Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 84/CM
Ședința publică din10 Martie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți, C, cu domiciliul procesual ales la Primăria comunei, județul T,împotriva sentinței civile nr.2229/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect drepturi bănești -indemnizație de dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că recurenții reclamanți au solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea inițial sub nr- reclamanții, -, C - și, au chemat în judecată pe pârâții Comuna, Consiliul local și Primăria, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv, aferentă perioadei mai 2005 - mai 2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, la data plății și obligarea pârâților la alocarea în continuare a îndemnizației de dispozitiv, începând cu luna iulie 2008.
În motivare, reclamanții au menționat că sunt angajați ai Primăriei, jud.T, având calitatea de funcționari publici și angajați contractuali.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor s-a completat și modificat Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
S-a precizat că, în cauză sunt relevante punctele 9.2 și 31.1 din ordin, la emiterea căruia a fost avută în vedere Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituții publice de apărare națională, ordine publică națională și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, OUG nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, OUG nr.63/2003 și HG nr.231/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Conform punctului 9.2: din Ordinul nr.496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Consideră reclamanții că, modificarea este clară, în sensul că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală.
S-a mai arătat că, prin OUG nr.30/2007, s-a organizat și funcționează Ministerul Internelor și Reformei Administrative, organ de specialitate al administrației publice centrale ce exercită atribuțiile ce-i revin potrivit Constituției și a legilor țării, cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea Programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice.
S-au depus la dosarul cauzei: tabel nominal cu angajații în cadrul Primăriei; adresa emisă de Primarul comunei și adresa nr.2382/2008.
În ședința publică din data de 11 sept.2008, instanța a dispus disjungerea acțiunii formulată de reclamanții funcționari publici de a celor cu contract de muncă. Cauza privind personalul contractual a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2299/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile aferente lunilor mai și iunie 2005 (astfel cum rezultă din considerentele hotărârii, în dispozitiv nefiind indicate în mod expres aceste elemente) și s-a respins ca nefondată acțiunea (rezultând că este vorba despre restul pretențiilor).
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a arătat în considerentele hotărârii că reclamanții solicită drepturile salariale aferente perioadei mai - 2005 - mai 2008, iar cererea de chemare în judecată au introdus-o la data de 2 iulie 2008.
Potrivit art. 1 alin.1 din Decretul nr.167/1958: "Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar "potrivit art. 3 din același decret, termenul de prescripție este de 3 ani".
Cu privire la fondul cauzei, în privința restului pretențiilor reclamanților pentru trecut și cererea de acordare în viitor a acestui spor, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne a fost modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și In ternelor nr. 496/2003 după constituirea noului minister.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 138/1999: "Dispozițiile prezent ei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, și Ministerului Justiției.
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate la art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5.06.2002, au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul nr. 496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1. din Ordin prevede că: "Prin personal civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta cerere, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar"
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului nu face parte din Ministerul d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter civil.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivare au arătat următoarele:
Prevederile Ordinului nr. 496/2003 sunt în sensul că beneficiază de indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază nu doar personalul din prefecturi ci și personalul din aparatul propriu al consiliilor județene și locale, ordinul specificând că aceste categorii de personal beneficiază doar de acest spor prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și nu de alte drepturi. S-a mai arătat că practica judiciară în materie este neunitară astfel încât s-a produs o gravă diferențiere în rândul personalului contractual și a funcționarilor publici, care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor și contrazice prevederile Legii nr. 188/1999. În continuare, s-a susținut că administrația publică este reglementată de Constituția României în mod unitar iar art. 16 din Constituție și art. 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție instituie egalitatea de tratament în drepturi și interzic abuzul de drept. Un alt motiv invocat a fost acela că Legea nr. 188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public. Cu privire la îndreptățirea de a se primi această indemnizație s-a mai arătat că în cazul unor evenimente deosebite personalul din cadrul autorităților locale este cel care intervine iar nu personalul din cadrul prefecturilor iar pentru acordarea acestui spor nu este necesar a se desfășura activitatea într-un obiectiv militar întrucât acest spor se cuvine tuturor categoriilor de funcționari din cadrul Ministerului administrației și Internelor, care desfășoară în fapt aceleași activități. În sprijinul acestei opinii s-a mai arătat că nici personalul din cadrul prefecturilor nu lucrează într-un obiectiv militar, nici chiar personalul care a avut anterior calitatea de personal militar. S-a arătat că această categorie de personal funcționează alături de recurenți și au aceleași drepturi și îndatoriri iar salariul nu are cum să fie mai mare doar pentru că a făcut parte dintr-oi structură militară și acesta a fost raționamentul legiuitorului când a dispus ca aceste structuri militare să fie încadrate în Ministerul Administrației și Internelor.
Intimații nu au formulat recurs.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul adeverinței nr. 1914/27.06.2008 eliberată de Primăria Comuniei - Județul T, rezultă că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul acestei instituții.
Ca urmare, referirile la actele normative care reglementează statutul funcționarilor publici nu le sunt aplicabile.
Într-adevăr, potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Pe de altă parte, art. 1 din aceeași lege,prevede că dispozițiile sale se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
În temeiul Legii nr. 138/1999 s-a emis de către Ministrul de Interne Ordinul nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din cadrul Ministerului d e Interne.
Acest Ordin a fost modificat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003.
Prin acest Ordin s-a introdus un nou punct - 9.2 cu următorul cuprins: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Prin același Ordin s-a modificat și pct. 31.1 potrivit cu care "prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționari publici și personal contractual din Ministerul Administrației și Internelor". În continuare, s-a indicat faptul că "personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar."
Mai întâi, trebuie avută în vedere noțiunea de administrație publică evocă o activitate prin care se aduc la îndeplinire legile și se prestează servicii publice, în limitele legii, îndeplinită de autorități publice speciale, denumite generic autorități ale administrației publice.
În România, există două categorii de organe care au misiunea de a înfăptui administrația publică: organe ale administrației de stat și organe ale administrației publice locale.
Ministerele fac parte dintre organele centrale ale administrației de stat în timp ce consiliul local și primarul sunt organe autonome ale administrației locale.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Reclamanții sunt încadrați în aparatul de specialitate al primarului.
Dar, în conformitate cu art. 2(1) din Legea nr. 215/2001, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit. Apoi, art. 4 (2) din aceeași lege, autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.
În contextul autonomiei locale, între organele administrației locale și organele administrației de stat nu există raporturi de subordonare. Mai mult, o astfel de subordonare nu există nici în relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte, sau între consiliul local și primar, pe de altă parte (art. 6 al.2 din aceeași lege).
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, înființat prin OUG nr. 24/2007 (art.2) prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, care și-a încetat activitatea în urma Hotărârii Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii și componenței Guvernului, este organizat și funcționează potrivit OUG nr. 30/2007, exercitând atribuțiile prevăzute la art. 1 al.2 și la art. 3
În conformitate cu art. 1 al.1 din OUG nr. 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.
Potrivit art. 12(1) din același act normativ, acesta are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de specialitate, unități teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum și alte componente constituite în condițiile legii ca instituții civile sau militare.
Pe de altă parte, la art. 4(1) din OUG nr. 30/2007, se stabilește că pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Ministerul Internelor și Reformei Administrative cooperează cu celelalte ministere și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și colaborează cu autoritățile administrației publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele și sindicatele, asociațiile și organizațiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum și cu persoanele fizice, în condițiile prevăzute de lege.
Așadar, personalul încadrat în cadrul serviciilor care fac parte din primării ca structuri funcționale, nu fac parte din personalul Ministerul Internelor și Reformei Administrative chiar dacă activează în cadrul administrației publice în sens larg, întrucât activează în cadrul administrației publice locale autonome.
Or, art. 1 din Legea nr. 138/1999 prevede că dispozițiile sale se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Acest act normativ vizează drepturile unei anumite categorii de personal, funcționar publici și personal contractual, din cadrul instituțiilor în mod expres și limitativ prevăzute de art. 1.
Personalul contractual din administrația publică locală este salarizat potrivit Anexei II ba O UG nr. 24/2000.
În consecință, prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 nu sunt aplicabile reclamanților.
Desigur, nici Ordinul nr. 275/2002 emis în temeiul Legii nr. 138/1999 de către Ministrul de Interne pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din cadrul Ministerului d e Interne nu li se aplică și nici Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003.
De altfel, chiar și prevederile acestor Ordine sunt în același sens, întrucât, chiar dacă pct. 9.2 se referă la personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, pct. 31.1 definește "personalul civil" ca fiind funcționarii și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Așadar, nu doar din însăși obiectul de reglementare al ordinului (salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne) dar și din tehnica legislativă folosită, rezultă cu evidență că pct. 9.2 se referă la personalul contractual civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nefiind necesar a se face distincție în cuprinsul acestui text în raport de personalul din administrația publică locală autonomă.
Rezultă așadar, că, contrar susținerilor recurenților, nu există prevederi în vreun act normativ care să îi îndreptățească să primească indemnizația pretinsă.
Recurenții au invocat o serie de argumente în susținerea opiniei că prin neacordarea acestei indemnizații sunt supuși unui tratament discriminatoriu. Argumentele au urmărit să demonstreze că se află în situații comparabile, similare sau chiar identice cu alte categorii de personal care beneficiază de această indemnizație.
Aceste argumente nu pot fi primite și ca urmare nu vor fi analizate.
Astfel, recurenții pretind acordarea indemnizației de dispozitiv în baza unor acte normative care nu li se aplică, astfel încât, în mod implicit pretind să li se aplice prevederile Legii nr. 138/1999 și ale Ordinelor nr. 275/2002 emis de Ministrul de Interne și nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, în sensul acordării pentru trecut dar și pentru viitor a acestei indemnizații, motivând că în cazul în care aceste acte normative nu le sunt aplicate această situație constituie un tratament discriminatoriu raportat la personalul căruia i se aplică sau persanele cărora li s-au admis de către instanțe acțiuni precum cea de față.
Or, n deciziile pronunțate în legătură cu constituționalitatea prevederilor OG nr. 137/2000, (de ex. deciziile nr. 818 și 819, 820 și 821 din 2008) Curtea Constituțională a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În motivarea acestor decizii s-a arătat că "Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică, deci inclusiv acte normative emise pentru punerea în aplicare a legii de guvern, ministere sau alte autorități administrative, potrivit competenței lor constituționale și legale. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat întrucât instanța de judecată ar intra în domeniul de competență al puterii executive și ar crea norme de drept noi în aplicarea legii, fără să aibă această competență constituțională și legală.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul recurenților prevederile Legii nr. 138/1999 și ale Ordinelor nr. 275/2002 emis de Ministrul de Interne și nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, care, așa cum s-a arătat anterior, nu le sunt aplicabile.
În consecință, în mod corect prima instanță a respins recursul ca nefondat.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții reclamanți, C, cu domiciliul procesual ales la Primăria comunei, județul T, împotriva sentinței civile nr.2229/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Tehnored.jud.-/27.03.2009
Tehnored.dispozitiv gref.RD/2ex./30.03.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
