clauzele inserate în anexa nr.3 și actul adițional din 2008 la contractul individual de muncă sunt lovite de nulitate, fiind încheiate cu scopul fraudării legii. Recurentul a mai susținut că cele două procese-verbale din 01.03.2004 și 10.01.2006 au fost întocmite pro causa, ulterior încheierii celor două acte adiționale pentru a le crea acestora o aparență de legalitate, nefiind respectate dispozițiile art.1182 cod civil pentru a fi opozabile recurentului și prevederile art.17 alin.4 din Legea nr.53/2003.
Recurentul a mai arătat că nu a efectuat integral pregătirea practică, iar clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturilor pe anii 2002-2004 prevăzute de art.85 lit.e nu au fost respectate.
În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimata-pârâtă SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul-recurent a sesizat Tribunalul București - Secția a VIII- cu o cerere având ca obiect constatarea nulității parțiale a clauzelor prevăzute în contractul individual de muncă, înregistrat sub nr.-/ 18.03.2004, inserate în anexa 3 a acestui contract și a celor înscrise în actul adițional din 2006 referitor la formarea profesională.
Anexa nr.3 cuprinde prevederi referitoare la formarea profesională pentru pilotarea tipurilor de aeronave 340 și obligația reclamantului ca timp de 5 ani să nu determine din culpă sau proprie inițiativă încetarea raporturilor de muncă, în caz contrar urmând a plăți angajatorului o despăgubire în cuantum de 18.000 dolari SUA.
Această anexă la contractul individual de muncă a fost semnată la data de18.03.2004.
În anul 2006 a fost întocmit și semnat de părți un act adițional la contractul individual de muncă referitor la condițiile în care urma să se desfășoare pregătirea pentru pilotarea aeronavelor tip - 100. Actul adițional a prevăzut obligația pentru reclamant de a-și continua activitatea ca salariat al intimatei timp de 5 ani, în caz contrar urmând să plătească despăgubiri în cuantum de 30.000 Euro.
Instanța de fond a respins aceste pretenții, admițând în parte doar capetele cererii completatoare referitoare la plata orelor suplimentare pentru intervalul cuprins între 09.08.2004 - 20.06.2007.
În motivarea capetelor de cerere având ca obiect nulitatea clauzelor, Tribunalul Bucureștia arătat că au fost respectate elementele esențiale pentru încheierea contractelor, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Într-adevăr aceste condiții au fost întrunite, împrejurarea că elementele specifice pregătirii nu au fost respectate de către angajator neputând conduce la constatarea nulității convenției, ci la rezilierea acesteia, pretenție ce nu a fost formulată de către reclamantul-recurent.
Recurentul susține teoria cauzei ilicite, fiind evident nemulțumit de perioada de 5 ani în care trebuia să își continue activitatea ca salariat al intimatei sau, în caz contrar, să plătească despăgubiri.
În acest sens este de remarcat faptul că art.85 lit.e din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2002-2004 este eronat interpretat de recurent ca stabilind un termen maxim pentru angajații care absolvă un curs de perfecționare. Dimpotrivă acest termen este cel minim, această clauză neîmpiedicând părțile, de comun acord, să stabilească o durată mai mare. O asemenea posibilitate trebuie recunoscută angajatorului pentru că acoperirea unor cursuri de perfecționare costisitoare poate cere un interval mai mare de 3 ani, în funcție de complexitatea și costurile necesitate de parcurgerea etapelor cursurilor de perfecționare.
Nu există niciun motiv pentru a se constata nulitatea celor două acte adiționale la contractul individual de muncă semnat de părți în anul 2004.
Frauda la lege invocată de recurent cu privire la modul de întocmire al celor două procese-verbale nu reprezintă o susținere întemeiată.
Recurentul afirmă că angajatorul nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art.17 din Legea nr.53/2003 la momentul redactării celor două procese-verbale. Ceea ce ignoră recurentul sunt dispozițiile art.17 alin.2 din legea nr.53/2003 care enumeră situațiile pe care angajatorul trebuie să le aducă la cunoștință angajatului printre care nu se regăsesc mențiuni referitoare la pregătirea profesională. Prin urmare, angajatorul nu avea obligația de a-l informa în scris pe recurentul-reclamant asupra intenției de a încheia actul adițional din 2006. Cât privește anexa nr.3, aceasta este parte integrantă a contractului inițial, ce privește condițiile realizării perfecționării profesionale, împrejurare față de care nu se impunea informarea prealabilă.
Mai mult decât atât, interpretarea dată de apărătorul recurentului dispozițiilor art.17 alin.4 din Legea nr.53/2003 nu are nicio legătură cu intenția legiuitorului expusă în articolul menționat. Astfel, dispozițiile legale prevăzute de art.17 alin.4 din Legea nr.53/2003 obligă angajatorul doar la încunoștințarea scrisă a salariatului, urmând apoi ca într-un termen de 15 zile să fie încheiat actul adițional la contract, ceea ce înseamnă că termenul de 15 zile este legat de data în care trebuia semnat actul adițional, nicidecum de momentul la care trebuie încunoștințat salariatul înainte de semnarea actului adițional.
Prin urmare, încunoștiințarea scrisă (de care, față de obiectul celor două convenții consemnate în anexa 3 și în actul adițional din 2006, nici nu era nevoie) a salariatului se putea face chiar și în ziua semnării actului adițional, nicio prevedere legală neinterzicând acest lucru.
Recurentul susține existența fraudei la lege raportat la cele două procese-verbale din01.03.2004, respectiv 10.01.2006, față de nerespectarea dispozițiilor art.1182 Cod civil, trecând sub tăcere faptul că acest text de lege nu este aplicabil celor două înscrisuri. Dispozițiile Codului civil referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un înscris sub semnătură privată pentru a avea dată certă se regăsesc în capitolul 9 al Codului civil, al cărui titlu este "Despre probațiunea obligațiilor și a plății".
Pe cale de consecință, dispozițiile art.1182 Cod civil pot fi aplicabile doar înscrisurilor sub semnătură privată care conțin o obligație, dovada unei plăți sau existența unei creanțe, iar nu înscrisurilor sub semnătură privată care consemnează existența unei împrejurări, respectiv informarea angajatului cu privire la pregătirea profesională.
Dispozițiile art.1182 Cod civil nu au nicio legătură cu cele două procese-verbale criticate, de altfel, pentru prima oară în recursul reclamantului.
Semnarea actului adițional din 2006 nu poate conduce la nulitatea anexei nr.3 la contractul individual de muncă semnat în anul 2004 pentru că motivele de nulitate sunt prevăzute de lege și au în vedere cauze intrinseci actului juridic pretins a fi nul. Astfel, așa cum și instanța de fond a arătat în considerentele sentinței recurate, cauzele nulității sunt: lipsa capacității de a contracta, lipsa consimțământului, lipsa obiectului sau un obiect ilicit, lipsa cauzei sau o cauză ilicită.
Acestor motive de nulitate li se adaugă frauda la lege și, ca o condiție extrinsecă pentru anumite convenții sau acte juridice, nerespectarea formei autentice pe care trebuie să o îmbrace actul juridic în cauză.
Pentru a fi nulă anexa nr.3 a contractului, trebuie ca motivele de nulitate să se regăsească în condițiile intrinseci ale respectivei anexe, un act ulterior încheiat 2 ani mai târziu neputând conduce la nulitatea anexei. Nulitatea trebuie să existe sau să fie concomitentă cu momentul încheierii actului lovit de nulitate.
Susținerea recurentului vădește necunoașterea conținutului și condițiilor sancțiunii nulității actului juridic. Nicio dispoziție legală nu împiedică angajatorul să încheie cu salariatul său mai multe înțelegeri referitoare la condițiile în care urmează să se desfășoare perfecționarea profesională, recurentul neindicând de altfel vreun text de lege care să interzică existența mai multor acte juridice având același conținut referitor la drepturile și obligațiile părților legate de desfășurarea perfecționării profesionale.
Pretinsa nerespectare de către angajator a numărului de ore pentru pregătirea practică nu poate conduce la nulitatea anexei și a actului adițional din 2006, pentru că, pe de o parte, aceste împrejurări sunt ulterioare încheierii celor două acte juridice, iar nulitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic ce trebuie să preexiste sau să fie concomitentă cu încheierea actului juridic respectiv, iar, pe de altă parte, sancțiunea care intervine în cazul nerespectării obligațiilor asumate de una dintre părțile actului juridic este rezoluțiunea sau rezilierea convenției. Rezilierea convenției nu se confundă cu nulitatea, împrejurare pe care trebuia să o cunoască avocatul redactor al cererii de chemare în judecată și a cererii de recurs, aceste instituții juridice studiindu-se în cadrul ramurii de drept civil în primii doi ani de facultate.
Niciun moment recurentul nu a solicitat rezilierea contractului individual de muncă pentru nerespectarea obligațiilor asumate de angajator cu privire la condițiile desfășurării perfecțiunii profesionale, deși aceasta era singura modalitate viabilă, cât timp părțile se mai aflau în raporturi juridice (până la momentul demisiei) de a se putea constata o cauză de ineficacitate a celor două acte juridice.
Așa cum Curtea și instanța de fond au arătat nu există motive de nulitate, nicio dispoziție legală neobligând angajatorul să justifice în fața salariatului costurile pregătirii sau perfecționării profesionale. Salariatul, respectiv recurentul-reclamant, avea posibilitatea de a nu accepta condițiile propuse de angajator și să nu semneze anexa nr.3 și actul adițional din 2006. Prin semnarea lor, reclamantul-recurent și-a manifestat acordul cu privire la obligațiile ce îi reveneau, acest acord nemaiputând fi retras prin invocarea nulității celor două acte juridice în scopul de a se sustrage plății despăgubirilor către fostul angajator.
Apreciind că prin sentința recurată Tribunalul Bucureștia realizat o corectă analiză a probelor administrate în cauză, hotărârea instanței de fond conținând temeiurile de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, nesubzistând motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca neîntemeiat recursul.
În baza art.274 Cod pr.civilă, reținând că recurentul-reclamant a căzut în pretenții față de intimata-pârâtă, Curtea îl va obliga la plata sumei de 1994 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător pentru intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.6366 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19459/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
Obligă recurentul la 1994 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./21.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
