Constatare nulitate act juridic. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1103/
Ședința publică din 10 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de și de reclamanții, împotriva deciziei civile nr.126/R din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții- reclamanți prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 7/2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual și intimatul- pârât prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.80/2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual, lipsind intimații-pârâți, și OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții- reclamanți susține că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 304 pct.1 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Având în vedere obiectul cauzei, consideră că partea avea posibilitatea de a promova atât apel, cât și recurs. De altfel, susține că această cale de atac este dată de lege și nu de instanța de judecată.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre competenta soluționare instanței de apel.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul susține că recursul de față fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile și solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2007, pe rolul Judecătoriei Brezoi, sub nr-, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâții, și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4071/2004, să se constate că documentația cadastrală vizată sub nr.8380/2004 nu corespunde cu situația reală a imobilului dobândit prin uzucapiune potrivit sentinței civile nr. 901/2002 a Judecătoriei Brezoi și să se dispună rectificarea cărții funciare a imobilului cu nr. cadastral 601, astfel încât amplasamentul terenului de 1674,04 să fie conform cu sentința civilă nr. 901/2002.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că autorii comuni ai părților au deținut un teren în pct. "Acasă - ", din care pârâtul a dobândit drept de proprietate exclusivă pentru suprafața de m1674, potrivit sentinței civile nr. 901/2002. Ulterior, același pârât a mai formulat o cerere pentru constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren ce revenea reclamanților, în calitate de moștenitori ai autorilor comuni și, însă a renunțat la judecată.
Prin sentința civilă nr. 16/2001 a Judecătoriei Brezois -a constatat că reclamanții sunt proprietarii unui teren de 1851,50 din pct. "Acasă", format din două parcele și au înscris acest drept în cartea funciară.
Reclamanții au mai susținut că ulterior și pârâtul și-a înscris dreptul său în cartea funciară, însă documentația cadastrală nu respectă limitele terenului dobândit în baza hotărârii judecătorești și a vândut același teren fiului său, pârâtul. Amplasamentul terenului înscris și vândut de către pârât se suprapune parțial peste terenul reclamanților, iar contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut, întrucât s-a vândut bunul altei persoane și are o cauză ilicită.
Prin sentința civilă nr.735 din 1 octombrie 2008, Judecătoria Brezoia admis în parte acțiunea, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, a constatat că schița cadastrală vizată sub nr.8380/2004 nu corespunde situației terenului dobândit prin sentința civilă nr.901/2002 și a dispus refacerea acesteia și rectificarea cărții funciare a terenului de 1674,04 astfel încât amplasamentul terenului să nu se mai suprapună peste terenul reclamanților.
Pârâții au fost obligați la plata sumei de 820 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
În considerentele sentinței s-a reținut că în cazul vânzării lucrului altuia vânzarea-cumpărarea unui bun individual determinat este anulabilă pentru eroarea asupra calității esențiale a vânzătorului care a fost socotit de către cumpărător proprietar al bunului vândut. Întrucât reclamanții sunt terți față de contract nu pot invoca această nulitate.
În raport de probele administrate în cauză, prima instanță a concluzionat că documentația cadastrală nr.8380/2004 nu coincide cu situația juridică a terenului, motiv pentru care a dispus refacerea acesteia și rectificarea cărții funciare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, cu motivarea că în cauză ar fi trebuit citat și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, iar prima instanță nu a pus în discuție această chestiune și că principiul relativității efectelor actelor juridice se întindeau și asupra schiței aferente contractului de vânzare cumpărare.
Recurenții au mai susținut că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamanții nu au formulat vreo cerere prin care să solicite refacerea schiței și că în mod nelegal s-a dispus rectificarea cărții funciare, atâta vreme cât schița cadastrală a terenului este identică cu cea din dosarul nr.757/2002.
Prin concluziile scrise formulate în recurs, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, întrucât V este parte în litigiu, iar schița cadastrală a cărei rectificare s-a dispus nu este identică cu situația terenului dobândit de către pârâtul prin uzucapiune, suprapunându-se peste terenul reclamanților.
Reclamanții-intimați au mai susținut că refacerea schiței face parte din rectificarea cărții funciare a imobilului și că recurenții-pârâți au fost de acord cu rectificarea cărții funciare.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.126/R din 27 ianuarie 2009, a admis recursul, a modificat în parte sentința, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulată de reclamanți, cu consecința obligării acestora la plata sumei de 1310 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs către recurenți.
În adoptarea acestei soluții, nalizând recursul în limitele motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a reținut că primul motiv de recurs este nefondat, întrucât Vaf ost chemat în judecată și citat în calitate de pârât. Instanța de recurs a constatat însă, că nu poate analiza, în prezența acestei critici, îndreptățirea acestei instituții de a sta în proces, fiind obligată, potrivit art.316 raportat la art.294 din Codul d e procedură civilă, să analizeze calea de atac în limitele motivelor invocate.
Celelalte critici invocate în recurs au fost privite ca fondate.
În acest sens, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat refacerea schiței vizate sub nr. 8380/2004 (fila 45 din dosar), ci numai rectificarea cărții funciare a terenului cu numărul cadastral 601, care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4701/2004.
S-a constatat că, dispunând refacerea acestei schițe, prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, potrivit art.304 pct.6 Cod procedură civilă, încălcând astfel dispozițiile art.129 alin.6 din același cod.
Pe de altă parte, schița menționată materializează tehnic voința părților contractului de vânzare-cumpărare, iar prin modificarea ei se tinde la modificarea acestei voințe în mod netemeinic, atâta vreme cât actul juridic care reprezintă chiar manifestarea de voință a fost apreciat ca valabil.
Cu privire la rectificarea cărții funciare a imobilului cu nr. cadastral 601, constând în terenul în suprafață de 1674,04, încuviințată de către prima instanță, tribunalul a reținut că acțiunea în rectificarea cărții funciare poate fi formulată numai în condițiile art.34 din Legea nr.7/1996 republicată. Potrivit acestui text legal, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost calificat greșit; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Prin urmare, a rezultat că acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie grefată pe o acțiune principală care reprezintă suportul său juridic. În măsura în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu s-a constatat vreuna din situațiile enumerate în art. 34, acțiunea în rectificare trebuie respinsă ca neîntemeiată.
În speță, s-a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, constatarea faptului că documentația cadastrală nr. 8380/2004 nu coincide cu situația terenului dobândit de către pârâtul prin uzucapiune și rectificarea cărții funciare a imobilului cu număr cadastral 601.
Reținându-se că în cauză nu există vreo hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să fie constatată vreo situație de natura celor enumerate de art. 34 menite să conducă la rectificarea cărții funciare, capătul de cerere având un asemenea obiect a fost privit ca neîntemeiat.
În măsura în care reclamanții pretind că între terenurile intabulate există o suprapunere care s-ar materializa și faptic sau orice altă formă de încălcare a dreptului lor de proprietate, pot formula o acțiune în revendicare în care să se analizeze limitele materiale și juridice ale dreptului de proprietate invocat de fiecare parte.
Împotriva deciziei civile nr.126/R din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivului de casare prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Motivând recursul, reclamanții susțin că hotărârea este nelegală întrucât calea de atac este dată de lege și nu de instanță. Mențiunea de pe sentința recurată "cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare" nu are relevanță în cauză.
Cererea reclamanților de rectificare carte funciară este întemeiată pe prevederile art.36 și urm. din Legea nr.7/1996, iar potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.7/1996 republicată, "hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel". De asemenea, dispozițiile art.282 Cod procedură civilă prevăd că "hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal".
Față de obiectul litigiului, sentința civilă nr.735/01 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Brezoi nu se încadrează în nici una din excepțiile prevăzute de art.2821Cod procedură civilă.
În considerarea celor de mai sus, reclamanții consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, așa încât solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței de apel.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul este inadmisibil.
Astfel, căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani. Or, litigiul dedus judecății are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, fiind de necontestat caracterul său patrimonial. În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, obiectul cauzei este patrimonial, și sub valoarea de 100.000 lei, iar caracterul patrimonial subzistă indiferent de formularea unor cereri accesorii. Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac fiind corect stabilită de instanță. De altfel, este cunoscut adagiul latin "accesorium seqitur principale", folosit în legea procesuală civilă pentru a exprima ideea de principiu că orice instanță competentă învestită cu judecarea unei cereri principale, are căderea de a judeca și toate cererile accesorii și incidente, care dacă ar fi fost judecate separat, ar putea atrage competența unei alte instanțe.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă (vezi și decizia în interesul legii nr.32/9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).
De aceea soluția pronunțată de tribunal este legală, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretenții, vor fi obligați la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de și de reclamanții, împotriva deciziei civile nr.126/R din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
Obligă pe recurenți să plătească intimatului-pârât suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.06.2009
Jud.recurs: //
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
