Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 83/CM
Ședința publică din 10 Martie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurentul reclamant intimat, domiciliat în,-.1, -.4,.38, județul C și recurentul pârât intimat cu sediul în Nord, str.- nr.5, județul C, împotriva sentinței civile nr.1533/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect constatare nulitate absolută contract individual de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant dl.avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.48837/19.08.2008 depusă în dosarul Tribunalului Constanța la fila 9, iar pentru recurentul pârât se prezintă d-na avocat în baza delegației de substituire nr.40/10.03.2009, pentru d-na avocat - împuternicire avocațială seria - nr.48312/09.03.2009, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebate fiind părțile prezente, acestea susțin că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Având cuvântul apărătorul recurentului reclamantsolicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se dispună schimbarea în parte a sentinței recurate, în sensul: obligării recurentei pârâte la plata drepturilor salariale neachitate anume 700 lei brut/lună, pentru perioada 290.05.2008 - 11.08.2008; la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 3000 lei și respectiv a despăgubirilor morale în cuantum de 1.500 lei.
Susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să reiasă cuantumul drepturilor salariale, cu toate că, în conformitate cu disp.art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, probe ce i-au fost încuviințate de către instanța de fond, însă acesta nu a prezentat nici un înscris.
Referitor la prejudiciul material și moral suferite de către reclamant acestea au fost dovedite cu declarațiile martorilor de la instanța de fond, precum și cu adeverința medicală din care rezultă că acesta suferă de diabet tip II. Faptul că reclamantul are dreptul la plata orelor suplimentare și a orelor de noapte prestate, nu înlătură dreptul său de a primi despăgubiri materiale. În ce privește prejudiciul moral suferit și acesta a fost dovedit.
În ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât din probele depuse la dosar rezultă faptul că reclamantul a efectuat ore suplimentare și ore de noapte, iar prejudiciile material și moral suferite de reclamant sunt ca urmare a raporturilor de muncă efectuate.
Având cuvântul apărătorul recurentei pârâtecu privire la recursul său solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, cu consecința respingerii cererii formulate de reclamant ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Susține că instanța de fond interpretând actul juridic dedus judecății, a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor legale în materie. Este real că instanța de fond a solicitat pârâtei să depună la dosar originalul contractului individual de muncă al reclamantului însă, pârâta nu se mai afla în posesia actului fiind depus la. C, iar instanța a refuzat să solicite prin adresă comunicarea actului.
În ce privește plata orelor suplimentare și a orelor de noapte, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata acestora, câtă vreme raporturile de muncă au încetat la data de 06.08.2008, reclamantul nefăcând dovada unei alte date la care ar fi încetat raporturile de muncă.
Referitor la prejudiciul material și moral, nu există dovezi că reclamantul ar fi suferit aceste prejudicii - adeverința medicală depusă la dosar mi este suficientă pentru a face dovada prejudiciilor suferite, întrucât nu emană de la un medic specialist.
Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 20.08.2008, și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta NORD, jud. C, să se constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă înregistrat la. C sub nr. -/09.06.2008 și să se constate că în realitate a fost încheiat un contract individual de muncă între părți în alte condiții decât cele stipulate în contractul scris.
S-a solicitat, totodată, ca pârâta să fie obligată la plata drepturilor reprezentând salarii și sporuri salariale, anume, 700 lei brut lunar, la care urmează să se adauge sporul lunar de 75% din salariul brut pentru orele suplimentare și sporul de 15% din salariul mediu brut pentru fiecare oră de noapte prestată, precum și plata de daune materiale și morale ca urmare a prejudiciului suferit ( 3.000 lei despăgubiri materiale și 1.500 lei despăgubiri morale ); cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
În considerente s-a arătat că la 29.05.2008, între reclamanta și societatea pârâtă s-a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru ocuparea funcției de șef de sală, salariatul urmând să lucreze în fiecare zi, de luni până duminică de la ora 10,00 și până la 01,00 noaptea.
S-a susținut că părțile au convenit asupra plății unui salariu de bază lunar brut de 700 lei, cu sporurile legale pentru orele suplimentare și orele de noapte, însă până la data de 10.08.208 reclamantul nu primise nici o sumă din drepturile sale.
Reclamantul a arătat că în aceste condiții, administratorul societății pârâte i-a înmânat contractul de muncă înregistrat sub nr. -, susținând că acesta este contractul încheiat.
Reclamantul a contestat faptul că ar fi semnat un contract de muncă în scris, susținând astfel că nu și-a exprimat consimțământul la clauzele contractului scris prezentat.
S-a menționat că înțelegerea verbală a cuprins alte cauze, iar față de dispozițiile art. 120 și 123 lit. b Codul muncii, este îndreptățit să pretindă și plata orelor suplimentare și a celor efectuate noaptea.
Prin întâmpinare, societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că la data semnării contractului individual de muncă înregistrat la. părțile și-au exprimat liber consimțământul, clauzele scrise fiind cele asumate. S-a susținut că au fost achitate contribuții la buget, aceste obligații rezultând din existența raporturilor de muncă.
Cu privire la plata orelor suplimentare și a orelor prestate în timpul nopții, pârâta a menționat că programul de lucru al salariatului era între orele 13 - 21.
În fine, s-a arătat că la data prezentării demisiei, a fost achitată acestuia suma de 136 lei reprezentând salariu datorat pentru zilele lucrate în luna august 2008.
S-a solicitat, totodată, respingerea pretențiilor vizând plata de daune materiale și morale, ca nefondate.
La termenul din 19.09.2008 s-a dispus ca pârâta să prezinte în instanță originalul contractului individual de muncă al reclamantului, ca prim demers al inițierii procedurii verificării de scripte, însă societatea a susținut că nu se mai află în posesia acestui înscris, el aflându-se la ITM.
Prin sentința civilă nr.1532/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea reclamantului și s- constatat nulitatea absolută a contractului individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/09.06.2008, s-a constatat că între părți s-au derulat raporturi de muncă pe perioada 29.05.2008-11.08.2008, pentru plata unui salariu de bază lunar brut de 700 lei pentru funcția de șef de sală, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână. A fost totodată obligată pârâta să achite reclamantului un spor de 75% din salariul de bază corespunzător unui număr de 3 ore suplimentare efectuate zilnic pe perioada 29.05.2008-11.08.2008 și respectiv, un spor de 15% din salariul de bază pentru fiecare din cele 3 ore de muncă pe timpul nopții efectuate zilnic pe perioada 29.05.2008-11.08.2008. S-au respins însă ca nefondate capetele de cerere privind plata de daune materiale și morale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societății com. cu sediul în Nord, jud. C cu începere de la data de 29.05.2008.
Societatea a susținut că raporturile de muncă s-au născut în temeiul contractului înregistrat în registrul general de evidență al salariaților cu nr. 25/29.05.2008 și la Inspectoratul Teritorial d e Muncă sub nr. -/09.06.2008 ( filele 7 - 8 ), însă reclamantul a invocat că nu a semnat niciodată un act scris în acest sens.
În raport de prevederile art. 177 cod proc. civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Art. 178 alin 1 cod proc. civilă stabilește că atunci când una dintre părți declară că nu cunoaște semnătura (ca în speță), instanța va trece la verificarea înscrisului.
În raport de aceste prevederi legale și în conformitate cu disp. art. 139 alin. 2 cod proc. civilă s-a dispus prezentarea de către societatea pârâtă a înscrisului, în original, însă actul nu a fost depus, pe considerentul că se află la. Această apărare nu va putea fi, însă, reținută, întrucât contractul individual de muncă este sinalagmatic, el urmând a fi întocmit în două exemplare, respectiv, câte unul pentru fiecare din părțile contractante.
Pe de altă parte, obligația societății de a înregistra la TM. contractul înregistrat este o cerință impusă de art. 8 din Legea nr. 130/199 r, modificată și completată.
Așa fiind, întrucât pârâta - care ca angajator are obligația de a deține și arhiva la sediul său toate contractele individuale de muncă - nu a prezentat, în raport de dispoziția instanței, înscrisul în original, se va da prevalență susținerilor reclamantului conform cărora înscrisul prezentat nu poartă semnătura sa și nu exprimă acordul de voință liber exprimat al părților asupra raporturilor de muncă.
Afirmațiile legate de valabilitatea contractului tocmai din faptul înregistrării ori din împrejurarea achitării contribuțiilor la buget nu au nici o relevanță, întrucât ceea în cauză s-a demonstrat este că salariatul nu a semnat un contract scris, în condițiile art. 16 alin. 1 Codul muncii.
Potrivit art. 16 alin. 2 Codul muncii, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Acestea au fost prevederile legale în temeiul cărora au fost audiați martori în prezenta cauză, iar din declarațiile testimoniale ale numiților și a rezultat că reclamantul și-a desfășurat activitatea ca șef de sală în restaurantul aparținând societății pârâte, din luna mai până în septembrie 2008, zilnic, între orele 10,00 - 01,00 noaptea.
Martorii au declarat, astfel, că l-au văzut pe reclamant la lucru în fiecare zi, fiind obligat prin natura atribuțiilor de serviciu să își desfășoare activitatea la locul de muncă în programul orar arătat ( de dimineață până seara ).
Declarația martorului G nu infirmă în esență susținerile celorlalți martori, anume, că reclamantul lucra până după orele 21,00 - 22,00, respectiv, după plecarea tuturor clienților restaurantului, iar declarația martorei - fostă salariată a societății - deși nesinceră cât privește programul uzual de 8 ore al salariaților, atestă în final că,se lucra până la ultimul client, fiind de notorietate că în unitățile de alimentație publică programul presupune asigurarea funcționării lor pe o perioadă îndelungată de timp în cursul zilei, pentru servirea mesei către clienți.
Martora nu a susținut că în cadrul societății se lucra în ture, arătându-se că salariații care veneau de dimineață la ora deschiderii restaurantului erau aceeași care lucrau toată ziua.
Din această perspectivă se va reține că s-a dovedit, prin probele administrate, că reclamantul a avut un program prelungit de activitate în fiecare zi lucrătoare, precum și în zilele nelucrătoare ( sâmbătă și duminică ), care a inclus zilnic 8 ore de muncă în program normal, 3 ore suplimentare ( respectiv, între orele 19,00 - 21,00 ) și 3 ore de muncă pe timp de noapte - astfel cum este definită munca pe timp de noapte prin art. 122 alin. 1 Codul muncii.
Potrivit art. 117 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, care conform art. 119 alin. 1 se compensează cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile.
Angajatorul nu a probat acordarea acestor zile libere; mai mult, din probele administrate rezultă că reclamantul nu a beneficiat de timp liber corespunzător muncii suplimentare, motiv pentru care vor fi incidente dispozițiile art. 120 alin. 2 din lege.
În ce privește munca efectuată pe timpul nopții, instanța va avea în vedere prevederile art. 123 Codul muncii, sub aspectul plății unui spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de noapte prestată.
Vor fi înlăturate, astfel, susținerile societății pârâte în sensul că reclamantul nu a efectuat nici o oră suplimentară, nefiind dovedit programul de 8 ore invocat ( derulat între orele 13 - 21 ), în sensul organizării unei activități în ture, corespunzătoare programului de funcționare a unității de alimentație publică.
Vor fi considerate ca nefondate și aprecierile referitoare la neincluderea în contractul individual de muncă a referirii la orele suplimentare, întrucât în speță s-a dovedit că deși nu era menționat în contract, programul de muncă prelungit era impus de activitatea restaurantului și de angajator. Pe de altă parte, pârâta nu se poate prevala de conținutul contractului individual de muncă în formă scrisă, câtă vreme în procedura judiciară s-a constatat că acest act nu poate produce efecte, fiind dovedit că salariatul nu l-a semnat și nu a achiesat legal la clauzele sale.
În ce privește recunoașterea stabilirii unui salariu de bază lunar brut de 700 lei și obligarea pârâtei la achitarea lui către fostul salariat, se va reține că acesta din urmă nu a administrat nici o probă care să ateste cuantumul sumei drepturilor salariale, motiv pentru care acest capăt de cerere, vizând daunele materiale, va fi respins ca nefondat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 16 alin. 2 Codul muncii va fi admisă în parte acțiunea reclamantului, constatându-se nulitatea absolută a contractului individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/09.06.2008.
Se va constata că între părți s-au derulat raporturi de muncă pe perioada 29.05.2008-11.08.2008, pentru plata unui salariu de bază lunar brut de 700 lei pentru funcția de șef de sală, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.
Pe cale de consecință, va fi obligată pârâta să achite reclamantului un spor de 75% din salariul de bază corespunzător unui număr de 3 ore suplimentare efectuate zilnic pe perioada 29.05.2008-11.08.2008 și respectiv, un spor de 15% din salariul de bază pentru fiecare din cele 3 ore de muncă pe timpul nopții efectuate zilnic pe perioada 29.05.2008-11.08.2008.
Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada, în condițiile art. 269 alin. 1 Codul muncii, a suportării unui prejudiciu material și moral ca urmare a conduitei angajatorului său, vor fi respinge ca nefondate capetele de cerere privind plata acestor daune.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
În motivarea recursului său, pârâta a susținut următoarele: în mod greșit instanța de fond a constatat nulitatea contractului individual de muncă întrucât a solicitat instanței să adreseze o cerere către ITM C pentru a fi depusă o copie certificată a acestui contract având în vedere că societatea nu se mai află în posesia originalului; în mod greșit a fost determinată perioada în care între părți au fost derulate raporturi de muncă în privința stabilirii datei de 11.08.2008 ca dată a încetării raporturilor de muncă, întrucât acestea au încetat la 06.08.2008; ca o consecință, s-a considerat că în mod greșit societatea a fost obligată la plata drepturilor salariale - pentru ore suplimentare și ore lucrate noaptea - după data de 06.08.2008; o ultimă critică a avut în vedere acordarea drepturilor pentru ore suplimentare și ore lucrate noaptea, arătându-se că din declarațiile martorilor a reieșit că societatea avea 7 - 8 salariați care deserveau restaurantul iar programul era de 8 ore zilnic, fără a se efectua ore suplimentare.
În motivarea recursului formulat de reclamant s-au arătat următoare: în mod greșit instanța de fond nu a obligat societatea la plata salariului cuvenit și neîncasat pentru motivul că nu ar fi probat cuantumul salariului întrucât sarcina probei revine angajatorului iar acesta nu a prezentat înscrisuri care să dovedească plata salariului; în ceea ce privește respingerea cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 3.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 1.500 lei a arătat că daunele materiale sunt cuvenite pentru faptul că de multe ori dormea în local iar boala de care suferă face ca modul în care muncea să îi afecteze starea de sănătate; a mai arătat că plata drepturilor salariale nu exclude dreptul la daune materiale; în ceea ce privește daunele morale a arătat că prejudiciul moral a fost dovedit și prin declarația martorei, care a arătat că reclamantul a lucrat și în ziua în care aniversa împlinirea vârstei de 55 de ani.
În recurs nu au fost propuse și produse probe noi.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtă:
Întrucât recursul pârâtei vizează aspecte referitoare la perioada în care între părți au existat raporturi de muncă urmează ca acesta să fie analizat mai întâi.
1.a) În ceea ce privește constatarea nulității de către prima instanță a contractului individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/09.06.2008:
Se constată că prin sentința recurată s-a constatat că între părți s-au derulat raporturi de muncă pe perioada 29.05.2008-11.08.2008, pentru plata unui salariu de bază lunar brut de 700 lei pentru funcția de șef de sală, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.
În ceea ce privește data începerii raporturilor de muncă - 29.05.2008, chiar în cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată că nu o contestă. De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată că nu contestă că a convenit cu reclamantul plata unui salariu de 700 lei lunar, pentru un program zilnic de 8 ore.
În contractul individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. -/09.06.2008 sunt cuprinse aceleași elemente - funcția - șef de sală, salariu - 700 lei lunar, program de lucru - 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână. Singurul element care diferă este data începerii raporturilor de muncă, fiind indicată data de 01.06.2008, însă recurenta nu contestă data de 29.05.2009.
Acest contract este încheiat pe perioadă nedeterminată, astfel încât invocarea acestui motiv de recurs nu are nici o finalitate practică, în sensul că și în cazul în care s-ar constata că instanța de fond nu ar fi trebuit să constate nulitatea contractului, elementele avute în vedere ca intrând în conținutul contractului individual de muncă ar fi aceleași.
Ca urmare, acest motiv de recurs nu are relevanță asupra fondului cauzei.
De altfel, ceea ce s-a constatat a fi nul de către prima instanță a fost înscrisul constatator al contractului, contractul între părți existând ca act juridic, astfel cum ambele părți sunt de acord și astfel cum instanța de fond a reținut.
Așadar, constatarea nulității actului ca instrument de probațiune are relevanță numai asupra dovedirii conținutului contractului ca act juridic, asupra căruia părțile nu au însă puncte de vedere diferite, nefiind contestat de recurentă.
1.b) În ceea ce privește data la care au încetat raporturile de muncă:
Deși susține că raporturile de muncă dintre părți au încetat la 06.08.2008, recurenta, contrar art. 287 din Codul muncii, nu a făcut nici o dovadă în acest sens, respectiv nu a depus decizia de încetare a raporturilor de muncă. Din contră, martorul a arătat că din luna iunie până în luna septembrie l-a văzut pe reclamant lucrând în localul pârâtei. În același sens este declarația martorei care se referă la perioada iulie - începutul lunii septembrie 2008.
Aceste date indicate de martorii audiați în cauză, în contextul în care pârâta nu a probat în nici un mod încetarea raporturilor de muncă, față de dispozițiile art. 287 din Codul muncii sunt suficiente pentru a reține data de 11.08.2008, indicată de reclamant, ca fiind data încetării raporturilor de muncă dintre părți.
Ca urmare, și pentru perioada 06.08-11.08.2008 reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor salariale.
1.c) cu privire la acordarea drepturilor pentru ore suplimentare și ore lucrate noaptea:
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, rezultă că reclamantul desfășura activitate și după ora 22 ceea ce conform art. 122 al.1 din Codul muncii constituie muncă de noapte.
De asemenea, astfel cum a reținut și instanța de fond, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamantul muncea mai mult de 8 ore pe zi, ceea ce în conformitate cu art. 117 constituie muncă suplimentară.
Astfel, martora a arătat că în luna iunie, zilnic mergea împreună cu soția reclamantului la localul aparținând pârâtei și luau masa la orele 24 - 01, unde reclamantul era în activitate și stăteau la restaurant până când reclamantul ieșea din activitate, mergând cu toții spre casă. Martorul a arătat că îl vedea pe reclamant la restaurant și dimineața la ora 10 dar și seara la ora 11. Martorul Gaa rătat că deși nu rămânea în restaorant după ora 22, constatat că mai rămâneau clienți în local, ceea ce conduce la concluzia că programul de lucru depășea această oră. În sfârșit, martora a arătat că programul de lucru începea de la ora 9:30 - 10 dimineața și se sfârșea la plecarea ultimului client deși susține și faptul că lucra doar 8 ore zilnic.
Contrar art. 287 din Codul muncii, recurenta pârâtă nu a făcut nici o dovadă în sens contrar, respectiv nu a depus documente de evidență primară care să ateste de exemplu intrarea și ieșirea din program, predarea gestiunii, sau alte înscrisuri.
Aceste date indicate de martorii audiați în cauză, în contextul în care pârâta nu a probat în nici un mod că reclamantul ar fi activat doar în cadrul unui program zilnic de 8 ore și până la ora 22, față de dispozițiile art. 287 din Codul muncii sunt suficiente pentru a reține că reclamantul a prestat muncă noaptea și muncă suplimentară, ceea ce îl îndreptățește la plata drepturilor salariale stabilite de prima instanță în temeiul legii.
Ca urmare, în baza art. 312 Cod.pr.civ. recursul formulat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
2. Cu privire la recursul formulat de reclamant:
Față de cele reținute ce privire la recursul formulat de pârâtă și față de limitele criticilor formulate de aceasta cui privire la sentința pronunțată de Tribunalul Constanța în cauză, urmează a fi analizată situația plății drepturilor salariale către reclamant și temeinicia cererii de acordare a daunelor morale și materiale.
2.a) În privința drepturilor salariale:
Se constată mai întâi că pârâta nu a contestat faptul că reclamantul avea dreptul la un salariu de 700 lei lunar.
La aceeași concluzie a ajuns și instanța de fond care în sentința recurată a constatat că între părți a intervenit un contract individual de muncă pentru un salariu de 700 lei lunar.
În aceste condiții, reținerea de către prima instanță a argumentului că "în ce privește recunoașterea stabilirii unui salariu de bază lunar brut de 700 lei și obligarea pârâtei la achitarea lui către fostul salariat, [] acesta din urmă nu a administrat nici o probă care să ateste cuantumul sumei drepturilor salariale, motiv pentru care acest capăt de cerere, vizând daunele materiale, va fi respins ca nefondat", este în contradicție cu cele reținute în considerente și în dispozitiv cu privire la cuantumul salariului, stabilit tot la 700 de lei.
În condițiile în care s-a probat și constatat înțelegerea părților, necontestată de pârâtă, de stabilire a unui salariu de 700 lei lunar, potrivit art. 287 din Codul muncii, angajatorul trebuia să probeze plata acestor drepturi salariale.
Pârâta nu a probat plata drepturilor salariale pentru perioada 29.05.2008-11.08.2008 prin state de plată semnate de reclamant sau prin dovada viramentului bancar, or în alt mod.
Ca urmare, concluzia este că angajatorul nu a plătit aceste drepturi și trebuie să fie obligat să le plătească.
2.b) În privința daunelor materiale și morale:
Pe lângă drepturile salariale, reclamantul a mai solicitat plata și a altor daune materiale, evaluate la suma de 3.000 lei și a daunelor morale evaluate la suma de 1.500 lei.
În ceea ce privește daunele materiale, reclamantul nu a indicat în ce constat și nici nu le-a probat în nici un mod.
Astfel, chiar dacă art. 287 din Codul muncii instituie regula derogatorie de la dreptul comun că sarcina probei incumbă angajatorului, sarcina probei are în vedere proba posibilă. Pe de altă parte reclamantul trebuie să dovedească totuși situația premisă cum ar fi existența prejudiciului material, rămânând în sarcina angajatorului să dovedească faptul contrar și netemeinicia susținerilor reclamantului. Angajatorul nu poate fi obligat să probeze un fapt negativ, și anume că reclamantul nu suferit nici un prejudiciu pentru că nu este posibilă dovedirea unui fapt negativ.
Aceeași este și situația daunelor morale. Reclamantul nu a indicat în concret în ce a constat prejudiciul moral și nici nu a probat acest prejudiciu.
Faptul că reclamantul nu a primit o zi liberă și a lucrat în ziua în care aniversa împlinirea vârstei de 55 de ani nu reprezintă în sine un fapt care că producă un prejudiciu moral. Desigur, o astfel de împrejurare poate produce o anumită neplăcere și disconfort însă în nici un caz nu poate atrage plata de despăgubiri în condițiile în care acordarea unei zile libere nu în aceste ocazii nu constituie un drept al angajatului și deci neacordarea acestei zile libere nu constituie o faptă ilicită a angajatorului. Un astfel de drept nu este stipulat nici în Codul muncii, nici în contractul individual de muncă și nici în vreun contract colectiv de muncă aplicabil.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. va fi admis recursul reclamantului dar sentința recurată va fi modificată numai în parte, în sensul obligării pârâtei la plata salariului în cuantum de 700 lei lunar, pentru perioada 29.05.2008-11.08.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant intimat, domiciliat în,-.1, -.4,.38, județul C, împotriva sentinței civile nr.1533/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă intimata și la plata drepturilor salariale în cuantum de 700 lei lunar brut, aferente perioadei 29 mai - 11.08.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul intimatei pârâte cu sediul în Nord, str.- nr.5, județul C, împotriva sentinței civile nr.1533/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.Jud.-/10.04.2009
Tehnored.dispozitiv gref.RD/4ex./13.04.2009.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
