Constatare nulitate act juridic. Decizia 10227/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10227
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
****************
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5027 din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Spitalul Județean S M, având ca obiect nulitate act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta reclamantă, lipsind intimatul pârât Spitalul Județean S
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă, solicită instanței admiterea recursului, iar pe fondul cauzei modificarea în tot a sentinței atacate, urmând a se dispune admiterea acțiunii așa cum fost formulată și constatarea nulității absolute a actului adițional.
Arată și susține că se face vorbire de acte normative care nu au aplicabilitate în speță în sensul că fie a apărut ce cel puțin 20 de ani înainte de înființarea rezidențiatului moment la care nu putea să aibă în vedere și să reglementeze o formă de pregătire - specializare înființată cu 20 de ani mai târziu fie este vorba de acte normative care au apărut și au intrat în vigoare cu mult după încheierea contractului de muncă și actului adițional în discuție.
Mai arată și susține că orice clauză înscrisă într-un contract de muncă ce ar încălca drepturile și libertățile persoanelor angajate este nulă de drept; depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea formulată la data de 04 06 2007 și înregistrată la Tribunalul Dolj -Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr -, reclamanta G (fostă ), a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța in cauză ă se constate nulitatea absolută a actului adițional la contractul individual de muncă nr. 2845/2000 din 06 04 2000 încheiat cu pârâtul Spitalul Județean S
In motivarea cererii a susținut că s-a încadrat ca medic rezident la Spitalul Județean SMî ncepând cu data de 03 04 2000,conform contractului individual de muncă nr 2845 din aceeași dată și a fost obligată să încheie actul adițional din 06 04 2000 la contractul individual de muncă,în situația in care nu ar fi semnat acest act adițional i-ar fi fost anulată numirea pe post și confirmarea la rezidențiat.
Actul adițional are înscrisă clauza de a desfășura activitate ca specialist pe postul respectiv o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității,în caz contrar să restituie suma echivalentă a 36 de salarii pe economie din perioada renunțării.
In martie 2007 obținut specializarea ca medic specialist pe medicină de urgență,iar contractul individual de muncă a fost suspendat începând cu 01 12 2006 pentru creșterea minorului de până la 2 ani.
In primii 2 ani de rezidențiat a fost salarizată de Ministerul Sănătății din fonduri speciale, următorii 3 ani de rezidențiat din fondurile CAS,astfel că nu datorează pârâtului Spitalul Județean SMv reo sumă de bani.
Actul adițional a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art 18 din Lg nr 10/1972 vechiul cod al muncii.
Actul adițional încalcă și dispozițiile constituționale privind libertatea muncii, la încheierea lui nu a existat nici un temei legal care să o oblige ca salariată la plata unor sume de bani în situația in care nu prestează o anume activitate și intr-un anume loc de muncă, pe o anume perioadă de timp.
In finalul cererii reclamanta a susținut că părțile nu pot înscrie în contractul individual de muncă nici o clauză care să restrângă libertatea muncii, în caz contrar contractul fiind lovit de nulitate absolută.
Pârâtul Spitalul Județean S M, prin întâmpinare a solicitat să fie respinsă cererea formulată de către reclamantă.
In motivarea întâmpinării, pârâtul a susținut că actul adițional la contractul individual de muncă s-a încheiat la data de 06 04 2000, cu respectarea prevederilor art 271 din Lg nr 10/1972 și prev.art 21 din Lg nr 1/1970.
Cu privire la susținerea reclamantei că a fost obligată să semneze actul adițional pârâtul a susținut că prin actul adițional a fost informată cu privire la clauzele legale inclusiv cu privire la nerespectarea obligației de a desfășura activitate de minim 5 ani în unitatea unde și-a ales postul.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 5027 din 5 decembrie 2007 respins cererea formulată de reclamanta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta ( ) la data de 06 04 2000 încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 2845/ 3 04 2000 cu pârâtul Spitalul Județean S M, din conținutul căruia reiese că reclamanta - medic rezident medicină de urgentă a fost încadrată pe durată nedeterminată începând cu data de 03 04 2000 la Spitalul Județean S M cu respectarea dispozițiilor art 19 și 20 (2) din codul muncii, a Regulamentului de Organizare și Funcționare, regulamentul de Organizare Internă și a actelor normative in vigoare.
Conform actului adițional reclamanta a fost încadrată pe post la Spitalul Județean S M cu obligația de a desfășura activitate ca specialitate pe o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității. iar conform art. 2 în situația nerespectării acestei clauze reclamanta s-a obligat să restituie Spitalului Județean SM3 6 de salarii medii pe economie.
Cum reclamanta a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a actului adițional la contractul individual de muncă nr. 2845/2000 și exonerarea cu privire la plata a 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării și având in vedere că nulitatea se îndreaptă împotriva efectelor actului juridic,nu a actului ca atare, pentru că nu actul in sine, ci efectele lui contravin legii, instanța a analizat prevederile legale care erau in vigoare la data încheierii actului adițional in data de 06 04 2000, la contractul individual de muncă nr. 2845/ 03 04 2000.
Conform pct. nr. 1 din nr. 1214/24 09 1993, începând cu data de 14 09 1993 se înființează rezidențiatul, ca formă de pregătire in specialitate a medicilor și farmacistelor, instituție ce înlocuiește secundariatul.
Potrivit pct. nr. 3 din Anexa 1 la Ordin " rezidențiatul constă într-o activitate practică, ce se desfășoară în unitatea de formare unde a fost repartizat rezidentul, și o activitate educativă de însușire a cunoștințelor teoretice și practice. . acestor cunoștințe se face prin stagii practice în unitatea de formare și prin cursuri organizate la nivelul unității de formare sau la nivelul centrului universitar, pentru una sau mai multe specialități.
La punctul nr 7:
s-a prevăzut în sarcina " Unităților sanitare de a încheia cu rezidenții contracte de muncă pe perioada corespunzătoare formării in specialități respective.
2. contractele de muncă încheiate pe durată determinată asigură potrivit legii, aceleași drepturi și obligații ca și contractele de muncă cu durată nedeterminată.
Din economia acestor texte legale reiese că în locul secundariatului - ca formă de pregătire în specialitate a medicilor începând cu data de 24 09 1993 s-a înființat rezidențiatul.
Rezidențiatul constând intr-un stagiu de pregătire pentru însușirea cunoștințelor teoretice și practice în specialitatea respectivă.
Contractul de muncă nr. 2845/03 04 2000, fost încheiat pe durată neterminată începând cu data de 03 04 2000. Stabilindu-se obligația reclamantei de a desfășura in cadrul unității activitate pe perioada de 5 ani de la data obținerii SPECIALITATII în MEDICINA DE URGENTA.
De la data încadrării cu contract pe durata nedeterminată reclamanta avea drepturile și obligațiile prevăzute de Lg nr 1/1970 și Lg nr 10/1972, astfel că în conformitate cu prevederile art 21 din Lg nr 1/1970 și prev art 71 din Lg nr 10/1972,Spitalul Județean SMa încheiat actul adițional la contractul de muncă nr 2845/03 04 2000 prin care a stabilit la art 1 obligația reclamantei ( ) G de a funcționa ca specialist pe postul de Medicină de Urgență,o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității.
Conform art 2, in situația nerespectării prevederilor art 11 reclamanta urmând să restituie Spitalului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării.
Clauzele respective sunt clauze legale și nu sunt contrare prev art 18 din Lg nr 10/1972, astfel că susținerea reclamantei cu privire la " limitarea drepturilor ale de persoană angajată, prin obligarea de a presta pe o durată de 5 ani de muncă pe un anumit loc și pe un anumit post nu este întemeiată. Deoarece așa cum s-a precizat anterior reclamanta pe perioada rezidențiatului a avut calitate de salariata a Spitalului Județean S M ca medic rezident pregătindu-se teoretic și practic în specialitatea medicină de Urgență.
Pe această perioadă Spitalul a suportat cheltuielile pentru pregătirea în specialitate pe întreaga perioadă și i-a menținut postul vacant pe perioada respectivă. Prin înscrierea acestei clauze în actul adițional pârâtul Spitalul Județean S M nu a limitat dreptul de muncă al reclamantei fiind o normă prohibită ce interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregătire profesională în condițiile legii să aibă inițiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de 5 ani. In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr 271/22 mai 2004.
Instanța nu a primit nici susținerea reclamantei că nu îi sunt aplicabile prev OUG nr 259/7 12 2000, fiind singurul act normativ care a reglementat obligativitatea medicului rezident, după obținerea specializării de a desfășura activitate 5 ani pentru angajator, deoarece a fost abrogată prin OUG nr 58 / 19 04 2001 pentru următoarele considerente:
După intrarea in vigoare a Ordinului nr 1214/24 09 1993 - care a reglementat și înființat Rezidențiatul ca formă de pregătire în specialitate a medicilor și farmaciștilor instanței ce a înlocuit. S-au succedat o serie de acte normative după cum urmează: HG nr 325/07 07 1997, OUG nr 85/22 iunie 2000, OUG nr 259/7 12 2000, OUG nr 58/19 04 2001, care a abrogat OUG nr 259/2000,OUG nr 58/2001 a fost completată prin OUG nr 64/30 mai 2002, modificată și completată,OUG nr 64/30 mai 2002 modificată prin LG nr 173/14 mai 2004, Lg nr 436/04 11 2004 și abrogată prin OUG nr 72/20 09 2006.Intr-adevăr OUG nr 259/07 12 2000, privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală și domeniul sanitar a fost abrogată prin OUG nr 58/19 04 2001.
Dar prev art 3 din OUG nr 259/07 12 2000, cu privire la obligația medicilor care ocupă prin concurs posturile pentru care s-a organizat rezidențiatul în condițiile art 2 alin 2 de a încheia contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv și de a desfășura activitate cel putin 5 ani la unitatea sanitară respectivă: in cazul denunțării unilaterale a contractului individual de muncă,medicul specialist avea obligația să calculeze șși să plătească angajatorului cel puțin 36 de salarii medii pe economie la data încetării contractului au fost menținute prin art 3 al OUG nr 58/2001.
Astfel că nerespectarea prevederii medicului rezident care a obținut specializarea de a lucra la unitatea sanitară cu care a încheiat contract individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitatea pentru care a fost scos postul la concurs, atrage răspunderea rezidentului prevăzută în contractul individual de muncă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs susține că instanța a ignorat cu desăvârșire actele normative, în schimb enumerat în conținutul considerentelor o serie de acte normative care nu au nici o relevanță în cauză, unele care nici nu apăruseră la data încheierii contractului de muncă și actului adițional, altele care fuseseră deja abrogate și altele care nu au nici o legătură cu cauza.
De asemenea, instanța a făcut confuzie regretabilă între cheltuielile de pregătire profesională reglementate de Legea nr. 1/1970 și care se referă expres la școlile profesionale din acea perioadă de pregătire a unor muncitori calificați unde cheltuielile erau suportate de către stat și recuperate ulterior de la angajați în primii doi ani și salariile primite de medicii rezidenți în perioada celor 5 ani de rezidențiat, salarii primite prin munca depusă ca medici rezidenți și care nu reprezintă cheltuieli de pregătire profesională.
Precizează că aceste salarii nu au fost plătite de spitalul intimat, ele au fost suportate pentru primii doi ani de rezidențiat din bugetul separat de la Ministerul Sănătății, iar pe ultimii 3 ani din fondurile special constituite în cadrul caselor de asigurări de sănătate și care nu au afectat în nici un mod fondurile spitalului intimat.
Mai arată reclamanta, că instanța de fond a ignorat și faptul că la încheierea actului adițional, i-a fost viciat consimțământul în sensul că a semnat acest act adițional numai sub amenințarea că i se va anula confirmarea la rezidențiat și nu se va mai derula contractul de muncă, situația comunicată tuturor DSP-urilor din țară prin adresa nr. 3640 din 20 martie 2000.
Nu s-a avut în vedere nici faptul că prin obligarea la restituirea celor 36 salarii medii pe economia națională către spitalul intimat, care nu i le-a remis niciodată din fondurile sale, s-ar ajunge la îmbogățire fără just temei a acestuia și la încălcarea flagrantă a drepturilor de angajat, creându-se astfel o situație unică în țară, în sensul că ar fi trebuit să muncească 5 ani fără nici o retribuție, iar spitalul intimată să intre în posesia unor sume de bani necuvenite.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
La data de 03.04.2000, între reclamantă și pârât s-a încheiat un contract individual de muncă pe durata nedeterminată, începând cu data de 03 04 2000, reclamanta fiind încadrată ca medic rezident medicină de urgență.
La 06.04.2000, între părți, s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, prin care reclamanta s-a obligat ca, după încheierea perioadei de pregătire în rezidențiat să funcționeze minim 5 ani ca medic specialist în unitatea pârâtă.
Părțile au convenit la art. 2 din actul adițional ca, în cazul în care reclamanta nu va respecta obligația asumată, să restituie pârâtului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunțării.
Actul adițional a fost încheiat ulterior comunicării adresei nr. 5640/21.03. 2000 Ministerului Sănătății, prin care i se comunica reclamantei că are obligația de a semna un act adițional la contractul individual de muncă În cuprinsul aceleiași adrese se precizează că, în cazul în care nu va îndeplini obligația de a încheia actul adițional,reclamantei i se va anula confirmarea în rezidențiat și implicit i se va desface contractul de muncă.
Potrivit art. 187 din Legea nr. 10/1972, Codul muncii în vigoare la data încheierii actului, "dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții ale legislației muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile".
Potrivit dispozițiilor art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Prin cererea sa, reclamanta a invocat faptul că semnarea actului adițional "s-a făcut cu viciu de consimțământ".
Invocând existența unui viciu de consimțământ care a împiedicat formarea valabilă a contractului intitulat "act adițional", reclamanta se referă la mențiunile adresei nr. 5640/21.03.2000 emise de către Ministerul Sănătății.
Potrivit dispozițiilor art. 953, 955 și 956 din Codul civil, deplin aplicabile și atunci când este analizată problema formării valabile a unui contract de muncă,
art. 953 "Consimțământul nu este valabil atunci când este smuls prin violență"
art. 955 "în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenția"
art. 956 " Este violență totdeauna când, spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil și prezent".
Din examinarea circumstanțelor în care reclamanta a semnat actul adițional, Curtea constată că reclamanta nu și-a exprimat un consimțământ valabil. Este evident că reclamanta, după absolvirea facultății de medicină, după susținerea unui examen de rezidențiat, finalizat cu încheierea unui contract de muncă în funcția de medic a avut dorința de a continua cariera de medic.
În momentul comunicării adresei nr. 5640/21.03.2000, adresă emisă de chiar Ministerul Sănătății și după semnarea contractului individual de muncă, reclamanta s-a văzut amenințată cu pierderea posibilității de a-și exercita imediat profesia, de vreme ce Ministerul Sănătății, autoritatea centrală în domeniul sanitar, i-a impus încheierea actului adițional, precizând expres: "În caz contrar, se va anula confirmarea dumneavoastră în rezidențiat și implicit ci se va desface contractul de muncă".
În aceste condiții, reclamanta a semnat actul adițional, fără a-și exprima voința reală, sub amenințarea morală că își va pierde locul de muncă. Consimțământul reclamantei a fost astfel viciat, violența morală exercitată contra sa prin conținutul adresei fiind determinantă la încheierea actului juridic și injustă.
Neavând pregătire în domeniul juridic, reclamanta nu putea să cunoască faptul că mențiunile adresei constituiau o încălcare a legii și că amenințarea este nelegitimă, cu atât mai mult cu cât emitentul acesteia era Ministerul Sănătății.
În ceea ce privește caracterul nelegitim al amenințării, sunt de analizat în cauză următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 3 alin. 3 din OUG nr. 259/2000 contractul individual de muncă încheiat între rezident și unitatea sanitară va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligației de a lucra cel puțin 5 ani la unitatea sanitară respectivă, atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puțin 36 de salarii medii pe economie.
De reținut că OUG nr. 259/2000 a intrat în vigoare la data de 15.12.2000, ulterior datelor la care între părți se încheiase actul adițional supus analizei.
Prin urmare, obligația legală prevăzută de acest act normativ nu a existat la data la care s-a încheiat actul adițional.
Mai mult, OUG nr. 259/2000 a fost respinsă prin Legea nr. 605/ 2001.
Instanța de fond a reținut ca aplicabile în speță dispozițiile art. 21 din Legea nr. 1/1970 și art. 71 din Legea nr. 10/1972.
Potrivit rt. 21 din Legea nr. 1/1970
"Unitatea care trimite un salariat la o școală, curs de perfecționare sau la specializare, cu scoatere din producție, sau organizează, potrivit legii, cursuri de pregătire ori de ridicare a calificării la locul de muncă, va încheia cu salariatul respectiv un act adițional la contractul de muncă, în care va trebui să se prevadă următoarele:
a) obligația unității de a suporta parțial sau integral, în condițiile legii, cheltuielile pentru instruirea salariatului;
b) îndatorirea salariatului de a lucra în unitatea respectivă cel puțin 5 ani de la terminarea formei de instruire;
c) obligația salariatului ca în cazul nerespectării îndatoririi prevăzute la litera b sa plătească o despăgubire reprezentînd cheltuielile făcute de unitate sau alte organe pentru pregătirea lui profesională".
Textul sus-enunțat nu a fost aplicabil în cazul rezidenților, nefiind îndeplinite condițiile acestuia. Astfel, contractele individuale de muncă au fost încheiate de medicii rezidenți cu spitalele la care au fost angajați. Însă unitatea angajatoare nu avea obligația de a suporta cheltuielile pentru instruirea rezidenților, salariile plătite acestora fiind suportate de la bugetul de stat de stat. Faptul că plata efectivă a salariilor se realiza prin intermediul angajatorului nu are nicio relevanță, în condițiile în care sumele reprezentând salarii nu proveneau din veniturile proprii ale acestuia.
Potrivit art. 71 din Legea nr. 10/1972,
"În cazul trimiterii la o școală sau curs de calificare ori perfecționare, cu scoatere din producție, contractul de muncă se completează printr-un act adițional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în muncă de a lucra în unitate după absolvirea școlii sau a cursului o anumită perioadă stabilită prin lege".
Se constată că dispozițiile generale prevăzute la art. 71 din Legea nr. 10/1972 trimit la dispozițiile unor legi speciale, iar în cazul rezidenților, nu existau dispoziții speciale la data de 06.04.2000, data încheierii actului adițional.
Potrivit art. 18 din Codul Muncii în vigoare la momentul încheierii actelor, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Cum la data când s-a încheiat actul adițional (06.04.2000) nu au existat acte normative care să impună obligația încheierii unor astfel de acte adiționale în cazul rezidenților,
Întrucât obligația de a presta în mod obligatoriu munca la o anumită unitate sub sancțiunea plății unei sume strict determinate ( 36 de salarii medii pe economie ) îngrădește dreptul constituțional la muncă garantat de Constituție,
Având în vedere că, anterior încheierii actelor adiționale, reclamantei i-a fost înaintată adresa nr. 5640/21 03 2000 de către Ministerul Sănătății, comunicându-i-se că, în cazul refuzului de a-și asuma respectivele obligații i se va anula confirmarea în rezidențiat și i se va desface contractul de muncă,
Curtea apreciază că actul adițional limitează dreptul reclamantei la muncă, fiind încheiat în mod abuziv, prin fraudarea intereselor reclamantei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, că motivele legale invocate nu-și găseau aplicabilitatea în cauză, că actul adițional a fost încheiat cu vivierea consimțământului reclamantei.
Prin urmare, constatând întemeiate motivele de recurs invocate, Curtea urmează să admită recursul și, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, va modifica sentința, în sensul că va admite acțiunea și va constata nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă nr.2845, act adițional încheiat la data de 06.04.2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5027 din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Spitalul Județean S M, având ca obiect nulitate act.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.
Constată nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă nr. 2845, act adițional încheiat la data de 06 aprilie 2000.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
4 ex/18.12.2008
fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
